agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1465 .



Mântuire versus mântuială
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [tunaru ]

2012-11-20  |     | 




De câte ori nu am auzit spunându-se în jurul nostru: lucru de mântuială, cuvinte însoțite poate și de câte un gest semnificativ din mâini, care vrea să însemne: ce ai făcut tu nu e bine, ai lucrat în grabă, nu e bun de nimic, pe viitor să nu mai faci așa ceva!
Semantic provine de la mântuire care înseamnă salvare, mântuirea sufletului omenesc prin credință.
Și iată cum una din dogmele religiei creștine, mântuirea, a ajuns să fie ridiculizată în vorbirea colocvială, tot de noi care ne considerăm creștini!
O evoluție stranie care a ajuns să însemne contrariul rădăcinii din care își trage obârșia.
Pe cine să aruncăm această vină, pe cine să tragem la răspundere pentru deturnarea insidioasă a sensului primar?
Toată lumea dorește să ajungă la mântuire, la salvarea sufletului nostru după moartea trupească dar tot noi suntem cei care ironizăm, fără să vrem sau fără să ne dăm seama, dorința cea mai importantă din viața fiecăruia dintre noi.
Și dacă cineva ar îndrăzni să ne numească ignoranți, ne-am supăra fără doar și poate.
De vină să fie numai graba, neatenția, superficialitatea omului modern de a spune și a face cât mai multe
lucruri în același timp sau cât mai repede cu putință?
Parțial, da dar nu în exclusivitate.
Trăim într-un secol al secularizării, al îndepărtării din ce în ce mai pronunțate a omului de Creatorul său Dumnezeu, cu toate efectele care decurg din atitudinea noastră.
Păgânii, ateii, oamenii indiferenți care nu iau aminte la cele ce se petrec în jurul lor, la semnificația mai adâncă a lucrurilor mărunte care ne înconjoară, într-un cuvânt la toate cele legate de înălțarea și salvarea sufletului, pot să spună că nu le pasă, ei sunt preocupați să-și trăiască viața care este a lor și atât.
Nu cred în existența lui Dumnezeu și mai departe nici a îngerilor, nici a demonilor.
Dar iată cum dintr-o exprimare nefericită, dintr-unul sau mai multe gânduri nepotrivite, din dezinteres sau din necunoaștere, ajungem să mergem singuri împotriva noastră, aparent fără să ne fi silit sau să ne fi „ajutat” cineva.
Dar încercând să ne degajăm un pic și ca să privim lucrurile în ansamblul lor, să ne situăm la oarecare înălțime, această evoluție de la mântuire la mântuială, pare să convină de minune unui dușman al mântuirii, pe care mi-l imaginez bucurându-se în taină de cursul descendent, de întorsătura luată de vocabularul nostru cotidian.
Și din vocabular nu mai e decât un pas ca să ne intre în obicei. Și să-l transmitem ca atare celorlalți care pot să-l primească de la noi ca pe un lucru verificat și demn de încredere.
Ne-am adus astfel și noi contribuția la involuția termenului în cauză?
Voit sau nevoit, sigur că da!
A fost de ajuns să fie deviat puțin sensul primordial, că pe urmă depărtarea dintre cele două sensuri s-a mărit din ce în ce mai mult.
Imaginați-vă o magistrală care nefiind bine păzită, vine cineva într-o noapte, hai să zicem o echipă de elită în sabotări, atașează o linie secundară și a doua zi, din neatenție, trenul, garnitura noastră, trece pe această line secundară fără să ne dăm seama.
Este posibil așa ceva? Tuturor ni se întâmplă dar nu acordăm atenția necesară.
Și un timp călătorim aproape paralel cu fosta magistrală. Dacă realizăm eventul, ne amăgim că tot spre aceeași țintă călătorim sau că ne vom întoarce la direcția bună, că doar de noi depinde, nu?
Numai că secundara se depărtează încet, încet și ajungem cu timpul să călătorim în direcția opusă celei în care plecasem!
