IV
(Hazliile isprăvi ale lui Fane părăsitul sau Trei adăugiri la poveste)

Care este idealul de frumusețe al bărbaților? Femeia blondă cu plete lungi și ochi albaștri ca seninul? Femeia brună cu ochi de căprioară? Să nu cădem în transă poetică … nici vorbă!

Se simțea atras de ceva vreme o fată mititică, cu părul creț de culoare portocaliu-morcov și care se îmbrăca tot timpul în verde, la fel ca ochii ei. I-a căzut cu tronc pentru că era foarte diferită … de fosta proprietară a inimii lui.
Ea s-a ridicat când l-a văzut intrând în ghișeu pe Fane, a pus în ordine teancul de mandate de trimitere, și a spus:
- Așteaptă-mă că vin imediat.
- El îți pune flori pe birou de o lună și mai bine? a interpelat-o în șoaptă o colegă de la ghișeul „alocații”.
- Da, a răspuns ea râzând.
El a așteptat-o răbdător, după care i-a propus să meargă împreună la o plimbare printr-unul din parcurile de la marginea orașului.
- Mai bine prin grădina botanică, a spus ea și când s-au aflat printre arbuștii cu plăcuțe gravate, el a cutezat s-o ia de mână.
L-a iscodit curioasă, despre fosta lui soție.
- Și nu simți nevoia să i-o plătești, pentru tot ce ți-a făcut? Ei și iubitului ei de-acum?
El și-a amintit de purcelușii roz și a gândit că n-o să mai fie altă tentativă de vendetă.
- Cred că uitarea-i până la urmă cea mai bună plată. Nu vreau să cad în ispită. Răzbunarea cea mai cruntă este când dușmanul tău, e silit a recunoaște că ești bun și dânsu-i rău. Nu știi? E din Răzvan și Vidra.
- Cine-s ăștia?
- Personaje. Dintr-o dramă.
Ea a râs. Și-a desfăcut haina.
- Și s-a terminat cu bine? Drama.
- Nu.
Au găsit o bancă mai ferită, în locul unde spațiul amenajat intră deliberat într-o porțiune sălbatică cu un mic pârâu, un mic munte de stânci și o cascadă mică.
- Și ca dovadă că nu mai vreau să privesc în trecut, am planuri pentru o viață nouă.
- Ce planuri?
- Vreau să ridic o pensiune. Nu sunt singurul, unii au și început la noi în sat o afacere de genul acesta … dar mama gătește ca nimeni alta …
- Și unde ai s-o faci?
Se părea că subiectul îi trezise brusc interesul.
- Pe același teren cu casa mea. Casa o să rămână undeva în spate. Am loc suficient.
- Și cum o să-i spui?
Fănuș a zâmbit, pentru că de câtva timp îi dădea târcoale un nume. Inițial hotărâse să fie House of the Rising Sun, casa răsăritului, dar când Alina îi tălmăcise că numele din faimosul cântec era cel al unui bordel, s-a orientat spre altul. Numele englezești erau desigur la modă, și ideea de „casă” trebuia să fie prezentă … dar … Și așa găsise un nume original și sonor, într-o limbă destinată doar unei anume elite intelectuale.
- Maison du Printemps, a răspuns el zâmbind dus pe gânduri. Casa primăverii, pe franțuzește.
Era prima dată când îl rostea și realiză că se roșise tot de emoție.
- Ai tu bani așa mulți? a întrebat ea ca și cum s ar fi mirat de slujba lui atât de umilă.
El și-a dezvăluit atunci planul care-i venise în minte îndată ce văzuse o emisiune politică la televizor.
Nu, dar exista un fond înființat de u.e. Pentru proiectul lui – pensiunea de patru margarete – i s-ar putea împrumuta jumătate din costul proiectului. Condițiile le întrunea. O altă parte ar pune-o de la el și restul va împrumuta printr-un credit personal pe douăzeci de ani. Ea l-a privit cu neîncredere, ca și când ce spunea el ar fi părut extrem de neverosimil, de îndepărtat și de naiv.
- E deocamdată un vis, un vis de-al meu. Casa visurilor mele unde o voi duce pe femeia care va împărți cu mine visul.
A scos un pix din buzunar și o hârtie și a început să facă un calcul. S-a încurcat însă și a lăsat matematica la o parte.
- Nu vreau să te plictisesc, a spus zâmbind și a început să-i povestească o carte pe care o citise cu câțiva ani în urmă o carte de dragoste. A luat-o pe după umeri.
Când a terminat povestea a observat că seara se lăsase și ei îi era frig.
- Iartă-mă, s-a scuzat el.
Ea s-a ridicat brusc de pe bancă.
- S-a făcut târziu, a remarcat. E timpul să merg acasă.

