Din totalul luărilor de poziție referitoare la piropopircalitseus maltensis (și au fost surprinzător de multe) pe care le-am contabilizat în, deocamdată, mica redacție a Oii literare, o singură concluzie se regăsește la absolut toți reclamanții: „Sunteți nebuni!” În rest, nu sunt două păreri identice în răspunsurile primite. După regula că dacă nouă nebuni (care n-or să recunoască niciodată) îi spun celui de-al zecelea că e sisi, chiar dacă el știe că nu e, acesta trebuie să se supună majorității (cam asta fiind esența democrației), ajungând, într-un târziu, chiar să creadă că este și să se comporte ca atare. Noi credem că nu suntem nebuni, nebuni fiind doar cei care ne citesc. Așa le trebuie, dacă n-au fost cuminți în copilărie, plătesc acum.
Pentru edificare vom enumera câteva luări de poziție, semnificative pentru starea de spirit existentă în zonă.
Domnul Georgică M. ne scrie următoarea epistolă:
„Multstimată Redacție,
În viața mea n-am avut curajul să compun și să și trimit o scrisoare către o redacție oarecare, darămite uneia așa de serioase ca a dumneavoastră. Cu toate acestea, ce-am văzut în ultima vreme m-a speriat în așa măsură încât m-am hotărât să vă scriu, să rup tăcerea, s-o fac bucățele și s-o arăt opiniei publice, care are datoria să nu tacă dacă vrem ca țărișoara noastră să nu mai fie considerată proasta satului, cum am auzit eu la televiziune că ne consideră unii.
Mă cheamă (când mă strigă) Georgică M., sunt din satul Maltezi, comuna Stelnica, județul Ialomița și locuiesc la marnea localității (pe care am enumerat-o mai sus) dinspre târla pârâtului Ciocea Florin, deci văd aproape tot ce se întâmplă pe acolo (noaptea e mai greu, că trebuie să mă apropii mai mult și mă mănâncă haita de javre pe care acest Ciocea Florin o cocoloșește la pieptul său, cum bine zicea doamna Loredana despre șerpi în numărul trecut).
Văzând eu aproape tot de ani buni, om fiind, nu pot să nu mă sperii de anomaliile temporale care au apărut la stână în ultima vreme: nori care staționează prea mult deasupra saivanelor, după care dispar în ele ca duhul întors în lampa lui Aladin; oameni dubioși, cu mutre de complotiști prost plătiți, care vin sâmbăta, cam o dată pe lună, pe la ora 11 și pleacă noaptea târziu; fumul care iese iarna pe coșul de la pavilion, când eu știu că n-a făcut nimeni focul pe acolo; oi deviante, care s-au apucat de literatură luând pâinea de la gura adevăraților scriitori. Și, peste toate, acest pui de piropopircăliță, pe care ați încercat să-l descrieți dar nu prea ați reușit, dovadă că ori e foarte periculos, ori n-ați știut Dumneavoastră de unde să-l agățați. Cred că el mi-a transmis și mie acea stare de neliniște, care-mi creează un mare disconfort fizic și psihic. Și care m-a făcut să vă scriu, ceea ce e de neconceput, eu fiind analfabet din tată-n fiu.
Deși n-am văzut puiul, sunt convins că el e responsabil de ce se-ntâmplă acum în zonă. Cred că el mi-a dictat și această scrisoare.
Pe care v-o trimit cu cele mai mari speranțe.
Sper ca informațiile pe care vi le-am furnizat dezinteresat să vă ajute să prindeți și să anihilați această scârbă de piropopircăliță care ne-a întors viețile pe dos ca pe niște șosete.
Vă stimez și vă citesc cu mare atenție distributivă,
Georgică M. (04.03.2013, ora 13,00)
(Dobre)

