Capitolul II

Călătoria a fost extenuantă, durase aproape două zile, ceea ce părea o veșnicie în condițiile date. Le dureau bucile de atâta stat pe scaun. Erau, de-a dreptul, intoxicate de alcool. Mai că nu le ieșeau ochii din cap, de atâta vomitat. Câțiva călători, de pe scaunele de vis-à-vis, pe tot parcursul călătoriei trăgeau la măsea, astfel încât tot autocarul duhnea a alcool. Cu toate că li s-a atras atenția, atât de câtre ceilalți călători cât și de câtre șoferi, toate s-au adeverit a fi zadarnice, bețivanii n-au fost binecuvântați cu bun simț ci doar cu pusul pe scandal. Soluția salvatoare s-a demonstrat a fi doar cea a datului la maxim a aerului condiționat, ceea ce a stârnit alte mustrări, văicăreli și lamentări.
La destinație, pe la vreo trei după masă, înfățișarea călătorilor dădea, mai degrabă, cu înfățișarea unor umbre. Cu fețele buhăite și ochii injectați, suflându-și nasurile, răgușiți, amprenta aerului condiționat, bolborosind și, răstindu-se unii la alți, din cauza țiuiturilor din urechi, nefiind conștienți de nivelul vocii, cu părul vâlvoi, cu hainele șifonate și rău mirositoare, coborau din autocar și se împrăștiau care încotro prin piață. În fața autogării, fratele își aștepta surorile scrutând orizontul.
Cu ajutorul unei cunoștinte, cetătean italian, le-a luat cu mașina. De dus nu le-a dus decât doar câțiva chilometri, unde, a fost nevoit să oprească într-o parcare, la insistențele telefonice ale albanezului. Acesta trebuia să vină să le întâmpine dar ceva l-a reținut. Ajunsese în parcare într-o clipită, mutându-i pe toți trei, Ana, Maria și fratele lor, imediat în mașina sa. Îl certă pe Vasile că s-a dus după ele cu acel italian, care, după spusele sale, avea de-a face cu traficul de carne vie, și că astfel și-a pus surorile în pericol.
Au mers, în primul rând, direct la fabrică, ce era situată în localitatea Morciano di Romagnia, ca să le prezinte patronilor, urmând ca a doua zi să se prezinte la muncă. Apoi, s-au îndreptat spre domiciliul albanezului, unde, nevasta acestuia, a ieșit doar să le salute, fiind prea ocupată cu părinții săi, care tocmai sosiseră, și ei, din Albania. Acesta fiind, de fapt, motivul pentru care Adriano, albanezul, întârziase. De aici au fost duse de Clemente, fratele lui Adriano, la apartamentul lui Vasile, închiriat de acesta cu ajutorul lui Adriano, în localitatea Montefiore Conca. “Până măine”, spunea el, căci acela nu este un loc potrivit pentru fete, “după aceea vedem ce facem”. Dacă era sau nu de acord cu el, Ana, încă, nu se putu exprima. Aștepta, în primul rând, justificarea celor spuse, ceea ce făcea, de altfel, tot timpul, când era pusă în situația de a acorda crezare cuiva sau a ceva.
Ana îl știa pe Adriano, albanezul, din urmă cu un an, când și-a petrecut trei luni de zile pe malul Mării Adriatice, în localitatea Catolica, cu frații ei. Aceștia au chemat-o să-și caute de lucru, să-și câștige ceva bănuți pentru a-și plăti taxa de școlarizare la universitate. Planul era bun, rezultatele nu prea se arătau. După mai multe căutări și autoofertări refuzate, au abandonat idea. Doar două zile reușise să lucreze la un restaurant, ca și ojutor de ospătar.
Dintre clienții restaurantului, englezii i s-au părut cei mai amabili și cei care lăsau cele mai mari bacșișuri. Poate două zile nu-i de-ajuns să-ți creezi o opinie, dar totuși primele impresii contează. Aceasta era și locația unde, pronunțase primele cuvinte în limba italiană, încurajată de șeful de sală. El îi arăta lucruri și-i cerea să le denumească, corectând-o dacă pronunța greșit. Asta, însă, n-a scutit-o ca: în loc de brânză să ducă la masă, atunci când vreun client îi cerea, scrumiera, sau, în loc de scobitoare, să ducă servețele. Teoretic, limbajul uzual și-l pregătise de acasă, înțelegea dar, nu putea scoate o vorbă, pronunția îi dădea bătăi de cap:
- Dar, spune și tu ceva, nu mă lăsa doar pe mine să vorbesc. Așa nu te va lua
nimeni la lucru, îi reproșa fratele ei, Ionut.
- Nu pot, mă bufnește râsul la cum pronunț. Mi-e teamă că mă voi prăpădi de
râs, pe jos, în fața lor, de mine însămi, și nici pe atât nu mă vor primi, își concretiză, Ana, tăcerea.
- Nu fi absurdă! Crezi că alții vorbesc mai bine?
- Îți voi împărtăși părerea când voi avea vreuna. Momentan nu mă pot pronunța.
Ajunse la apartament au constatat că întradevăr acel loc nu era pentru femei, având baie comună și și aceea un focar de infecție. Camerele fiind închiriate numai de bărbați, imigranți din Maroc, Macedonia, Republica Moldova și România, dar “până măine” nu era prea mult. Așa că s-au ocupat să deretice prin cameră, spălând podelele, vesela și geamurile. Au schimbat lenjeria de pat și, când să fie aproape gata, apare proprietarul, de vreo cincizeci și cinci de ani, cu o privire haină, o față lungă și extrem de osoasă, zici că era în descompunere, foarte slab la trup, adus de spate și, ca imaginea să fie completă, ciung. Își pierduse mâna în pușcărie, unde a stat cincisprezece ani, pentru că și-a omorât soția. Acesta fusese anunțat despre venirea fetelor și, inițial, își dăduse acordul, în ceea ce privește locuirea lor acolo. Vasile îl întrebase cu câteva zile înainte. După o discuție formală cu frații, a ieșit din cameră și a părăsit și imobilul.
Vasile, care obijnuia să consume alcool, avusese ceva altercații cu proprietarul, consumator fidel, și el, de alcool, și care-l privea pe proprietar cu incertitudine și teamă, căci acesta obișnuia, la beție, să-și terorizeze chiriașii.
Așezate, după un timp, lejer, la televizor, care cu greu a fost stârnit să funcționeze, unde rula o emisiune de divertisment, brusc, vizionarea le-a fost întreruptă. Reapăruse proprietarul, foarte agitat, roșu albăstrui la față, cu ochii țintă la noile venite. Lăsând ușa deschisă în urma lui, se plasă direct în fața televizorului, probabil pentru a avea siguranța că i se va acorda atenție totală.
- Vi siete sistemato? li se adresă fetelor.
- Si, răspunse Ana, foarte încântată de felul cum au aranjat lucrurile prin
cameră.
- E cosa fate voi in Romania?
- Siamo stundentese, răspunse Ana, din nou. Maria era pentru prima dată
în Italia și nu vorbea deloc limba, așa că îi lăsa pe ceilalți să dialogheze, cerând doar ca, din când în când să i se traducă și ei câte ceva.
- A si! E cosa studiate?
- L’economia.
- Perche non vi sposate, fate i bambini e state acasa?
- Ma scusa, che centra questo? Noi non siamo venute qua per chiedere la pieta a
nessuno ma per lavorare.
