Lichiorul gros, cu o aromă specială, ca de sos de soia, era plăcut la gust dar mă așteptasem la vreun fel de palincă, de whisky dar nu mi-am exprimat dezamăgirea. Sue, privindu-mi reacția a văzut că nu sunt foarte încântat.
- Profesore, văd că nu ești fericit cu băutura asta. Nu te simți bine, ești bolnav?
Eu am tăcut, fără să răspund, încercând să-mi analizez starea. Cu siguranță mă simțeam obosit dar nu cred că dădeam vreun semn de boală.
- Vrei o altă băutură tradițională, un fel de vin, pentru tratamentul unor boli de ficat, răceli, oboseală? Nu este obligatoriu să o bei dar măcar să o vezi-spuse ea cu un aer șiret.
- Sigur că vreau! Orice lucru nou despre țara ta nu poate decât să-mi îmbogățească cunoștințele.
Sue a făcut semn ospătarului și i-a cerut respectiva băutură al cărui nume nu l-am perceput. După 2-3 minute ospătarul a apărut cu un aer triumfător, purtând o sticlă cu un lichid gălbui și clar, asemănător Galbenei de Odobești. Sue, distrăgându-mi atenția mi-a spus că această băutură este mai degrabă un medicament și că gustul nu este prea plăcut. Am întors privirea spre chelner și am simțit că îmi stă inima. La fundul sticlei erau 7-8 șoricei abia născuți care după cum arătau erau acolo cam de multă vreme, lăsați în vin. Mi-am reținut reacția de silă și am parat elegant spunându-i că nu sunt bolnav, momentan, dar dacă se va întâmpla, știu că există acest remediu.
Ne-am ridicat de la masă și am mulțumit pentru tratație. Sue mi-a spus că ora este destul de târzie și că va rămâne la hotel la noi peste noapte.
- Dacă vrei să mai povestim te aștept la mine în cameră...
Am rămas o clipă descumpănit. Dacă o asemenea invitație s-ar fi petrecut cu 30 de ani înainte aș fi perceput-o ca pe o invitație de anumit gen dar acum? În primul rând nu mai sunt la vârsta la care să mai trag o lniuță pe răbojul masculin, nici ea nu mai este la vârsat frivolităților și în al doilea rând se poate deteriora o relație al cărui nivel mă satisface pe deplin așa cum este ea. Sau poate este o reacție aiurea a unui bărbat de vârsta a treia...
- Aș dori din toată inima să mai vorbim dar sunt frânt de oboseală. Noapte bună!
Am însoțit-o până în fața camerei ei și ne-am despărțit. Brusc mi-am amintit că adusesem pentru ea două viniluri cu Cenaclul Flacăra.
- Sue, te rog așteaptă puțin!
Ea s-a așezat pe o canapea din hol iar eu am mărit pasul spre camera mea. George dormea așa că am căutat pe bâjbâite darul pentru ea. Când am făcut cumpărături, acasă, aș fi dorit să îi cumpăr și o ie românească dar era prea scumpă pentru buzunarul meu.
Am găsit discurile și i le-am adus. Era încântată. Și-a amintit de unul dintre spectacolele la care am fost cu ele două și cu nemțoaicele, Sabine și Dorotheea, din perioada de glorie a lui Adrian Păunescu.
- Mulțumesc mult!
Am plecat în cameră și am căzut ca secerat într-un somn agitat și plin de vise ciudate. Se făcea că sunt la volanul unui autobuz foarte înalt, cu înălțimea a 2 etaje de bloc, pe o stradă îngustă și eram atât de sus față de sol încât distingeam cu greu pietonii și mă temeam să nu îi calc dar pe de altă parte mi-era frică să nu virez prea brusc și să se răstoarne autobuzul din cauza înălțimii considerabile. M-am trezit din somn și mi-am amintit că nu mi-am luat medicamentele. Am remediat lipsa și mi-am continuat somnul dar de data asta a fost un somn normal dar prea scurt.
Zgomotul făcut de conversațiile conaționalilor mei de pe hol m-a făcut să săr ca ars. George nu mai era în cameră. M-am întrebat dacă nu era o reacție tacită de supărare. M-am spălat în viteză și am trecut pe la restaurant. Colegii mâncaseră așa că am rugat ospătarul să-mi facă un pachețel cu hrană rece. După scurt timp băiatul mi-a înapoiat cardul și un pachet și am ieșit la microbuz.
