Viitorul cel mai strălucit va fi mereu bazat pe un trecut uitat, nu poti merge mai departe în viață până nu lași în urmă greșelile trecute și durerile inimii. Întotdeauna ceva sapă în noi și uneori te regăsești umil și meschin, alteori crezi că ești pândit de eșec fără puterea de a te salva. Șansa transformării, norocul de a avea posibilitatea să fii om în lumină normală, încearcă să afle până unde se întinde normalitatea și de unde începe nebunia.
Aburul, esența vieții, vine și pleacă precum o boare, iar raza ce scaldă un pic de lumină, trezește speranța că mâine va fi mai bine. Timpul, prieten și dușman, e cel ce duce și aduce deopotrivă, dar care la un moment dat devine apăsător. În el se vor aduna idile, bucurii sau deznădejde, dar toate fac parte din noi. Uneori umbrit de gândurile întristării, înghețat de încremenirea visului pierdut, se caută refugiu în teama de singurătate ce duce la duplicitatea iubirii.

Chiar dacă nu se mai vedeau în fiecare zi cele două femei au rămas prietene bune. Vali o vizita destul de des pe Adela la birou sau duminica, cu o sticlă de șampanie Angeli în mână. Făcuse chiar o glumă din asta. Venea cu același taximetrist care știa deja adresa, doar o întreba :’’ la aceeași adresă ?’’ Vali făcea haz: ‘’ăsta precis zice că mă duc la un bărbat’’. Soțul Adelei, după ce rostea frazele de politețe respectuos și aducea tava cu pahare, trăgea ușa după el, lăsând cele două prietene să-și savureze șampania și discuțiile lor feminine, în liniște și intimitate, așa cum doreau. El prefera televizorul sau o carte bună.
Vali se întorsese la domnul Anton, unde încerca să-și continue căsnicia, nu tocmai fericită. El, ex-soțul, o iubea în felul lui, dar cel mai mult se iubea pe el, era foarte egoist și tipicar. Trăit în orfelinatele comuniste, cu foarte multe frustrări, după ce a ajuns să-și poată permite un trai cât de cât decent, a început să exagereze totul, în primul rând cu mâncarea. Își pregătea mormane de carne pe care le mânca tacticos și singur, în bucătăria foarte curată, unde toate lucrurile erau așezate în mare ordine. Vali, abia dacă se atingea, dar nici n-o invita. Își încheia masa copioasă cu câte un pahar de vin, două, fără să întreacă măsura. Era operator la un combinat chimic și avea un salariu foarte bun. Imediat după revoluție, cei ce lucrau în combinate de prelucrare a petrolului erau foarte bine plătiți și aveau tot felul de sporuri : de Paște, de Crăciun, de concediu sau pentru copii. Tipicar și pisălog din cale afară, nu permitea nici un lucru să fie mutat de la locul lui, de acolo de unde l-a așezat el. Un scaun nu avea voie să stea în altă poziție, decât cea aleasă de el și avea pretenția să știe tot și de toate în casă, inclusiv de ultimul ac de cusut de la mașina Valentinei. Deoarece în jurul unui croitor sunt veșnic ațe și resturi picate în urma foarfecei, îi pusese mașina de cusut într-o debara îngustă, cu fața la perete. Noroc cu firea Valentinei superficială, care se preta aproape la orice.
- M-am săturat de pisălogeala lui, spunea de multe ori și prefer să mă supun tacit.
De cum intra Adela în casă punea monopol pe ea.
- Veniți să vă arăt doamnă Adela ce bibelou am cumpărat, se lăuda acesta cu ultima achiziție. Lui Vali nu-i place.
Luă bibeloul cu multă grijă din vitrină ca pe un obiect de mare preț, iar când aceasta dori să-l atingă îl retrase repede. Era o figurină, un băiat haios, cu pantalonii rămași scurți, ce mima o învârtitură de bâtă zdravănă, deasupra capului. Avea multe astfel de bibelouri, ce reprezentau băieți.
