agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-08-08 | |
Chiar dacă toate comunicaţiile erau monitorizate, Anuk primea mesaje codate în mod regulat de la spionii săi. Astfel aflase de intervenţia khvarilor şi salvarea Terrei de la extincţie. Naşterea noii alianţe şi plasarea sateliţilor de apărare îi dădeau motive reale de îngrijorare. Dar cel mai surprins era de sosirea navei cu fugarii de pe Nede. Cum putuseră să scape fără să fie văzuţi? Aveau o nouă tehnologie de ascundere? Îşi aminti de prezenţa pe care o simţise înainte de cucerirea Karanului. Să fie vreun alt edenian care lipsea colecţiei sale? Îşi făceau edenienii vizite protocolare, călătorind de la un sistem la altul, pentru evitarea interceptării undelor mentale? Dar câţi aveau nave ca ale negustorilor, propulsate de amplificatori de gravitaţie şi alimentate de reactoare cu antimaterie? Şi cine mai avea ADN-ul negustorilor, astfel încât să creeze găuri de vierme prin conectarea universului fizic cu cel mental? Nimeni nu ajunsese la nivelul lor, celelalte rase încă se zbăteau să cucerească spaţiul cu propulsia ionică sau motorul cu plasmă. Dar dacă meditaţiile Zetta, combinate cu Spalsixul, reuşiseră să-i pună pe discipoli pe picior de egalitate cu edenienii? Asta ar fi fost o lucrare abominabilă şi o ameninţare directă la adresa lenurienilor…
Iniţial, Jafar Al’Karuum se opusese ideii unui atac rapid, neavând la dispoziţie decât câteva nave Saytan, aşa-zisele nave-mamă, şi câteva sute de „creiere”. Cu cât erau mai multe creiere în reţea, cu atât găurile de vierme erau mai stabile. Prin urmare, sub influenţa drogurilor, negustorii ştiau cu exactitate traseul pe care aveau să-l urmeze. Vorexul, în acest caz, era drogul cel mai eficient. Dar Jafar avea deja experienţa nefericită a celor două sute de creiere prăjite în prima călătorie spre Terra. Nu că i-ar fi păsat prea mult de semenii săi, dar asigurările pe care trebuia să le plătească familiilor erau enorme. Mulţi dintre „piloţii de reţea” care se angajau în călătoriile cu mare risc erau foarte bătrâni sau bolnavi. Primele lor erau foarte mari, dar asigurările aproape nule. Ştiau că nu mai aveau mult de trăit şi se gândeau la moştenitori. Pentru alţi piloţi era o ultimă provocare. Jafar cunoştea situaţia sub toate aspectele şi încerca să negocieze cum putea mai bine, astfel încât să-i rămână partea cea mai mare din prada de război a lenurienilor. Anuk insista ca îmbunătăţirile militare şi noile navete de asalt, Val’thor, să fie testate în condiţii reale de luptă. Se săturase de programele de simulare din Vayax. Jafar cedă până la urmă, dar fără să renunţe la preţul piperat pe care îl anunţase. Motivul său principal era că fiecare Saytan avea nevoie de cel puţin trei sute de „creiere” pentru crearea unei găuri de vierme. Se putea descurca şi cu mai puţin, dar nu voia să rişte şi să rămână în pană în spaţiul inamicilor. Conveni cu Anuk să trimită doar trei nave-mamă, fiecare încărcată cu cincizeci de Val’thor, navete pilotate în majoritate de androizi. O singură escadrilă era compusă din cei mai abili vandokari, care trebuiau să treacă de sateliţi şi să trimită date despre arsenalul militar al planetei. Anuk voia să ştie dacă, odată cu debarcarea trupelor la sol, ar fi întâmpinat o rezistenţă puternică. Namur privea îngândurat cerul nopţii. Stelele strălu-ceau mai puternic ca niciodată. Undeva, departe, Anuk îşi făcea ultimele pregătiri. Pe eşichierul universului, pionii negrului avansau mutare cu mutare. Prima partidă fusese câştigată de lenurieni. Albul făcuse rocada plane-telor, dar pierduse turnurile Zayon şi Nede, regele Uezen şi regina