- E chi era quell uomo che era entrato con voi nel piatto? întrebă
amenințător, apropiindu-se de pat, de fete. La acest gest Anei i s-a ridicat tensiunea, “dacă se apropie mai tare de mine îi mănânc grumazul”, își zicea în gând, cu respirația întretăiată și scrâșnind din dinți. Totdeauna i se atras atenția de câtre stomatologi că are dinții tociți, și i s-a sugerat să aibă mai multă grijă cu scrâșnitul dinților. Sugestie pe care n-a luat-o niciodată în serios. Maria stătea împietrită la locul ei, cu ochii bulbucați urmărind cu privirea ba pe unul, ba pe celalalt, deslușind din intonații și mimici că nu-i a bine.
- Clemente, fratello di Adriano, interveni Vasile, care asista la discuție, pe un ton foarte amabil și prietenos, ca să nu tulbure “aratania”, după cum îl poreclise Ana, ridicându-se de pe scaunul pe care ședea, în fața ferestrei deschise, pentru a fuma o țigară, pe care o stinse și se îndreptă spre proprietar.
- Ma quale Clemente? Quale Adriano? Io non conosco nessun Clemente e nessun Adriano, explodă și-i aruncă replica lui Vasile.
- Adriano, l’albanese, explică Vasile, pe același ton plăcut, pe care-l abordase de la început, știind cu cine are de-a face și, parcă, intuind că acesta e pus pe treburi murdare.
- Io non voglio sentire di nesun Albanese. Li criminali! Non e che voi siete venute qua per fare le puttane? Se adresă, din nou, fetelor, ignorându-l pe Vasile, intenționat
- Ma come ti permeti insinuare qualcosa di genere? Non ti vergogni? Ana îl dojeni pe proprietar, ridicându-se în picioare cu pumnii încleștați, gata să-și apere demnitatea.
- Fuori! Fuori da qui! Non vi voglio nella mia casa. Prendete anche il vostro fratelo e andatevi al inferno, urlă arătania, chinuindu-și vocea și așa prea răgușită, probabil de la tutun, și ieși.
- Don…. state tranquillo! Che cosa succeso? îl întrebă Vasile, alergînd după el.
- Non voglio puttane nella mia casa, porco Dio. Fuori! Fuori le puttane da qui3)…..se auzea ecoul injuriilor arătaniei.
Acțiunea de reconciliere a lui Vasile n-a avut success. Acesta s-a întors scărpinându-se în cap, după cum obișnuia, ori de câte ori era tensionat.
- Stați liniștite! Îi trece lui. Așa face întotdeauna, încercă să-și liniștească
surorile.
- Eu, una, nu intenționez să locuiesc aici. Câtă nesimțire, nemernicul dracului!
Se revoltă, Ana.
- Și, unde crezi că te duci, la ora asta? De ce nu-ți poți ține gura, și tu? o
certă Maria. Așa făcea întotdeauna, când erau împreună și ceva nu mergea bine, dădea vina pe Ana care, obișnuită cu acest obicei al surori sale, n-o mai lua în seamă.
- Poftim! Tu n-ai văzut, nesimțitul, cum ne trata?
_________________________
3) - Va-ți stabilit?
- Da.
- Și cu ce vă ocupați în România?
- Suntem studente.
- A, da! Și ce studiați?
- Economia.
- De ce nu vă căsătoriți, face-ți copii și stați acasă?
- Mă scuzați, ce are a face? Noi nu am venit aici să cerșim de la nimeni ci să muncim.
- Și cine era omul care a intrat cu voi în apartament?
- Clemente, fratele lui Adriano.
- Care Clemente? Care Adriano? Eu nu cunosc nici un Clemente și nici un Adriano.
- Adriano, albanezul.
- Eu nu vreau să aud de nici un albanez. Criminalii! Nu cumva ați venit aici să vă prostituați?
- Dar cum îți permiți să faci asemenea insinuări? Nu ți-e rușine!
- Afară! Afară de aici! Nu vă vreau în casa mea. Luați-l și pe fratele vostru și duceți-vă dracului.
- Don …. liniștiți-vă. Ce s-a întâmplat?
- Nu vreau curve în casa mea, porcul lui D-zeu. Afară! Afară cu curvele de aici….
- Trebuia să nu-l bagi în seamă.
- Ia mai lasă-mă, și tu!
Tăcerea și neliniștea se instalase peste cei trei frati. Era, deja, ora zece și jumătate seara. Vasile i-a sunat, atât pe Adriano cât și pe fratele lui, să le ceară ajutor, dar niciunul nu-i răspunse la telefon. Erau închise. Probabil dormeau sau, nu vroiau să fie deranjați, la ora aia, de nimeni.
N-au trecut nici măcar douăzeci de minute și reapăru arătania, pentru a treia oară în seara aceia, dar, nu singură, surpriză, ci cu însuși italianul ce le luase de la autogară. Însoțitorul arătaniei, pe când le întâmpinase, păru afectuos și serviabil, acum, însă, pe fața acestuia apăru un zâmbet fioros și viclean, și o privire rece și crâncenă. Cert este faptul că, pe individul ăsta, Vasile, la cunoscut prin intermediul proprietarului, ceea ce uitase să le aducă la cunoștință și fetelor.
- Ancora siete qui? Porco Dio! Butta li fuori, Francesco. Adesso! Îi porunci însoțitorului său.
- Ce ne andiamo da soli. Solo stai calmo. Faciamo i bagaglii e ce ne andiamo, interveni Vasile, înainte ca acesta să apeleze la forță.
- Va bene! Zbrigatevi!5) ordonă arătarea. Își luă însoțitorul și se îndepărtă de la ușă. Întrebarea ce le răsuna greu în țeastă era: Ce căuta Francesco acolo? Să se răzbune, mai mult ca sigur. Adevărul este că Vasile niciodată nu și-a pus întrebarea ce-i duce capul.
În timp ce fetele își făceau bagajul, pe care doar cu o oră în urmă le-au despachetat, Vasile s-a dus să-i ceară ajutor vecinului de la parter, un bătrân mic de statura, de vreo cincizeci și cinci de ani, ce venise de prin Napoli să lucreze aici, în zona Emilia Romagnia. Mergeau împreună în fiecare dimineață la lucru și se înțelegeau destul de bine.
- Încuiați ușa după mine, lăsă vorbă la plecare.
Nu durase mult, se întoarse și bătu lejer la ușa, șoptind.
- Eu sunt, deschide-ți!
- Hai…., Ana îi deschise și, închise ușa la loc, după ce acesta intrase.
- Ne primește la el, peste noapte. Haide-ți să coborâm în liniște. Jur că, dacă nu erați voi aici, l-aș fi omorât în bătaie, dar mi-e frică pentru voi. L-am mai bătut o dată. Beat fiind, nu-și amintește.
Vasile nu-și luă nimic cu el, neavând mai nimic, mai nimic putu lua. Cu micile bagaje în mâini coborâră la parter și intrară la napolitan. Acesta îi pofti să se așeze pe canapea.
Au schimbat doar câteva vorbe între ei, când afară s-a pornit o zarvă mare. Proprietarul și-a dat seama unde sunt fetele și a început să tragă de clanța ușii napolitanului, înjurând și amenințându-l pe acesta că, de nu scoate fetele din casă, îl va da afară și pe el. Napolitatul încercă să-l calmeze și să-i ceară înțelegere față de fete. Degeaba, conversația era zadarnică. Arătania amenință că sparge ușa. Era, pur și simplu, neînduplecabilă această creatură. Neavând de ales, bătrânul napolitan luă o altă poziție, cea de supunere și de aprobare.
