După trei săptămâni de cercetări asidue polițiștii au început să-și piardă speranța. Se aflau în fața unui omor cu autor necunoscut, iar singurul care mai deschidea dosarul cu coperta verde era Mihai. Privea minute în șir la poza mea, după care forma un interior și întreba dacă au mai apărut informații în legătură cu omorul cocoșatului. Închidea apoi telefonul clătinând din cap și țâțâia dezaprobator. Acest ritual îl făcea să se simtă oarecum cu conștiința împăcată.
În ziua aceea Mihai nu mai deschise dosarul verde, ci îi aruncă doar o privire scurtă și, hotărât, îl așeză într-un sertar mare, plin cu dosare verzi. Sorin îi aruncă un dosar nou, roz, pe care mai-bătrânul agent nu l-a putut prinde, iar foile s-au împrăștiat pe jos. Sunt poze cu o tânără bătută rău.
După ce ridică paginile de jos, Mihai le suflă pe fiecare în parte și le așeză cu mare grijă în dosar. Se vedea că nu e în apele lui, iar Sorin ar fi vrut să-i spună ceva însă nu știa ce și, mai ales, nu știa cum. Nu era obișnuit să-l vadă așa. Poate că era timpul ca bătrânul să iasă la pensie. Prea îl afectau toate alea…
- Mihai, am jos un individ dubios care susține că el e criminalul cocoșatului de la parter, zise Irina gâfâind pentru că urcase scările în fugă.
- Poftim?
– Așa a zis, exact așa: „Eu sunt criminalul cocoșatului de la parter”. Imediat m-am gândit la cazul tău.
Sorin o privi strâmb.
– Al vostru, pardon.
– Unde e?
– În sala mare, l-am lăsat pe Tomiță cu el, în caz că vrea să plece…
Agenții coborâră treptele în fugă. La intrarea în sala de interogatoriu Mihai își băgă mâinile în buzunare ca să le ascundă tremuratul. Se gândi că e de la efortul coborârii treptelor, dar printr-un nou gând își recunoscu că are emoții și intră în sală.

Privea un tânăr-bătrân, înalt și foarte slab, cu tenul gălbui, a cărui față era ascunsă de o barbă neîngrijită. Avea ochii mari, albaștri și bulbucați, aproape acoperiți de părul foarte deschis la culoare ce părea nespălat de multă vreme. Purta un pulover foarte lung, tricotat de mână, pantaloni raiați cu două numere mai mari și adidași de firmă albi.
- Stai jos te rog, zise Mihai, și simți cum îi tremură bărbia, vibrație ce făcea ca și vocea să-i sune ciudat. „Ce dracu se întâmplă cu mine?”
- Cine ești?
- Terente. Ba nu, sunt Jack Spintecătorul !
- Poftim? Cine ești???
- Sunt Terente. Ba nu, sunt Jack Spintecătorul !
- Ce înseamnă asta?
- M-ai întrebat cine sunt!
- Păi și ce răspuns e ăsta? Mă, tu vrei să-l chem pe Tomiță să mi te dereticească nițel!
- Nu, nu vreau. Întreabă-mă cum mă cheamă, nu cine sunt?
- Cum te cheamă, măi deșteptule?
- Matei, ca pe apostol.
- Matei și mai cum?
- Matei de două ori. Matei Matei
- Buletinul.
Mihai luă buletinul și îl puse pe masă.
- Da? Bine domnule Matei Matei, te rog să ne spui care este motivul pentru care ai venit la Poliție.
- Am venit să mă predau, am omorât un om.
- Pe cine?
- Pe cocoșatul de la parterul blocului Z5.
- Bun, povestește tot.
- Păi… L-am omorât… Ce să povestesc?!
- Cum, unde, de ce??
- Cum? I-am tăiat gâtul cu un cutter furat. Unde? La el în casă? De ce? Pentru bani și… și pentru că sunt nebun.
- Bani? Despre ce bani vorbești?
- Omul avea bani strânși din pensia de handicap, mai avea și pensia-pensie... Pe aia o cheltuia!
- Câți bani?
- Nu știu exact, nu i-am numărat niciodată. Mulți.
- Unde sunt banii? De unde naiba știai tu că are Ghebosul bani stânși? Și, mai ales, de unde știai unde îi ține?
- Păi nu știam, am aflat întâmplător la Poștă. Cocoșatul nu-și ridica singur pensia, îi făcuse procură unei vecine vorbărețe rău. De la femeia asta grasă am aflat că locuiește singur, că nu are rude sau prieteni... Tot ce aveam nevoie să știu, și nu numai despre el: despre toți vecinii!
- Și tu ce căutai la Poștă?
- Intrasem să mă încălzesc puțin, era iarnă. La poștă au caloriferele alea joase, parcă ar fi niște bănci. Am auzit-o pe ea vorbind la coadă: se văita că are foarte multă treabă, că e foarte obosită, că pe ea nu o întreabă nimeni cum se simte… Văicăreli. Am început să o urmăresc și am aflat că ridica pensiile pe 16 ale lunii iar banii toți îi dădea cocoșatului, în afară de comisionul ei.
- Și?
- Și! Uite așa mi-a venit ideea jafului.
- Deci, nu ai vrut să-l omori, a fost…
- Ba da, am vrut. Nu de la început, dar am vrut.
- Cum așa?
- Am început să-l urmăresc, să-l pândesc seara pe la geamuri. L-am urmărit mai multe luni și am început să-l urăsc.
- Cum adică? De ce să-l urăști?
- Pur și simplu am început să-l urăsc.
- Pentru ce? Nu înțeleg.
- Pentru că-i tremura mâna când număra banii. Pentru că strângea banii în saltea. Da, în salteaua recamierului erau banii. Pentru că toate zilele îi era identice, pentru tabieturile lui, pentru că purta fes tot timpul, pentru fața pe care o făcea când se masturba, pentru că fredona mereu aceeași melodie, pentru că iubea pisicile, pentru că nu-și scotea nasul din cărți, pentru că nu părea nefericit… Pentru tot și pentru nimic.
- Ești nebun!
- Da, am și acte.
- Unde sunt banii furați?
- I-am donat.
- Poftim?
- I-am donat unui ONG ce se ocupă de copiii orfani. Și eu sunt orfan. Nu-mi cunosc părinții, ăsta e și motivul pentru care mă chemă Matei Matei. Am crescut într-o casă de copii…
- Nu prea te cred.
- Puteți lua legătura cu cei de la ONG, vă vor confirma.
- Și jaful l-ai plănuit cu gândul să donezi banii?
- Nu, cu gândul să mă îmbogățesc. Dar cocoșatul m-a făcut să mă răzgândesc.
- Am să te rog să completezi formularele astea, va veni o colegă și-ți va lua toate datele. Intri la pușcărie, Matei. De ce ai mărturisit?
- Pentru că de atunci nu pot să dorm. Cum închid ochii, îl văd pe cocoșat. M-am gândit că o să mă ajute dacă spun…

Mihai părăsi interogatoriul clătinându-se, de parcă îl lovise cineva cu o măciucă în moalele capului. „Azi o să-mi fac cererea de pensionare”, hotărî în gând. După el ieși din sală Sorin, bucuros că se descoperise criminalul, dar și mai încântat la gândul că avea să-și petreacă pauza de prânz în prezența frumoasei brunete, fosta mea vecină.

Din nou eu

Cine e acest Matei să mă judece pe mine? Îl urăsc, îl detest. Oare știe el câte lucruri știu eu? Oare știe el CINE sunt eu? Eu sunt Andrei Frățescu. Eu sunt cititorul.

Sfârșit.