Dincolo de livezile cătunului nostru, de unde începe pășunea ce se întinde până la pădurile Cornetelor, se înalță semeți, strălucind sub soare într-o armonie de roșu și verde cireșii bătrânului Busuioc.
Unii dintre ei, bătrâni, cu crengile rupte de furtuni, alții mai tineri, înalți ca stejarii cu coroanele mari și cu câte o sperietoare de păsări răstignită în vârf. Poamele lor roșii îmi atrag privirea, îmi fac cu ochiul, mă ademenesc, mă cheamă, mă strigă...
Îmi propun să nu mă uit într-acolo, dar nu rezist mult timp și mă uit pentru că nu se poate altfel.
Mă uit doar și înghit în sec, la fel cum probabil, se uită și înghit în sec și alți copii.
Cine ar avea curajul să treacă peste gardul viu și să se suie în cireșii moșului Busuioc? Nimeni! Dar nu din cauza sperietorilor. Nu! Copiii nu se tem de sperietori, s-au obișnuit până și păsările cu ele. După ce se satură de ciugulit cireșe se așează în vârful pălăriilor de paie ale sperietoarelor și moțăie liniștite la căldura soarelui. Nici de moșul Busuioc nu se teme nici un copil din cătun, deoarece știu toți că moșul e surd, de poți să tragi cu tunul și tot nu ar auzi și pe de-asupra nici nu vede bine, dar și dacă ar vedea nu îl lasă cocoașa să se uite în sus. Astfel îndoit se plimbă cât e ziulica de mare prin livadă și strigă: «Te văd diavole, te văd, dă-te jos din cireș că altfel!...» Oamenii râd de el și au născocit și o zicătoare pe seama lui – «Strigă ca Busuioc printre cireși».
De altcineva ne temeam noi. De Tarko, dulăul bătrânului, mare cât un lup, pe care nu-l puteai păcăli, căci te simțea de la o poștă și una două era sub cireș și atunci te mai dădeai jos din cireș... «joi după Miercurea Ciuc».
Amintindu-mi de Tarko, îmi întorc privirea în altă parte și simt cum îmi trec fiori reci pe șira spinării. Uit pe loc gustul și aroma cireșelor. Închid ochii și îmi închipui ce bine ar fi dacă aș putea să mă prefac în pasăre, ca eroii din basmele bunicii. Te dai de trei ori peste cap și fr-r-r-r... până la cireșii lui Busuioc. Mă trezește din visare vocea bunicii:
– Dragu’ babii dă tu o fuguță până-n deal la mătușă-ta Paraschiva și cere-i un pic de naft* căci s-o umflat biata Albuța ca o tobă, da’ fuguța dragu babii că moare capra!
«Dă fuguța până-n deal dragu babii...», de parcă dealul ar fi aici la doi pași și nu... Dar asta nu ar fi nimic, dar «până-n deal» duce o singură cărare care trece pe lângă livada de cireși a moșului Busuioc.
– Fuguța, fuguța dragu’ babii! aud în urma mea vocea bunicii. Ce să fac, trebuie să o salvez pe biata Albuța. O iau «fuguța, fuguța», dar numai până în dreptul livezii cu cireși, că mai departe... Pur și simplu nu mă mai ascultau picioarele. Au împietrit locului și bună pace!
Mă uit peste gardul viu, de Busuioc nici urmă, iar cireșii parcă își întind spre mine crenguțele încărcate de cireșe și mă roagă să...
Nici nu mi-am dat seama cum m-am apropiat de gard, cum l-am trecut... căci deodată m-am trezit în cireș, dar nu am reușit să rup nici o cireașă, căci deodată, ca din pământ se ivi moșul Busuioc cu scara pe umăr și cu găleata în mână, iar în urma lui mergea credinciosul său prieten Tarko.
Și în care dintre cireși credeți că se urcă bătrânul? Exact... ați ghicit, dar până se urcă, eu nu mai eram eu ci o sperietoare răstignită. Pălăria de paie îmi căzu până pe umeri, nu mai pot răsufla... iar bătrânul două cireșe duce la gură una o pune în găleată și tot așa până agăță găleata într-o creangă, își aprinde pipa și începe să-l certe pe Tarko, care nu se mai oprea din lătrat:
– Nu-ți mai cunoști stăpânul potaie afurisită, de tot latri ca un turbat la mine?!
– Mi-hă-iu-u-ucă! aud vocea bunicii, iar moș Busuioc continuă să tragă din pipă și să se certe cu Tarko. Prin gaura pălăriei de paie văd cum se duce bunica «până-n deal la mătușa Paraschiva să-i ceară un pic de naft», pe urmă o văd cum se întoarce, iar moș Busuioc își aprinde pipa din nou și reîncepe cearta cu Tarko, jumătate din soare s-a ascuns după munții Gutîiului, iar mie mi se pare că aud vocea bunicii: «Pe unde te-a purtat necuratul? Atâta haznă** am de tine câtă clisă***-i pe câine!»

* naft – petrol lampant
**haznă – folos
*** clisă – slănină