Ataturk

Aglomerarea țiganilor din capătul Bucureștiului, care umpleau locul cu larmă, muzică, strigăte și acopereau peisajul în culoarea predominant roșie, a fustelor suprapuse și auriul din galbenii salbelor și cei din cozi, îmi sporea senzația de sărbătoare. Caii lipseau dar în locul căruțelor erau înșirate tot felul de mașini de lux cu indicative G, Q, Z, urmate de tot felul de numere, în culori de roșu, negru sau argintiu. Știam precis că la Istambul voi avea o escală de cel puțin o oră. Dacă printre cei cu care ar fi posibil să mă înrudesc se află un Naveen Kunar din India există șanse și mai mari să fiu rudă și cu Ypek, o femeie din Turcia. Am corespondat un timp până în ziua în care m-a rugat să fiu atent la ce postează pe facebook în timpul imediat. Apoi mi-a spus că va posta și pe pagina mea. Am văzut câteva fotografii ale tatălui ei și, și eu și Teodora, am tresărit. Asemănarea cu mine și cu bunicul meu era izbitoare. Dacă înaintașii mei veniți din India, în drumul lor prin Europa, au trecut din Bulgaria în Romania, înaintașii ei au trecut din Bulgaria în Turcia, venind de prin Macedonia. Un punct comun de intersectare avem așa că nu ar fi lipsit de importanță să adâncim cercetările. Dacă în faza inițială Ypek a refuzat ideia că ar fi neam de țigani, după un timp, vorbind cu femei mai bătrâne din neam și privind niște fotografii vechi nu a mai negat posibilitatea.
Am ajuns acasă și Teodora era plină de efervescență.
Acum te odihnești puțin, te schimbi și, în timp ce-mi povestești, o luăm din loc la rezolvarea problemelor de pe listă. Nu uita să o mai suni o dată pe fata de la CAR să ai timp să schimbi banii.
- La chinezi valuta cea mai rezonabilă sunt dolarii americani.
- Bine, cumperi dolari.
Am lăsat toată aparatura ce aveam să o iau cu mine la încărcat, agățată de tot felul de adaptoare. Teodora lipise cu leucoplast, pe fiecare din ele o bandă pe care scria de la ce aparat sunt. La fel a procedat și cu cablurile de date. Știam că am o punguță de catifea groasă, protecție de la o crosă de golf. Am căutat-o și am băgat toate cablurile de date în ea.
Am plecat cu Teodora și cu lista de cumpărături și am rugat-o să nu fie atât de expansivă în achiziții că va trebui, cu banii care rămân acasă, să rezolve tot ce este de rezolvat o lună întreagă, facturi, mâncare pentru noi și animale.
- Lasă dragă, nu-ți fă tu griji pentru mine. Am ouă de la găini, mai am prin congelator câte ceva, mai este și prin frigider, ca să nu vorbim despre ce avem în beci. La nevoie mai tai o găină, ceva.
- Alea sunt rezerve pentru iarnă...Dar tot pe acolo mai este țuică, vin, gem. Poate mai găsesc vin când mă întorc.
- Chiar! Tot mergem pe la oamenii ăia, ia și tu o sticlă cu vin negru!
Am fost la Pitești la o lansare de carte a unei prietene și m-am bucurat să văd că și la Pitești, ca și la Curtea de Argeș, viața culturală este profundă, că sunt încă mulți iubitori de cultură. Ajunși acasă am constatat, cu mare plăcere, savoarea vestitei țuici de Pitești, primită în dar de la Carmen.
De dimineață am fost să rezolvăm ultimele probleme și pe la ora 13,00 am ridicat ancora spre aeroport. Soția, cu fiica și ginerele, mă conduceau cu o undă de tristețe de parcă m-ar fi dus la penitenciar.
La ora 16,25, urma să plece avionul și după un zbor de o oră și jumătate aveam să o văd pe Ypek dar am aflat că dacă vreau să petrec câteva ore în Dubai va trebui să solicit prin transportator o viză de tranzit portuară. Am completat câteva formulare în speranța că până ajung la Dubai viza de tranzit va fi primită...
