Dacă temerile i s-ar fi adeverit, ar fi incendiat plasa de pescuit și ar fi alergat spre râu, singurul avantaj în fața urmăritorilor.

Ca de obicei, încuie cele patru uși ale chioșcului; nu știa pe care dintre ele va fi nevoit să fugă. Începând de la firma așezată asimetric, într-o direcție vizibilă doar pentru vatmanii din tramvaie și terminând cu rafturile exterioare ce etalau mărfuri diverse, de la prăjituri și țigări, la piese de bicicletă și ustensile de pescuit, clădirea ciudată părea să fie paravan pentru afaceri dubioase și, în cenușiul orașului, prin culorile șterse, respingea eventualii cumpărători. Așeză în grabă marfa în rafturi și se refugie în dosul ferestruicii de unde, se mulțumea cu linia scurtă a orizontului. Timpul i se scurgea în intervale precise, marcate de sosirea tramvaielor, forfota grăbită a călătorilor și o scurtă perioadă fără agitație, când auzea doar zgomotul străzii, glasuri îndepărtate și muzica de la patinoar. Apoi, căscând gura la mărfuri fără să cumpere, o lume pestriță se aduna iar în jurul său, devenea tot mai gălăgioasă, ca un roi în așteptarea mătcii și se îmbulzea în primul tramvai, lăsându-i în urmă doar pe cei care așteptau numere rare. Nu se mira când cumpărătorii, mai cu seamă amatorii de băuturi contrafăcute sau de țigări se îndeseau noaptea, tocmai când tramvaiele nu mai circulau. Îi privea precaut prin ferestruica ce se deschidea în afară, liniștindu-se la vederea ochilor de alcoolici, a indiferenței fumătorilor sau a timidității celor care, între alte nimicuri, cereau și câte un pachet de prezervative. Mai erau și cei care ignorau anunțul „nu vindem bilete” și bombăneau, chiar dacă, mai devreme, trecuseră pe lângă una din acele cuști din tablă galbenă cu acoperiș bombat și hărți ale orașului afișate în geam, de unde puteau cere: „Două călătorii”...
La prima vedere, interiorul era mai bine organizat. Rafturile erau organizate pentru a-și servi cât mai repede clienții. În afara câtorva stelaje și baxuri, așezate cu grijă într-un turn ce sfida gravitația, toată marfa era pe etajere. În rest, doar o măsuță de plastic roșu, cu picioarele tăiate în lungimi variabile așezate pe cărămizi învelite în hârtie de ziar, scaunul de camping, un godin ruginit și uneltele pentru deszăpezire și curățenie, îngrămădite după una din uși. Pe masă: un termos imens, mosoare cu ață și o suveică din lemn lustruit, abandonată în capătul unei plase de pescuit înfășurată pe stingătorul de incendiu.
Înainte să-și reia ritualul precis al fiecărei zile de lucru, mai privi o dată pe ferestruică în căutarea semnelor prevestitoare ale apariției Chiorului. După aprinderea luminilor orașului, lumina apusului devenea difuză. O tânără cu fular lung și cizme de cauciuc lipea bilețele scrise de mână pe stâlpi. Reciti anunțul suflând în pumni și observă o greșeală. Scoase un pix din mapa ținută strâns între genunchi și o corectă. Pixul se încăpățâna să nu scrie; continuă cu un creion. Se întoarse la un alt stâlp, unde, ținând în lesă un zăvod nerăbdător, un pensionar se chinuia să-și scoată ochelarii. Profitând de întârzierea pensionarului, tânara se interpuse între el și bilet; corectă greșeala și, scuzându-se, îl invită să continue. Câtă vreme pensionarul se chinuia să descifreze scrisul, câinele își marcă teritoriul. Cu patinele legate de șireturi și trecute pe după gât, grupuri de tineri mergeau spre patinoar. Cel scund grăbi pasul și se întoarse spre prietenii săi pentru a se face înțeles. Deși glasul i se auzea de pe celălalt trotuar, își însoțea cuvintele cu semne. Auzi sirena unei mașini de poliție apropiindu-se. O zări urmărind o căruță și deschise ușa pentru a nu pierde nimic. Trecătorii se opreau curioși. Aproape de intersecție, după câteva poticniri neputincioase, mașina se opri. Sirena continua să amenințe căruțașul scăpat ca prin minune, dar polițiștii coborâră să împingă mașina spre margine. Nu mai aveau benzină. Luminile orașului deveneau tot mai evidente; noaptea grăbea muncitorii spre casă, întinerea populația străzilor și ascuțea gerul. Tot mai rare, zgomotele deveneau mai stridente. Tramvaiele erau aproape goale. Goli rafturile exterioare în cutii numerotate. Ca după un efort prelungit,oftă și se așeză la masă. Își trase ceașca de cafea mai aproape. Desfășură din plasa înfășurată pe sulul improvizat și descurcă suveica din ochiuri. Începuse împletitul migălos, când fu întrerupt de un cumpărător. Nu îndrăznea să bată în geam, dar se postase în apropierea ferestrei pentru a fi remarcat. Avea o mână bandajată. Nu era sigur dacă reprezintă un pericol. Câtă vreme a stat cu spatele la el, căutând cu mâinile crispate pachetul de țigări, s-a temut pentru viața lui. Nu știa dacă acel bandaj nu ascunde cumva tatuajul fatidic al bandei Chiorului. Îl urmări cu privirea până la urcarea în tramvai; numărul acestuia îi confirmă bănuiala. Teama i se ascuți. Suflând instinctiv în pumni, ieși afară căutând semnele pericolului. De obicei, membrii bandei își făceau simțită prezența prin graffiti ce înfățișau doi corbi.

