Ciclul Basil cuceritorul…autor Mihai LEONTE

3 DON BASILIO STUDENT LA ,,DREPT COMUN”!

Deținuții care lucrau cu civilii nu vorbeau despre ce se întâmpla în interiorul coloniei pentru deținuți. Don Basilio era un bun jucător de șah și remyst pe deasupra. Fiindcă îmi plăcea șahul îl provocam, cu toate că în majoritatea cazurilor eram învins. Asta nu mă descuraja ci dimpotrivă mă ambiționa. Discutam mult despre cum ajunsese don Basilio la pușcărie!
După intrarea în capcană, s-a trezit în mijlocul unor deținuți și nu prea știa ce va trebui să facă! Cum nu avea rude apropiate, vestea arestării și condamnării lui atât de rapide nu avea cui să fie comunicate. Turnătorul care i-a întins capcana nu avea să spună nimic. Vrăbiuța cu care fusese la restaurant însă a fost sfătuită de miliție să nu ,,ciripească” în stol. S-a auzit de arestare după câteva zile când era deja trimis din închisoarea orașului într-o colonie de muncă. Nimerise la minele de aur din Munții Apuseni și anume la colonia din Almașul Mare. Aici avea să cunoască adevărata viață a deținuților din minele de aur. Aceștia aveau un statut special de hrană și muncă, dar alta era viața din interior când deținutul nu era la muncă. Este adevărat că aveau la dispoziție o stație de radioficare internă, o bibliotecă în care se găseau mai mult broșuri politice și mai puțină literatură. Astfel că a învățat jocul de șah permis în colonie. Dar la intrarea în colonie a trebuit să treacă mai multe ,,examene” la care erau supuși noii veniți. Caraleul care-i aducea în dormitorul de câteva zeci de paturi nu spunea cine sunt noii veniți! Dar fiecare dormitor avea un șef, care era ales chiar de colegii din dormitor. Acest șef avea mai multe calități; era cel mai abil, avea o condamnare consistentă și era ascultat de toți locatarii dormitorului. Don Basilio a fost repartizat în dormitorul celor sub zece ani. Regula dormitoarelor era că fiecare era planificat să-și spună faptele după care era catalogat de cei din dormitor ce grad i se dă! Fizicul avea o importanță destul de mare, căci dacă erai vreun pirpiriu erai tipul care toți îți erau șefi! Don Basilio avea fizicul destul de impunător căci avea peste 1,8 metri ceea ce impunea respectul multor colegi de dormitor. După vechimea în colonie paturile erau repartizate de la capătul îndepărtat spre ieșire. De ce? Fiindcă orice corvoadă o făceau cei noi. Orice ordin se dădea prin stația de radioficare și nu se prea putea comenta. Cei vechi căutau să se impună fie fizic personal, fie prin constrângerea colectivă, adică mai mulți te forțau să faci ceea ce nu voiai tu, astfel se impunea forța comună. Dacă erai mai slab ți se luau țigările, hainele mai bune și erai ținta tuturor ironiilor. Dacă te opuneai comunitatea te supunea. Don Basilio a trecut prin mai multe încercări, luase cafteală de la comunitate, dar mulți se aleseseră cu semne vizibile de la pumnii săi. Știa să se bată, căci viața din banda Zoo nu l-a cruțat încă de mic și trebuia să supraviețuiască prin puteri proprii. Asta se întâmpla și în colonie. Fiind bun de muncă a fost preluat de o brigadă din subteran la scurt timp de la venirea în colonie. De aici nu mai avea de ce să se teamă căci brigăzile de deținuți erau unite și nu prea mulți îndrăzneau să le facă vreun rău. Brigadierii deținuți erau dintre cei care aveau mulți ani de detenție și o mare experiență. În dormitoare erau și celule de educare. Acestea erau organizate de chiar cei condamnați. În aceste celule se învăța legislație, aritmetică sau ce trebuia pentru ca deținuții să învețe ceva în plus! Comandanții nu aveau de comentat aceste acțiuni, atât timp cât ele nu contraveneau regulamentelor. Don Basilio lucrase la aproape toate lucrările miniere; abataje, înaintări, suitoare, dar nu apucase să se înscrie la cursurile de calificare din colonie, căci după ispășirea a doi ani de detenție, a fost trecut pe lista celor care urmau să fie eliberați condiționat. Când mai aveau sub șase luni de detenție erau incluși într-u program de revigorare chiar dacă nu era cazul. Săptămânal li se dădeau lecții de morală și bună purtare în civilie și multe altele. Astfel că la 2 ani și vreo patru luni don Basilio avea să părăsească colonia de muncă. Nu a plecat din zonă. L-a rugat pe comandantul coloniei să-i facă o recomandare să se poată angaja la exploatarea minieră de aici. După ce a primit CEC-ul unde erau banii adunați în timpul detenției, s-a prezentat la conducerea minei cu cererea de angajare și în scurt timp avea să vină la abatajul nostru și avea să fie liber printre deținuți!