Într-o mare urbe puteau fi văzuți uneori doi oameni intrați de curând în vârsta a treia, cu burta revărsată acoperită de o lavalieră de format mărit, ochi porcinoizi, buze groase, libidinoase, care în jurul orei 11,00 se întâlneau la restaurantul universitar, unde erau salutați cu respect de către clienți. Dacă se întâmpla să găsească un nou venit, care era curios să știe cine sunt cei doi cetățeni ciudați, atunci comesenii din jur, universitari în marea lor majoritate, se grăbeau să-l pună la curent pe șoptite, dar cu profund respect:
- Sunt profesorii de liceu, pensionarii Constantin Otrăvici și Albert Radiațian, unul de chimie și celălalt de fizică, ambii foști membri în comisia de corectori la admiterea de la medicină. Oameni foarte de treabă, fără ei mulți candidați veniți din toată țara n-ar fi ajuns în vecii vecilor studenți.
Dacă noul venit nu era pe deplin satisfăcut doar cu acest răspuns, atunci, de obicei, mai primea câteva detalii:
- Ei începeau pregătirea în luna martie. Erau foarte scumpi, 300 de lei ședința de două ore, care se ținea săptămânal. Nu primeau decât zece elevi, care la testul preliminar obțineau cel puțin nota
9,00. Desigur, au fost și excepții, elevi mediocri, dar părinții acelora plăteau după afișarea listelor cu cei admiși echivalentul unui autoturism "Dacia". Erau foarte eficienți, nu pierdeau timpul fără rost.
Se întâmpla, ce-i drept, foarte rar, să vină și întrebarea:
- Eficienți, adică țineau ședințele de pregătire cu cei zece elevi în același timp?
- Nu chiar așa! Numai cu cinci, dar în două serii succesive. În restul săptămânilor, fără duminici, țineau ședințe cu jumătate de clasă, ca marea majoritate a colegilor lor, dar numai pentru bacalaureat.
Cei doi profesori se salutau amical, în același mod:
- Să trăiască meseriașu’ Costiclă!
- Să trăiască meseriașu’ Halbert!
Comandau câte un platou cu gustări calde și o cinzeacă de whisky, semn de bunăstare de excepție în "epoca de aur". Discuția lor preferată, care îi făcea să râdă hohotit, se referea la întâmplări din perioada când făceau parte din comisia de admitere la medicină, chiar dacă și le-au mai spus de sute de ori.
- Măi Costiclă, ia mai zi cum a fost cu berbecul acela, care… ha, ha, ha… și-a făcut nevoile pe el și, până la urmă, a fost dat afară din sala de examen..
- Nenorocire! Cu el făcusem tot programul de pregătire. Îți dai seama! "Berbecul" scrisese doar trei pagini și ar fi luat nota șase. Noroc că aveam formulare de examen nefolosite. Am aranjat cu secretarul comisiei ca lucrarea scrisă a lui să cadă într-unul dintre seturile pe care eu urma să le corectez. Aveam două semne de recunoaștere, pentru mai multă siguranță. La prânz am plecat acasă cu lucrarea respectivă. Ha, ha, ha… ghicește unde am ascuns-o!
- Pe mine mă întrebi? Ha, ha, ha… ai uitat că amândoi aveam un tricou de vară cu un buzunar cusut pe interior, mare cât să încapă astfel de lucrări, fără să fie îndoite.
- Ha. ha, ha… n-ai spus că buzunarul era căptușit pe interior cu o mușama, ca să nu se impregneze lucrările scrise cu transpirație. Că era sezon estival, sufocant! Numai când mă gândesc și mi se face sete. Hai să mai comandăm una mică!
- Ai dreptate! Băiete, încă o cinzeacă la fiecare.
- Și cum îți spuneam, acolo, sub tricou, am pus lucrarea. Acasă i-am dat "berbecului" un formular nou, în care a scris tot ce i-am dictat, dar cu litere mărunte, ca să încapă în trei pagini. Apoi am închis colțul negru și… ha, ha, ha… l-am ștampilat.
- Mai spune o dată cum ai făcut rost de ștampilă! Este o poveste nostimă, care arată cât de ingenios ai fost și ești, măi Costiclă.
- Am avut un "berbec" la seral, care a lucrat la un atelier, care producea piese din cauciuc. Ca să-i dau o notă de trecere, el mi-a făcut o copie fidelă cu ștampila de la rectorat.
- Ha, ha, ha… ce mult îmi place povestea asta! Zi mai departe!
- Mi s-a uscat gâtul. Noroc, Halbert!
- Noroc, Costiclă! Te ascult.
- Ãăă… unde rămăsesem?
- Ha, ha, ha… te-ai ramolit, bătrâne meseriaș. Ai ștampilat colțul negru.