M-am despărțit de copii și de Teodora dar mai erau aproape două ore până la plecare. Mi-am propus să o rog pe Ypek să adâncească cercetările privitor la strămoșii ei, sau poate la strămoșii noștri comuni dar pentru asta ar trebui să-i mai furnizez ceva informații.
Ipoteze că strămoșii țiganilor ar proveni din India sunt lansate din mai multe surse. John Simpson spune că în nord-vestul Indiei, conform cercetărilor efectuate asupra idiomurilor sau diverselor limbi, ca: singhaleză, marathi, sindhi, punjabi, dardica și pahari de vest, demonstrează, fără tăgadă origini comune. Totodată aceleași cercetări relevă faptul că peste 500 de cuvinte din limba țiganilor se regăsesc în sanscrită. Asemănarea cu limba hindi este pusă pe seama faptului că strămoșii țiganilor ar fi cei care, în urma atacului lui Mahmoud din Ghazni, ar fi fugit din orașul Kannauj.
O altă ipoteză ar fi aceea că un monarh al Persiei, Bahram Gur, ar fi cerut unui suveran al Indiei 12.000 de luri, buni cântăreți, luri care ulterior au fost alungați datorită faptelor lor reprobabile.
Și asupra numelui de țigan există suficiente teorii. Dacă în persană ciganh semnifică lăutar, dansator, tot în persană există cuvântul asinkan care înseamnă fierărie, așa cum un cuvânt cuman, asemănător, ar însemna sărac, lipsit de mijloace.
Va trebui să-i trimit lui Ypek cât mai multe informații despre subiect. Am încercat să-l determin pe Kunaar, prietenul meu din India, să mă ajute dar este greu să-i explic cum ar fi putut niște indieni, care este posibil să fi aparținut sectei kshatriya, a căror denumire vine din sanscrită de la termenul ksatram sau ksatriyah care semnifică justiție, regulă, putere, să înțeleagă interesul meu. Chiar dacă i-am descris țiganii, chiar dacă i-am adus argumente, a refuzat ideia și atunci, la sugestia mea, a spus că va veni în România să se convingă de cele ce spun. Kunaar refuză ideia că strămoși ai lui au migrat în trei valuri spre Europa.
-Kunaar, indienii despre care vorbesc au migrat între secolele IX și XIV! La început au intrat în Asia, apoi în Europa și apoi în America.
-De ce să fi plecat strămoșii mei tocmai în America?
-Asta nu s-a petrecut atunci în secolul IX ci mai târziu, spre secolul XV!
- Ce motive aveau să tot plece din India, apoi din Asia, apoi din Europa? Și mă rog, dacă spui că se trag din casta de războinici de ce au plecat? Este posibil ca ei, dacă provin din India, să fie descendenți ai unor paria, a celor de neatins, pentru că făceau toate muncile murdare pe care alții nu le făceau.
- Kunaar, asupra numelui de țigan sunt destul de multe teorii. Se vehiculează și ideia că numele lor provine de la o sectă grecească Athinganis sau Atsinganos, care tradus ar suna ca acel de neatins la care ai făcut tu referire. Cert este că prima atestare a prezenței lor în Imperiul Bizantin a fost făcută într-un text hagiografic georgian și vorbește despre ei ca despre adsincanii vestiți pentru vrăjitorie și fapte rele.
- Dar de ce în vestul Europei sunt numiți gypsy? De ce americanii le spun yanseri?
- Așa cum în Europa s-au dat drept aparținători ai sectei grecești Atsinganos, în Europa de vest s-au dat drept Egipteni prigoniți pentru credința lor, chiar drept nobili egipteni. Regele Juan al II-lea de Aragon, la 1425 a acordat un permis de trecere pentru Juan și Tomas "conți de Egipt." Așa că aici în vestul Europei au căpătat denumirea de la Egipt. În America li se spune Yanseri pentru că, ajunși acolo, s-au dat drept ieniceri turci, încercând și pe această cale să scape de apartenența la acei paria din India.
- Am înțeles ce vrei să-mi spui dar atunci de ce le spuneți romi, astăzi? Romii sunt același lucru cu țiganii, gypsies și yansers?
