agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1445 .



Frica
proză [ ]
Frica

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Fiul ]

2010-02-11  |     | 



Frica

Cică era odată o babă bătrână, tare bătrână, și nu avea pe
nimeni în casă, nici copii, nici neamuri apropiate,doar o
căsuță cât să-și ducă zilele, ce-i păreau lungi și chinuite
și-și ruga mereu moartea care, zicea ea, nu mai vine odată
să o scape de lumea asta și de necazurile vieții. Așa că de
câte ori avea vreun necaz se ruga mereu:
-Vino, moarte, mai repede că nu mai pot și m-am săturat de lumea asta.
Dar moartea nici vorbă s-o audă ca să-i îndeplinească ruga.
Și uite așa își ducea zilele baba, mai rugând-o pe moarte să o
ia, mai plivind niște straturi cu legume ce le avea prin grădina casei, mai vorbind cu mâța, singura ființă ce-o avea
și-o asculta torcând, frecându-se lingușitor de picioare, sau o asculta de parcă-i înțelegea necazurile.
Într-o zi s-au terminat lemnele și a trebuit să meargă în pădure să-și adune niște uscături pentru foc la pregătirea mâncării.
Și-a luat o frânghie și încet, incet, cu mâța după ea a plecat
spre pădure care era foarte aproape de căsuța ei.
Ajunsă acolo și-a strâns o sarcină de vreascuri, a legat-o
cu frânghia si apoi s-a apucat să-și caute niște ciuperci de
pădure, că la sărăcia ei prindeau bine cu niște mămăliguță.
După ce și-a strâns câte-i trebuiau în buzunarul șorțului
s-a întors la surcelele strânse și a încercat să-și ridice
sarcina de surcele pe umerii gârboviți de bătrânețe.
Dar de câte ori încerca să o ridice, ba-i cădea sarcina din
mâinile-i fără putere, ba cădea ea cu sarcină cu tot.După
câteva încercări chinuite și fără rezultat s-a lăsat obosită pe frunza uscată a pădurii și cu ochii înlăcrimați de ciudă și neputință iar și-a rugat moartea.
A stat ea ce-a stat lângă sarcina de uscături adunate să-și
mai tragă sufletul,apoi se ridică să mai încerce o dată .
Dar când se ridică, ce-i văzură ochii?Iaca moartea în fața
ei.
-M-ai chemat de-atâtea ori, Iaca am venit.Ești gata? zise
moartea cu răceala-i răgușită și coasa-i deasupra capului cu
găvane goale.
Dar frica de moarte i-a dat puteri și i-a trecut cheful de
a muri babei.
-Te-am chemat, zău, căuite n-are cine să mă ajute să-mi pun
sarcina asta cu uscături în spate, așa că fă bine și ajută-mă că mă grăbesc.I-a ajutat moartea să-și ia sarcina
și când baba se vazu cu lemnele pe spate a luat-o la picior,
grăbită către căsuța ei cu mâța mârâind și scuipând a spaimă mare.
-Unde fugi, babo? strigă moartea, ridicând coasa-i ruginită a amenințare.
-Iaca, acasă, să-mi fac de mâncare și am mult de lucru și nu
am timp de stat la povești...
Și cu mâța speriată alături a luat-o baba spre căsuța ei,
parcă mai sprintenă și plină de viață, lăsând-o pe moarte cu gura-i căscată prin care fâșâia vântul unei zile
pline de viață.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!