- M-a sufocat cu cioburile lui. Uite câte a cumpărat. I-am spus că nu se mai poartă dar cu cine să te înțelegi, replică Vali, absentă.
- Vedeți ? Nimic nu-i place. Ce știe ea... ?
Vitrina gemea de figurine și pahare, de proastă calitate, prost aranjate, fără gust. Adela trebuia să asculte istoria fiecăruia. Apoi venea rândul mobilei, aparaturii electrocasnice, a covorului, a tot ce exista în casă. Și asta aproape la fiecare vizită. Iar pentru a arăta că este atent cu musafirii, făcea pe amabilul :
- Du-te Vali și cumpără o sticlă de suc !
- Nu e nevoie domnul Anton, își scuza Adela prietena.
- Pe ce să cumpere ? Ea nu are bani niciodată.
Căuta mereu să-i impute acest lucru scoțând, apoi în relief cât de generos este el, făcând cinste cu un pahar cu suc. Nici cu Adrian nu era mai generos. Foarte puțini bani din bugetul lui îi erau destinați copilului. Vali îi cumpăra haine și nu puține, iar părinții ei îl întrețineau cu celelalte cheltuieli. El abia dacă îi cumpăra câte o pereche de încălțăminte pe an sau mai achita partea cheltuielilor de utilități, din apartamentul socrilor lui.
Vali se descurca cu banii datorită talentului ei. Ea făcea bani mulți, croitoria mai renta la vremea aceea. Cum după revoluție luaseră naștere, aproape una lângă alta, magazine tip consignație, aceasta confecționa îmbrăcăminte de damă pretențioasă, rochii de seară, de ocazii, foarte frumoase și bine lucrate, de puteau concura cu cele de la case de modă renumite, la prețuri foarte convenabile. Lucra câte o săptămână în ritmul ei, le pasa prin consignații, apoi trecea doar să ia banii. Avea mereu bani de luat. Dar Vali avea jar în palme, jar care ardea tot ce intra în mâinile ei. Nu avea simțul priorităților în cheltuieli, a renunțării unor lucruri în favoarea altora, nu avea simțul măsurii. Pe primul plan era Adrian, care era bombardat cu tot felul de tricouri, blugi sau pantofi tip sport. Urma ea și atunci se oprea și mai greu. Cumpăra fără rațiune, obiecte fără să-i facă trebuință. ‘’Lasă că e bun acolo...cine știe când trebuie’’. Uneori cumpăra câte ceva, apoi își amintea că mai avea acel obiect, pe care apoi îl făcea cadou. Urma Mioara, sora ei, apoi părinții. Domnului Anton foarte rar îi atribuia interes.
La Adela niciodată nu mergea cu mâna goală, chiar dacă avea ultimii bani. Îi ducea un obiect micuț, o esență mică de parfum, o pereche de ciorapi, sau măcar o floare. Duminicile rămaseră scrise în lege, întâlnirile lor udate cu un pahar de șampanie. Însă existau situații când nu mai avea bani de taxi sau nici măcar de autobuz.
- Adela dă-mi niște mărunțiș să ajung acasă, spunea de multe ori.
- Desigur Vali, răspundea Adela scoțând bani din portmoneu, bineînțeles pe care nu mai avea pretenția să îi dea înapoi.
Astfel trecuse acea vară, august era pe sfârșite, toamna începuse să-și trimită solii: câte o frunză îngălbenită prin castanii ce străjuiau parcurile, câte o adiere rece-călduță de zefir în trecere pe lângă ferestre, asfințitul se grăbea iar soarele mai trăgea chiulul.
Într-o zi Adela primi un telefon de la Vali, după ce nu o mai văzuse câteva zile și chiar se întrebase ce-o fi cu ea.
- Alo, Adela ?
- Da, Vali.