_____________________________
5) – Încă sunteți aici? Porcul lui D-zeu! Francesco, dă-i afară. Acum!
- Plecăm de bună voie. Calmează-te. Ne facem bagajele și plecăm.
- Foarte bine! Grăbiți-vă.
- Si, si, foro come dici, solo non rompi la porta. Le ragazze se ne vano. Per favore vai da li, loro anno paura di uscire,6) încercă să-l convingă să plece din fața casei, astfel ca fetele să poată ieși în siguranța și să se îndrepte spre mașina sa, singurul mijloc de transport accesibil, la locul și momentul respectiv. Spre surpriderea tuturor, arătarea s-a oprit din zgâlțâitul ușii. După zgomotul produs de poarta de intrare în casă, se pare că, împreună cu însoțitorul său, proprietarul își câră hoitul în casă. Pe tot timpul larmei, Francesco savurase pe deplin chinul celor trei, privind și zâmbind satisfăcător, pregătit parcă să intervină în orice moment, cu plăcere, în favoarea arătaniei.
N-au ieșit imediat. Din clipă în clipă, trăgeau cu ochiul prin fereastră, să vadă de nu cumva se ascund sau, dacă totuși au plecat, să nu fi revenit. Spre ușurarea lor nu era nici o mișcare pe afara. Primul a ieșit bătrânul, Vasile a încuiat ușa după el. Napolitanul a făcut o razie de jur împrejur, pentru a se asigura că nu e nimeni, și-i făcu semn lui Vasile să iasă cu fetele. Fuga fuguța s-au suit în mașină și au plecat.
Pe drum, singurul plan pe care l-au putut găsi pentru înnoptare a fost cel al întoarcerii. Mașina era singurul loc unde puteau dormi peste noapte, urmând ca a doua zi să caute altceva. La întoarcere i-au gasit pe cei doi tot acolo, așa că s-au dus cu propunea sus la proprietar. Fetele au rămas în mașină, fără vlagă și fără vreo speranță că ceva se va rezolva. Ana încă își păstră cumpătul. Maria, în schimb, era total pierduta cu firea. Se smiorcăia pe bancheta din spate a mașini, un fiat punto model vechi.
La ieșirea bărbaților din mașină, Ana s-a urcat pe scaunul din față, pentru a o încuia, ceea ce era posibil doar de la ușa șoferului.
- E numai vina ta! Din cauza ta, s-au întămplat toate astea, o acuză Maria, ca întotdeauna, nu-ți poți ține gura. De știam că așa ceva voi păți, nu veneam pentru nimic în lume. De ce nu poți să taci și tu?
- Calmează-te, și tu acolo.
Iată că, în sfârșit, coboară toți, Vasile, Napolitanul, arătania și conspiratorul, purtând o discutie foarte amiabilă, chiar zâmbind unul câtre celalalt. Se pare că au căzut de acord. Ce anume l-a convins și cât va ține acest acord? Vigilența era totuși cuvântul de ordine. Și-au strâns mâinile. Ultimii doi s-au îndreptat spre mașinile lor, iar Vasile veni să le anunțe pe fete că totul este în regulă.
- Mi racomando, no nella casa! proprietarul adresă o ultimă atenționare.
- No, no, stai tranquillo,7) aprobă napolitanul.
După plecarea proprietarului și a însoțitorului său, fetele cu fratele lor au mai stat în mașină, cam treizeci de minute, timp în care n-a mai trecut nimeni pe acolo. Era trecut de miezul nopții, aproape unu. Lumina din apartamentul napolitanului nu se stinse. Pe la vreo unu fără cinci minute, acesta ieși și îi chemă pe toți la masă. Pregătise niște paste. Au intrat și s-au pus la masă, mulțumundu-i pentru bunătatea de care a dat dovadă, precum și, cerându-i iertare, că l-au pus într-o asemenea situație penibilă. La ora unu și jumătate, napolitanul le trimise pe fete să se culce în camera lui și să încuie ușa după ele. El urmând să doarmă pe canapeaua din bucătărie, sau ce-o fi fost aceia.
Acele câteva ore de somn au trecut ca și cum n-ar fi fost. La șase dimineața se trezi napolitanul să meargă la lucru. Pregăti cafeaua și le trezi și pe fete. Imediat a coborât _________________________________
6) – Da, da, fac precum spui, doar nu sparge ușa. Fetele pleacă. Te rog, doar, pleacă de acolo, pentru că le este frică să iasă.
7) - Vă previn, nu în casă!
- Nu, nu, stai liniștit.
și Vasile de la etaj. La șase jumătate erau cu toții în mașină, în drum spre locurile lor de muncă. Primele au coborât Ana și Maria, în zona industrială din localitatea Morciano, cărând după ele și micile lor bagaje. Vasile și napolitanul și-au continuat drumul mai departe.
Abia au recunoscut locul unde trebuiau să lucreze. Era numai ora șapte fără cincisprezece minute, iar munca la fabrica începea la ora opt. S-au așezat în spatele unei grămezi de lăzi, ca să nu fie văzute de muncitorii ce se îndreptau spre celelalte hale industriale și, să aștepte până vin patronii să descuie fabrica.
Așezate, ceva le atrase atenția de sub lazi. Un grup de câteva pisici, cam sălbatice, toate de culoare gri, le priveau curioase de sub lazi, pregătite de fugă, la cel mai mic semn de apropiere a intrusului. Vederea acestor creaturi le-a mai descrețit frunțile, având în vedere că erau, amăndouă, într-o stare jalnică: în primul rând, energia le fusese consumată de călătorie; în al doilea rând, primirea infernală de care au avut parte; în al treilea rând, în acele patru ore și jumătate de somn, paradoxal, n-au închis un ochi.
Cu toate că era plină vară, ele tremurau de frig. Ochii lor refuzau să stea deschiși. Moțăiau ca niște găini plouate. Știau că la fabrica de vizavi lucrează Clemente, fratele lui Adriano, în plus mașina lui era deja acolo, în fața fabricii. Și-au propus să meargă să vorbească cu el. Maria rămase pe loc. Ana s-a dus să-l caute pe Clemente. Nici n-a deschis bine ușa fabricii că, la și zărit pe acesta conducând un motostivuitor și cărând pe acesta ceva chestii. Un om a apărut în fața ei din senin și o întrebă ce vrea. Ana îi răspunse că dorește să vorbească cu Clemente, omul de pe stivuitor.
- Clemente, vieni qui. Ti cerca una donna. Imediat ce o văzuse, opri mașinăria și veni spre ea.
- Dai, andiamo fuori8). Ieșiți afară, Ana a început să-i povestească cu năduf toată
tărășenia prin care au trecut noaptea din urmă. La puțin timp, li se alătură și Maria.
După ce i-a ascultat drama, Clemente l-a sunat pe fratele său, prezentându-i pe scurt despre ce este vorba. La rândul lui, Adriano îi sunase pe patroni și le spuse și acestora câte ceva, așa că în câteva minute toată lumea era acolo.
Patroana a deschis poarta și i-a poftit pe toți înăuntru, ca să nu stea în fața fabrici. În fabrică, Ana, în timp ce le povestea cele întâmplate, a izbucnit, efectiv, într-un plâns în hohote. Neputându-se opri, toată încordarea și stresul acumulate în ultimele doua zile au explodat făcând ravagii. Nici o alinare și îmbărbătare a celor din jur nu-și făcea efectul. Era devastată, scufundată în lacrimi, plângea în neștire. Văzând că nu o pot calma, au pus-o să șadă pe treptele ce duceau spre birou. I-au adus apă rece și au spălat-o pe față. I-au dat și un flacon cu apă să bea, precum și o cafea și un sul mare de hârtie în care să-și sufle nasul.