- Așa, am ștampilat și apoi am imitat semnătura rectorului.
- Floare la ureche pentru tine!
- Și tu, Halbert, ai fost un robot de copiat semnături. Ha, ha, ha… țin minte că rectorul Nicolae Mierlescu avea de semnat peste o mie de lucrări scrise, dar a fost chemat urgent la "județeana de partid". Ca să nu se întârzie începerea corectării, te-a pus pe tine să semnezi lucrările respective.
- Aaa… rectorul Mierlescu! Ce om înțelegător! I-am spus că am pregătit câțiva "berbeci" pentru medicină. El a râs și a fost de acord să am zece candidați, nu mai mult, cărora să le pun note de la 8,50 în sus. În schimb… ha, ha, ha… a trebuit să pun note la fel de mari pentru lucrările indicate de el, dar nu oricum, ci cu texte și formule "pictate" în spațiie libere. Se temea de controale de la minister. Mai sunt și tâmpiți la Securitate, care raportează superiorilor lor toate neregulile care ajung la urechile lor, fără să le filtreze. Știi că microfoane de ascultare se găsesc până și în vazele cu flori. Dacă neregulile ar fi ajuns la cabinetul 2, iar interesele de moment cereau o primenire de cadre, exista riscul ca să se schimbe toată conducerea institutului de medicină.
- Îmi amintesc de un scandal întâmplat la un institut pedagogic, undeva ăăă… în Ardeal… ăăă… în Moldova… ăăă… în Þara Românească…
- Ardealul, Moldova și Þara Românească, R.S.R. de-a pururi să trăiască!
- Þie îți arde de lozinci, iar eu am un lapsus. Undeva, mă rog, nu știu exact, a trecut mult timp de atunci. Un profesor universitar cu nume nemțesc, unguresc, rusesc, armenesc sau turcesc – of, am îmbătrânit de tot! - a fost nevoit să-și dea demisia, ca urmare a unui asistent, un Neica Nimeni, care a demonstrat că o lucrare scrisă la matematică a unui "berbec" a fost cu totul și cu totul neprofesional "pictată". Ha, ha, ha… s-a văzut din avion că pe lucrare erau două tipuri de scris.
- Așa este, nu știi pe cine ocrotești la sân, dai de o viperă, iar ea te mușcă. În centrele universitare mici nemulțumirile au mai mare intensitate, frustrările sunt mai numeroase, iar sesizările curg. Cei din minister n-au cum să afle despre nereguli la admitere, decât dacă primesc reclamații de la unii colegi din comunitatea universitară respectivă.
- Apropo de acel institut. Anul acesta s-a trezit un alt Neica Nimeni, care, din calitatea de secretar de comisie de admitere, a luat măsurile necesare ca examenul să se desfășoare corect. Ca urmare nu au intrat sportivi de performanță la unica secție - subingineri - în ambele sesiuni de examinare, din vară și din toamnă. Știi că în perioada studiilor, un sportiv putea fi transferat legal la clubul unității universitare respective. A apărut un articol în ziarul local, în care a fost criticată atitudinea conducerii institutului respectiv că i-a lipsit spiritul patriotic local, că nu a avut grijă ca să se întărească echipele… ăăă… habar n-am… ale clubului sportiv.
- Ha, ha, ha… un caz de-a dreptul rar, Costiclă! Mare curaj a avut acel universitar, pentru că s-a opus indicațiilor conducerii locale de partid și de stat. A riscat să fie dat afară pentru cine știe ce motiv, care i s-ar fi pus în cârcă. Știi metoda: ți se pune un păduche pe cap și apoi ți se spune că ai păduchi.
- Halbert, se pare că acel Neica Nimeni a făcut o cooperare la o universitate dintr-o țară africană sau asiatică, a avut colegi francezi sau englezi, a fost influențat de spiritul de corectitudine din Occident, nu s-a alăturat meseriașilor din acea localitate, grup care a pus la punct o serie de modalități, astfel că într-un șir lung de ani să fie admiși la specializări tehnice zeci și zeci de sportivi de performanță, care… ha, ha, ha… auzi tu, au luat note mari la matematică, fizică sau chimie.
- Probabil că există și acolo meseriași, care s-au perfecționat în timp. Ha, ha, ha… pentru noi nu este greu să ne închipuim procedura lor: unii universitari rezolvă subiectele, care sunt distribuite în timp util la cei din sălile de examen, conform listei stabilite în prealabil. Ha, ha, ha… mă gândesc că este posibil ca printre cei vizați s-au strecurat și alți candidați, care nu erau sportivi de performanță. Doar trăim în regimul P.C.R., adică pile, cunoștințe, relații. Dar, toate acestea sunt supoziții!