Aici e pericolul diversiunii dacă pot să o numesc astfel.
Și ne va fi din ce în ce mai greu să revenim, dacă nu chiar imposibil.
Sesizăm trecerea de la alb la negru, de la zbor la cădere, de la bine la rău, dar luăm în calcul și dificultatea demontării mecanismului prin care s-a ajuns la această situație.
Un om simplu spunea odată că un ogor nelucrat doar un singur an, se umple atât de mult de buruieni, încât nu-ți mai este de nici un folos.
Dar cu cât mai mult sufletul, când omul nu mai veghează asupra lui?!
Mintea omului este atât de zburdalnică și aleargă necontenit, câteodată și dezordonat, la toate cele bune dar și la cele mai puțin bune.
Aleargă spre cele bune dintr-un imbold sau pornire naturală, firească.
Dar spre cele rele tot din pornirea ei firească se întâmplă?
Gândurile nepotrivite, inoportune, sau rele dacă vreți, sunt produse tot de mintea noastră sau ne sunt trimise de un înger al răului ca să ne pună la încercare?
Poate intuim în mare cum se petrec aceste lucruri dar ne lipsesc dovezile „palpabile” cerute de o demonstrație riguroasă sau de riguroși.
La o întrebare care ține mai mult de bunul simț al oricăruia dintre noi: e bine ca omul să fie din ce în ce mai bun sau din ce în ce mai rău, vom alege cu toată convingerea, prima variantă.
La fel vom răspunde și dacă ne întreabă cineva: e mai bine ca omul să aibă un suflet curat, din ce în ce mai curat sau să nu se îngrijească deloc de așa ceva?
Cine se îngrijește în permanență de curățenia sufletului său, se înalță constant înspre Dumnezeu. Cine nu se preocupă de sufletul său, se îndepărtează în fiecare clipă de Dumnezeu.
Veți întreba probabil: și ce se întâmplă mai departe?
Concluzia este tăioasă și nu are alternativă: orice îndepărtare de Dumnezeu duce implacabil la suferință și la moarte. Și la cea fizică dar și la cea veșnică.
Viața seamănă cu un munte de cucerit și omul are în față numai două drumuri: unul care urcă în permanență spre pisc și nu este tocmai ușor. Dar nici greu pentru cine își dă seama de miza competiției și nu pierde nici un moment din vedere acest lucru.
Și un altul larg, deschis, care nu cere nici un efort, pentru că el coboară în permanență. Inerția. Rutina. Te duce de la sine dacă vrei. Sau mersul în voia lenei cum spune proverbul.
Socotiți acum cât de depărtate vor fi cele două poziții la terminarea cursei.
De unde reiese logic că pentru fiecare competitor să zicem, plata sau răsplata unuia față de celălalt va fi atât de diferită, ca de la cer la pământ.
Ca de la cer la pământ!
Nu trebuie să fi doctorand în multe universități cu ștaif ca să-ți dai seama că omul are rolul lui în univers. S-a născut în anumite condiții, viața a apărut pe pământ în anumite condiții și fără să bagatelizăm lucrurile: cine a fost mai întâi oul sau găina, evoluția este o lege firească proprie și universului din care facem parte, dar și fiecăruia dintre noi.
Este o cursă în care, dacă unul din cei doi stă pe loc, aceasta echivalează practic cu coborârea.
Și atunci merită să ne punem întrebarea: eu pe care drum merg în viață, pe care l-am ales de fapt?
Pentru afirmarea adevărului sau a unui principiu benefic în ultimă instanță, de multe ori este nevoie și de câte un impediment, un obstacol mai ușor sau mai greu de trecut. Adică de o cădere pe care depășind-o, să avem tăria de a ne ridica și de a porni mai departe.
Toate lucrurile care înconjoară au tainele lor.
Dar bine vom face dacă ne punem întrebări toată viața, încercând să aflăm noi pe care drum mergem de fapt?

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!