agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1822 .



Foaie de observație
proză [ ]
-Jurnalul unei conștiințe- (după un jurnal scris în anul 2007, roman, fragment 9)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [andronescu ]

2010-09-03  |     | 



Cei veniți pe picioare sunt trimiși în corpul nou-construit al spitalului, încă neterminat; cei în fază gravă sunt opriți în clădirea veche- fosta cazarmă militară, ce-i drept călduroasă dar mizeră, sub stricta supraveghere a medicilor și a personalului asistent. Prin aceste ,,săli de așteptare''și prin coridoarele ce le unesc, printre pacienți
molcomi și asistente grăbite, se găsesc mai mereu unul sau mai mulți câini ,,eșuati'' din haitele de afară. Sunt obișnuiti să se plimbe nestingheriți, cersesc cu boturile lor umede câte un dumicat de pâine. Primesc chiar și câte un os ori chiar o masă bogată în carne și alte bunătăți...unii sunt scheletici, alții plesnesc de grași.Încăierările sunt
obișnuite și regulate- pentru hrană ori pentru încalcare de teritoriu, de cele mai multe ori se termină prin intervenția vreunui ,,creștin'' milos ori atunci când cel mai slab cedează și se retrage cu coada între picioare într-un loc ferit pentru a-și linge rănile sângerânde.Imaginile acestea, de oameni scheletici și de câini așișderea, sunt șocante-și în același timp ,,normale'' aici.Sunt constatări din cele văzute și din cele povestite de ,,veteranii''spitalului.Pe stânga și pe dreapta culoarului- aproape luminat de
câteva becuri palide, se găsesc saloane mici, cu 4-6 paturi ocupate în totalitate, saloane pentru bărbați și saloane pentru femei.Dinspre garderobă vin șiruri de ,,indieni'' tăcuți care se pierd aproape subtil în saloane deloc salubre.Se zăresc siluete...ce se pierd fiecare pe unde au fost repartizate...Hainele noastre au să zacă, cel puțin teoretic, timp de câteva luni de zile în camera de unde tocmai am plecat și eu.Privesc în jur: gânduri despre mine, priviri mirate, disperare și ceva speranțe...
Doamna infirmieră Mariana(Mari- pentru mine), mă ajută să târăsc după mine geanta- obsesiva geantă albastră, voluminoasă, plină ochi cu de-ale gurii și cu câteva
,,trențe''curate.Ajunși în fața magaziei, despre care tocmai am relatat, am lăsat geanta pe gresia alunecoasă și murdară-ma durea îngrozitor umărul; Mari- infirmiera
draguță la prima vedere dar cu gura spartă, a descuiat ușa-punând în broasca ușii cheia ce o deținea cu titlu de inventar de fiecare dată când era în tură, zicându-mi pe un
ton binevoitor și prietenesc: ,,Să mergi să te schimbi în camera de colo(arătă cu degetul cămăruța de vis-a-vis), că e mai cald!Aici e frig...''
M-am întors în direcția indicată.Eram pe punctul de a pleca într-acolo, atunci când femeia mi-a pus o mână pe umăr și a continuat să-mi vorbeasca: ,,Uite halatul
ăsta, nu are cordon dar e mai bun decât altele deși e găurit, e vechi și el...!Ia-l pe ăsta și când voi avea un altul ți-l voi schimba!''
Am aprobat printr-o simplă mișcare pe verticala a capului, într-un fel intrigat de bonomia femeii.Am pătruns în cămăruța arătată cu degetul arătător care se găsea în diagonală pe cealaltă parte a holului înnegurat.Haitele de câini se mai auzeau și, din când în când, câte un bolnav sau câte un aparținător rătăcit la o țigară pe aleile parculețului- dotat cu băncuțe din lemn și o pădurice de salcâmi bătrâni locuitî de familii de ciori ce stau amorțite în cuiburi, din curtea spitalului.Ușa s-a închis în urma mea, aproape din inerție, cu un sâarțâit asurzitor; am început să mă schimb într-un ritm rapid pentru a pleca mai repede către corpul ,,G''(spitalul no, început încă de pe vremea regimului comunist și încă neterminat de aproape 20 de ani), acolo unde am fost și înainte de ,,învoire''.Mă veghează un bec de putere mică și abia pâlpâind.
