agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1565 .



O poveste de dragoste cu naș (Finalul)
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Leigh ]

2012-05-04  |     | 



De rama ușii de la bucătărie se sprijinea un bărbat care nu putea fi altul decât Bebe. Își ținea nasul ușor în vânt și ambele mâini adâncite în buzunare. Purta o cămașă albă, fără gulere, cu un decolteu bogat în păr și masculinitate. Avea părul tuns aproape zero, dar oricît de scurt și l-ar fi tuns nu putea înlătura semnele unei calviții precoce. Cînd m-a văzut și-a lăsat capul într-o parte și s-a încruntat ușor, de parcă s-ar fi întrebat cine-o mai fi și pârlitul ăla lung ca beldia, cu hainele prăfuite și degetele zdrelite pe care bătrânul l-a adus acasă.
“Vi-l prezint pe Ionel,” a zis nașul de cum a pășit înăuntru. “E omul care a sărit din tren ca să-mi vină-n ajutor.”
Runi a închis ușa în spatele nostru în timp ce nașul mi-a spus să mă simt ca acasă, căci pentru el sunt de-acum ca și copilul lui. M-a îndemnat să mă descalț și să intru în baie să fac un duș. Noroc că în rucsac mai aveam un schimb de haine pe care nu le purtasem decât într-o seară și care acum îmi cădeau foarte bine. Erau puțin mototolite, dar mult mai umane. Cât a făcut și nașul un duș, m-am așezat la masă în sufragerie unde am băut un pahar de țuică cu Bebe față de care nu aveam să simt decît o ostilitate greu de reprimat. A insinuat la un moment dat cum că dacă aș fi circulat cu bilet, poate că nu s-ar fi ajuns până acolo și nu știu de ce, am simțit că dacă în momentul ăla i-aș fi dat un pumn în nas, m-aș fi relaxat instantaneu. Am preferat să rămân însă în continuare tensionat decât să-mi dau frâu impulsurilor, căci nu eram la mine acasă, iar Bebe era totuși cu o cerere în căsătorie înaintea mea.
Runi a stat mai mult pe la bucătărie cât nașul a făcut baie, iar cînd nașul a ieșit de-acolo spălat, fata i-a ieșit în cale și i-a dat cu iod pe răni, apoi i-a pus un plasture pe obraz unde avea o rană care nu părea că se va-nchide prea frumos. Ne-am așezat apoi cu toții la masă și nu știu cum s-a făcut că eu și Runi ne-am pomenit că stăm față-n față. Fundul mi-era încă amorțit de la căzatură. Abia de-a doua zi avea să-mi creeze probleme.
Am mai băut câte un pahar de țuică, sperând să-mi fac curaj să pot înfrunta ceea ce avea să urmeze, căci nu întrevedeam nici o șansă ca seara aia să se încheie ca și cum eu și Runi nu ne-am fi cunoscut vreodată. Doar dacă m-aș fi îmbătat pulbere în primul sfert de oră aș fi putut spera la o stabilizare a situației, dar cum eu nu trecusem niciodată încă pragul unei ebrietăți avansate, nu mă vedeam să-l trec chiar în seara aia și chiar acolo, sub ochii acelei familii față de care mă-ncercau de-acum sentimente dintre cele mai variate.
Am stat cu toții la masă mai bine de trei sferturi de oră timp în care nu i-am aruncat nici măcar o privire lui Runi. Am băut, am mâncat și-am tot revenit la povestea cu căderea din tren, iar și iar, de parcă mi-ar fi fost teamă că lăsând-o să-mi scape, orice alt subiect ar fi condus inevitabil la mine și la Runi. Îmi mutam des ochii din farfurie pe naș și înapoi în farfurie, căci dacă pe Runi nu puteam s-o privesc din motive ușor de înțeles, pe Bebe nu-l priveam ca nu cumva să vărs tot ce-am mâncat. Dar când e să se țină dracu scai de tine, nu te lasă în pace. Poți să te faci oricât de mic, că el e acolo, să te-mpungă cu furca.
“Și tu cu ce ocazie pe la Constanța, măi, băiețaș?” mă întreabă Bebe, sătul de-a binelea de povestea noastră.
Când l-am auzit cum mi se adresează, am avut din nou tentația să-l pocnesc în nas, dar nu știu cum am făcut că am folosit toată energia aia negativă să devin mai stăpân pe situație. Pentru prima dată în seara aia am avut curajul să mă uit în ochii lui Runi care pierdută aproape complet cu firea, s-a ridicat brusc de la masă și-a început să strângă farfuriile. Tocmai când mă pregăteam să-i spun mocofanului că am venit la Cosntanța să fac ceea ce fac toți oamenii când vin vara la mare – ceea ce era jumătate adevărat, jumătate fals, ținând cont de tot ceea ce se alesese din vacanța aia – îl aud pe naș că mi-o ia înainte și spune:
“Ionel a venit să cunoască o fată. Cum ziceai că o cheamă pe fată, măi Ionele? Poate o cunoaște Runi a mea.”