- E giu il morale,9) concretiză Adriano, care purta o stimă aparte pentru Ana și pe
care o considera o fire puternică cu un intelect ascuțit. Niciodată nu și-ar fi imaginat că ar capabilă de așa o cădere nervoasă, sensibilitatea ei l-a luat prin surprindere.
Cu greu au reușit s-o calmeze. Ana mai era încă pe scări, smiorcăind, când au început să se adune muncitorii la fabrica, doar că nu mai scotea hohotele de mai înainte.
____________________________
8) – Clemente, vino încoace. Te caută o femeie.
- Hai să ieșim afară.
9) - E demoralizată.
Ca să-i ridice moralul, Adriano o asigurase că, nimic nu li se va mai întâmpla, de acum încolo, căci el se va îngriji de asta. O rugă să se linistească și-i promise că, după program, vine el însuși după ele, astfel încât totul va fi bine.
Ana era un pic cam șceptică în ceea ce-l privește. Adriano însă se bucura de o mare încredere din partea fraților ei. Acesta și familia lui erau considerați oameni respectabili. Stabiliți legal prin Italia, de mai mulți ani, ajutaseră pe mulți și de multe ori să se orienteze și să se așeze într-un anumit loc. De acest ajutor au avut parte și frații Anei. Se pare că ăsta era timpul dat pentru a aproba sau pentru a dezaproba cele spuse, de a-l cunoaște mai bine și de a se convinge dacă e, sau nu, un om de încredere.
Smiorcăind o conduse patroana la masa de lucru, unde le puse numai pe ele două. Le arătase ce și cum au de făcut, apoi s-a îndreptat spre bandă unde, împreună cu soțul, fiul și ceilalți angajați, a lucrat cot la cot toată ziua.
La masa de prânz, Clemente le-a adus niște piadine, ceva lipii umplute cu carne și verdeața, coapte pe plită, foarte interesante la gust. Ana a fost deosebit de încăntată de acestea, având un apetit grozav pentru tot ceea ce este nou, specific unei zone și ce nu mai mâncase, de fapt chiar își propuse să încerce cât mai multe din specialitățile italiene. Maria, însă, era mai reticentă la mâncăruri, neimportantă fiind proveniența, mai ales că tot timpul se plângea de ficat, stomac, rinichi, ipohondrica de felul ei își alegea alimentele predominant pe baza de legume. Nu prea i-a plăcut piadina așa că, mai mult de jumătate, i-a dat-o Anei.
După ce s-a descărcat emoțional dimineața, în cursul zilei, în ciuda oboselii, Ana a fost destul de calmă. Mulțumea celui de sus că au trecut cu bine oribila încercare a sorții, și că nu a fost mai rău. Se bucura că măcar locul de muncă era sigur și, că aveau șansa să-și caștige banii de școală. Pe parcursul zilei s-au mai abordat și câteva teme hazlii de discuție, ceea ce le-a distras atenția de la propriul lor negaz. Printre ceilalți muncitori erau și două românce, de prin Târgu Jiu, ce locuiau în casa patronilor. Pe una dintre ele, Dorina, un pic cam grasă și mai înceată, atât la mâini cât și la gândire, patronii o tot cicăleau, dojeneau și, pe seama câreia, se amuzau strașnic, ori de câte ori aveau ocazia. Se mai supăra, Dorina, din când în când, și nu mai scotea o vorba, alteori mai facea câte o gafă și era amenințată cu trimiterea acasă. Aceste evenimente animau atmosfera de lucru la fabrică.
Ziua de lucru se sfârșise. Toți muncitorii plecaseră acasa, inclusiv patronul, fiul său și româncele, rămânând doar patroana, Ana și soră sa. N-au așteptat mult, Adriano venise repede, așa cum promisese, foarte vesel, avându-l cu el și pe Vasile. După ce au schimbat câteva cuvinte cu patroana, s-au urcat cu toții în mașină și s-au dus. Pe drum le-a explicat fetelor că, el și Vasile, au căzut de acord și că le vor plăti, o perioadă, șederea la un hotel și că, de acolo spre fabrică și înapoi, în fiecare dimineață și seara, le va duce soția sa, Albana, care-și luase permisul și mașină de curând.
La hotel s-au înțeles la un preț mai mic, Adriano cunoscând-o și pe aceasta antreprenoare. Camera se afla la etajul trei, cu pat matrimonial, fără aer condiționat, fără uscător de păr, fără balcon. Dar aceste lucruri lipsă nu erau deloc o problemă pentru ele, atâta timp cât urmau numai să doarmă acolo, și, oricum preferau să deschidă geamul, decât să lase aerul condiționat. Acesta le crea dureri de cap. Cu balconul n-aveau nici o treabă. Cât despre uscător de păr, aveau unul de acasă. După ce le-au condus înăuntru, Adriano l-a grăbit pe Vasile să iasă. Rămas singur cu fetele, le-a dat câte douăzeci și cinci de euro de una, ca să-și cumpere mâncare, cerându-le, în schimb, să nu zică la nimeni acest lucru.
Rămase singure au făcut câte un duș binemeritat și foarte relaxant. Au coborât la restaurant și și-au comandat câte o pizza. Aici i-au cunoscut pe fii patroanei de la hotel. Unul dintre aceștia era pizzerul restaurantului. Mama patroanei împreună cu aceasta, atâta timp cât putea lipsi de la recepție, se ocupau de bucătărie, iar soțul se ocupa cu aprovizionarea.
Era deja al doilea caz de afacere de familie în tot sensul cuvântului, unde toată familia lucra și, tot ea, se ocupa de administrarea și funcționarea afacerii de mai mici sau mai mari dimensiuni. Atât la fabrică cât și la acest hotel, fetele priveau cu admirație cum toți membrii familiei colaborează armonios în atingerea bunului mers al restaurantului, și se minunau cum niciunul dintre membrii nu face nazuri, având în vedere că ospătarele erau angajate. Două la număr, ele erau cele care comandau la bucătărie și, dacă ceva nu corespundea comenzii, întorceau. Șefa din bucătărie, patroana însăși, executa fără comentarii; “era vorba, la urma urmei, de calitatea servirii și a gustului preparatului culinar, pe scurt: prestigiul propriei afaceri”, își dădea cu părerea, Ana, “și tare aș vrea să văd așa ceva și prin țara noastră”. Italia fiind țara cu cele mai multe întreprinderi mici și mijlocii, recunoscut fiind și faptul că aici există cel mai bun sistem de colaborare între acestea și companiile mari.
O săptămână au locuit la hotel. S-au cazat marți seara. Dimineața le ducea Albana la fabrica, după cum s-a stabilit. La amiază mâncau cele ce le pregătea patroana pentru micul dejun, adică câteva bucăți de tartă, pe care o numea “la ciambella”, și pe care o pregătea ea cu mâna ei, o cutie de lapte și câteva fructe.
Tarta era chiar deosebită și sațiabilă, laptele degresat mergea ca uns cu aceasta, cât despre fructe erau preferatele Mariei. Deseori se întreba, Ana, cum poate rezista fata asta doar hrănindu-se cu fructe, de unde se alimenta cu energie, munca era totuși destul de grea.