sa, Mud. Acum, Lerman, Suara, Namur şi cei de pe Terra le luaseră locul. Chiar dacă decodase mesajele spionilor, Lerman le lăsase intenţionat să ajungă la urechile lui Anuk. Zvonu-rile cu privire la slăbiciunea sistemului defensiv trebuiau să-l determine pe lacomul edenian să muşte momeala. De cealaltă parte a oceanului, Noua Federaţie îşi făcea şi ea ultimele pregătiri. Laponia şi restul teritoriilor coope-rau sută la sută cu Faarlah, mai ales după ce preşedinte Peter Soderling şi politicienii cei mai de seamă fuseseră convinşi cu numeroase smaralde nedeice. * Namur ajunsese un bărbat în floarea vârstei. Ritmul creşterii se încetinise, dar puterile sale continuau să depăşească orice previziune, un factor determinant fiind şi cunoştinţele dobândite în urma transferului de memorie. Era un bărbat atletic şi foarte atrăgător, mai ales atunci când zâmbea. Avea părul negru ca al Suarei, purtându-l lung până la umeri. Ochii albaştri îi moştenise de la tatăl său. Când îşi lăsa barbă semăna cu mântuitorul din Biblia veche. Îi plăceau hainele largi, comode şi muzica ambientală. Deseori medita ascultând cântecul pescarilor de pe malul Mării Sereniei, prima amintire pe care Suara i-o împărtăşise în Vayax. Luana îi dădea deseori târcoale când se oprea pe o bancă din grădina amenajată în interiorul bazei New Destiny. Era singurul loc care îl făcea să uite de toate previziunile sumbre. Fata îl saluta mereu prima şi îl întreba ce face. Se simţea de fiecare dată stânjenit şi, pe moment, nu ştia ce să-i răspundă. După ce prindea curaj inventa tot felul de poveşti complicate, în timp ce ochii ei turcoaz, mari şi migdalaţi, îl priveau cu uimire. Luana asculta ce asculta, apoi îi povestea şi ea nişte întâmplări care îi trezeau misterios interesul. În timp ce vorbea, firele de păr roşcat îi intrau pe la colţul gurii, iar el îşi imagina că i le scoate cu buzele… — Namur, n-ai vrea să mergem în oraş? — Aş vrea, dar… — Dar ce?… — Nu cred că este indicat… — Din ce motiv? — Nu trebuie să fim văzuţi. Punem în joc securitatea bazei… — Dar toţi ceilalţi ies. Îşi văd familiile, merg la cumpărături… — Familia mea trăieşte aici. Cât despre cumpărături, nu cred că ne lipseşte ceva… — Aş vrea să mănânc o pizza cu legume proaspete şi trei sortimente de mozzarela. Eşti sigur că fac aşa ceva pe-aici? — Voi întreba la bucătărie… — Nu te obosi, m-am interesat deja… — Şi…? — Şi… nu ţi-e clar? Pizza asta o găseşti numai în Snowdon. — Ce-ai zice de-o comandă pentru transportul de mâine…? — O să te lase Farlaah să comanzi ce vrei? — Desigur… Şi aşa e dator vândut tatălui meu… — Cum aşa? — Ăăă, nu pot să-ţi spun, dar… — Bine, bine, nu trebuie să-mi explici… Dacă faci rost de o pizza aşa cum îmi place mie, îţi promit o mică surpriză… — Ce surpriză? — Nu-ţi spun acum. O păstrez pentru mâine… — Hm… Mă faci curios. Aş putea să-ţi citesc gându-rile… — Chiar poţi? — Ăăă, nici asta nu pot să-ţi spun… Dar… — Secretosule, numai gura-i de tine… — Poate, dar mâine-seară vei primi pizza dublă… — Serios? — Foarte serios! — Bine…, mai vedem. Acum trebuie să plec… Nu vreau să mă certe ai mei… — De ce să te certe? — Ei, nu ştii cum sunt părinţii… Găsesc întotdeauna motive. Am plecat… — Stai, unde te găsesc mâine? — Îmi dai cumva întâlnire? — Întâl… ce ciudat sună. — Suntem adulţi, ce Dumnezeu! Cum ai vrea să sune? — Ceva de genul, nu ştiu…, să mâncăm pizza împre-ună? Aduc şi câteva beri… sau suc. Ce preferi? — Îmi place Cola. Şi aş vrea să văd un film. — Film? Nu-i cam demodat? — Niciodată! Ce, tu nu te mai uiţi la filme din când în când? — Eu?