Nu și-a dat seama când a început să vorbească cu adevărat, cât timp a trecut, de când el nu se mai sătura să spună și să spună cuvinte.
O multitudine de fapte se îngrămădeau undeva la capătul minții, bulucindu-se ca niște năluci scăpate de un blestem. Odată spuse, își luau zborul, eliberând cu puțin creierul lui obosit.
Nu și-a dat seama nici când monologul s-a transformat în dialog, era foarte preocupat să povestească totul, în cele mai mici detalii, cu senzația că acele fapte ciudate îl ridică undeva deasupra celorlalți oameni, însăși coșmarele lui puteau vorbi despre latura sensibilă și deosebită a caracterului său, cine putea spune, ca și el, că odată ce închidea ochii îi deschidea practic în altă lume?
Tonul care s-a vrut la început calm, a căpătat fără ca el să realizeze, inflexiuni care-i trădau zbuciumul interior. Și simțea în același timp o teamă ciudată, o nevoie primară de a se disocia de toate trăirile ca de un virus primit accidental, de care trebuia să se vindece.
Afară ploaia ropotea ritmic, de câteva ori s-a întrerupt și curentul, dar nimic din toate nu l-au oprit, la un moment dat a simțit că nu se va putea stăpâni și va plânge, întrebările îl duceau în trecut, imaginile se derulau prea repede, apoi totul s-a frânt când a fost întrebat despre ea.
- Nu am ce vorbi, ce aș putea spune, e încă dureros, a fost bolnavă și s-a stins atât de repede încât nici n-am avut timp să mă obișnuiesc cu ideea. M-am trezit deodată singur și de atunci n-am mai simțit nevoia să umplu acel gol. Nici nu s-ar justifica, am fost împreună doar cinci ani, alții pierd pe cineva după o viață și reușesc să își revină.
- Toți suferim o pierdere care ne lasă goi, atunci simțim pentru un timp că totul e lipsit de sens, dar trebuie să mergem înainte, până ce alții ne vor plânge pe noi. Credeți că atunci s-au accentuat stările?
Era de acord, nu era el singurul care a pierdut pe cineva, nimic nu era nou, dar ce diferit e să ți se întâmple totuși! Ar trebui să știe asta, ea care se ocupă de mințile oamenilor.
Nu știa ce să-i răspundă, de fapt ar fi știut dacă ar fi vrut să caute acolo în interiorul lui. Nu există întrebare fără răspuns, nu există efect fără cauză.
Aducând-o în discuție pe ea însă, a avut senzația că, de fapt, povestind atâtea ciudățenii exacerbate de mintea lui însingurată, nu făcea decât să agraveze situația, poate pe unele nici nu le trăise cu adevărat, ci le-a inventat în pustiul nopții, apoi și le-a însușit fără să-și dea seama, fără a mai putea face diferența.
Iar calmul ei, faptul că nimic din ce-i spunea nu îi modifica în vreun fel expresia feței sau nu determina nici măcar un comentariu omenesc, subiectiv, i-a accentuat impresia că toată zbaterea lui de a se explica e inutilă, probabil în mintea ei deja se dăduse un verdict cu referire la trăirile lui.
Astfel, în asemenea condiții, stabilite bineînțeles de sinele lui, de felul cum reușea să perceapă și să categorisească dialogul sau confesiunea la care lua parte, el cel sătul de a încerca să găsească explicații sensibilismelor propriei lui firi, a simțit brusc nevoia să se retragă, să-și regăsească tonul impersonal, destul de șifonat pe alocuri, așteptând în același timp o idee sau o părere de care să se agațe lingușitor, pentru a încerca să echilibreze starea anterioară de care se lăsase copleșit asemeni unui copil.
Creierul lui a sesizat dezechilibrul, există în fiecare dintre noi probabil acele resorturi care ne determină să evaluăm singuri unele derapaje, mai ales dacă ele alternează, pe care le acceptăm totuși ca și cum, abia atunci credem că uzăm de faimoasa expresie” liberul arbitru”.

Nu-i vorbise încă despre voci, ceva din el îl determina să creadă că odată ce le va trăda ele vor dispărea, lăsându-l singur.
Deodată nu-i mai păsa dacă acea lume îl va acapara complet sau nu, dacă e ceva normal sau e nebunie, grija de a ocoli, de a închide în el acel amănunt îi ascuțise simțurile, îi întinsese nervii ca pe niște ațe gata să pocnească.
Ca să disimuleze, o privi cu o expresie tristă, obosită.
- Știți, mereu am crezut că toate manifestările psihice se pot vindeca doar prin voință sau prin puterea de a accepta deopotrivă înfrângeri și victorii. Aveam obiceiul de a mă analiza în amănunt, de a-mi descoperi singur cauza, dar acum sau uneori cred că ceea ce eu pretindeam că găsesc drept răspuns nu mă satisfăcea pe deplin, lăsa mereu câte o umbră până când am ajuns să fiu posedat pur și simplu de ele.
- De umbre?
Întrebarea îl lovi direct, dar reuși să scape, de parcă acea femeie se transformase brusc într-un dușman cu care el se duela, iar ea fandase deja. El trebuia să se ferească repede, psihologii își dau seama, orice pierdere de timp l-ar fi putut determina să cedeze, o parte din el cerea deja dreptul la libertate.
- Impropriu spus, e vorba de gânduri, de multă singurătate, de întrebări duse în abstract, poate de prea multă frământare și prea puțină acțiune.
- Nu aveți prieteni? Uneori e bine să ai pe cineva cui să spui, singurătatea are beneficiile ei dar nu e nicidecum starea naturală a unui individ.
- Cine suportă un om fără poftă de viață? Nu am, nu știu dacă am avut vreodată nevoie să vorbesc cu ceilalți despre mine, de obicei eu sunt cel care îi ajută, le dă sfaturi, îi împrumută cu bani...
Nu se mai simțea în siguranță pe acel fotoliu, de la început a stat încordat, dar totuși pe măsură ce timpul trecea trupul său s-a adâncit în el, s-a lipit de toată suprafața lui de parcă n-ar fi vrut să se contopească cu mintea sau cine știe era un haos totul, iar el nu mai era sigur stăpân pe întregul său.
- Ce o să vă spun eu e doar o primă impresie, se vede că sunteți tulburat, că nu aveți încă încredere să-mi spuneți tot, dar cu siguranță treceți printr-o depresie gravă care trebuie tratată. Eu aș sugera să vă internați câteva zile, trei măcar mi-ar fi mai ușor să evaluez adevărata evoluție a bolii, dar desigur asta rămâne la latitudinea dumneavoastră. Și problema e că tratamentul pe care eu o să vi-l prescriu o să vă ajute doar într-o oarecare măsură, veți dormi liniștit să spunem sau vă veți simți mai relaxat, dar ceea ce trebuie să faceți, este să schimbați definitiv mediul. Să comunicați, plimbări, metode de a vă petrece timpul în compania celorlalți sunt manifestări firești care vă pot ajuta. Dacă nu mi-ați spus încă tot ar fi bine să o faceți, orice amănunt poate fi determinant în vederea stabilirii unui diagnostic valabil.
O să vă întoarceți atunci când veți considera că aveți nevoie de ajutorul meu.