Dimineață la ora 6 televizorul a pornit după cum îl programasem. Rula o reclamă iar pe fundal vocea lu Sterian: se anunță o iarnă de groază. Am ieșit pe balcon și în lumina neonului am crezut că îngerii se bat cu perne. Ningea cu fulgi mari. Zemoși. M-am gîndit că așa o fi arătat mana căzută din cer pentru poporul ales.

În drum spre redacție zăpada scîrțîia sub picioare ca și cum toată lumea și-ar fi deschis porțile pentru mine. M-am convins: poporul ales se hrănea cu zăpadă.




*

Adrian încărcase tirul cu cherestea la Tarcău și se îndrepta spre Constanța. Aproape de curba de la Felești se gîndea s-o sune pe maică-sa. Voia o cadă plină cu apă fierbinte și o supă. A văzut camionul scăpat de sub control după ce a explodat un pneu. Îl cunoștea pe șoferul care se îndrepta spre el.

Cătăline, ce faci Cătăline? Vrei să mă omori?

*

În ultima vreme se întîmplă legături ciudate. Ieri în timp ce documentam accidentul lui Adrian asistenții de la CPU îmi ziceau că la cabinetul TBC suferise cineva un infarct și îl resuscitau pe hol. Apoi am fost la o cafea. Dacă reușești să treci de mirosul de morgă de pișat și de cazane încinse cafeaua din spital e fenomenală. Pe vremuri cînd încă mai funcționa crematoriul te mai trezeai cu un fulg de cenușă în paharul de unică folosință. Te gîndeai că poate să fie cenușa unui copil. Pescuiam cu degetul fulgul făceam o cruce cu limba apoi îl redam pămîntului.

Cînd am ieșit din spital am văzut-o pe tanti Melina plîngînd. Melina stătea gard în gard cu bunică-miu. Mi-am zis că o fi bărbatul ei în spital. Am plecat fără să dau importanță.
Mai tîrziu am aflat că bărbatul ei era cel care făcuse infarct în policlinică.

*

Doar gps-ul mai bîzîia ca un bondar debusolat. Adrian a început să lovească cu picioarele în tavanul cabinei pînă a cedat trapa de aerisire. S-a strecurat prin spărtură și a ieșit. S-a șters de sînge și s-a îndepărtat de tir. Alături ușa camionului atîrna ca ca un maț de porc.

Cătălin se tîra prin iarba năclăită urlînd: picioarele, unde mi-s picioarele?
O lună tîmpă s-a mulțumit să se cufurească și să acopere totul.

Medicii de la ambulanță au găsit doar o labă a unui picior pe care au dus-o la spital într-o pungă cu gheață.

*

Uneori sînt cam dezamăgit de lipsa de feedback. Nu că aș avea nevoie. Dar uneori ai un confort cînd cineva își spune: da! te simt.
Ieri mi s-a întîmplat un lucru care m-a dat peste cap și mi-a adus aminte de ce viața e un miracol fals dacă n-are puțină nebunie.
O firmă de curierat mi-a adus un plic mare de la Cosmote. N-am avut niciodată treabă cu Cosmote-ul. Mă întrebam ce naiba poate fi. Înainte de meciul naționalei de la Piatra Neamț sponsorul oficial îmi trimisese cadou un bax de bere și un tricou. Începusem să-mi fac griji. Mi-am adus aminte că avusesem odată o cartelă Cosmote pe care o folosisem și îmi ziceam că mi-or fi trimis vreo factură. În plic era un alt plic. În al doilea plic o scrisoare și o acuarelă. O necunoscută îmi scria că s-au împlinit cinci de cînd mă ascultă. De cînd trăiește alături de mine în scarborough fair. Asta m-a făcut să vorbesc cu mîinile mele. O mînă întinsă nu trebuie să aștepte ceva. O mînă întinsă e făcută să întîlnească altă mînă întinsă

*

Doamna Mariana se pitise după bar. Avea un plover pe gît pe care și-l trăsese pînă dreptul ochilor. Privirea ei hăituită. Ca un transfug care încearcă să scape de grăniceri și să se refugieze în Berlinul de Vest. Cum e Emil? Ce-au zis poliștii? E vinovat băietul meu?
Nu doamna Mariana. Stați liniștită. Se putea mai rău.
A începută să plîngă. Cînd m-am dus la spital am crezut că mor. Toți spuneau Adrian trebuie dus la Iași. De fapt pasagerul din camion. Și săracul șofer cum urla după picioarele lui.

Plînsul s-a întețit ca și cum ai pune crengi de brad peste foc.

*

0016236 s-a trezit. Acest număr de înregistrare trebuie să fie prezent la 12 la inaugurarea centrului de primire urgențe. Comandă publicitară de la primărie: jumătate de pagină despre eveniment. Ninsoarea a stat. Poporul ales a plecat. Orașul miroase a ceai de lămîie.