- Cert este că acolo sportivii au făcut performanță… ha, ha, ha… la discipline precum matematică, fizică sau chimie și că anul trecut, un posibil meseriaș, un lector sau așa ceva de… ăăă… matematică, parcă, a fost sancționat de minister pentru că într-o sală de examen un subiect a fost transcris pe tablă în mod eronat, iar el, ca specialist repartizat în acel corp de clădire, nu a observat greșeala. De ce crezi? Din grabă? Ha, ha, ha… și, dacă este așa, atunci, de ce s-a grăbit?
- Costiclă, nu vreau să mai fac supoziții! Deja au început să mă enerveze aceste întâmplări petrecute la comunitatea universitară din localitatea aceea, mică, mică, mică, dar cu tradiții… ha. ha. ha… de tradiții, care concurează cu centre universitare mari, mari, mari… hă. hă. hă… adică și cu noi. Mai bine să mâncăm ceva consistent, că mi s-a făcut foame. Ce zici de o friptură de ceafă de porc garnisită cu o porție dublă de cartofi prăjiți și o salată de castraveciori murați?
- De acord! Mai luăm încă un rând de whisky, să ne încălzim cum trebuie, că în restaurant este frig, încă nu s-au pus în funcțiune caloriferele, deși suntem în noiembrie.
Până ce a venit chelnerul cu noua comandă, cei doi profesori nu și-au mai spus nimic, semn că în creierul lor nu se terminase de "digerat" cele discutate.
- Măi Halbert, să-ți mai spun o întâmplare din acea localitate?
- Ha, ha, ha… numai să fie ultima!
- Am aflat-o din întâmplare de la o cunoștință, care fusese la un simpozion acolo.
- Ha, ha, ha… am auzit că în timpul acestor întâlniri științifice se mănâncă și se bea rarități ca salamul fără soia sau băutura carbogazoasă îndulcită "Brifcor", totul gratuit. Scuză-mă că te-am întrerupt! Te ascult!
- Se spune că un sportiv de performanță a primit, în timp ce se afla în sala de examen, o ciornă cu rezolvarea subiectelor la proba de matematică, iar, când s-a întâlnit cu unii colegi la antrenament, el s-a dat mare: "Eu am văzut că cifra opt era culcată, dar eu am scris-o corect, în picioare".
- Ha, ha, hâc… ha, ha, hâc… m-ai făcut să râd cu sughițuri. Cea mai amuzantă întâmplare amintită în discuția noastră!
- Vezi, centrul acela universitar este un izvor nesecat de povești, care mai de care mai picante, de necrezut!
- Să trecem la ale noastre, că doar și noi suntem meseriași și nu oricare. Noroc, Costiclă!
- Noroc, Halbert! Să trăiască meseriașii adevărați, ca noi, ca cei din toată țara, Republica Socialistă România!
- Acum, după ce ne-am reaprovizionat, mi-a venit în minte propunerea, pe care am prezentat-o rectorului Mierlescu. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care m-a numit printre profesorii corectori la admitere.
- Spune-o Halbert, deși cred că știu despre ce este vorba!
- Pentru a ușura departajarea la subiectele teoretice, mai ales în condițiile în care concurența la admitere devenise tot mai mare, iar "berbecii" tot mai bine pregătiți, încât mulți învățaseră pe de rost toată programa de fizică, am propus să se depuncteze nu numai virgulele lipsă, dar și cele puse în plus.
- Ha, ha, ha… ai fost genial! Acest element a fost cooptat în toate baremele de corectare.
- Această invenție a mea a permis scăderea drastică a notei la unele lucrări foarte bune, până ajungeau sub 8,50.
- Ha, ha, ha… știu, așa am procedat și eu. Am "pictat" virgule, treabă extrem de simplă, până ce ajungeam la o notă sub 8,50. Apropo! Am și acum o colecție întreagă de stilouri și pixuri, cu cerneală și pastă cu toate nuanțele de albastru și de negru.
- Costiclă, îți amintești când rectorul ne-a indicat să "pictăm" două lucrări, una la chimie și una la fizică, ambele cu scris identic, astfel ca să le aducem de nota 9,10?
- Ha, ha, ha… lucrările respective, când s-au deschis colțurile negre, s-au dovedit a fi nu ale unei "oi", ci ale unui "berbec".
- Ai memorie bună, Costiclă! Ha, ha, ha… spune ce a urmat!
- Rectorul a început să urle la secretarul comisiei de admitere, că s-a înșelat cu privire la semnele de recunoaștere. Apoi, Mierlescu ne-a chemat ca să "pictăm" lucrările "oii", care era fiica unui mare tovarăș din Comitetul Central. Ni s-a impus, de această dată, nota 9,50. Și acum regret că nu am avut ocazia să văd fața plină de uimire a "berbecului", care s-a văzut cu nota 9,10 la probele scrise de chimie și fizică.