Au prins și un sfârsit de săptămână acolo, timp în care fii patroanei s-au oferit să le prezinte cetatea din Republica San Marino, unde au ajuns cu telecabina. Cetatea era perfect întreținută și super amenajată, splendidă pur și simplu, precum și priveliștea de jur împrejurul ei. Acesta a fost singurul moment când au ieșit cu acești băieți, căci după s-a instalat tăcerea, motivele nu se știau dar puteau fi presupuse.
- Cu siguranță că li s-a interzis de câtre părinți să nu ne mai caute, sunt convinsă
de asta, era de părere Ana.
- Nici nu-i de mirare, suntem românce și, pe lângă asta, mai și umblăm cu
albanezi, zise Maria.
- Ai dreptate, suntem cea mai proastă combinație. Româncele sunt oricum
considerate târfe, iar albanezii sunt luați drept traficanți și criminali. Ce poate să sune mai frumos? Mai adăugise Ana.
Săptămâna ce a urmat, luni, s-au înțeles cu patroana fabricii că pot sta în fostul birou al halei, care, cu puține amenajări, poate fi un spațiu locuibil. Așa că a doua zi, marți dimineața, și-au luat și bagajele cu ele, din nou, după ce, cu o seara înainte, s-au decontat cu patroana de la hotel. La amiază au fost aduse două saltele, un pat, un radiocasetefon, un cuptor cu microunde, un aragaz pentru camping, frigiderul ce era pentru muncitori a fost mutat sus, ceva lenjerie de pat, precum și ceva haine date de Albana, soția lui Adriano. O tigaie, două oale și câteva farfurii le-au fost aduse de patroană. Lomurile ce erau stocate în acel birou au fost scoase și, seara, după ce au terminat ziua de lucru, fetele s-au apucat și și-au făcut curățenie. Rezultatul s-a dovedit a fi chiar mai plăcut decât la fratele lor.
Duș făceau în baia fabricii, după ce i-au făcut dezinfecția de rigoare, evident cu produsele proprietatea fabricii, și, spre surprinderea lor, pe când erau gata și cu baia, Cinzia le-a adus și ceva alimente, chiar destule cât să le ajungă pentru câteva zile.
Lucrurile s-au aranjat. Pentru moment, Adriano și-a demonstrat credibilitatea și seriozitatea. Zilele curgeau unele mai plăcute, altele mai puțin plăcute. Seara le mai vizita fratele lor, care le mai aducea câte-o pizza. Alteori le mai vizita Adriano cu fratele său și le mai aduceau fructe, inclusiv ei se minunau de câte fructe poate mânca Maria.
Sâmbăta ce a urmat a fost mai greu de suportat, căci au fost singure în fabrică și, din lipsă de ocupație, sfârșeau prin a se certa, din motive total puerile.
- Eu nu le spăl. Le-am spălat și ieri, tot eu. Din partea mea poate să steie acolo
până fac mucegai, se încăpățână Ana
- Eu și așa mănânc mai mult fructe, nu-mi trebuie farfurii. Tu le-ai murdărit pe
majoritatea, nu se lăsă nici Maria.
- Ești total imposibilă! Trebuie șters și praful, trebuie măturat și spălat pe jos.
De le faci tu pe astea, eu o să spăl farfuriile? Propuse Ana.
- Eu nu fac nimic, conchise Maria, scurt și la obiect.
- Atunci nici eu! Rămâne totul așa cum îi, spuse Ana, strămbându-și gura. N-
are nici un sens să vorbesc cu tine. E ca și cum aș vorbi cu pereții.
Duminica a venit fratele lor cu napolitanul și le-a dus la mare, la Cotolica, locul pe care Ana îl știa foarte bine. Nu o dată s-a plimbat de una singură prin împrejurimi. Ajunși acolo, s-au așezat pe plaja liberă, căci cele private erau toate amenajate cu șezlonguri și umbrele, iar închirierea acestora costa trei euro pe zi, “de unde atâta fericire”.
Aruncând cu privirea în jur, Vasile descoperi că pe plajă se aflau și Albana cu părinții ei, precum și Clemente, cumnatul, care cum i-a văzut pe cei trei frați, cum a venit la ei și aproape că n-a mai plecat.
Ana, care înota foarte bine, era mai tot timpul în apă. Aceasta o relaxa, înotul îi dădea senzația de libertate. În schimb Maria, care nu știa să înoate, frica de apă nu și-o putea stăpânii, intra un pic, se umezea și se așeza la bronzat.
Descoperind că Maria nu știe să înoate, Clemente stăruia ca ea să intre în apă și să persevereze să învețe, oferindu-se chiar să o ajute și, convingand-o, au intrat în apă. Aici s-au schimbat regulile, Clemente se distra de crizele ei de frică. Ademenită în apa adâncă, ce îi ajungea până la gât, Maria se pierdu cu firea. Dorința de a învâța să înoate, și așa foarte plăpândă, se evaporă odată cu prima ridicare și azvârlire în apă. Scufundată înghițea apă gârlă, de unde și pronunția întretăiată a cuvintelor.
- Ana,… zi-i să… mă lase în pace… că mă îneacă! striga Maria cu disperare,
cerându-i ajutorul surorii sale.
- Clemente lascia la stare, răspunse Ana, aruncând o privire câtre ei și
continuându-și liniștită plonjatul în apă.
- Ana, spune-i nesimțitului ăstuia să mă lase-n pace, tu nu auzi? Urlă Maria
gâfâind.
La auzul acestei plângeri, Ana se întoarse și văzu cum Maria se zbate ca un vierme să scape din mâinile lui Clemente care, mai că n-o ținea cu capul în apa și cu picioarele în aer, total nepăsător de tragedia fetei. Ceva nu era în regulă, intervenția se cerea urgentată.
- Ma te sei matto? Non vedi che la ammazzi? Spuse. Însă, Clemente n-o băgă în
seamă, nici de această dată.
- Che cosa non capisci? Lascia la giu e tieni ti le mani al dosso. Adesso! I se
adresă Ana, încă o dată, privindu-l țintă și înaintând spre dânșii. Ajunsă îl prinse de braț pe Clemente, încleștându-l.
- Va bene, non ti devi arrabbiare. Pero lei non imparera mai a nuotare, zise
Clemente dându-i drumul Mariei, care văzându-se liberă o și ușchi spre mal.
- Da quando sei te responsabile ad insegnare lei?10) îi reproșă, Ana, aruncându-i
mâna și plecând spre mal s-o consoleze pe soră-sa.
Pe plajă, pe Maria, o găsise cu ochii în lacrimi, ordonându-i lui Vasile să-l gonească de acolo pe albanez, căci nu-l mai poate suporta.
- A vrut doar să te ajute, nu fi supărată, încerca Vasile s-o împăciuiască.
- Nu mă interesează! Nu-l mai vreau aici, cu noi. Să meargă dincolo, la ai lui.
- Și-a permis cam mult. Faptul că ne ajută, nu-i dă dreptul să se comporte ca
atare și, nu prea îmi place, cum ne privesc rudele lui, interveni Ana. Așa că, te rog, spune-i să plece de aici.
Vasile căzu de acord. Se duse spre Clemente și-i transmise acest lucru. Clemente se conformase, veni doar și-și luă pătura și plecă dincolo la ai lui. Cu toate că i se ceruse să plece, zâmbetul tâmpit de pe față nu-i disparu, semn că, el chiar se simțise bine, terorizând-o pe Maria, și nici urmă de părere de rău. În tot acest timp napolitanul asista liniștit la discuții, fără să intervină. După acest incident, n-au mai rămas mult pe plajă. Au făcut câteva poze, și-au împachetat lucrurile și au plecat.
