I. Surugiu pe cotiga Eutherpei

Decor: Dune roșietice în pustia Al-Nabaq.Soare de aramă încinsă, colb, miros de capre, oi și cămile rîioase. Încropiri din chirpici fără acoperișuri. Terase ticsite cu baloți de pînză, mațe întinse la uscat, țîri înșirați pe sfoară și calupuri de brînză puturoasă.
Lîngă un gard de scaieți, ciucit la umbra unui curmal pricăjit, un ins chelbos, înalt, cocîrjat, înveșmîntat într-un cămeșoi larg, peticit și decolorat din in , monologhează cu vocea stinsă:

-Pe barba lui YHWH, că n-am voie să-i pronunț numele, bogată săptămîna avut-am! Am vîndut centurionului Optimus Sculla, o poemă către amanta lui, trei sesterți stihul...în total șaizeci...se putea și mai mult, fiindcă balabusta lui e de-o hidoșenie să-nțărci pruncii lui Behemot, arătînd-o! Da, ar trebui și Virgiliu or' Lucan să recunoască că mi-a ieșit prozodeala, ce ziceți?

"Nu dormi, iubito,
Nu sunt supărat,
Că vin deîndată-n pat
Nici bolnav nu zac,
Doar de patimi, leac
Nu am pentru tine,
Doar așezări pe vine
Nu dormi iubito,
N-ai cum să te temi,
Vin doar cînd mă chemi
Voi veni ca luna,
Să scutur mătrăguna
Alb prelins pe pereți,
Pe limbă cu scaieți
Voi veni cu stele,
Și damfuri de obiele
Brațu-mi pe brațu-ți cald
Subsuoara uitat-am să-mi scald
Buzele pe buze
Cu miile de scuze,
Că-mi pute gura a vin
Și de aia of, suspin
Nu dormi, iubito,
Ca rufa în boccea
Vei fi, tălică, noaptea mea. "

Un legionar se apropie cu pas hotărît, zdrăngănindu-și fiarele platoșei. Își scoate coiful, își șterge fruntea nădușită și-l interpelează cu o voce răgușită de sete pe Behemer:
-Civile, nu știi unde-și are sălașu' Ben-Hur, meșterul rotar ce drege osii și loitre? Mi se rupse o obadă și trei spițe la o roată și nu pot alerga cu trăpașii mei la întrecerea de care, ce-are loc luna viitoare în amfiteatrul cel nou din Cesareea?
Moritz Behemer îl salută c-o plecăciune și rosti repede, pe-un ton lingușitor:
- Zeii să-ți călăuzească pașii, distinse războinic...la ce-ți trebuie un cîrpaci ca Ben-Hur, cînd îl ai pe Ben-Mur?
Nu e altu ' mai priceput ca mine în dres roți și spițe în toată Galileea, Iudeea și provinciile siriene laolaltă! Cine crezi c-a reparat roata carului lui Ramses cel Mare cînd s-a făcut țăndări? Stră-stră-bunicu-miu, strălucite! Da' lui Cezar cine i-a dres oiștea cînd dete cu ea-n gard la Alexandria? Păi tot un Ben-Mur, d'alde tăicuțu...că suntem neam de rotari și caretași din tată-n fiu!

II. Gîlceava chazară

Decor: Stepele pontice, iarbă înaltă, fragedă și îmiresmată, cît vezi cu ochii. Un vînticel cald dinspre răsărit înfioară frunzișul cătinei și a plopilor, care fac umbră pe malul unei gîrle. Într-o meandră a apei un sălaș gok-turk: colibe din ramuri, cu acoperiș din piei crude proptite în furci. În mijlocul ei, o încropire mai arătoasă, din bîrne, spoită cu tizic, cu o cupolă de pînză decolorată de ploi deasupra , e-nconjurată de hîrci de cai, puse-n pari legați cu năframe multicolore. Miei, mînji și iezi pasc în voie pe cuprinsul taberei. Lîngă apă, într-un caftan mițos de lînă netoarsă, Moritz Behemer monologhează melancolic:
-Ehei, ce vremuri faine petrecut-am...pe hanul Samir Bolack l-am tras pe sfoară: treișpe berbecuți, cinci pielicele de nurcă mișto și-o mînză de ham, pentru patru stihuri subțiri cît coada de șoarec...emirul din Khorasan fu și mai fraier, îi vîndui o poemă cam fără rime pe-un fișic de 100 de dirhami, aur curat! Acu' cuget cum să-l păcălesc pe împăratul Bizanțului da' ăsta e mai mofturos...să-i cînt de pildă ceva înălțător, o eglogă cevașilea, profund și plin de tîlc...
Scoate din sîn un colț motolit de pergament și mîzgălește c-o pană de gîscă ce-o moaie în răstimpuri într-o tufă cu bozii:

"Noaptea este un sfetnic bun,
Asta o știu, că nu-s nebun
Doar o vocea de duh prost,
Mă cam lua așa la rost...
Ce folos că îs vestit,
Dacă nu-s îmbogățit
Nu cu dinari, mahmudele
Ci cu praf fălos de stele
Vreau s-ajung poet cu moț
Să iau mau' zău la toț'
Să mă știe gîsca-n zbor
Și boiaru' dîn pridvor
Chiar și rîma ce e-n tină
Și gîndacu' de latrină
Cică totu-i efemer
Numa' buhu' mi behemer
Stă de-a pururi într-o carte
Ptiu și of să nu am parte
De potol și udătură
Că-s poet în bătătură..."