- Te rog să rămâi azi, după program la birou, că-ți fac o vizită cu cineva să discutăm o afacere.
- Profitabilă pentru cine ? glumi Adela.
- Pentru noi două, o să vezi despre ce este vorba.
- Bine, te aștept.
Se mai întâlneau uneori și seara, în treacăt, după ce Adela se achita de toate obligațiile ce presupunea serviciul său, pentru vreo șuetă mică, sau plecau împreună spre casă.
În seara aceea Vali își făcu apariția însoțită de un tip înalt, bine făcut, ceva mai tânăr decât ea. Tipul era șic, avea părul lung, ondulat și pentru a nu-l deranja purta o banderolă pe frunte. Volubil, zâmbitor,șarmant.
- El este Aurel, îl recomandă Vali. Prietenul meu. Știi... este într-o orchestră, cântă la orgă.
- Încântată de cunoștință, zise Adela, întinzându-i o mână bărbatului.
Acesta politicos, sărută mâna Adelei, cu o plecăciune teatrală. Avea un farmec evident în priviri, în ochii săi visători care priveau totul cu insistență. Lăsa impresia că imediat poate să descoasă toate tainele interioare ale celui pe care-l privește și că pentru el femeia nu mai are secrete.
- Plăcerea este de partea mea stimată doamnă, rosti cu emfază.
- Luați loc, îi invită Adela pe fiecare pe câte un scaun, de partea cealaltă a mesei, pentru a-i putea vedea pe amândoi.
Aurel își întinse picioarele lungi, necontrolat și într-o clipă deveni foarte familiar cu cele două femei.
- Am adus un întăritor, zise el, scoțând o sticlă mică, cochetă de whisky. Eu nu beau că sunt cu mașina.
După câteva amabilități și după ce le servi pe cele două doamne cu câte un deget de licoare, Vali începu prin a-i face cunoscută intenția lor. Orchestra din care făcea parte Aurel, cânta mai mult la nunți și avea nevoie de un soi de impresar-contabil, care să fie neutru membrilor trupei și să le gospodărească banii judicios, bani rămași după cei împărțiți între ei.
- M-am gândit la tine Adela pentru că știu cât ești de corectă și de calculată în privința banilor.
- Vali mi-a spus, adăugă Aurel, că dumneavoastră gospodăriți toți banii acestei afaceri.
- Așa este, dar situația este total diferită, remarcă Adela. Aici încasez bani cu chitanță, și apoi îi pasez unde este cazul. Pe când voi, presupun că-i luați de la persoane fizice fără chitanțe, spuse Adela zâmbind. Doar n-o să le dați și chitanțe la nunți.
- Nu stimată, doamnă. Dar avem și noi impozite de plătit,cheltuieli cu transportul și altele. Niciodată nu ne înțelegem între noi, iese mare tărăboi și am convenit să plătim pe cineva pentru a ne face aceste calcule. Cineva serios, așa ca dumneavoastră.
- Dar eu nu am făcut niciodată așa ceva, încercă Adela să se scuze.
- Nu-i nimic, tu înveți din mers.Știu eu ce prietenă pricepută și corectă am.
Vali mai cunoștea unele amănunte de la prietena ei și anume o picanterie, că proprietarul firmei la care lucra, prefera să-și țină banii la ea acasă deoarece avea un adolescent cam năstrușnic, care găsea banii după miros și făcea prăpăd când intra cu mâna în ei. Lua tot. Îi povestise o întâmplare hazlie. Patronul găsise ascunzătoarea banilor în interiorul unui pui eviscerat, în congelator. Bravul adolescent,cu simțul mirosului foarte dezvoltat, îi găsise și acolo. De atunci el nu mai ținea sume mari în casă. Ce nu se depuneau la bancă, stăteau în așteptare, în casa Adelei.
- Și cine o să-mi aducă mie banii ? Că doar n-o să merg eu la nunți să-i iau...