Intrervenția nașului m-a lăsat fără răsuflare. Ce i-o fi venit să deschidă vorba despre ceea ce-i povestisem mai devreme? Am dat să deschid gura să pronunț un nume la întîmplare, dar parcă aș fi avut limba legată. Parcă mi se blocase și creierul căci nu-mi mai aminteam nici un nume de fată. Eram atât de emoționat că și dacă m-ar fi întrebat cum mă cheamă pe mine probabil că n-aș fi fost capabil să raspund instantaneu. Cu mare greutate mi-am amintit un nume de fată și-așa de mulțumit am fost, că l-am scuipat afară fără nici cea mai mică ezitare.
“Ana,” am zis.
“Anușca?” a zis nașul. “I-auzi mă, Runi! Tre’ să fie fata băcanului de pe Dezrobirii.”
“Ana?” a repetat Runi, fulgerându-mă cu privirea.
“Cum să fie Ana?” a spus Bebe. “Ana-l are pe George.”
Eu înlemnisem. Dintre atâtea nume de fete, aveam să pronunț unul cu care să-mi agravez situația dincolo de limitele imaginabilului.
“Eh, dacă Ana-l are pe George și George a-nșelat-o, atunci eu îl sfătuiesc pe Ionel, aici de față, s-o ia pe Ana și să fugă cu ea la București.”
Runi doar că n-a scăpat farfuriile din mână. Câteva furculițe au alunecat de pe o farfurie și au aterizat chiar la picioarele mele de unde le-am ridicat cu răsuflarea întretăiată.
Nașul n-avea să se oprească acolo. Pe spate transpirația îmi curgea de-acum șiroaie. “Dacă o cunoști, Runi dragă, fă ceva și oprește-o pe Anușca de la măritiș căci se pare că lui George-al ei nu-i pasă de ce e-n sufletul ei, iar fetei i-e frică acum să-i spună lui tat-su că nu vrea să-l dezamăgească. Se pare că săracul om și-a pus toată speranța în căsătoria aia.” Apoi l-am văzut pe naș cum și-a întors privirea către Bebe și a continuat pe un ton cu care ar fi înghețat sângele în vene și unui leu înfometat: “Dacă aș fi eu tatăl Anușcăi, măi Bebe, și-aș afla că nenorocitul a înșelat-o pe fi-mea, l-aș îmbăta bine-ntr-o seară și i-aș tăia boașele-n somn cu cleștele de cuie. I le-aș pune apoi pe piept să se trezească cu ele dimineața sub nas.”
Cînd a auzit asta, Bebe s-a ridicat de la masă și s-a scuzat că trebuie să plece. A tras-o pe Runi în hol unde i-am auzit spunîndu-și ceva în șoaptă. În timpul ăsta, nașul a ridicat paharul și ciocnindu-l ușor de al meu, mi-a făcut cu ochiul și mi-a spus: “Să ai noroc în dragoste, Ionele dragă.”
Am auzit ușa de la intrare deschizîndu-se și apoi închizîndu-se la loc. Odată cu plecarea lui Bebe mi se luase o piatră de pe inimă. Oricât de rău ar fi putut evolua în continuare lucrurile, faptul că mocofanul ieșise din scenă îmi adusese un moment de relaxare. Pe când mi-am ridicat și eu paharul și i-am mulțumit nașului pentru urare, am auzit telefonul din hol și pe Runi cum răspunde. După vreun minut de vorbă îl aud pe naș spunând:
“Cred că e șeful gării. Scuză-mă două secunde.”
Nașul iese pe hol și la câteva secunde Runi intră în sufragerie și închide ușa după ea. Nașul rămâne la telefon unde pare să se încingă puțin la vorbă.
“Cum ai putut să faci așa ceva?” mi-a spus Runi cu un ochi pe ușa sufrageriei.
“Îmi pare rău, dar n-am știut că este tatăl tău.”
“Ce-ți veni să spui de Ana?”
“Dar n-am spus nimic de Ana. Tatăl tău a spus de Ana.”
“Trebuia să spui ceva, Doamne, Dumnezeule. Trebuia să zici: ‘Stai domne, că nu de Ana aia vorbesc eu.’ Dacă tot te-ai apucat să joci teatru, trebuia să-l joci până la sfârșit. Acum Bebe a plecat spre George și nici nu vreau să-mi imaginez ce urmează. Căci George nu-i un George oarecare. E prieten bun cu Bebe.”