Sentimente și gânduri- cel puțin ciudate, mă mângâie pe suflet și mă zgârie pe creier-imi dau înțepături brutale în inimă.Mă macină teama că merg pe un drum fără întoarcere deși nimic nu e grav în ceea ce privește starea mea de sănătate- e doar o impresie, doar emoții...Îmi trec prin minte idei nenumărate și dintre cele mai ,,năstrușnice''; starea de incertitudine mă copleșește ,,sunt ca toți cei de aici, șansele ne sunt egale în a muri sau a trăi...''Gânduri banale, nu filosofii profunde, nimicuri
ridicate la rang de absolut, sentimente volatile- de nestapanit, postulate inventate ori descoperite subit.Fizic: aproape dărâmat!Psihic: aproximativ la fel!Ironia și autoironia la ele acasă.Poate involuntar.Degeaba mă chinui să întrezăresc un viitor...apropiat și cu happy-end...Imagini dezolante, unele de coșmar.Viața mea în mâinile bunului Dumnezeu!
Lupte crâncene în propria-mi ființă -un zeu al întunericului lucrând ocult încearcă o răpire din brațele Divinității.
* * *
Am încheiat cu succes tot acest ,,ritual'' al schimbatului- mi-am tras pe mine pijamaua, am închis fermuarul genții...Am strigat-o pe doamna Mariana:,,veniți, gata..., sunt
gata!''Am apucat zdravăn unul dintre mânerele genții albastre.
M-a scos pe o ușă mai puțin ,,umblată'' de bolnavi- ușa ce ,,ieșea'' mai aproape de aleea principală a
curții- care ,,merge''drept în locul unde voi fi ,,cazat''.Merg alene, îngândurat, cu geanta albastră mutând-o de pe un umăr pe celalalt.O haită de câini, ce pare a fi una de hiene înfometate, se ține îndeaproape de noi.Câinii spitalului.Unii jucăuși- cei de vârstă tânără și fără griji, alții având burțile supte de foame și cu priviri vigilente- parcă de cerșetori.Dat fiind că sunt îmbracat în pijamale și halat face ca acești căței să devină cei mai buni prieteni, altfel m-ar fi atacat fără vreo remușcare.Geanta îmi atârna greu pe umăr, balansându-se regulat precum un pendul.Scotea un zgomot stressant frecându-se permanent, înainte și înapoi, de geaca albastră și scorțoasă.O zi destul de frumoasă- pentru un început de decembrie, se derulase surprinzător de caldă! De jur-împrejur aleile mărginite de garduri vii mă petreceau alene cu un verde copt și târziu; copacii mă priveau de sus fără a-și zbengui prea tare coroanele pe jumătate golașe; în cuiburile de ciori, rămase pustii temporar, domnea acum liniștea absolută; câinii se gudurau pe lângă mine așteptând ceva bun de mâncare.Încăierările sunt inerente dar și inutile în același timp- în acest context:așteptări mari, câștigul zero.Nu am ce să le ofer deocamdata, dar degeaba...Mă simt ceva mai bine, aerul curat îmi oxigenează plămânii- creierul judecă normal.Îmi clătesc ochii ,,numărând'' în joacă multitudinea de cuiburi
agățate de crengile salcamilor ce scrutează semeț seninul până undeva departe.O zi plăcută.O zi numai bună de trăit...în libertate!Și eu tocmai ce mă autoexilasem în acest loc de la marginea societății.Și...tocmai pentru a-mi repara sănătatea.Locul unde cred că mă voi vindeca de răceala contractată după o zi în care am umblat de dimineața până seara numai prin ploaie.Consider acest spațiu ca fiind unul de unde, până la urmă, ai rupe-o la fugă până dincolo de capătul lumii- fără a privi vreo clipă în urmă.Sunt momente când toate, absolut toate gândurile se volatilizează, dispar în neant ori poate se depozitează undeva în univers; momente de maximă grație Divină în mijlocul naturii încremenită în frumusețe și liniște desăvârșite.