Probabil că ziua de azi va fi singura zi în care vom avea program "liber ales". Mi-a plăcut atât de mult drumul cu ricșa de ieri până în Piața Tiananmen încât azi sunt hotărât să mă plimb cu ricșa prin Beijing.
I-am împărtășit gândul lui George dar el m-a refuzat cu eleganță.
- Moșule, nu mi-am revenit încă după drum și ieri m-am luat după tine și am umblat de nebun pe imensitatea aia de piață. Poate să ies mai târziu.
Am pornit întins spre stația de ricșe și când mai aveam vreo 50 de metri m-am oprit pentru a-mi stabili un traseu ca să pot negocia prețul. Din teancul de pliante am zărit o pagină plină cu diferite modele de ricșă și îndemnul de a face turism hutong, cu ricșa. Am mai pierdut ceva vreme până m-am dumirit cam ce este acest "hutong" și m-am apropiat, mai încrezător mai ales că cel care realizase pliantul dădea și niște prețuri orientative pentru unele trasee, adică de la 30 la 180 CNY. Mi-am pipăit banii și m-a amuzat gestul amintindu-mi de expresia "altfel vorbește un om când are un ban în buzunar", cuvinte pe care i le-a spus Ițic lui Șloim când i-a dus a adus înapoi exact aceleași bancnote pe care le împrumutase cu o zi înainte, când mai erau câteva ore și trebuia să țină un discurs la înmormântarea unui prieten.
Am intrat în stație încrezător și un domn jovial mi-a adresat urarea de bun venit în chineză, engleză, (rusă???) și franceză. Nu putem crede că domnul cu ricșa vorbește și franceza dar m-am hazardat a-l întreba. În fond, dacă amicul meu din Bordeaux, când a venit în Romania, s-a conversat în limba lui Voltaire cu unul din salahorii ce făceau beton la mine în curte, de ce un proprietar de ricșă din Beijing nu ar ști franceza?
Domnul avea o abordare interesantă a clientului și dacă nu mințea, el era fratele mai mic al vestitului Chen Guanming, cel care a parcurs 60.000 km. cu ricșa ca să ajungă în 2012 la J.O de la Londra, după ce a traversat 16 țări în doi ani. Și chiar dacă textul, rostit convingător, era numai "mâna întinsă care spunea o poveste" și îmi era de ajuns. M-a convins așa că am negociat traseul și am plătit cei 150 CNY conveniți chiar dacă omul mi-a spus să plătesc la sfârșit.
Acest gen de turism, practicat pe străzi mai înguste, tip de străzi care împreună cu un ansamblu de clădiri dădeau și numele acestui gen de distracție, este menit să te poarte printre diversele proprietăți care dacă ar fi privite din aer ne-ar readuce în minte terenurile agricole dominate de regula acelui rectangul. Numele este preluat din limba mongolă și definește exact o stradă îngustă care leagă o proprietate de o altă stradă cu altă proprietate și așa mai departe dar traducerea exactă ar fi "oraș". Fiecare hutong în parte are propria poveste, existența lor fiind atestată de pe la anul 1300. Aceste hutong ale oamenilor înstăriți și ale nobililor erau construite în vestul și estul palatului imperial iar cele ale oamenilor cu mai puțină dare de mână în sud și în nord. Mai multe hutong formau un siheyoan, grupuri de proprități care adesea erau închise între ziduri cu o poartă păzită. Cele 4 clădiri ce compun un siheyoan sunt plasate pe cele patru laturi ale unui pătrat imaginar dar clădirea principală este considerată cea clădită la nord și cu fața spre sud. Poarta de acces în acest grup de 4 case este plasată de regulă la sud-est și este vopsită în purpuriu.
În interiorul acestei uriașe table de șah, urmând aceste hutong, poți întâlni magazine de cartier, toalete publice, băi publice. Din mersul egal al triciclului ai ocazia să vezi de aproape, în mișcare, viața și relațiile interumane din aceste colectivități. Dacă golim de înțelesul rău cuvântul mahalale, eu cred că "mahalale"ar reda perfect acele comunități. Revăd cu ochii minții cartierul Grivița de acum 50 de ani unde vecina bătea la ușa, care oricum era deschisă la perete, și cerea împrumut o cană de zahăr sau un pahar cu ulei. Revăd tocul ușilor unde lăptăreasa nota cu cretă livrările la fiecare familie ca la leafă să știe ce are de încasat.
Dacă în antichitate numele acestor străduțe era transmis pe cale orală, din generație în generație, în timpul dinastiilor Ming și Qing au început să apară tăblițe cu numele aleilor. Zâmbesc la gândul că la mine acasă, în Mogoșoaia, strada mea, strada Muzelor nu are nicio plăcuță cu numele străzii nici acum, după 22 de ani și doi primari cu mandate multiple dar primarul actual, "Domnul Paul" este la al doilea mandat și poate, în prag de alegeri, o va face. Singura atestare vizibilă a numelui străzii este plasată pe poarta mea ca să evit să se repete acea întâmplare nefericită în urma căreia Doreii din poliție, dorind să aresteze pe cineva, au greșit adresa și m-am trezit cu automatul în piept la ora 6 dimineața și cu o mulțime de mascați care îmi loveau câinii. Nu și-a cerut nimeni scuze, nu a fost sancționat nimeni dar cui îi pasă? Să zic mersi că nu am fost bătut...din greșeală.
Frunzele verzi, de vară, se mișcă ușor în adierea călduță sugerând parcă îndemnul de a ne bucura de timpul frumos care poate că nu va mai dura prea mult. Cele circa 22 de grade mă îndeamnă să mă bucur de vară ca în burta mamei dar mai ales să mă bucur de una dintre relativ puținele zile cu cer senin din acest mare oraș, unde cam 100 maxim 200 zile pe an cerul nu este acoperit de poluare..
