Inima îmi bătea foarte tare când am sărit gardul. Câinele fugise de acasă cu câteva zile în urmă, de el nu mă mai temeam. Îmi știam drumul ca în palmă, așa că întunericul gros nu m-a făcut să-mi pierd echilibrul mersului nicio secundă. Am mers drept înainte, pe potecă, pâna la peretele alb al casei ce se distingea în întuneric precum un bec ars ce stă să se stingă în beznă. Bâjbâind pe lângă perete, am cotit la stânga și cu mâinile întinse înainte am făcut câțiva pași nesiguri până când vârfurile degetelor mi s-au lovit de ceva de lemn. Ajunsesem la scară. Apucându-mă cu ambele mâini de ea, am urcat încet, treaptă cu treaptă, la fiecare pas auzindu-mi inima bubuind în liniștea curții adormite. La ultima treapta m-am oprit și am aprins scurt lanterna pentru a cerceta locul. Mansarda era goală ca întotdeauna: o cameră mare și încinsă de soarele de peste zi, mirosind a mucegai și vag a busuiocul ce fusese pus la uscat, spânzurat de una din grinzile acoperișului. Mi-am scos pantofii și călcând ușor pe podeaua de lemn, ținându-mi respirația ca și cum și aceasta ar fi putut face scândurile să scârțâie, m-am îndreptat spre capătul opus al podului.
Acolo m-am lăsat în genunchi și am ridicat trapa minusculă la care am lucrat atâta timp. Ca în fiecare seară, el dormea întins pe spate, cu pătura dezordonat înfășurată în jurul gambelor și brațele deschise, gata să mă primească dacă m-aș fi hotărât să-l îmbrățișez din vis. Lampa de veghe îi lumina cald pieptul gol și alb, umerii puternici, fața ușor întoarsă spre fereastra prin care luna completa și ea lumina în care era scăldat trupul lui drag. Genele lungi sub pleoapele visânde, nasul cârn, ca de copil, părul ce i se adună neglijent pe frunte, pe toate le iubeam ca și cum ar fi fost ale mele. I-am șoptit toate astea și mai multe, până am adormit. Eu sus, în pod, el jos, în camera lui, despărțiți doar de o trapă și incă o mie de alte lucruri.
Dimineața am avut grijă să mă trezesc devreme, am tras trapa și am coborât din pod în vârful degetelor. Înapoi pe scară, înapoi prin curtea udă de rouă, înapoi acasă. Înainte să plec i-am șoptit celui de jos: “Pe mâine, iubite”.