… Ba da! Ce zici, atunci, de ora 8, la sala de proiecţie? La ora aceea nu e nimeni acolo. Toţi merg la Vayax… — Faci rost de un film bun? — Desigur. Ce vrei să vezi? O comedie, o aventură? — O comedie ar fi super! Vezi dacă au „Guru amne-zic”… — N-am auzit de filmul ăsta… — Doar întreabă. Nu l-am văzut nici eu, dar am auzit că e cu un guru care face numai pros… — Stai! Nu-mi spune. Îl caut şi-l vedem mâine… — Atunci, rămâne pe mâine la 8, domnule pizza! — Desigur, pe mâine, domnişoară mozzarela! * Uezen şi Mud erau singurii care cunoşteau secretul smaraldelor nedeice. În fond, acestea nu erau altceva decât bucăţi de sticlă colorată în verde cu ajutorul Spalsixului. Dar, faţă de nuanţele obişnuite obţinute prin colorarea cu oxid de crom, pietrele nedeice aveau o strălucire inconfundabilă şi o duritate inegalabilă. Uezen descoperise, astfel, cea mai bună modalitate de a-i testa pe potenţialii discipoli. Nisip aveau din belşug, numai că planta Spaal, mare iubitoare de umbră, umiditate şi temperatură constantă, era dificil de cultivat pe o planetă aridă. La început crescuseră planta în ascunzătoarea din munţi, dar mai târziu, când nevoile se intensificaseră, creaseră primele sere în Zayon. Naej era singurul care cunoştea secretul edenienilor şi se ocupa impecabil de întreaga activitate. Nimeni altcineva nu ştia că între smaraldele nedeice şi Spalsix exista o legătură directă. Uezen trebuia să acţioneze cu băgare de seamă. Dacă Anuk ar fi aflat de la spionii săi că Spaal creşte pe Nede, şi-ar fi dat seama de prezenţa celorlalţi edenieni. Înaintea sosirii lui Anuk pe Nede, serele din Zayon fuseseră distruse. Întrucât rezervele de Spalsix şi Vorex ale lenurienilor nu puteau ţine o veşnicie, crudul edenian găsise că Ulma, a patra planetă din sistemul Nagur, situată între Velora şi Nede, avea clima cea mai potrivită pentru noi plantaţii de Spaal. Dar Ulma era plină de jungle luxuriante şi animale feroce. Şopârlele de pe planetă, cele mai inteligente creaturi, reuşiseră să supravieţuiască în zona de podiş de la Polul Nord. Acolo ridicaseră oraşul Bathor, o fortăreaţă de şase milioane de suflete protejată de junglă prin Marele Canal de Separaţie. Canalul artificial, aflat în legătură cu râurile Silk şi Ove, era larg de un kilometru şi adânc de douăzeci de metri. Fusese construit pentru a împiedica atacul animalelor de pradă, mai ales al ulmanozarilor, creaturi carnivore de peste zece metri înălţime care iubeau foarte mult carnea dulce a şopârlelor. Ajuns pe Ulma, Anuk cuceri Bathorul cu ajutorul androizilor, iar apoi porunci navelor Val’thor să ucidă toţi ulmanozarii din junglă. Le obligă pe şopârle să asaneze toate mlaştinile din apropierea oraşului şi să cultive Spaal. Dacă nu se supuneau ordinelor, androizii erau programaţi să le extermine de pe suprafaţa planetei, urmând ca rolul lor să fie preluat de sclavii de pe Pteol. * Trei nave-mamă Saytan şi o sută cincizeci de navete Val’thor aflate sub comanda generalului Sergius atacară sateliţii de apărare aflaţi pe orbita Terrei. Scutul defen-siv al sateliţilor era extrem de puternic, explozia navetelor Val’thor asemănându-se cu spectacolul unui imens foc de artificii. Doar trei dintre ele, pilotate de abilii vandokari, reuşiră să se strecoare printre sateliţi, dar avioanele Suhoy X309 ale Noii Federaţii le luară repede în primire. Constatând ineficienţa escadrilelor, generalul Sergius ordonă unei nave Saytan să înceapă atacul Nirval. Aceasta se poziţionă în afara razei de atac a sateliţilor şi începu să-i distrugă unul după altul cu tiruri rare şi puternice. Însă la fiecare atac era obligată să coboare scutul defensiv pentru şase secunde. Remo înţelese că această slăbiciune defensivă îi permitea o