A doua zi, Alina a auzit o voce de bărbat cântând. A deschis ușa la baie și l-a văzut pe fratele ei bărbierindu-se pe muzică și a pufnit-o râsul.
- Hei, cine te crezi, bărbierul din Sevilia?
- Să pregătești o masă așa cum știi tu … și să faci o plăcintă cu mere profesionistă, i-a spus vesel Alinei în timp ce s-a așezat pentru micul dejun. Deseară vom avea musafiri.
Și să-mi alegi un costum și o cravată, a mai spus, care crezi tu că arată mai bine și ea și-a privit fratele cu mirare.
- Este la mijloc o „ea”, nu?
El a confirmat, zâmbind.
- Mă bucur dragul meu.

Fănuș a numărat în ziua aceea orele. I s-a părut că tocmai azi e atât de puțin de lucru, încât timpul se târa enervant.
A venit în fine și ora plecării iar prietena lui era deja îmbrăcată. A însoțit-o o bucată din drumul spre casa ei. I-a spus o poezie compusă de el și i-a cumpărat un buchet de flori, apoi i-a spus de cina grozavă pe care o prepara Alina. Ea a ascultat și așa au ajuns la ea în fața intrării.
El tocmai se pregătea să-i facă invitația, când gura ei mică și drăgălașă a rostit:
- Ștefane, nu te mai ține după mine că nu ești genul meu.


- Dar care e măi frate genul ei? Ce-i poate plăcea unei femei, dacă nici eu nu m-oi fi purtat frumos cu ea …
I-a povestit Alinei că la scurt timp după acest refuz categoric a văzut un tip cu o limuzină demodată dar impresionantă așteptând-o în fața poștei și care-i vorbise destul de urât, după aprecierea lui, când ea se urcase lângă el.
Nu cred că e vorba de averea în sine, a vrut Alina să-i explice când el i s-a plâns, iar ea a pus termenul în ecuație cu intuiția de femeie. Nu, era faptul că sexul frumos include averea în personalitatea bărbatului, în inteligența și capabilitatea lui. Puține femei materialiste cunoscuse – funesta Carmen era un singular contraexemplu. Dar cele mai multe disprețuiesc sărăcia ca pe o dovadă a nonvalorii, a neputinței. Iar cele care nu sunt interesate de valoarea bărbaților sunt în general bogătașe excentrice și nimfomane care-și consideră partenerii doar niște penisuri cu picioare. S-a abținut însă de la a-și spune părerea, căci fratele ei devenise foarte susceptibil și ușor îl puteai face să se simtă jignit.
- Te-a respins pentru că are prieten – nu era frumos să-l părăsească, a zis în schimb, deși amândoi știau că era o gogoașă.