- Nu...noi. Eu sau Vali, răspunse foarte sigur și foarte amabil Aurel.
- Tu, Vali? În ce calitate ?
- În calitate de viitoare soție, răspunse aceasta cu siguranță în glas. Știi...? Eu m-am mutat la Aurel de trei zile.
Pe fața Adelei se putea citi o mare surprindere.
- Curios. Acum cinci zile am vorbit amândouă și nu mi-ai spus nimic de Aurel.
- Păi ne-am cunoscut acum patru zile, prin prietena mea, Magda.
Adela știa ceva despre o prietenă a Valentinei, Magda, care era divorțată de curând și era grefieră la tribunal. O tipă foarte descurcăreață, plină de bani și care avea o fetiță de vreo 10 ani. Dar nu știa și de calitatea ei de pețitoare.
- Păcat că nu am talent. Nu știu să cânt...dar știu să fac altele. Stăm la casă, Adela și o să-mi deschid un atelier de croitorie, în curte.
- Vă invităm pe la noi, doamna Adela, propuse tânărul dezinvolt. Când venim să vă luăm ?
- Stați puțin să-mi revin. Prea multe dintr-o dată. Mai vorbim la telefon.
Se despărțiră după ce proaspăta pereche, o conduse pe Adela acasă, cu mașina lor. Mașina ei rămase în parcare, deoarece băuse și ea respecta legea.
Pentru a-l cunoaște mai bine pe acest Aurel și pentru a se edifica dacă primea sau nu propunerea lor, Adela le făcu o vizită la casa acestuia, la adresa lăsată de ei, într-o suburbie a orașului. Stefănești se numea, zonă foarte căutată de cei cu bani, în scurt timp devenind rezidențială. Casa era una arătoasă, cu un etaj, cum erau majoritatea pe acolo, dar neterminată. Mai cerea încă bani mulți până s-ar fi putut numi finisată.
O primi doar Vali. Aurel nu era acasă, era după afaceri prin oraș.
- Vali, mă bucur că ești singură, să putem vorbi pe îndelete.
- Și eu, răspunse aceasta, conducând-o pe o alee proaspăt pavată până la terasa casei care era încă cu schele pe ea. De o parte și de alta a aleei, se răsfățau flori de sezon, daliile cu tulpini lungi îți dădeau binețe cu capetele plecate, sfioase, primele crizanteme îngrijite, udate și frumos aranjate, păreau coafate de curând. La jumătatea curții se afla un gărduleț mic, alb, ce delimita de fapt, grădina cu flori. Tufe de trandafiri galbeni și roșii tronau peste celelalte flori de talie joasă.
- E frumos aici Vali !
- Da. Îmi place mult. Este casa pe care am visat-o toată viața.
- Ești sigură că o să fie și a ta ?
- Absoluuut!. Luna viitoare ne căsătorim.
- Așa repede ? L-ai cunoscut atât de bine, pe acest om, de vrei să te căsătorești cu el ?
Între timp Vali scosese câte un pahar cu suc și câte o ceașcă de cafea pe o măsuță de pe terasă. Era plăcut să savurezi la umbră o gură de aer în liniște, în intimitatea parfumului de flori, pe care zefirii amabili îl treceau pe sub nasurile lor.
- Magda îl cunoaște destul de bine. Au fost colegi de clasă, nu știu prin ce an.
- Și în afară să cânte, mai știe ceva să facă acest bărbat ?
- Păi... nu-i destul ? Face mulți bani cu muzica. Și cu recolta din anul acesta, o să terminăm casa.
- Care recoltă? Întrebă Adela zâmbind. Nu te văd eu pe tine cu mâinile prin pământ...
- Cum să nu...Abia am terminat de udat varza. Ieri am scos ceapa...
- Singură ?
- Nu. Cu mama lui Aurel, care stă la câteva case de aici. Mă iubește soacră-mea, se lăudă Vali zâmbind enigmatic.