Stimate domnule Georgică- leafă- mică,

Sau nu? Cred că mai degrabă nu, având în vedere că retribuția, în zilele noastre, este, de multe ori, invers proporțională cu gradul de alfabetizare și culturalizare, la care domnia voastră sunteți carențat, așa cum bine v-ați autodemascat, cu o sinceritate dezarmantă (chiar și Berthei i-ar pica din mână cazmaua) – analfabet din tată-n fiu. Păi e puțin lucru, domnule Georgică? Iată cum, în căutarea unei piropopircălițe nenorocite, se dezvăluie omenirii adevăruri științifice indestructibile – cred că trebuie să dați fuga la OSIM, să patentați această descoperire de proporții, anume că analfabetismul se transmite genetic. Noi știam că doar prostia e transmisibilă genetic, dar cine-i perfect? Avem convingerea că informațiile dumneavoastră prețioase și incomensurabil de inestimabile ne vor conduce pe urma odioasei care înfulecă aproximativ constant din liniștea noastră. Cât despre dubioșii „cu mutre de complotiști prost plătiți” (ha! Ce le-ați zis-o!), care se-arată pe la stâna malteziană cu exactitate de ceas elvețian sau tren japonez (pe înțelesul Dvs., aceștia vin mai regulat decât ciclul, fix o dată pe lună, fix la ora 11, și pleacă fix la ore târzii), aflați că nu are de ce să vă fie frică de ei. Chiar așa, cu mutrele lor capsate și cu aere de incontestabilă superioritate, aflați că sunt mai inofensivi decât piropopircălița care latră, dar nu mușcă. Pardon! Cred că am încurcat planurile. Dar ce mai contează? Acolo, la stână, toate speciile trăiesc în pace și armonie deplină, și numai din când în când starea de amorțeală perfectă mai e perturbată de câte-un eveniment, cum ar fi: explodarea mămăligii sau a roților de cauciuc băgate în sobă de iresponsabilul și mai sus numitul Ciocea. Ziceți că oile, dubios de deviate, s-au apucat de scris, luând pâinea de la gura scriitorilor? Oh! Sunteți într-o gravidă eroare! Care pâine, domnule Georgică? Ori nu știți că scriitorul n-are pâine? (Cel mult mămăligă, și aia furnizată în contra-partidă de câte-un mare cioban).
În concluzie (sau în confluzie, cum preferați), astă bucurie, și la voi să fie! Cum care bucurie? Pâinea, domnule! Pâinea scriitorului, utopia secolului, cum s-ar zice. Dacă țara ar sta în nădejdea pâinii mâncate de scriitori, atunci producția de grâu a patriei ar da – realmente – faliment. Sau am exporta la capul gol. Apoi, scriitorii au gusturi mai rafinate, stimate maltezian din marnea satului! Păi ce credeați? Lor, ființe ce trăiesc într-un plan superior, aproape le-a dispărut plăcerea de a mânca, exceptând-o pe aceea de a se mânca între ei - fel gastronomic ce nu satisface doar papilele gustative, ci și orgoliile lor tembele și deplasate.
Pentru combaterea stării de neliniște și a disconfortului pe care-l resimțiți, care s-au abătut asupra domniei voastre analfabete cu forța Uraganului Katrina, vă sfătuim să lăsați pana jos. Nu pana de la pălărie, domnule, ci aia cu care scrieți! Cu siguranță de-acolo vi se trage angoasa, că, nefiind obișnuit, e ca și cum s-au încrucișat aiurea cromozomii în arborele Dvs. ginecologic, ceea ce nu vă dorim. Mulțumindu-vă din străfundurile miocardului și contând în continuare pe dezvăluirile dumneavoastră senzaționale demne de un post de televiziune proaspăt decedat și sucombat totodată, rămânem ai Dvs. truditori pe ogorul Oii literare care se semnează și pentru care contrasemnează,
Cu nestăpânită și indestructibilă stimă,
Loricuța S. (04.03.2013, 15 h)
(Nu, S nu vine de la sexy, nu, nici de la SIDA, reveniți-vă, domnule! Ce-aveți? S vine – cum altfel? – de la Secretară. Iar secretară vine de la secret. Așadar, Loricuța Secreta(ra) de Redacție).
(Loredana)

Loricuța secretara a reușit să ne pună pe fugă informatorul. Nu știm ce cuvânt din scrisoarea lui Georgică a declanșat episodul de furie cu care l-a spulberat pe colaborator. Oricum, mi-am atins scopul, chiar asta urmăream, să-l ușuie pe Georgică M., care părea cam suspect, un infiltrat care dorea să ne ducă pe arătură, căci secretara de redacție trebuie să mai facă și lucruri de-astea, adică să șteargă pistolul de amprente și să-l pună în mâna proaspătului dispărut, transformând o crimă cu premeditare într-o banală sinucidere; să ia la trei păzește colaboratorii talentați care fac greșeala să treacă pragul redacției, uneori reușind să-i convingă chiar să se lase de scris. Cam ăsta ar fi rolul unei secretare care se respectă. Și pe care Loricuța l-a jucat la perfecție. După acest episod, mi-e deja teamă să nu o fure concurența și să rămânem fără jăndar și să ajungă să-și țină filipicele ca la ușa redacției în altă parte și pe bani infinit mai mulți.
Dar să trecem la a doua scrisoare care, surprinzător sau nu, vine tocmai de la cine nu ne așteptam, adică de la Marinică, scrisă probabil înainte de a ajunge la grădina zootehnică de la Budarești, că acolo i-au interzis categoric să mai comunice cu exteriorul.
„Băi tâmpiților, că nu meritați să vă zic stimată redacție,
Cine dreac v-a permis să mă băgați pe mine în istoria voastră de doi bani? Mi-ați cerut mie permisiunea? Sau impresarului meu? Și ce dacă mă am bine cu piropopircălița, ce, e treaba voastră pe cine simpatizez eu sau nu?
Maidanezi nenorociți, în viața vieților voastre n-o să obțineți de la mine descrierea frumoasei piropopircălițe! Că asta urmăriți, mi-am dat eu seama rapid, că măgarii nu e așa proști cum ați crede, voi sunteți proști făcuți grămadă și habar nu aveți. România e și a mea, nu doar a voastră! Dacă stau bine să mă gândesc, e mult mai mult a mea decât a voastră. Uitați-vă-mprejur și-o să vă convingeți.
Încă o dată, boilor, vă spun că nu o să aflați nimic de la mine, chiar dacă o să mă trimiteți exponat la Budarești.
JAVRELOR!
Semnat
Marinică”
(Dobre)