Pe când Runi începuse să se aprindă, ușa sufrageriei s-a deschis larg și nașul a privit-o pe fată drept în ochi. Runi și-a înfipt dinții în buza de jos și și-a lăsat ochii în pământ. Pentru moment s-a lăsat o liniște de mormânt.
“Runi, să-l lași pe Ionel în pace,” a spus nașul într-un sfârșit. “Mai bine ți-ai strânge bagajele că mâine pleci la București.”
Fata și-a luat codițele în pumni și-a început să și le frece ușor. “La București? Ce să caut la București?”
“Te duci să te-nscrii la facultate. Îi dau un telefon lui soră-mea în seara asta și-i spun că te duci la ea o noapte-două să-ți depui actele. Cât despre Bebe, cred că lucrurile sunt clare. Am eu grijă să vorbesc cu părinții lui și să le spun exact ce s-a-ntâmplat. Nu sunt de acord să-mi dau fata după un bărbat lipsit de caracter și respect. Logodna e o promisiune în fața lui Dumnezeu și e la fel de sfântă ca și căsătoria. Dacă lucrurile s-au stricat, stricate vor rămâne. După ce ți-a făcut, nu vei reuși să-l mai iubești niciodată ca la început, iar el, pentru că nu-și va găsi fericirea alături de tine, o va căuta în altă parte și te va înșela în continuare, la nesfârșit. Măcar atâta am învățat și eu de la viață.”
Runi s-a ridicat în picioare și cu lacrimi în ochi l-a luat pe tatăl ei în brațe. Era mai înaltă decît el cu un cap. Cu ureachea lipită de pieptul ei, nașul m-a privit zâmbind, parcă lăsându-mă să înțeleg că în acel moment se scrie istorie și că tot ce s-a întâmplat, de la ușa vagonului care ne aștepta deschisă și chinga gentuței în care și-a încâlcit mâna, până la căderea lui spectaculoasă urmată de zborul meu cu picioarele înainte, toate fuseseră scrise în acea lume a misterelor de nepătruns care încurcă și descurcă drumurile îndrăgostiților.
În dimineața următoare, nașul ne-a pus pe amândoi pe tren și de la geamul nostru de unde am ieșit să ne luăm la revedere, l-am urmărit cu atenție cum îi strălucește fața și cum parcă întinerise peste noapte. Mi-a repetat de câteva ori să am grijă de Runi, căci dacă voi avea, viața va fi foarte generoasă cu mine.
Și într-adevăr așa a fost. Primul semn a apărut la scurt timp, când amândoi ne-am văzut pe lista admișilor la Litere. Ne-am căsătorit în primul an de facultate și trei ani mai târziu l-am avut pe Andi, băiatul nostru care este acum la aceeași vârstă la care eram și eu când am cunoscut-o pe Runi. Peste câteva zile dă la Jurnalistică. E un băiat cu mult suflet care, ca și noi, crede în dragoste și nu se sfiește s-o arate. În schimb e mai prezentabil decît mine. Nu are nici nasul meu lung și nici numărul meu la pantofi. Merge mai drept ca mine și parcă-i puțin mai rotunjor la față. Seamănă cu maică-sa.
Dacă n-ar fi fost ca Andi să vină aseară să ne pună o întrebare cu care să ne transporte înapoi în timp, poate că nu m-aș fi așezat să scriu niciodată despre cum am cunoscut-o pe Runi. Probabil că povestea asta s-ar fi pierdut printre alte sute de povești pe care nu le-am scris încă. Dar vine Andi aseară și ne spune că înainte de examen ar vrea să plece câteva zile la mare cu prietenul lui, Sebi.
Atunci o văd pe Runi cum își întorce privirea către mine și-mi zâmbește, aceeași privire și-același zâmbet cu care m-a fermecat odată din spatele tejghelei, în băcănia ei întunecată și prăfuită, pe când lumea era mai neștiutoare, iar tinerii mai inocenți. Am tras-o atunci pe Runi a mea aproape de mine și am sărutat-o cu dragoste pe frunte după care i-am spus lui Andi să se ducă liniștit, căci a călători la mare cu o săptămână înainte de examene nu poate fi decât un semn bun pe care l-a primit din acea lume a misterelor de nepătruns care încurcă și descurcă drumurile îndrăgostiților. Evident că și-a râs în barbă și a ieșit din cameră cu aerul adolescentului care abia așteaptă să-și înceapă propria poveste.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!