A doua zi, Clemente a trecut pe la fabrică ca să-i ceară scuze Mariei pentru cele întâmplate, dând vina pe băutură, căci băuse vreo doua-trei beri pe plaja, ce-i drept, așa a fost, și scuzele au fost acceptate.
Săptămâna decurgea, în mare, la fel precum cea trecută, cu diferența că, acum, li s-a dat altceva de muncă la fabrică. Toate româncele au fost puse să monteze fiere de călcat, ceea ce se demonstra destul de dificil de făcut, căci, dacă se nimerea vreun modul ce se introducea mai greu, forțând, șansele, ca acesta să intre sub unghii, erau foarte mari. Maria pregătea mânerul, Dorina pregătea componentele pentru mâner cât și cele pentru carcasă, cealaltă, Ramona, pregătea talpa și monta termoregulatorul, iar Ana monta lampa de semnalizare și alte câteva fire electrice, și fixa carcasa. Spre norocul lor, la această fază au lucrat doar trei zile, iar ultimele două zile din săptămână au montat aparate anti țănțari, mult mai ușor de montat și fără prea mari riscuri de a se răni.
Iată că trecuse și a două săptămână. Sâmbăta au stat și s-au plictisit în fabrică. Nimeni n-a trecut să le viziteze. Au ieșit un pic la plimbare printre fabrici, pe unde au întâlnit câteva familii de chinezi și marocani, toti imigranți, desigur. Ca să nu fie observate de vreo mașină de carabinieri, ce făceau razii, destul de des, pe acolo, s-au întors în mica lor locuință și n-au mai ieșit.
Duminică, pe la zece dinimeața, Ramona urcă scările repede și, fără să bată la ușă,
________________________
10) - Tu ești nebun? Nu vezi că o omori?
- Ce nu înțelegi? Dă-i drumul și i-ați mâinile de pe ea. Acum!
- Bine, nu te enerva. Dar ea nu va învâta niciodată să înoate.
- De când ești tu responsabil s-o înveți?
dădu buzna înăuntru și într-un suflet înșiră câteva vorbe.
- Haideți, luați-vă costumele de baie și veniți, căci mergem cu patronii, cu
barca, la mare, spuse aceasta pripit și, ieși, exact așa cum a intrat, în grabă și fără să dea mai multe amănunte despre eveniment.
După un moment de buimăceala, fetele se uitară una la alta și ridicară din umeri. De ce le-ar lua și pe ele? Cărui fapt se datorează această chemare? E real sau vreo glumă proastă? De mers vroiau să meargă, le-a ajuns ziua de ieri, de lâncezeală. În orice caz, trebuie verificată informația.
- Dute și vezi care-i povestea, o trimise, Ana, pe sora sa.
Maria deja putea purta, cu succes, un dialog în limba italiană. S-a dus și, într-o clipită s-a întors, foarte încântată.
- Hai, repede, să mergem, căci chiar ne așteaptă.
- Să vezi, nu-mi vine să cred…
S-au urcat în mașină. Au oprit puțin pe la casa patronei, care se schimbase și mai luase încă două pături și pentru fete. De acolo s-au dus direct spre port, unde le așteptase soțul cu încă un prieten de-al său. Având șalupa gata pregătită de plecare în larg, o șalupă de culoare neagră, cu opt locuri, le pofti să se îmbarce. Îmbarcate, fetele, foarte emoționate și, curioase, în același timp. Abia așteptau să vadă cum va decurge această nouă experiență.
- Nu ți-e frică? o întrebă Ana pe soră sa.
- Mi-e frică, să nu mi se facă rău. Þie?
- Eu sunt super entuziasmată. Abia aștept. Niciodată n-am navigat, dar, atâta
timp cât ador apa, cred că voi fi bine..
- Păi, nici eu n-am navigat niciodată.
Înainte de a porni, toți au fost avertizați să stea jos și să se țină strâns de cablul de
la margine. Șalupa parcă plutea deasupra apei. Soțul mâna șalupa cu o viteză mare, cu intenția de a le speria pe fete. În schimb, cea care s-a speriat, la certat și l-a atenționat să se astâmpere, a fost nevastă-sa.
Ieșirea în larg s-a dovedit a fi fenomenală. Senzația pe care au trăit-o fetele, navigând pe mare, era nouă și, mai mult ca sigur, erau convinse că nu se va repeta prea curând. Cert este că o savurau pe deplin. Spre surprinderea tuturor, niciunul dintre pasageri nu s-a simțit rău, în ciuda temerilor de la plecare.
Ajunși la Gabicce Mare, locul unde au ancorat, patronul, prietenul acestuia, Ana și Ramona s-au aruncat, efectiv, în mare și au înotat spre plajă, un spațiu foarte îngust, puțin populat, la poalele muntelui Gabicce Monte, iar Maria, patroana și Dorina au cărat spre plajă păturile, cele de băut și borsetele bărbaților.
Ana și-a petrecut timpul mai mult în apa, înotând. Ceilalți s-au bronzat. La amiază toți au servit câte o piadină. Pe la vreo cinci s-au îmbarcat și s-au întors în port. Aici s-a petrecut o șcenă, pe cât de comică, pe atât de periculoasă.
Urcând pe ponton, ultimul dintre pasagerii șalupei, patronul, alunecă și căzu zdronc în apă. Mic fiind și foarte gras, nu reușea să iasă nicicum. Gâfâia, de obosit, și de deznădăjduit. Spre ghinionul lui, în acel ceas de seară, nu era nimeni pe acolo vrednic să-l ajute. Prietenul său, prea slab și bătrân, risca să fie tras în apă. Trepte nu erau nicăieri, cel puțin nu la vedere. Cu greu a reusit să-l scoată pe ponton, Dorina, cea pe care o batjocoreau că-i grasă și că-i înceată, grazie staturii sale opulente.
Drept răsplată pentru salvarea soțului, patroana le-a oferit fetelor, o masă pe cinste, la ea acasă. Le-a cumpărat și gătit pește proaspăt, calamari și creveți, toate făcute grill. Chiar mai mult, le-a lăsat singure până la miezul nopții, cu acces la tot frigiderul și tot barul. Din bun simț, nici una dintre ele nu a exagerat, nici cu băutul, nici cu mâncatul. Totuși, o mică exceptie a fost Dorina, care a executat dintr-o lovitură o jumătate de lebeniță, drept este că, stomacul are și el mărimea lui, în funcție de purtător.
La miezul nopții, când au ajuns la fabrică, surorile s-au tolănit direct fiecare în patul ei, în fine, saltea, și duse au fost, adormind instantaneu.
Comportamentul arțăgos și distant al patronilor din primele două zile ale săptămânii ce a început, le-a cam pus pe gânduri. Se șușotea cam mult, și între celelalte două românce. Ceva nu era în regulă. Marți, la un moment dat a zilei, în baie, Maria a abordat-o pe Ramona, întrebând-o ce se întâmplă:
- Nu am voie să vă spun, dar se pare că Cinzia vrea să vă deie afară.
- Poftim! Tu vorbești serios?
- Da, dar, te rog, să nu mă spui.
- Și de ce nu ne zice și nouă?
- Nu știu. Sunați-l pe albanez, căci și el știe. A fost aseară la ei.
Seara l-au sunat pe Adriano, care le-a confirmat acest lucru. Motivul era că toți plecau în concediu, drept urmare nu le mai puteau da de lucru, și nici ține acolo.
