agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 892 .



Spre China din Mogoșoaia-17
proză [ ]
Maotai

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [viorel-dona ]

2013-10-25  |     | 



Am urcat în microbuz și m-am convins din nou de haosul care domnește în trafic din cauza șoferilor care nu țin seama de semnele de circulație dar și din cauza pietonilor care nu se asigură la traversări ignorând total pericolul unor eventuale accidentări.
După aproape o jumătate de oră de strecurat prin ambuteiaje și ieșiri și intrări, în și din străzi mai late, care cred că erau unele dintre cele 5 inele de centură, realizate deja din cele 7 planificate, am văzut prin parbriz minunăția arhitectonică numită „Cuibul de pasăre” construită în 2008 cu ocazia olimpiadei la care au participat aproximativ 10.500 de sportivi din 204 țări, sportivi care s-au întrecut în 28 de sporturi. Dacă acest stadion privit de departe aduce cu un cuib de pasăre asta nu înseamnă că este cel mai original sau să spunem cel mai ciudat stadion al lumii. Stadionul Osaka, sau mai corect spus, fostul stadion, a fost transformat într-un centru comercial de proporții situat pe fostul teren de joc dar scaunele și instalația de nocturnă au rămas pe poziția inițială. Stadionul Braga, din Portugalia, stadion scump și ciudat prin faptul că una dintre tribune este amenajată în interiorul unui deal iar cealaltă tribună este în coasta muntelui, ambele făcând corp comun prin intermediul unor cabluri care îți dau impresia că stadionul ar fi un pod străvechi, chiar dacă între cele două tribune există o diferență de nivel de circa 40 de metri. Lista este destul de mare dar voi mai enumera Gospin Dolac din Croația, Parcul Sportiv Cocodrilos din Venezuela, „Janguito Malucelli”stadionul ecologic brazilian din Curitiba la construcția căruia nu s-a folosit nici măcar o roabă de beton, Stadionul Național din Insulele Feroe, stadion care pe timpul meciurilor asigură și un barcagiu care aduce mingiile ajunse în marea ce își arată valurile la numai câțiva metri de stadion. Stadionul Marina Bay, un stadion plutitor, World Games Stadium, stadion construit numai din panouri solare și lista ar putea continua fără mari eforturi.
Sistemul natural, pasiv, de ventilație combinat cu faptul că translucuditatea acoperișului asigură iluminatul natural al „cuibului”, face din această arenă o bijuterie modernă. Diavolul mititel din mintea mea pune întrebarea răutăcioasă „și ăștia or da câte câteva zeci de mii de euro, de 3-4 ori pe fiecare vară să înlocuiască gazonul ca la Stadionul Național din București? Ei or vopsi iarba, ca la București, ca să spună lumea că este gazonul bun?”
Centrul acvatic, supranumit „Cubul cu apă”, centru în care toată apa folosită este reciclată, a rămas pe dreapta apoi a urmat Stadionul Național în sală, stadion cu o capacitate de 19.000 de locuri, construit numai din panouri solare, Apoi am văzut Velodromul „ Laoshan”, parcul Olimpic „Shunyi”, destinat canotajului. Cârcotașul din mine încă se gândește la stadionul construit din panouri solare... Acest adevărat război între China și 27 state membre U.E. privitor la industrile viitorului se referă la intenția U.E. de a impune Chinei taxe vamale, pentru panourile fotovoltaice, de 47 la sută. U.E încearcă să imite modelul american care a impus taxe între 31 și 250 la sută la acest tip de produse. Problema cea mare, care indică „democrația” din U.E., este aceea că 17 țări nu vor această suprataxare iar liderul cel mai hotărât în această privință este Germania care, chiar dacă nu neagă posibilul dumping practicat de China, nu dorește protejarea producătorilor europeni pentru că ponderea producției europee nu este în Germania. O fi bne, doamnă Merkel?
După ce am ieșit din raza vizuală a acestor minunății arhitectonice am parcurs cam 2 km. și ne-am apropiat de „Beijing Olympic Green Tennis Center” după cum era inscripționat la intrarea în complex. Sue ne-a spus că aici s-au desfășurat meciuri de tenis la Olimpiada din 2008 dar parcul a găzduit și Paralimpicele de tenis pentru scaun cu rotile.
Dacă Rafael Nadal a cucerit la olimpiadă medalia de aur, Novak Djokovici a cștigat numai bronzul.
Această finală nu va răsturna clasamentul mondial indiferent de rezultat.
Arena principală în formă de floare de lotus, ca și cea secundară, va găzdui această finală. Până la începerea meciului am avut timp să trecem în revistă toate cele 16 terenuri de tenis dintre care 10 sunt pentru competiții și 6 pentru antrenament. Oare ce s-o fi petrecut cu proiectul lui Ilie Năstase care intenționa să facă o academie de tenis? Probabil că proiectul a fost asasinat din fașă de acele porniri greu de înțeles în fibra noastră națională, chestie care a dus sistematic la subminarea oricărei propuneri pentru o funcție sau o distincție mare la nivel european sau mondial pentru un român. Cum este posibil ca tu, român, să votezi cu nu, candidatura unui român de-al tău pentru un post de comisar european? Cum este posibil să te opui la promovarea unui scriitor din țara ta pentru a putea obține un premiu Nobel?
Românii pot obține un premiu Nobel pentru literatură dacă sunt naturalizați în altă țară iar un politician român ar putea primi un asemenea premiu, dar pentru pace, dacă va vinde străinilor pentru fala personală, cât mai mult din averea națională.
După o oră și 26 de minute, care s-au constituit într-un adevărat spectacol sportiv, trofeul cilindric, auriu, a fost ridicat deasupra capului de Djokovici. Cu asta cu tot aceasta a fost a 4-a finală pierdută de Nadal.!
Dacă până mai ieri nu prea agream partidele de tenis între băieți, mai ales pe suprafețe rapide, după această partidă mi-am schimbat optica. Plăcerea și îndârjirea de afi mai bun sunt motoare ce vor genera mereu frumusețe. Nu valoarea cecului din umbra trofeului ci ceeace reprezintă trofeul au animat pe cei doi tenismeni. Minunat joc!
Ne-am întors la hotel și eu am dorit să mă despart de Sue spunându-i un scurt, „la revedere! Mă duc la masă!”
Nu vrei să luaăm masa împreună?-m-a întrebat ea privindu-mă direct în ochi.
Surprins și ușor jenat am răspuns că mi-ar face plăcere.
- Și mâine voi fi cu voi, în vizita la Marele Zid.
- Este normal să vedem Marele Zid! Este o mândrie a voastră, mai ales că este o construcție care se vede de pe Lună.
- Nu este adevărat! De pe Lună, cu ochiul liber nu se pot vedea construcții de pe Pământ dar din spațiu da, se vede și marele Zid, și piramidele...Ar fi bine să știi că nu este suficientă lungimea zidului pentru a putea fi văzut. Ar trebui să aibă și o lățime considerabilă de minim 2 km. ca să poată fi văzut!
Restaurantul cochet ne-a întâmpinat cu un aer primitor. Ne-am așezat la o masă și se pare că ceilalți români serviseră masa de seară.
Ospătarul ne-a întins meniul și eu am oferit cartonul lui Sue!
- Doamnă, ești invitata mea! Îmi pare rău că nu-ți pot oferi sarmale dar suntem în China, nu?!
- Eu sunt gazda în seara asta. Profesore, tu comanzi și eu voi achita nota.
- Sue, astăzi am parte numai de mâncare gratis. Am mai fost la un restaurant și din nou am fost invitatul cuiva la masă.
- Al cui? Pe cine cunoști tu în China în afară de mine și de Chen?
- Pe profesorul Hou Gujisem.
- Domnul profesor lucrează la Green Resource Organic Agricultural Technology Developement. Este o somitate în materie! Dar de unde îl cunoști tu? Cultivi cumva ciuperci?
M-am jenat să-i spun de țeapa care și-a lut-o omul la noi așa că am baletat spunându-i că l-am cunoscut pe când lucra în Romania. Dorind să schimb vorba am întrebat-o:
- Despre Chen ce mai știi?
Apoi neavând răbdare să aștept răspunsul am întrebat-o despre sora ei, Rândunica pe cer albastru.
A fost încântată că mi-am amintit de sora ei și despre Chen.
- Chen are o funcție de conducere la ea în oraș . A avut o oarecare șansă și are cale deschisă pentru a avansa în societate. Partidul o apreciază foarte mult mai ales că a avut oportunitatea să intre în procentul de femei ce trebuiau promovate și aduse în funcții de conducere.
Nu am avut comentarii așa că am tăcut și m-am uitat întrebător , în speranța că-mi va vorbi despre sora ei.
- Sora mea poate și ea să se considere norocoasă. Până la vremea când locuiam în același oraș nu a putut avansa social, în erarhia de partid din cauza mea ca să nu se poată spune că a beneficiat de ajutorul meu. Eu am plecat de mult de acasă și nu am legături de partid în orașul Shanwei de unde am plecat.Ospătarul aștepta retras să dăm comanda. Sue m-a întrebat:
- Cum dorești să mănânci, yin sau yang?
Am rămas pe gânduri. Ce aș putea să-i răspund? Știam că yin și yang sunt două concepte filozofice sau elemente energetice, nu gastronomice. După câte știam eu de acasă, chinezii, la o întrebare, răspund cu altă întrebare așa că m-am decis să-i dau lui Confucius ce-i al lui și să recunosc o afirmație din „ I Cing”anume că „adevărata cunoaștere este să știi exact cât ești de ignoraant” așa că am întrebat plin de curiozitate:
- Ce înseamnă să mănânc yin sau yang? Habar nu am așa că te rog să-mi explici!
Sue, probabil că se aștepta la o asemenea reacție așa că mi-a enumerat alimentele pe care ea le categorisea ca aparținând celor două elemente complementare.
- Alimente yin sunt considerate sparanghelul, bambusul, brocoli, varza, castravetele, ouăle, crabii, țelina, ridichiile, vinetele, rădăcinile de lotus, meiul...
- Am să te rog să te oprești pentru că nu voi mai ține minte nimic. Acum te rog să-mi pomenești și câteva alimente yang.
- Sigur! Ardei grași, pătrunjel, cireșe, carnea de vită, prazul, ceapa, creveții...
- Cred că ajunge! M-ai amețit!
- Dar ar mai trebui să știi că între alimentele yin pe care ar trebui să le eviți sunt sarea, cafeaua și zahărul rafinat iar între alimentele yang de evitat ar fi brânza, gălbenușul de ou, carnea de miel, vinul.
- Draga mea, atunci te rog comandă tu în așa fel încât să pot dormi liniștit și să fiu hrănit echilibrat.
Sue a zâmbit și a turuit repejor ospătarului într-o alternanță consonantică neinteligibilă pentru mine, ce ar trebui să primim de mâncare.
- Am cerut să ne prepare prin brezare, metodă nici yin nici yang, a unor alimentecomplementare, pentriu echilibrul tău. Vom mânca sparanghel cu carne de vită și crabi cu praz. De băut ce dorești?
Mi-am spus în gând că în China se bea sake așa că am rostit:
- Sake, normal!
- De ce dorești o bătură japoneză în loc de una chinezească? Propun umn maotai!
Eram un pic reticent dar ca să nu-mi supăr gazda am acceptat.
- Ce concentrație alcoolică are?
- 53 de grade alcoolice sunt suficiente?


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!