Tuturor ni s-a întâmplat să furăm clipe din viața celorlalți și chiar din a noastră spunându-ne că merită. Alții ne-au furat parcă în joacă clipe din viața noastră, dându-ne în schimb impresia că viața lor le-a devenit mai bogată. Am fost în viața noastră triști și am fi vrut să dureze clipe, iar alteori am simțit fericirea câteva clipe și am fi vrut să dureze o veșnicie. Au fost clipe în viața noastră când ne-am simțit singuri și am fi vrut să furăm zâmbete, înțelegere și tandrețe de la cei care erau prea departe de noi. Așa am învățat cum cea mai rea singurătate nu este când ești singur, ci atunci când ești un prost tovarăș pentru tine însuți. Atunci când nu știi să-ți furi din timpul acordat atâtor lucruri inutile, ca să-ți dai clipe de liniște în care să te întâlnești cu tine. Când nu îți furi din energia pe care o irosești de multe ori fără rost ca să hrănești curajul din tine, atunci nu-ți ești un bun tovarăș. Când uiți să lupți pentru tine, uiți cine ești, încotro te îndrepți, ce vrei de la viață și îți lași viața în mâinile celor care îți fură clipe din viața ta, pentru a te convinge că ei știu mai bine decât tine ce vrei de la viață. Când nu lupți pentru ce gândești, pentru ce simți și pentru ce ești, te pierzi în mulțime și acolo îți pierzi identitatea printre mulți alții cu vieți furate. Acolo, ești prizonierul renunțării tale pentru că ai uitat să-ți reamintești că libertatea nu ne este dată. O cucerim, o construim neîncetat prin responsabilizare. Prin acel angajament față de noi că luptăm pentru visele noastre, că suntem gardienii propriilor speranțe pe care nu ni le risipim în van, prin decizia de a nu lăsa pe nimeni să ne decidă viitorul și să ne construiască planuri cu care nu ne identificăm, ne asumăm responsabilitatea de trăi onest cu noi, de fi liberi și tovarăși loiali pentru noi. Așa vom simți că trăim vieți câștigate și nu ne vom mullțumi cu clipe furate pentru a simți că ne trăim pe noi. Când în viața ta ai simțit cum clipele furate de alții ți-au răpit libertatea de a-ți trăi viața?