Acum în Beijing mai există aproximativ 1000 de hutong dar numele originale au fost înlocuite cu denumiri comerciale, mai atractive pentru turiști.
Am intrat pe strada Di'anmen și ricșa s-a îndreptat alene spre capătul nordic. Domnul cu ricșa s-a oprit și mi-a povestit că vom merge în locul din care se dădea ora exactă în toată China de pe la anul 1200 din timpul dinastiei Yuan până în anul 1924 când ultimul împărat al dinastiei Qing, Pu Yi, a fost obligat să părăsească Orașul interzis. După acest model aproape în toate orașele Chinei au fost construite turnuri similare cu același obiectiv, acela de a coordona activitățile sociale în funcție de aceleași repere de scurgere a timpului. Acest turn a fost reconstruit de mai multe ori în urma unor dezastre. Am intrat pe "Drumul turnului" și am prvit cu plăcere cele două etaje ale clădirii construită din lemn, ridicându-se la 47 de metri. Dintre cele 24 de tobe care au fost folosite încă din vechime acum nu mai există decât una. Scurgerea timpului se măsura cu clepsidre din bronz cu apă. În timpul dinastiei Song între cele 4 clepsidre se afla un gong mare din bronz care prin intermediul unor pârghii și roți, bătea la fiecare sfert de oră, fără intervenție umană. Clepsidrele au fost înlocuite cu un fel de fitile din tămâie, cu ardere lentă și după mai multe modernizări și restaurări acest edificiu a fost dat în circuitul turistic în 1980.
După "Drumul turnului" trecând printr-un părculeț ca o piață am întâlit "Turnul Bell " . Și acest turn ca și turnul drumului afost destinat marcării trecerii timpului în timpul dinastiilor Yuan, Ming și Qing. Construit din piatră și cărămidă turnul se ridică până la 48 de metri deasupra solului. Inițial clopotul a fost turnat din fier ca după un timp să fie înlocuit cu unul din bronz masiv, cu o grosime de 10 centimetri. Respectând mitul sacrificiului uman pentru ca o realizare de mari proporții să treacă veacurile, așa cum Ana lui Manole a fost sacrificată prin zidire în perete tot așa se spune că fiica celui care turna clopotul, turnătorul Deng, după mai multe eșecuri, fiica acestuia s-a sacrificat aruncându-se în materia topită din care tatăl disperat nu a reușit să recupereze decât un singur condur brodat. Astfel noul clopot a luat naștere, fără grșeli de turnare. Clopotul de bronz bătea la ora 7 dimineața și sunetul se auzea până la 20 km. distanță. Se spune că în nopțile în care vânturile suflă puternic, la impactul cu clopotul, vântul parcă geme lăsând să se audă un sunet prelung asemănător cuvântului "xie" care ar însemna condur .
După vizita celor două obiective se apropia ora prânzului dar nu mă înduram să întrerup traseul ce avea să se încheie în "Orașul interzis" sau Palatul Imperial Chinezesc. Clădirea care prin dimensiune și locatar interzicea altor clădiri să se ridice până la înălțimea ei îmi aduce la cunoștință că în afara împăratului nimeni nu avea voie să poarte culoarea galben. Numit și "Orașul purpuriu interzis" desfășurat pe circa 720.000 de metri pătrați, locația poate fi împărțită în două secțiuni și anume Curtea Interioară, acolo unde locuia familia imperială, plasată la nord și Curtea Exterioară, la sud. Tot acest complex de 980 de clădiri este înconjurat de un șanț adânc de 6 metri pe margine căruia se ridică un zid de apărare de 10 metri înălțime și lung de 4 km.
Lacuri și dragoni întâlniți la tot pasul se ivesc dintre copaci prin labirintul de temple, teatre, biblioteci și multe porți.
M-am îndreptat spre Poarta Supremei Armonii pe sub privirile leilor de bronz care răspândeau și teamă și mister.Trecând de poarta străjuită de pavilioane și galerii am pătruns într-o piață uriașă ce putea găzdui peste 100.000 de soldați.
Curtea prin care se scurge Pârâul de Aur te duce peste cele 5 poduri de marmură cu niște balustrade superbe și am ajuns la Sala Supremei Armonii și am văzut tronul numit și Dragonul de Aur așezat pe un piedestal din lemn din Indonezia. Înaltă de 35 de metri, cu acoperișul sprijinit pe 24 de coloane între care se află tronul, sala pune în valoare frumusețea fascinantă a unui dragon din aur atârnat de tavan, simbol al puterii împăratului.
"Fiul cerului" așa cum mai era denumit împăratul, în cele peste 8700 de camere din construcțiile din lemn acoperite cu țigle emailate în culoarea galben, adăpostea, pe lângă cele trei neveste oficiale, pe cele șase "favorite" și pe cele 72 de concubine dar al căror număr s-a ridicat uneori și la 2000 de femei, sub diverși împărați.
Sunt amețit și nu-mi vine să mă despart de această minunăție. Îmi este foame dar nu m-aș întoarce la hotel. Mă reântâlnesc cu omul cu ricșa și, după o scurtă ezitare îl rog să încheiem călătoria într-un loc în care aș putea lua masa, avâd posibilitatea să aleg dintre nenumăratele feluri de mâncare din China.
Omul a înțeles și după circa un sfert de oră a oprit în capătul străzii Guijie Street.
Ne-am luat la revedere și am dorit să-i mai dau niște bani peste suma convenită și achitată dar el m-a refuzat, mulțumind!