manevră de teleportare de la distanţă mică. Prin urmare, activă scuturile de camuflare şi se lipi cu Perseus de fuzelajul exterior al navei inamice. Apoi îl teleportă pe Namur la bordul acesteia. Pe coridoarele navei Saytan patrulau doar creierele de rezervă. Toţi vandokarii şi androizii fuseseră îmbarcaţi pe navetele Val’thor. Profită de situaţie şi îi hipnotiză pe negustorii care îi ieşeau în cale, deoarece nu voia să alerteze senzorii centrului de comandă. Ajunse în cele din urmă la sala motoarelor şi armă explozibilul M23 lângă reactorul cu antimaterie. Apoi se îndreptă rapid către reţeaua de creiere. O linişte totală învăluia încăperea. Priveliştea era neobişnuită: peste 300 de negustori erau conectaţi la sistemul de navigaţie prin intermediul unor scaune asemănătoare cu cele din Vayax, fiind „alimentaţi” cu Vorex printr-un tub de plastic introdus într-un orificiu din zona cervicală. Deconectă cu mare grijă un negustor pe ecusonul căruia scria Ushu Mayuna, adormindu-l imediat printr-o simplă atingere pe frunte. Apoi îi transmise lui Remo printr-un comunicator minuscul să fie teleportaţi amândoi la bordul lui Perseus. Explozia navei-mamă îl obligă pe generalul Sergius să anunţe retragerea. Acesta se întoarse în mare viteză pe Nede, aşteptându-l pe Anuk să revină de pe Ulma. Edenianul, care tocmai îşi recăpătase o parte din puteri, nu acceptă pierderea navei Saytan. Acum trebuia să-i plătească lui Jafar o grămadă de darini, fără să fi obţinut vreo pradă de război. Dintr-o singură mişcare de degete începu să-l strângă pe general de gât. Acestuia i se umflau ochii asemenea broaştelor Mox pe care şopârlele din Bathor le considerau adevărate delicatese. Înfrângerea îl puse pe gânduri pe maleficul edenian. Înţelese că fără construcţia unei flote numeroase nu avea nicio şansă să distrugă Terra. În plus, trebuia să găsească o soluţie de atac fără coborârea scuturilor defensive. Pe lângă toate acestea, trebuia să controleze şi să exploateze la maxim teritoriile ocupate. Pe Terra, tripla alianţă sărbătorea prima victorie. Baza New Destiny era plină de confeti şi baloane. Khvarii, înalţi, urâţi şi cocoşaţi, erau clovnii petrecerii. Se făceau multe glume pe la spatele lor, dar nimeni nu avea curaj să le spună ceva în faţă, ca nu cumva să li se umfle tâmplele galbene şi să înceapă să expectoreze prin micile trompe care le ţineau loc de nasuri. Reprezentanţii Noii Federaţii erau şi ei prezenţi, preşedintele Peter Soderling fiind deja ameţit de cât Zar băuse. Perseus avusese rolul decisiv în bătălie şi Val Remo era tare mândru. Scutul invizibil obţinut de la un comandant de pe Babel 2, în schimbul a trei sereniene, îl ajutase să devină un erou şi să obţină un post de pilot în alianţa nou creată. Acum putea avea grijă de familia sa fără să mai fie nevoit să alerge după tot felul de oferte mărunte. Desigur, Namur fusese eroul principal al bătăliei, datorită curajului cu care se aventurase pe nava Saytan, capturând un negustor Tzulu în viaţă. Acum dansa cu Luana pe ritmul unei melodii pteoliene, continuând să ocolească întrebările fetei cu ochi migdalaţi. O iubea prea mult şi nu voia să-i pună viaţa în primejdie… Anuk pierduse o bătălie, dar nu şi războiul. Uzinele Raptor şi Eldena produceau androizi la capacitate maxi-mă, iar Jafar, dornic de răzbunare, schiţa planul unei baze spaţiale de pe orbita Nedei, în care urma să fie construită o flotă devastatoare… Romanul "Discipolii zeilor de altădată" poate fi citit, în întregime, pe site-ul oficial: https://www.ionutcaragea.ro/proza_files/proza%20S.F_files/discipolii.htm |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate