...Își privi palma, dar nu realiză că-i aparține. Continuă studierea mediului înconjurător, când un zgomot straniu îi declanșă dorința de a privi "în altă parte" și de a se ridica. Nu reuși să controleze nici una dintre aceste acțiuni. Remarcă doar bezna terifiantă a sufletului său, replicile după care alergase atâta timp și faptul că...nu mai simțea nimic, nici o durere, măcar fizică. Era doar o prezență pe care doar el putea să mizeze, într-un final...
"Doar eu voi paria pe propria viață... Ei, dar de ce nu mă pot ridica?".
După ce clipi câteva secunde, constată schimbarea bruscă a mediului, acesta adaptându-se la propriile îndoieli și vise trecute. Voia să știe cine este, dar nu putea accesa nici cel mai mic amănunt din memoria sa. Totul alterna, nimic nu era stabil, doar prezența, simpla prezență a... unei alte persoane. Încercă din nou să se ridice, imaginându-și o poziție verticală, dar... prezența respectivă împiedica această acțiune.
"Poți să mă ajuți puțin, rosti băiatul, încercând să identifice locația intrusului. Ajută-mă și apoi putem discuta despre asta".
Era zadarnic. Cu un efort colosal reuși să miște degetul mic al mâinii stângi, scormonind în țărână... sau ceva ce părea a fi un teren solid. Efortul îl obosise și dori să doarmă, să se odihnească doar câteva minute.... Apoi, ca eliberat dintr-un clește invizibil, se ridică brusc în picioare, simțindu-se viu și într-o lume cunoscută. Apoi Îl privi în ochi și află tot ce nu dorise să afle în acea clipă îndepărtată, atunci când sufletele erau îndrumate pe ultimul drum. Da, acum era destul de puternic să cunoască...totul: durere, suspine, suferință, dezmembrare, dezechilibru...moarte.
"Ești aici pentru că ai ales acest drum. Ești aici pentru că...ești TU. Iar această alegere este răsplata trecutului tuturor celor care au trecut prin pasajul vegetal. Aceștia îți vor mulțumi, dar nu acum și nici într-un loc pe care ți l-ai imaginat vreodată".
"Sunt... viu?".
"De ce nu? Dacă tu ai încredere în simțurile tale, ele te vor ajuta să exiști".
"Dar nu vreau asta. Le vreau anihilate...definitiv. Nu mă mai pot ajuta în misiunea mea. Doar Tu mă poți ajuta să scap de ele".
"Ai nevoie de ele. E dovada ta de umanitate. Altfel ai fi...".
"Un zeu?".
"Nu. Zeii nu există decât în aparența schizofrenică a minții umane. Vei fi doar o bucată de carne fără scop, fără un drum de urmat".
"Am un scop. Trebuie doar să aflu care este acesta și-l voi urma. Te rog, nu este nici o cale? Știu că Tu ești la curent cu orice schimbare atipică".
"Pentru a ajunge la anihilare totală trebuie să experimentezi durerea supremă. E un dat al naturii și o abilitate de-a mea".
"Poți face asta? Cunosc durerea și îmi este de ajuns. Chiar acum simt că am pierdut ceva crucial din trecutul meu apropiat, dar știu că nu mai pot recupera nimic. E o durere cumplită care mă macină asemenea unui cancer, încercând să mă înstrăineze de...mine. Ce am pierdut, dacă nu speranța?".
"Știu sigur că nu ai pierdut speranța, altfel erai acasă, privind pe fereastră la copiii care se joacă în praful gălbui al amiezii toride de vară. Doar atât. Dar ești măcinat de ceva pur fizic, mecanic, instinctual de care până și eu sunt de acord să scapi. Știi despre ce vorbesc".
"O ființă fragilă, dar puternică totodată. Un înger, dar și un demon, o replică a iluziei visate, știu asta, o știu... Dar nu mă pot întoarce, nu! Ar însemna să simt regretul și vreau să scap de acest sentiment".
"E cu tine în acest drum al căutării, o vei regăsi după această încercare... Dar nu contează. Vrei să înlocuiești o durere cu o alta în scopul desființării tuturor nuanțelor fizice și psihice?".
"E o parte din mine, iar eu sunt o parte din orice. Sunt de acord".
Apoi totul deveni ireal, fantasme și umbre alăturate, delirul primei etape a durerii. Clipele pe care le petrecuse în tăcerea gândurilor (crezute) alese i se înfățișau acum ca mii de fire de nisip care pluteau în jurul său, insecte timide așteptând comenzile sale. Nu-i mai păsa de durere și de a doua etapă care-i sfâșia pielea, milimetru cu milimetru, admira doar micile unități din el însuși – perle pierdute ale conștiinței. Încercă să afle răspunsul iluziei, dar realiză că "firele de nisip" nu-i așteptau ordinele pentru a fi revelate consecutiv. Acestea erau independente și, prin câteva licăriri orbitoare prin relevanță, norii negri se ridicară și-i înfățișară toate aspectele pierdute din trecut: nu rătăcise de bună voie, nu era prins în iluzia mentală a nimănui (nici chiar a lui), ci trăise o... altfel de realitate. Plăsmuită, într-adevăr tot de el, dar una fără scăpare, fără portița clasică. În timp ce a treia etapă a durerii îi măcina intestinele, sfâșiindu-i întreaga ființă, fiecare perlă a conștiinței îi oferea informații despre tot ce se petrecuse "afară": micro-universul uman se transformase într-un coșmar în care cele două alternative filosofico-morale (bun-rău, frumos-urât, zi-noapte, minge de tenis-mandarină) se metamorfozaseră într-un gri spălăcit iar realitatea era la fel de confuză ca și cea din mintea lui. Desigur, guvernarea se impusese de la sine, dar nu mai reprezenta strălucirea anterioară, iar apatia domina pretutindeni: se pierduse impulsul existențial originar, voioșia, dorința de a mai face un pas, se pierduseră până și furiile dezlănțuite...
Sebastian realiză că unificarea se producea treptat iar conștiința realității se alipea cu a iluziei, dar era prea târziu să schițeze măcar o împotrivire. Trăise prea mult în sine, iar răbufnirea (finală) a durerii (amplificată de miliardele de iluzii și replici înfometate care îl dezmembrau în infinite cupluri de subconștiințe limitate) îi oferi o singură imagine reală, lipsită de influențe, de ființe supranaturale, de ego-uri inventate, călăi subtili și martori inutili la dorințele sale obosite.
"Nu e renaștere, ar fi absurd. Fiecare atom din Univers moare și nu mai revine niciodată la forma inițială... Va fi o reformare, iar țelul principal va fi ștergerea iluziei, alături de contemplarea prezentului, așa cum s-a metamorfozat între timp. Ajunge cu durerea...".
Sebastian se strecură ușor prin noapte. Își asculta pașii reali și contempla într-o tăcere benefică miracolul existenței sale și voința sa puternică de a continua... Revenea printre oameni.