Dacă temerile i s-ar fi adeverit, ar fi incendiat plasa de pescuit și ar fi alergat spre râu, singurul avantaj în fața urmăritorilor.

Stafiile coșmarurilor sale bântuiau străzile pustii. Îi luaseră urma, amușinau dâra morții, îi înconjurau în fiecare noapte chioșcul, râcâiau în uși cu ghearele, îl trezeau din somnul său de fugar, pe scaun, cu plasa neterminată, căzută în poale. Noaptea, toți trecătorii păreau dușmani. Privindu-și un nou cumpărător nocturn, bocănind cu încălțările înghețate în bordura de ancorare, vizualiză calea de refugiu și semnele pe zăpadă momind urmăritorii spre râu. Era doar o pasăre de noapte înghețată dorind o cafea fierbinte. Câtă vreme turnă în paharul de plastic apă din termos, etola roșie plecă să-și arvunească un client ce claxona grăbit. Când reveni, cafeaua era rece și prepară alta. Ar fi vrut să-l țină de vorbă prin ferestruica deschisă, întrerupându-și observațiile cu sorbituri dese, dar el îi dădu de înțeles că ar vrea să-și continue somnul.
Ațâță focul în godin, jarul nu trebuia să lipsească din vatra de fontă. Rămase cinchit în fața focului. Pocnetele scândurilor de brad îi absorbiră atenția pentru multă vreme; nu auzea strigătele din capătul străzii, focul de armă și sirena ambulanței. Poate era prea târziu, dar simțind pericolul, stinse luminile chioșcului, încuie bâjbâind pe întuneric toate ușile și întoarse plăcuța „închis-deschis”. Așteptă cu stingătorul în cel mai întunecat colț. Suveica se descâlci din mreajă și căzu cu-n zgomot nefiresc de puternic, sunând ca lemnul unei toace. Auzi o vorbă răstită, o comandă de învăluire, apoi tropăitul sinistru. Văzu umbra celui care privea în interior și simți clanța unei uși încercată cu precauție. Încă o comandă: poate era Chiorul. Fâșâitul unui atomizor îi păru mai groaznic decât restul zgomotelor. Întârzie până ce luminile primului tramvai luminară peronul alungând urmăritorii. Dorea să audă tropăitul unei mulțimi de călători, dar tramvaiul era gol. Prea devreme. Orașul era încă adormit. Stând în cumpănă, revăzu acel graffiti. Era sigur de mesajul destinat lui. Doi corbi și chipul Chiorului mulțumit de acest mijloc de amenințare. Dintr-o mișcare, trase plasa de pe stingător, bâjbâi după suveică și le îndesă simțind dogoarea jarului în godin. Își refuză bănuita imagine a schimbării culorii și imprimarea pe jar a unui grilaj negru. Simți cum modelul deformat de jocurile luminii îi leagă umbre pe chip, îl învăluie și îi strânge carnea.

Alergă spre râu. Era singurul avantaj în fața urmăritorilor.