Urecheate Marinică,
Noi n-am insinuat nimic pe seama relației de strânsă simpatie dintre Copitășenia Voastră și numita piropopircăliță, dar, dacă Dvs. ziceți, noi ce putem face decât să vă credem? La fel cum vă credem că România e mai mult a dumneavoastră. E plină țara noastră de măgari și pupeze, nu e nevoie să ne uităm împrejur, cum ne sfătuiți, e suficient să ne zgâim la televizor. Cât despre boi și javre, cu asta nu suntem de acord. Poate, acolo, la Budarești, vă veți mai eleva și dumneavoastră discursul, că până și domnișoara EVA știe să folosește „este” în loc de „sunt”. Ce mai tura-vura, nu ne mai pierdem timpul cu o copitată (la Dvs. mă refeream), când avem atâtea scrisori de citit și atâtea răspunsuri de dat.
Nu vă zic la revedere!
Cu neostoită indignare,
Loricuța S.

Iată, dragi cititori, scrisoarea pe care am primit-o de la domnul Isprăvescu Z, din comuna Urlătoarele (nu știm la cine sau la ce):
„Eronată redacție, stigmate redactor șef,
Cum vă spusei, fără dinadins și cu totul din nimereală, am dat și eu peste foaia asta de-i zice „Mioara literară”, că-mi adusese fi-miu de la oraș niște zeare de le pui coloșa, la acaretu din fundu’ curții de-i mai zice și veceu – scuzați! – da’ când am văzut ce foaie îngălbenită are, am zis că o fi fost deja folosită, așa că m-am lăsat păgubaș în chestiunea ceea, și m-am apucat s-o răsfoesc. Văz că vă dați de ceasu’ morții să dați de urma la o piro…aia…cum îi zice, da’ nu’ș de ce oți fi alergând una singură, că eu, din cât mă duce mintea, aș elucida că sunt mai multe. După cât de bine o descrieți, o asemui cu-n fel de grauri care mănâncă cireșele la oameni din pom, doar că vouă vă mănâncă ficații și vă ciugulește inspirația (ce-o fi aia?). Păi de ce nu spuneți, bre, așa? Că numai eu am împușcat astă-vară vreo douăzeci, cu tot cu năravu’ lor spurcat și, dacă ați fi plătit bine, poate c-o împușcam și pe-a voastră. E, ce ziceți?
Altfel, dacă tot mi-am stricat tocu’ pe de-alde voi, să vă spui și ce-am înțeles eu din foaia voastră cu care n-am putut nici să mă șterg la vorba-ceea. Am înțeles că sunteți o șleahtă de inși care n-au ce face și, fiindcă vă plictisiți, vă cătați de lucru alergând bestii care nu există. Da’ veniți, taică,-ncoace, că vă dau io sape și coase și lopeți, de nu vă mai plictisiți nici voi nici neamu’ vostru! Că treaba – pentru cine se ține de ea – nu se termină niciodată. Așa că nu mă-nteresează revista voastră sau ce-o fi; dacă vreau să mă cultivez, mai bine mă uit și eu la televizor, abia mai văd cine cu cine și-n ce fel, ce mai zice Războianca, câte perechi de gumari și-a mai luat vreo țâțoasă de la Paris, sau de câte ori s-a mai împreunat și despreunat cu acte-n regulă Bahmiluța cu Prigonitu’ ei. Că voi nu-mi spuneți d-astea și eu mă plictisesc, gata să mă ia somnul în „bebleoteca” din fundu’ curții, tot citind la prostiile voastre.
Să trăiți bine și cu cine vă place!
Isprăvescu Z.
(Loredana)

Ce chestie! Măi, nea Isprăvescule, de ce nu rămâi matale acolo unde ți-e locul, adică în fundul curții? Ia și televizorul cu tine. Și oprește-te din împușcat ființe nevinovate, că graurii matale n-au nici în clin, nici în mânecă (adică n-au de-a face) cu ce urmărim noi. Noi am pus capcane (sute) sofisticate pe domeniul lui Florin și așteptăm. Între timp, am cerut părerile cititorilor, poate aflăm și noi, de la ei, cum arată piropopircălița, să nu găsim în capcane șoareci sau stăncuțe și să credem că am dat lovitura, cum ai făcut mata cu amărâții de grauri. Cât privește invitația la sape și cazmale, să știi că noi de multă vreme săpăm, îngropăm și astupăm tot ce nu ne place. Așa că fii atent să nu te întâlnești cu noi, că nu se știe cum se va termina.
În numărul viitor (sau următor) vom încerca să sistematizăm informațiile primite, să le filtrăm și să dăm, în sfârșit, portretul robot al lighioanei care a stârnit atâtea pasiuni. Nu ratați numărul din aprilie! În el veți găsi ce n-o să găsiți nicăieri în lumea asta mare.
(Dobre)

Gheorghe Dobre & Florentina Loredana Dalian
Slobozia, 04-05 martie 2013