”Toată viața am căutat Fericirea, Doamne, și n-am găsit-o până nu te-am văzut pe dumneata zâmbindu-mi acolo, în poartă. Mă întreb acum dacă n-oi ști dumneata vreun secret care să-i ajute pe oameni să ajungă la porțile Fericirii, când încă mai sunt acolo, jos, pe Pământ.”

”Primul lucru pe care trebuie să-l știi, Fiule, este că Fericirea nu se află undeva, la capătul unui drum, așteptându-te-n poartă. Nu! Pot spune că lucrurile stau tocmai invers. Ea, Fericirea, este cea care vine și-ți bate ție la poartă.”

”Care poartă, Doamne? Unde e poarta aia?”

”Aici, în mintea ta. Iar dacă-i deschizi poarta și-o inviți înăuntru, ea coboară aici, în inima ta. Și ca să înțelegi despre ce vorbesc, să luăm cazul nostru. De ce vii tu la mine când mori? Ți-ai pus întrebarea asta când ai urcat ieri cărarea spre poarta mea? Ți-oi fi pus-o, dar răspuns la ea nu pot să-ți dau decât eu, pentru că doar eu îl cunosc pe cel adevărat. Ai venit tot drumul ăsta până aici ca să mă faci fericit, Fiule. De-asta ai venit! Ai urcat aici la mine mânat de iubirea pe care ți-o port. Mi-ai bătut la poartă pentru că nimic de pe pământul ăla nu e mai important pentru mine decât tu, cel pe care eu l-am scos din întuneric. Tu ești fericirea mea, iar pentru sufletul tău sunt în stare să renunț la orice de pe pământul ăla, căci deși eu te-am ajutat să le faci pe toate, de nimic nu-mi pasă cu-adevărat când le așez față-n față cu tine.”

”Frumos îmi vorbești, Doamne! Simt cum îmi vibrează sufletul la cuvintele tale.”

”Ãsta este adevărul, Fiule, dar acum am să-ți pun și eu ție câteva întrebări și te rog să nu mi-o iei în nume de rău: ai făcut și tu același lucru pentru Fericirea ta? Ai fost tu în stare s-o lași să moară în afara ta ca să te bucuri de ea în grădina inimii tale, așa cum fac eu cu tine?”

”Doamne, minte scurtă mai am și greu de înțeles sunt cuvintele tale. Cum adică să las Fericirea să moară în afara mea ca să mă bucur de ea în inimă?”

”Ca să-ți pot da drumul în grădina mea, tu a trebuit să o închei cu cele lumești. A trebuit să-ți dai sufletul și să urci tot drumul ăsta până la mine. La fel se-ntâmplă și cu Fericirea ta. Ea îți trece poarta minții și-ți intră-n inimă doar atunci când și-a-ncheiat socotelile cu locurile în care tu ai văzut-o ca pe-o zână. Ea trebuie să moară în lumea întunecată și rece a lucrurilor cărora le-ai dat viață, căci doar așa poate renaște într-un loc cald și însorit cum e inima ta.”

”Și care-i secretul, Doamne, că mare-i lumina ta și tu le vezi pe toate?”

”Nu te mai uita și nu mai râvni la lucruri deșarte. Nu-i mai privi pe cei care au strâns averi ca pe niște fericiți. Nu mai măsura lumea după lucrurile pe care oamenii le adună în jurul lor. Ba dimpotrivă. Dacă ai strâns ceva, cât de mic și nesemnificativ, împarte și cu alții.”

”Și-astfel vom fi mai fericiți, Doamne? Așa zici tu?”

”Oh, nu Fiule! Vei fi din ce mai trist făcând asta. Vei fi din ce în ce mai fără chef de viață, ba chiar într-o zi te vei întreba dacă nu cumva asta este chiar moartea fericirii tale. Iar intuiția ta nu te va înșela. Aceea va fi cu-adevărat moartea fericirii tale! Dar nu fi descumpănit, căci ăsta nu va fi decât începutul unei noi vieți. Abia după aceea vei descoperi miracolul Fericirii. De-abia atunci începi s-o înțelegi. De-abia atunci descoperi că pe ea nu o găsești niciodată în două locuri în același timp. Câtă vreme îți umple mintea și-ți dă impresia că lucrurile din jurul tău dansează, inima ta e pustie, dar de cum își dă duhul și o lași să-ți atingă sufletul, viața ta se schimbă. Mintea îți devine mai ușoară, și unde până mai ieri se lovea de toate lucrurile care îi ieșeau în cale, acum plutește într-o stare de bine. Eh, de-abia atunci ai atins fericirea pământească! Dacă ar fi să dau un sfat oamenilor, și n-aș putea decât unul singur să le dau, mă gândesc că ăsta ar fi: lăsați fericirea din afara voastră să moară și deschideți-i poarta să vă intre-n inimă. Faceți așa cum fac și eu când vă văd apropiindu-vă de poarta mea, și de veți face așa, veți fi la fel de fericiți pe Pământ, pe cât sunt și eu, aici, atunci când vă ies în cale și vă invit în grădina mea.”