Dintr-o colibă ieși o muiere trupeșă, cu bustul generos ca un uger, roșcată și burtoasă care prinse a răcni spre stihuitor:
-Oi, oi, oi..lasă bre, bărbățele, mitocoseala slovelor și sari că-i primejdie mare...au venit un călugăr grec și-un muftiu sarazin să-l boteze pe khaganu' nost! Aoleu, vai-și-amar de pielea noastră dacă se face Bulan-han creștin ori musulman...vin degrabă și taie-l împrejur, să fie de-al nostru, din credința neamului ales!
Behemer aruncă pergamentul și sumețindu-și brîul ce-i încingea pîntecul, începe să se foiască plin de importanță:
-Itzac puiule, dă custura aia pe tocilă să taie bine...tu, Rahelă încinge o ceașcă de seu de oaie să-l oblojim după retezare...Isadoro taică adă oleacă de trascău din corcodușe să nu-mi tremure mîna cînd tai pielea de prisos de pe mădularu' crăiesc! Da' mișca-ți-vă mai iute, pe barba lui Avraam, că ne prind paștele cailor lui Ghinghis-han...

III. Tabib de vorbe

Decor: Alhambra Granadei. Bolți minunate, mozaic și coloane maure, arabescuri în piatră. În mijlocul unei curți pavate cu majolică roșie un havuz, înconjurat cu lalele, trandafiri și tufe de leandri răspîndește răcoare și parfumuri subtile.
Un păun țipă singuratec făcîndu-l pe emirul Abdul Rahman al III lea, ce picotea la umbră, pe un covor persienesc să tresară speriat:
-Unde e vraciul? Să vină Behemer..am o amăreală pe limbă și-o durere ce mă secătuie la lingurică!
Tabibul Moritz Behemer sosește deîndată cu pași tăcuți. E înțolit într-un caftan de brocart bogat brodat cu fir de aur și poartă un fes negru de mătase. Se ploconește în fața lui Abdul Rahman:
-Salam aleikum, slavă a lui Allah, la porunca ta preamărite...
-Lasă vrăjeala, doftore, mîrîie emirul palid și gălbejit la obraz, mai bine dă-mi niște hapuri că nu' ș ce dracu mîncai de ramadan și am o greață la fiere...ba nici să mă slobod la umblătoare nu poci prealesne...da' vezi ce leacuri folosești că de la alifia aia pentru putut și-acu mă mănîncă pielea!
Tabibul susură c-o voce dulceagă:
-La mațe, slăvite emir, în loc de clistir, mai bine-ți recit ceva frumos...stihuri iscusite de mine izbutite...

" Cînd te privesc, privirea mi s-aprinde
Aș vrea și țîța-n gură să-ți cuprind
Da' inima în bobote se-ntinde
Ce-mi pasă mie biet avid
Că liubovu' e-amestecat cu linte
Și-i gras ca un șașlîk din blid
Din iad în paradis bătut de ploi
M-aburc în poala-ți, dulce Miriam
Căci între frații mei ghierțoi
Eu îs cel mai tare la bairam
Drumeț cu moft și faimă de hoinari
M-aștern la drum cam de prin sahara
Pîn' colo-n nord printre ghețari...
Și acu' în loc de bună sara
Emire, pune-n palmă-mi cinci dinari!"

Abdul Rahman căscă cu poftă și zise:
-Aferim tabibe, la boli și stihuri ești nula, da' cînd îmi reciți m-apucă o ațipeală, de nu mai pot să-mi țin pleoapele deschise...na, cinci țechini și du-te-n plata lu' Ibrahim...diseară să vii iar, să-mi citești că mă chinuie insomniile!

Epilog

Cam aceasta-i foaita Behemerilor, negustori de vorbe, tejghetari și misiți de cuvinte fără har, înhămați la gloria lui Apolo, da' tare țîfnoși cînd e vorba de căpătuială. Avatarurile lor îs prezente pretutindeni, vin din negura istoriei, s-aciuiază ca rîia prin tot locul și greu mai scapi de ele. Un Behemer îi șuti lui Spinoza ideile și-un diamant de o sută de carate, tăiat cu mare artă, altul stătea în camera de așteptare a doctorului Freud și descosea jupînesele isterice venite la consultație, bîrfindu-le apoi năravurile la cafenea, zicînd că le psihanalizează. Un nepot din neamul său ținea ulcica cu fărburi lui Chagall pe cînd picta o frescă mirifică și zicea că-i artist. Îi pică un strop de var în ochi, chiorî și de-atuncea vedea lumea deformată, zbierînd într-una că e martir al artei. Un altul ce ștergea de praf pianul lui Rubinstein, fiindu-i slugă în casă, se lăuda că e compozitor cu faimă...și exemplele pot continua neabătut pînă-n zilele noastre, dar cine să-i bage în seamă? Vorba aia, noi ce gheșeft avem dacă le dăm crezare?

N.A. Acest text este un pamflet. Cine îl receptează în alt mod, o face pe propria-i răspundere!