L-am visat pe tata noaptea trecută. De fiecare dată când mi se-ntâmplă îl văd tânăr, îmbrăcat într-o cămașă subțire, de vară, cu blugi și cu teniși în picioare. Alergăm unul după altul printr-o poiană de munte, hățișul firelor de iarbă ne încurcă, dar nouă nu ne pasă. Mă ia de mâini și mă rotește prin aer. Îmi spune o poveste, sau poate îmi povestește un film. Ceva cu Făt Frumos cel bun și zmeul cel rău. Pe urmă jucăm badminton. Fluturașul saltă prin razele de soare. Suntem într-un veșnic prezent, ca present continuous englezesc. I’m waiting. I’m waiting now. I wait every day. Visul se termină în coadă de pește, ca un roman prost. Tata nici nu pleacă, nici nu rămâne. Nu-mi aduc aminte în visul meu nedecis că el e mort.
A murit singur și nefericit. Am fost, de acum fiu matur al unui tată distrus, don-quijote-le unei misiuni imposibile. Am încercat s-o înduplec pe maică-mea să se ducă să-l vadă. Cu câteva luni în urmă el venise tocmai din Indiana, dintr-un orășel obscur unde preda la un liceu lecții de teatru. De la sute de kilometri depărtare, ca să reînnoade firul unei relații pentru el mereu prezente în suflet, mereu vii. I-a fost fatală încercarea. Ca de atâtea ori în viață, a mai fost respins o dată în plus. S-a urcat la volan obosit și deprimat. A rulat înapoi vreo trei sute de km. Apoi a clacat, a intrat în prima crâșmă de pe șosea … și s-a matolit. A accidentat un fermier care la o cotitură i-a sărit în față – tata conducea un truck. Nu l-a răbdat inima să-l lase acolo în drum. Și-a iubit aproapele mai mult decât pe sine. L-a dus la spital, i-a dat din sângele lui, dar omul a murit. Iar el a știu că e condamnat dinainte, că nu-și poate dovedi nevinovăția, în schimb alcoolul din vene a depus mărturie împotriva lui. A ajuns la pușcărie, inima i-a cedat, a făcut un preinfarct, apoi pe al doilea. Atunci m-am dus la maică-mea ca sol al unei ultime dorințe și i am spus.
Am privit-o în oglindă, cum își vopsea buzele cu ruj. Nu s-a întors spre mine. I-am urmărit pe sticlă mișcarea buzelor.
- Mila Domnului e mare, dar nu nesfârșită, a spus în timp ce-și plia buza de sus peste cea de jos. Trebuia să se întâmple. De câte ori i-am spus să se pocăiască?
- Vrea să te vadă, am spus, fără să comentez altceva.
- Acum e cu neputință. Nu pot contramanda. Nu înțelegi? Știi doar că am o misiune. Să aștepte.
- Moartea nu așteaptă. E pe moarte.
Nici „misiunea” ei nu putea aștepta. M-am răzbunat pe loc. I-am trântit ceva ce pentru ea trebuia să fie groaznic, ceva legat de intimitatea mea cu Ashley. Mâna i-a scăpat, desenând pe față o dâră roșie, ca de sânge fals, până sub pleoapă. Abia atunci s-a întors și pentru prima dată am citit înfrângerea pe chipul ei. Eșecul oricăror orgolioase speranțe în ceea mă privea. A plecat fără să fie în stare să dea vreo replică.

Dacă experimentul reușește atunci măcar ceva din viața tatei a fost măreț și adevărat. Povestea cu Făt Frumos și zmeul. Mi-ar plăcea să fie așa.


- Vreau să … neapărat, s-s-simt că plesnesc, i-a spus Riți vărului său în timp ce acesta aranja coletele.
- Vorbește mai încet, a replicat Fane uitându-se cu grijă în jur. Și eu vreau „să”, a recunoscut cu glas scăzut, sigur că vreau.
- Hhhai să-să-să mergem deseară în club. În clubul acela nou care s-a deschis în centru. Sssă ne destrăbălăm puțin. Agățăm două tipe … șșși … mergem cu ele la tine.
- Bine.
Voia să uite privirea roșcatei și să uite cuvintele. Să uite și de acel „orice femeie îți va spune același lucru” profețit sumbru de Carmen Zgarbur și în al cărui adevăr începuse să creadă. De cum s-a înserat, au trecut pragul cam șovăielnici pe sub reclama rotitoare și s-au așezat la o masă. Riți a luat o bere fără alcool, iar Fane una cu, apoi au mai cerut o băutură energizantă și au prins curaj. Au înaintat spre epicentrul petrecerii pe sub razele năucitoare de lumină colorată ce săgetau în toate părțile. Fane și-a privit mâinile ba verzi, ba roșii, ba mov fosforescent și a început să adulmece prada. Cât s-a putut roti în ritmul muzicii fără să atragă atenția n-a văzut decât gagici însoțite de tipi mătăhăloși care le acaparaseră vizibil. S-au fâțâit ce s-au fâțâit apoi s-au trezit împinși din ce în ce mai la margine. Au zărit în fine acolo, lângă tejghea trei sau patru fete libere. Un timp Fane și-a alimentat fanteziile și l-a văzut pe vărul lui deschizând și închizând gura de câteva ori ca și când ar fi făcut proba de microfon, dar i-a observat la un moment dat pe indivizii cu fețe nu prea prietenoase de la masa din colț care îi fixaseră. Ochelari negri, bicepși și ghiuluri – amănunte semnificative și suficiente. Și-a amintit brusc de documentarul acela de pe Animal Planet cu masculii de antilopă și cu teritoriile de împerechere. Cei mai tineri sau mai slabi erau împinși la margine, acolo unde hienele mișunau. Un biet mascul o pățise în film și nu putuse scăpa decât lăsându-și bijuteriile dintre picioare în colții prădătorului.
- Rițică, băiatule, hai s-o ștergem, a spus brusc, realizând similitudinea situațiilor. Nu ne putem împerechea aici, adică vreau să spun, n-are sens să ne dăm la alea de colo.
Au ieșit fără să dea impresia că fug.
- Hai să căutăm niște profesioniste s-o facem în liniște, cinstit și fără frică.
- Ai bani la tine?
- Sigur, cum să nu, da unde putem merge?
- Știu eu un loc, am auzit vorbindu-se de el. A doua stradă de aici, casa aia mare cu curte interioară. Dacă te uiți bine o vezi.