- Pero perche non ci dice la verita? îl întrebă, Ana, la telefon.
- Non lo so11), răspunse acesta.
După discuția telefonică cu Adriano, fetele au fost cuprinse de îngrijorare. Pentru timpul lucrat, vor primi, oare, destui bani cât să-și plătească școlarizarea. Sângele le pusla prin vene, capul le vâjâia, oftau și nu-și puteau răspunde.
- Vom plăti în rate, propuse Maria.
- Sau integral și ne vom căuta de lucru. Asta e. Răspunse, Ana, răsuflând, stând
cu capul în mâini. Cu fața picată, privirea greoaie, calculând și recalculând, analiza rezultatul, ce se încăpățâna și ieșea la fel. Adevărul era că, le-ar fi ajutat foarte mult, încă ceva bănuți în plus, dar pe care nu-i mai puteau câștiga.
- Gândește-te că, trebuie să-i punem la loc, banii lui Vasile, adăuga Maria.
- Îi vom pune. Ne-a spus că ne plătește șapte sute de euro pe lună, ceea ce
înseamnă că ar trebuii să primim vreo șase sute. Cu cincizeci de euro plătim drumul spre casă, cincizeci de euro îi dăm înapoi lui Vasile, plătim facultatea cu patrusute cincizeci de euro, și ne mai rămân încă cinzeci de euro, bani de relansare.
- Și, dacă-și oprește banii pentru cumpărăturile ce ne-a făcut, două la număr, ce
facem?
- Atunci mai vedem ce facem.
Noaptea somnul întârzia să apară. Gândurile nu le dădeau pace. Prin fața ochilor li se perindau diferite șcenarii ale viitorului apropiat, nu prea roze, ce-i drept. Se mai întrebau, din când în când, una pe alta, dacă dorm, și mai schimbau câte o opinie. Nici nu și-au dat seama, dacă au dormit ceva sau deloc, căci ceasul și sunase de trezire. S-au pregătit de muncă. Nu trebuia decât să apară patronii, care tot timpul veneau primii la fabrică și ca, aproape, în fiecare dimineață, Maria, mare devorator de cafea, să fugă până _______________________
11) – Dar de ce nu ne spune adevărul?
- Nu știu.
la birou și să aducă câte două cafele. Cum se aprinseră luminile în hală, cum Maria și coboră. Cât timp fetele își băuseră cafeaua, celelalte două se umpleau de lucru, ca de obicei. Însă, ciudat lucru, se pare că întârzie ceilalți muncitori. Nici la ora opt fără cinci minute, când au coborât și ele și s-au apucat de lucru, n-a venit nimeni.
Cum a trecut patroana pe lângă ele, Ana a întrebat-o:
- Ma, li altri non vengono ogi?
- No. Sono partiti in ferie12), răspunse aceasta, cam agitată, din mers,
tot dereticând printre componentele pentru montarea fierelor de călcat.
Înainte de pauza de prânz, patroana a mai recepționat câteva colete de astfel de componente, iar după masă le-a pus pe fete, toate patru, organizate în aceiași formulă, ca și în urmă cu câteva zile, la montajul fierelor de călcat. Diferența, față de data trecută, a fost faptul că, după ce a cronometrat fiecare operație, le-a dat o normă de patruzeci de bucăți pe oră.
Nefiind învățate cum să-și protejeze mâinile, dar avertizate să-și facă norma, căci altfel li se taie din retribuție, fetele au dat tot ce au putut. Cu mâinile însângerate și umflate, nu numai că și-au îndeplinit norma ci au și depășit-o cu opt bucăți. Exact când s-a scurs timpul acordat, patroana a fost acolo cu cronometrul. Fără să le arate nici măcar un pic de apreciere pentru norma făcută, s-a pus iar la cronometrat toate cele patru operațiuni. Ducând la sfârșit calculele, aceasta le aduse la cunoștință că, de fapt, s-a înșelat și că norma este de șaizeci de bucăți pe ora, și le pofti la treabă. Stupefiate și totodată neajutorate se puseră din nou pe treabă.
Ramona, cea care pregătea talpa și monta termoregulatorul, apoi i le plasa, mai departe, Anei, dădea un randament extraordinar. Ana, având dureri foarte mari la degetul mare și la arătătorul mâinii drepte, nu făcea față, astfel încât i s-au adunat în față o grămadă de tălpi.
- Grăbește-te! Uită-te câte ți s-au adunat, o atenționă Ramona. De vine Cinzia și
vede că nu am făcut câte ne-a zis să facem, ne va certa. Și, eu nu vreau să trag ponoasele, din cauza ta.
- Dacă nu-ți convine, fă-le tu. Eu, una, nici dacă aș vrea, nu pot să mă grăbesc.
Uită-te numai la mâna mea! Și, dacă nu-i convine, n-are decât să mă dea afară.
Tălpile se tot îngrămădeau în fața Anei, care devenea din ce în mai indiferentă. Nu-i mai păsa, de ce va spune sau nu, Cinzia. Grazie Ramonei, care tremura de frică patroanei și s-a oferit s-o ajute, s-a golit grămada din fața ei.
Ora de normă s-a epuizat. Cinzia s-a prezentat la numărare și, surpriză, s-au facut șaizeci și opt de bucăți, și nu doar șaizeci. Dar, poftim surpriză:
- Invece volevo dire ottanta pezzi in un’ora13), rosti patroana.
- Să vezi! De fapt știam că așa va face. S-o creadă ea, că-i fac optzeci de bucăți,
se revoltă, Ana, bandajându-și degetele, pe care nu și le mai simțea. Să nu care cumva să vă grăbiți, căci nu știu ce vă fac.
- Ana are dreptate. Ramona, tu mai redu din ritm, auzi? adaugă și Maria.
S-au pus de acord, și, în următoarea oră, n-au făcut decât șaizeci și două de bucăți.
- Domani liberate l’ufficio, per forza, e andatevi acasa.14) Indignată de _____________________________
12) - Ceilalți nu vin astăzi?
- Nu. Au plecat în concediu de vacanță.
13) - De fapt, vroiam să spun, optzeci de bucăți pe oră.
14) – Mâine, eliberați biroul, obligatoriu, și plecați acasă.
nesupunerea fetelor, patroana urlă din toți plămănii, dându-le acest ultimatum, plecă furioasă. La trei pași de mesele de lucru, se împiedică de un cărut, sculă de cărat colete, și căzu precum un bolovan, lovindu-se serios la mâini și picioare. Dorina și Maria, care se aflau mai aproape de ea, i-au sărit repede în ajutor, ridicând-o în picioare și așezând-o pe căruț. După ce s-a resimțit vreo zece minute, s-a ridicat ușor și cu pași agale s-a îndreptat spre ieșirea din fabrică.
După zgomotul creat de motorul mașinii, fetele și-au dat seama că a plecat.
- Săraca, s-a lovit tare, o compătimi, Ramona.
- Dumnezeu nu bate cu băta. Și-a primit pedeapsa pentru cruditatea ei, conchise
Ana, fără să se oprească din lucru. S-o doară și pe ea, cum mă doare și pe mine.
- Și acum ce facem? se înpacientă, Dorina.
- Logic, ne vedem de treabă. Stați liniștite, se întoarce ea.
- A căzut precum un lemn. Petru ce poartă asemenea tocuri, adaugă, Maria,
răzând. Văzând-o, și pe celelalte le-a bufnit râsul.
- Terminați-vă fetelor că, dacă ne prinde….le atenționă, Ramona.