- La proba orală lucrurile au fost mult mai simple. vorba aceea: "verba volant, scripta manent" sau, pe românește: ce este scris nu tai nici cu toporul. Ha, ha, ha… bună nu?
- Daa… la proba orală mă relaxam. Pentru "berbecii" și "oile", care nu se găseau pe listă, nota maximă era 8,50.
- Iar pentru ceilalți dădeam note peste nouă. Numai așa ne-am menținut locul în echipa de profesori corectori.
- Halbert, ia spune-mi, ce vrei să faci cu banii câștigați, acum, când mai sunt doar câteva zile până la Congresul al XIV – lea, când mult iubitul și stimatul tovarăș Nicolae Ceaușescu va fi reales secretar general?
- Ha, ha, ha… mi-ai pus cea mai grea întrebare de până acum.
- Dacă nu vrei să-mi spui, nu este nicio problemă.
- Stai să mai ciocnim un pahar și îți spun! Noroc Costiclă!
- Noroc Halbert!
- Ãăă… după cum știi, am trei fete. Le-am cumpărat câte un apartament în București. Mai am bani la saltea, pe care îi transform încet-încet în hârtii verzi. Am strâns la saltea peste 60000 de dolari. Fii atent ce îți spun! Presimt că "epoca de aur" va sfârși în acest an. Va veni o inflație atât de mare, încât, peste un an, din banii pentru o "Dacia" se va putea cumpăra doar un palton sau poate nici atât.
- Dragă Halbert, îți mulțumesc din suflet pentru sinceritate. Sper să nu fie vreun microfon sub această masă. Consider că este rândul meu să mă destăinui. Eu. cum știi, am tot trei fete. Le-am cumpărat, așa cum ai procedat și tu, tot la București, câte un apartament. Am cumpărat și eu, ca și tine, vreo 60000 de dolari. Apropo! Deplâng de pe acum soarta învățământului românesc.
- Și eu, dragă Costiclă! Vor apărea universități de stat noi, vor fi autorizate universitățile particulare și, în consecință, nu va mai fi concurență la admiterea în învățământul superior.
- Nenorocire! Se va intra fără examen de admitere.
- Smârc, smârc, smârc… nu mai spune, că îmi vine să plâng! Știi că eu, de felul meu, sunt un sentimental, plâng repede.
- Și eu am un suflet simțitor, îmi dau lacrimile foarte repede! Smârc, smârc, smârc… universitățile vor fi nevoite să pornească la vânătoare de candidați.
- Smârc, smârc, smârc… vor apărea, ca în Occident, nu numai universități particulare, dar și licee sau gimnazii particulare.
- Smârc, smârc, smârc… sistemul de învățământ va fi la pământ!
- Smârc, smârc, smârc… "oile" și "berbecii" nu vor mai fi interesați să tocească, să învețe pe de rost pagini întregi. Îți dai seama?
- Smârc, smârc, smârc… bieții profesori nu vor mai face pregătire acasă în serii cu jumătate de clasă. Dezastru!
- Smârc, smârc, smârc… nu mai spune nimic în plus că trec de la smiorcăială la plâns adevărat!
- Dezastru… smârc, smârc, smârc…
- Dezastru… smârc, smârc, smârc…
- S-a dus "epoca de aur" a învățământului privat la negru, în serii de 15 până la 20 de elevi… smârc, smârc, smârc…
- Că bine ai spus! S-a dus "epoca de aur" a învățământului privat la negru… smârc, smârc, smârc…
- Ha, ha, ha…
- De ce râzi, Costiclă? Ce te- apucat?
- Norocul nostru este că am ieșit la pensie, după noi poate să vină potopul. Am fost Neica Meseriașu’… acum suntem… ha, ha, ha,,, cu teșchereaua plină, iar ceilalți au fost niște Neica Nimeni… acum… le suflă vântul prin buzunare.
- Da, da, da… că bine ai spus… noi… Neica Meseriașu’, ceilalți… Neica Nimeni!
Nu a terminat profesorul Otrăvici să-și aprobe prietenul că imediat s-a oprit curentul electric, restaurantul rămânând în semiobscuritate.
- Dragă Costiclă, s-a înserat. Ce repede a trecut timpul! Să plecăm acasă!
- Dar, nu am servit desertul, Halbert!
- Desertul a fost povestea ta cu sportivul, care, când a primit fițuica și a văzut semnul matematic al infinitului, a crezut că este cifra opt scrisă, din greșeală, culcat. Ha, ha, ha…