Peștele i-a luat în primire de cum i-a văzut și i-a poftit înăuntru. Au intrat în curtea stabilimentului, o curte interioară imundă și întunecată. Aici, băiatul a prezentat oferta de servicii și prețuri: 30 euro/noapte sex total, 20 sex anal, 10 sex oral. Reducere pentru elevi și studenți. Exista și un tarif cu ora, dar nu credea că ei doi erau așa grăbiți. Ce mai, paletă bogată de servicii adaptate clientului, ca la orice firmă onorabilă și cu acte în regulă. Pe urmă și-a prezentat în câteva cuvinte „fetele”, subliniind specialitățile fiecăreia. Trebuiau să aleagă și aveau de unde alege. Fănuș s-a mirat să nu fi auzit și de „sex normal”. Vărul lui l-a privit întrebător.
- Ce-i aia „sex anal”?
- Taci din gură, îți explic eu. N-ai văzut în filme?
- Vii la o treabă din asta pentru prima dată? Vrei să te inițiezi?
Riți s-a bâlbâit, a spus că da, la care peștele, șmecher, a început să-i explice amănunțit, iar Fane s-a înroșit și a asudat din cap până-n picioare. Riți s-a făcut alb ca hârtia și un firicel spumă i s-a prelins dintre dinții încălecați.
- Sssimt … aura … îmi vine criza … frățioare, a îngăimat.
A făcut stânga împrejur și a luat-o la fugă în stradă. Fănuș l-a ajuns din urmă, dar trupul vărului se rostogolea deja pe jos în mijlocul trotuarului, cuprins de spasme, și umbra i se zbătea și ea, grotesc, sub pâlpâirea becului aerian. I-a luat mâna într-a lui și i-a strâns degetul mic până când a țipat de durere și duhul acela rău a ieșit din el și l-a lăsat vlăguit.
- Iartă-mă, oh, te-te rog să mă ierți.
- Băiatule, liniștește-te, gata, a trecut.
S-a așezat lângă el și i-a luat capul pe genunchi rămânând așa un timp.
- Of, frățioare … nu-nu mai găsești în orașul ăsta nici măcar o curvă cumsecade … lumea asta a luat-o razna, a concluzionat Riți, îndată ce s-a simțit mai în putere, ca și când i s ar fi revelat abia acum un mare adevăr fundamental.
Acesta a fost epitaful nopții lor de destrăbălare.