Am stat puțin pe gânduri înainte de a-i răspunde. Mă întrebam dacă va reuși să înțeleagă sau voi reuși eu, prin intermediul unei traduceri făcute de un calculator, într-o limbă care nu este nativă nici pentru el, ce interese poate avea fundația Soros să creeze o confuzie majoră între români ca etnie și țigani. Ce interes ar ava ungurii în această excrocherie împănată cu trădări din rândul țiganilor, ca să promoveze la nivel european o denumire inexistentă, realizată printr-o forțare a cuvântului dom în forma rom? Și ce nivel de cunoștințe are Kunaar, un analist programator din India, privitor la testamentul lui Petru cel Mare și visul Ungariei Mari. Probabil că nu stăpânește nici atitudinea nemților ca înlocuind armele să subjuge continentul Europa prin economie și angrenarea în trădări și aparențe de democrație pe fondul cererii la renunțarea limitată a suveranității?
- Kunaar, acum sunt pe aeroport și plec în China. Nu am cum să merg și în India. Nici măcar în Tibet nu am cum să ajung. Și așa, această călătorie mi-a fost făcută cadou de minunatul popor chinez. Ne mai scriem de pe acolo și la întoarcerea în România vom mai dezbate tema țiganilor sau cum dorim să le spunem.
- OK!
Am închis legătura și cu Ypek și cu Kunaar pentru că se apropia clipa îmbarcării. Bagajele s-au despărțit de noi și, doar cu bagajele de mână am trecut prin filtrele călătorilor. Înainte de a intra în ritualul îmbarcării am privit imensa sala de așteptare a aeroportului Coandă. În diverse grupuri, oameni de toate naționalitățile și ocupațiile își intersectau destinele pentru câteva secunde, minute, ore sau cine știe cât. De la fete tinere pe care, din cauza îmbrăcăminții sumare le puteai bănui destinația și îndeletnicirile, până la bărbați arși de soare, ce purtau în brațele vânjoase vestiții saci marinărești, oamenii din aeroport erau un adevărat univers.
Oare în 1675 Nicolae Milescu Spătaru a avut aceleași emoții înainte de plecarea în orient? La capătul zborului voi poposi în orașul descris atât de frumos de Milescu: "Orașul Beijing are în partea de miazăzi două ziduri de construcție puternică și se povestește că pe aceste ziduri pot alerga fără nicio piedică 12 călăreți, atât sunt de late, căci între ziduri au turnat pământ de l-au bătătorit… Noaptea, în orașul Beijing veghează străji pe ziduri și pe ulițe, iar ziua străjuiesc în fața porților enuci, care adună taxele de la toți aceia care intră în oraș, însă de la străini nu iau nimic… În orașul Beijinng puține sunt ulițele care să nu fi fost așternute cu piatră, iar pe ulițe se află săpate fântâni și de amândouă părțile sunt săpate șanțuri mari îndreptate spre râuri și lacuri. Și când plouă, prin aceste șanțuri se scurge apa de pe ulițe și ulicioare, iar din curți apa de ploaie se scurge în ulițe prin niște tuburi...”
-Moșule, sunt aici!
Părul aureolat al lui George, chiar dacă el este mărunt de înălțime, l-a scos în evidență în șirul celor care se îndreptau spre îmbarcare. Cornelia Marinoiu și încă doi-trei cunoscuți se integrau în șuvoiul absorbit de poarta ce ne va duce în China.
Avionul cursa RO 263 aparținând TAROM urma să ne ducă La Istambul. Ypek mi-a spus că nu poate veni la aeroport dar că vor mai fi ocazii să ne vedem. După o oră și un sfert am fost anunțați că urma să aterizăm pe Ataturk.
Numele de Ataturk i-a fost atribuit în anul 1934, totodată interzicându-se oricărei alte prsoane să poarte acest nume, de către parlamentul turc. " Tatăl turcilor", revendicat de evrei, ca de altfel foarte multe personalități ale lumii, "cripto-turcul" a fost cel care a întemeiat statul modern turc. După cum spunea răposatul meu tată, "turcul ăsta, născut la Salonic, le-a dat jos turbanul și șalvarii la un neam uriaș". Mustafa Kemal Pașa, ofițerul care a rescris istoria a dat numele aeroportului de unde aveam să plecăm spre Dubai.