Încet-încet, în acompaniamentul lătratului și scheunelilor, am ajuns în fața ușii termopan.Am urcat greoi treptele scării placată cu gresie, am apăsat clanța și am ajuns într-un hol- pentru primirea vizitatorilor, în care pe partea stângă sunt așezate trei scaune învechite- unul lipit de celălalt, închipuind o canapea.În fața ușii, două bucăți de mochetă, murdare și ele.Pe canapeaua din scaune- destinată vizitatorilor și pacienților deopotrivă, doarme un dulău pătat.Caloriferul stabilit în dreapta intrării degaja căldură din belșug, așa că e tocmai locul potrivit pentru un somn de câine maidanez într-o zi de iarnă.Am închis ușa destul de încet așa cum tot foarte încet am deschis-o pe următoarea.După câteva priviri cicumspecte am repornit pașii către etajul unu, salonul șapte.Misticul număr șapte!Reușesc să trec cu bine printr-un hol întortocheat, excesiv de călduros și de întunecat.Toate ideile din univers mă colindă, care mai de care mai viclene, care mai de care mai ispititoare- unele încearcă cu succes- altele fără...-o neputincioasă, o nestatornică și înveninată consolare.
Am reușit...
Am ajuns din nou în fata unei uși...
* * *
(De parcă ăa aflamîin țara Ușilor-Termopan de pe planeta Holurilor-Labirint!)
Etajul I,corpul ,,G'',camera 7-unde locuisem la prima internare, inițiate în urma trei săptămâni.14 zile de internare până la ,,externarea la cerere'',după o ,,discutie'' avută cu una dintre asistente.Odată intrat pe holul lung cât un bulevard-așa cum îl numesc eu, cu doamna Mari alături- ducând ca un adevarat sclav geanta albastră încărcată cu haine și mâ ncare.Un ,,bulevard'' configurat astfel:pe dreapta cabinetul asistentelor,pe stanga și pe dreapta saloane, iar în capăt lângă fereastră se vede un stativ metalic ce susține un televizor aproape color.Câteva vaze cu flori pe pervazul ferestrei.Două băncuțe și un taburet pe care stă cocoțat- precum cocoșul pe gard, un telefon cu disc ce sună răgușit din când în când. Toate acestea, deși curate și aranjate cu bun gust și de ,,utilitate publică'', păreau a fi adunate de aiurea.
Pe partea dreaptă se mai găsește baia, vestiarul și magazia personalului auxiliar.Pe băncuța din dreapta salonului 7 se mai hotăra câteodată vreun pacient să se așeze duăa ce se sătura de plimbatul dintr-un capăt în altul al holului.Toată ziua acest coridor se zbate în semiîntuneric deoarece se face economie la energia electrică.Vremea de afară contribuie substanțial la cest fapt.Ferestre termopan sunt în spatele televizorului.Acesta e conectat la o ,,antenă aflat[ tocmai la etajul de deasupra- o improvizație în cel mai pur stil românesc!Din această cauză nu se văd permanent- color programele tv.Programele ,,prinse'' sunt aceleași ca acum 18-20 de ani.
Vântul lovește cu putere exteriorul zidurilor.
Ajunsi în fața salonului 5 doama Mariana îmi făcu recomandarea de a lăsa geanta jos și de a aștepta acolo.Se făcu nevazută...în cabinetul asistentelor unde nu găsi pe nimeni.Două colege infirmiere o întâmpinară zâmbind:,,Nu e nimeni aici, nu e...Vera(spuseră șoptit), e în salonul 6- face o injecție și da niște pastile unor bolnavi.''
Da, am sosit în jurul orei 12 pe palierul unde se aflau saloanele cu pacienți arondați doamnei doctor care mă tratează și pe mine.E ora când se fac injectiile și se dau pastilele.
Infirmiera Mariana venea grăbită către mine...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!