Vila „Serclaj”. Vila „Meditații cu repetenții”. Hălăduiesc pe dealuri, și râd când îmi amintesc porecla vilelor de pe aici. Doamna doctor Serclaj e o obstetriciană din București care le coase pe gravide cică să nu piardă sarcina. Centura de castitate cu fir cusut costă nu glumă, dar femeile nu știu că-i un moft cusut cu ață și mai albă, așa că … trec la următoarea, ridicată de o dascăliță locală din banii luați pe meditații cu elevii pe care-i lasă pe vară … destul de mulți. Îmi zic că pot să scriu volumul al nuștiucâtelea la istoria universală a infamiei, dar n-aș ști cum să fac o ierarhizare. Nu a infamilor – relativ simplu de ordonat după numărul și repetitivitatea infamiilor, ci a infamiilor în sine. Lăcomia, șantajul, cupiditatea, ipocrizia, nerușinarea, obrăznicia … mă învârt în buclă închisă și amețesc ca și când aș merge pe banda lui Mobius …
Așa că prefer să amân și să mă concentrez pe ale mele. Admir natura, mă ușurez într-un boschet, unde o femeie a aruncat un absorbant folosit, mă prinde scârba, dar îmi și ațâță simțurile.
Revin la pensiune.
Fane vine și-și bea cafeaua cu mine. Începem să discutăm cărți. El îmi vorbește de personajul din faimoasa Tragedie americană pe care a citit-o în adolescență. A citit, bag seama, o mulțime de cărți. Are însă o înțelegere destul de superficială. Dar are memorie prodigioasă, îmi recită fragmente întregi. Și – de ce nu – trebuie să recunosc, are și oarece meșteșug în a povesti. Băiat cult, ce mai. Și pe deasupra – poetastru. Spre deosebire de mine, chiar crede lucrurile frumoase pe care le citește și scrie.
- Ai citit „Idiotul”? îl întreb la rândul meu, și el răspunde nu, dar râde, pricepând cumva aluzia.


Într-o altă noapte Fănuș a venit singur și în secret la stabiliment. A plătit, regește, taxa pentru „total” socotind că-și va alege ce-i convine din meniu – treaba normală. A ales o mititică tot roșcată, foarte tânără și cu înfățișarea de o candoare stupidă pentru ceea ce practica. Au mers în alt loc, casa de aici era doar loc de rendez-vous, afacerea era ilegală și totul se făcea sub aparența unui salon de masaj. A vrut să primească imediat serviciul plătit.
- Vrei să trecem așa … pur și simplu la acțiune? a spus fata. Și la doctor stai un pic de vorbă, nu te pune de prima dată cu picioarele în sus.
El s-a ridicat de pe pat și s-a așezat în fund.
- Ești prea „încălzit”, o să ratezi. Ia-o mai ușor. Avem o noapte la dispoziție.
Au abordat teme generale de conversație și ea i-a povestit despre familia ei. O familie normală, cu mulți copii, fără posibilități materiale. El i-a spus despre Carmen Zgarbur și despre colegă fără să le numească. I-a povestit despre faptul că nu știa cum s-o scoată la capăt cu femeile și pe măsură ce vorbea, inima i s-a umplut de amărăciune și a uitat că era aici ca să se destrăbăleze. Dacă n a fost satisfăcută atunci când era la apogeu, pofta i-a trecut, s-a dezumflat ca un balon înțepat și a fost imposibil s-o mai umfle la loc. După ce au rămas fără subiect de discuție el s a întins pe pat și a așteptat. Ea a rămas pe scaun și l-a privit. El a început să recite poezii nu ca s-o impresioneze ci ca să umple golul acela penibil. S-a întrerupt și a remarcat la un moment dat:
- Măi fată, tu ești exact ca o funcționară de la mine de la slujbă.
Ea a părut jignită de comparație.
- N-ai nici o tragere de inimă, a explicat. Þie nu-ți place meseria.
- A, asta era? Dar ce, ție-ți place să urci sacii în mașină? Asta-i bună, ce credeai, că m am făcut ceea ce sunt din pasiune? Nu sunt o curvă.
- Atunci ce moașe-ta ești? a râs el, nepricepând ce înțelegea ea prin termenul cu pricina.
Când el a vrut s-o atingă, ea a început să plângă, și a tot plâns. S-a întins lângă el pe pat și fără să știe cum, el a adormit. S-a trezit tot cu ea alături și era dimineață. A privit-o speriat și buimac și când și-a amintit pentru ce se afla aici l-a cuprins furia.
- Și eu pentru ce am plătit tariful?
- Dacă vrei s-o facem acum trebuie să-l mai plătești o dată.

Am fost un idiot, a recunoscut după ce mi-a povestit întâmplarea. E și în asta o mică lăudăroșenie pentru că folosește termenul la trecut.