S-a întors, cu vreo douăzeci de minute, înainte de șase seara, când se termina programul de lucru. Foarte amabilă, veni l-a fete. Ramonei și Dorinei le spuse să se oprească din lucru și să se apuce de măturat și de aranjat ce era de aranjat prin hală, iar pe Ana și pe Maria le-a chemat în birou. Cu sângele pulsând pe la tâmple, neștiind de ce le cheamă și nici la ce să se aștepte, fetele își aruncară priviri, una câtre cealaltă, și o urmară la birou. Intrate, le rugă să închidă ușa în urma lor și să se așeze comode pe fotolii. Pe Maria o pofti să se servească cu o cafea, dacă dorește. Ceea ce Maria și făcu.
- Fă-mi și mie, te rog, i se adresă Ana.
Biroul fiind compus din două încăperi, imediat, li se alătură și Cinzia, din cealaltă încăpere, cu un calculator și o foaie de hârtie. Se aseză la masă și începu a socoti.
- Avete cominciato lavoro nel dodici di giuglio. Ogi siamo nel cinque di agosto.
Quindi, diciotto giorni. Allora, settecento diviso ventidue e trenta due. Trenta due moltiplicato diciotto e cinquecento settantasei, ok?
- Si15), răspunse, Ana, răsuflând, scăpând de incertitudinea aducerii lor la birou.
Le dădu banii și le anuntă că a doua zi urmează să vină Adriano să le ducă la autocar. Se întâlnise cu el mai înainte. Se scuză față de ele că nu le mai poate ține, dar și ei doresc să plece în vacanță. Le pofti, dacă vor mai dori să lucreze, să vină la iarnă, căci atunci are mult de lucru, și are nevoie de muncitori. Fetele îi mulțumiră că le-a primit la lucru și, și ele, la rândul lor, și-au cerut scuze, dacă au deranjat-o cu ceva, și s-au ridicat să plece.
- Vi auguro una Buona Vacanza, îi ură Ana și-i strânse mâna. Maria îi urmă
exemplul.
- Grazie. Buone Vacanze anche a voi. E, non ditte a Ramona e Dorina quanto vi
ho pagato, perche loro li pago di meno.
- Va bene16), o încredință Ana.
Ieșind din birou, au fost abordate de Ramona și Dorina și bombardate cu întrebări. _____________________________
15) - Ați început să lucrați în doisprezece iulie. Azi suntem în cinci august. Așadar, optsprezece zile lucrate. Atunci, șaptesute împărțit la douăzeci și două este treizeci și doi. Treizeci și doi înmulțit cu optsprezece este cincisute șaptezeci și șase, ok?
- Da.
16) - Vă doresc o vacanță plăcută.
- Multumesc. Vacanță plăcută și vouă. Și, nu le spuneți Ramonei și Dorinei cât v-am plătit, căci lor le dau mai puțin.
- Bine.
Le-au ignorat, dându-le doar ceva apropo-uri în trecere, nimic concret, mergând grăbite spre birou, locuința lor. În câteva minute, au părăsit fabrica și patroana cu fetele, stingând, ca de obicei, luminile din hală. N-au apucat nici să facă duș, când sună telefonul și se anunță, Adriano, că-i la ușă. I-au deschis. Venise cu Vasile, fratele lor.
- Nu-mi dați și mie vreo zece euro? Am rămas fără un ban. Le ceru, fratele lor.
- Þi-i dăm pe ai tăi, de acasă, dacă neapărat vrei, îi răspunse Maria.
- Che cosa a detto? A chiesto soldi, e vero? interveni Adriano
- Si, afirmă Ana.
- Non li datte niente. Portatevi acasa, tutti i soldi, le sugeră el.
- Ma che cosa dici? I soldi sono miei, se revoltă Vasile.
- Ti ho detto che ti do io, încercă, să-l convingă, Adriano, dar nu mai avu cu
cine să vorbească, căci Vasile se ridică și ieși vâl-vârtej afară din birou.
- State tranquille si calma lui. Domani alla stazione vi porta Clemente. Io e
Valter (Vasile) abiamo domani un lovoro da fare e non posiamo venire, pero vi asiguro viene Clemente.Va bene?
- Si, consimți Ana.
- Adeso riposatevi, ok?
- Ok.
- Dai, Ana, vieni e chiudi la porta.
- Buon viagio, Maria, domani, îi ură Mariei.
- Grazie17), răspunse timid Maria.
Din cauza timidității sale, Maria, tot timpul, dădea impresia de pradă ușoară și astfel era acostată de tot felul de personaje de sex masculin, tineri și mai puțin, și, din aceeași cauză, nu reușea, mai niciodată, să-și impună punctul de vedere. Astfel cu greu reușea să scape de hărțuieli. Nu o dată i-a sărit în apărare Ana, care, un pic cam urătă de caracter, punea pe fugă toata specia masculină.
Vasile nu mai urcase înapoi în birou. Stătuse afară și fumase. Se pare că era un pic cam băut, poate chiar mai mult, căci, în ciuda faptului că era un copil bun, săritor, harnic și priceput la toate, în momentul când se îmbăta devenea cu totul și cu totul alta persoană. Și printre obiceiurile sale de om băut făceau parte și micile furtișaguri de prin buzunare, mașini, case, supermarketuri, în fine, de unde apuca. Un altul era obiceiul de a cerși bani de la toată lumea. Nu se oprea până nu căpăta, apoi îi cheltuia pe băutură. Urăt viciu, nu-i de mirare că Adriano îl ținea mai din scurt. Și nu o dată îl găzduise la el acasă în speranța că poate, poate îl dezvață, sfidând-o pe nevastă-sa care era total împotrivă. Un al treilea obicei era dezordinea și mizeria în care-și ducea traiul și, nu în ultimul rând, întotdeauna isca scandaluri și sfârșea prin mâini rupte, mandibule rupte și tratări pe la spital. Dar fiind
____________________________
17) - Ce a spus? A cerut bani așa-i?
- Da.
- Nu-i dați nimic. Luați-vă toți banii acasă.
- Dar, ce vorbești acolo? Banii sunt ai mei.
- Þi-am spus că îți dau eu.
- Stați liniștite, își revine el. Mâine vă va duce la autogară Clemente, căci eu și Vasile avem de făcut o lucrare și nu putem veni, dar vă asigur că vine Clemente. E bine?
- Da.
- Acum odihniți-vă, ok?
- Ok.
- Hai, Ana, vino și închide ușa.
- Drum bun, Maria.
- Mulțumesc.
priceput atât la zidărie cât și la tâmplărie, Adriano îl lua cu el, aproape peste tot, unde avea lucrări. Se mai plângea Vasile că nu-și primea întotdeauna toți banii, dar niciodată nu amintea că, din moment ce începea să beie, nu se mai oprea. Motiv pentru care Adriano le spuse și fetelor să nu-i dea bani.
A doua zi dimineața, întradevăr, venise Clemente și le conduse la autogară. Însă fiind ocupate toate locurile din autocar, li s-a oferit doar un transport până la Ravena, și de acolo să ia autocarul ce vine de la Roma. Le-au tăiat biletele, s-au anunțat prin stație și s-au pornit la drum, atăt călătorii ce aveau locuri cât și cei în piciore, vreo șapte la număr.
Ajunși la Ravena au observat că autocarul de la Roma era deja ocolo și-i aștepta. Transbordarea s-a facut cu bine. Locurile rezervate erau în partea dreaptă, la mijloc. S-au făcut comode și drum bun.