- Pe Adrian l-ai adus vreodată aici ?
Valentinei îi dispăru dintr-o dată entuziasmul din ton.
- Deocamdată nu, mama lui Aurel nu știe de existența fiului meu. Știe că am fost căsătorită dar nu și de Adrian. Așa a spus Aurel că-i mai bine deocamdată, să fie ăsta secretul nostru.
- Și tu ai acceptat? Nu poți ține existența fiului tău, secretă.
- E chestiune de timp. O să-i spună el, dacă nu o să-i spun eu.
- Sau eu, scăpă Adela pe un ton destul de serios.
Vali întoarse o privire speriată spre Adela.
- Mașina de cusut ți-ai luat-o, Vali ?
- Nu. A rămas la domnu' Anton. Lasă... o să-mi cumpăr... mașini de cusut. Iau și eu de alea casate cum a luat Strâmbaciu.
- Apropos...știi că l-am văzut pe Strâmbaciu ? Acum vreo două zile... M-a întrebat de tine.
- Și tu ce i-ai spus?
- Nimic clar. După cum mi-am dat seama te-ar vrea înapoi... Mi-a explicat că de fapt au fost niște neînțelegeri și că el nu a fost vinovat...și că acum, oricum este basma curată. Mi-a mai spus că va deschide din nou atelierul...și un bar pe deasupra.
- Să fie sănătos...Nu vreau să mai aud de el. Sigur că a scăpat. Nu m-a chemat nimeni pe niciunde...a avut el grijă să mușamalizeze tot.
Apoi vizită casa care era frumos concepută dar interioarele goale, bucătăria sumar utilată, lipseau gresia și faianța.
În una dintre camere erau instrumente pentru o orchestră întreagă.
- Aici fac repetiții cam de două ori pe săptămână. Uneori, colegii lui Aurel vin cu soțiile, ori cu amantele...fiecare cu ce are și să vezi ce distracție se încinge aici...
Trecerea Valentinei prin casă, era vizibilă. Ea care din nimic făcea ceva, reușise să aranjeze un dormitor intim, cochet, cumpărase niște perdele deosebite, încât această cameră se detașa complet de restul casei. În locuința ei cu domnul Anton, nu putea să-și satisfacă gusturile și talentul ei pentru aranjamente estetice, deoarece toate erau ale lui și pe gustul lui. Și pentru asta, aici Vali se simțea acasă.
În spatele casei se întindea grădina care gemea de zarzavat. Era exact în perioada când totul se afla de cules și fiecare legumă strălucea în culoarea ei. Roșiile întinse pe araci și legate cu grijă atârnau grele și îmbietoare, ardeii verzi și grași se întreceau cu gemenii lor roșii, vinetele luceau în soarele dupăamiezei, cochete. Și printre ele, frunze de tot felul, pătrunjel, țelină, calomfir...Adela o privi pe Vali, îmbrăcată în niște pantaloni de vară de culoare deschisă, un tricou înflorat iar în picioare purta veșnica ei încălțăminte din ''cârpă’’ cum îi zicea ea, colorată, înflorată, curată. Era o plăcere să o privești, se asorta și cu acest peisaj.
Plecă oarecum descumpănită, totuși, Adela. Nu prea-i venea la îndemână această nouă relație, a prietenei ei. ''Cine știe în ce încurcături va mai intra și din această combinație. Eu știu un lucru: nu mă amestec cu ei cu nimic. Să le gospodărească cine o vrea banii.’’ Și îi aduse vestea la cunoștință Valentinei, a două zi prin telefon. Aceasta nu a fost deloc surprinsă, ci dimpotrivă: ''Foarte bine faci Adela. Tocmai urma să-ți spun, deși eu am venit cu propunerea, să renunți, pentru că am asistat la una dintre certurile lor pe tema banilor. Nu meriți tu să te expun la așa ceva.’’, îi răspunse Vali.

va urma