M-am așezat lângă Sue după ce ne-am dat bună dimineața. Unii dintre colegi moțăiau, alții aveau privirile lipite de ferestre. Stăteam cu privirea în gol gândindu-mă la ce urma să se întâmple în acea zi.
- Sue, îți amintești de câte ori ți-am vorbit de Eminescu? A tradus cineva din Eminescu?
- Cu siguranță, Ge Baoquan, împreună cu doi colaboratori, Xu Wende și Li Ninglai, au tradus din Eminescu. Spre jena mea trebuie să-ți spun că volumul a fost tipărit numai în 6.500 de exemplare și nici nu a fost reeditat cu toate că prima ediție s-a epuizat cu rapiditate. În ultimii 20 de ani Eminescu a fost inclus în nenumăratele antologii de poezie universală. Wang Mingsheng l-a cuprins într-o carte cu biografii ale scriitorilor străini, Xu Cinong a scris un studiu profund despre Eminescu, poetul Zhu Ziqi, membru al Prezidiului Consiliului de Conducere al Uniunii Scriitorilor din China l-a evocat adesea, în discursurile lui, drept „luceafăr al poeziei românești”, „o stea luminoasă pe bolta poeziei universale”.
- Sue, văd că ți-ai făcut lecțiile. Te așteptai să te întreb despre Eminescu?
- Să nu uiți că am învățat limba română la București și ca să fi pe deplin liniștit va trebui să mai afli că profesorul Feng Zhichen, de la Catedra de limbă română a Universității de Studii Străine din Beijing, a fost elevul profesorului Alexandru Rosetti și și-a luat doctoratul în filologie la București în 1965. Domnul profesor a tradus din Blaga, Coșbuc, Sadoveanu și mulți alții și a coordonat realizarea dicționarelor român-chinez și cel chinez-român.
- Și ca să nu mint, totuși a fost reeditată traducerea lui Eminescu în 2002, în urma vizitei vicepreședintelui Uniunii Scriitorilor din China în România și în Moldova.
- Știai că Eminescu a scris și proză?
- Normal. În reeditarea din 2002 au fost traduse pentru prima oară în chineză și 4 proze: Făt-Frumos din lacrimă, Sărmanul Dionis, La aniversară și Geniu pustiu.
Am rămas plăcut impresionat și ca să mă uimească cu totul, Sue a continuat:
- Ar fi interesant pentru tine să știi cum l-a îndrăgit Ge Baoquan pe Eminescu. După ce a fost corespondentul agenției China nouă la Moscova, Ge a fost numit împuternicit cu afaceri al guvernului chinez, la Moscova. Într-o zi a primit cadou o ediție a poeziilor lui Eminescu, în rusă. Traducerea lui Eminescu în chineză s-a făcut încă din 1955 dar s-a făcut din rusă.
Am rămas cu ochii pironiți pe geam încercând să mă bucur cât pot de mult de un început de toamnă minunat. Sue trecea pe la fiecare dintre noi și îi făcea conversație ca o adevărată gazdă.
Am ajuns la Liaoning, supranumit și triunghiul de aur datorită poziției strategice ocupată în zona de N-E a Chinei, învecinându-se cu Marea Galbenă, Marea Bohai și Coreea e Nord. Aici începe Marele Zid! Numele Liaoning este dat de râul Liao și de terminația Ning care semnifică pacea. Construit în mare parte din pământ, cu șanțuri de o parte și de alta, puține porțiuni din această parte a zidului, numită și Zidul Liaodong, au fost construite din pietre și dale. Început pe la anul 1422 el a fost extins pentru a proteja teritoriile de diversele invazii până pe la anul 1470, dar asta nu a reușit decât să apere teritoriile împotriva invaziilor decât până în secolul 17 când au fost cuceriți de manciurieni.
După ce, în urma războielor și invaziilor, zona a ajuns depopulată ca apoi să fie aduși coloniști să se stablească dincolo de zid, în zona Fengtian, pe la anul 1700. Datorită terenurilor fertile și a condițiilor propice agriculturii, prin emigrare ilegală, populația din zonă s-a dublat pe la anul 1735, fapt ce a dus la diferite ordine de repatriere a celor ce colonizaseră zona. Abia după 1949, după reorganizarea teritorială, prin cumularea câtorva teritorii, se poate spune că s-a născut, cu adevărat, Liaoning.
Provincie puternic industrializată, Liaoning și-a început dezvoltarea încă de sub ocupație japoneză ca apoi, în perioada 1950-1960, dezvoltarea să fie mult mai intensă, orașul Anshan ajungând unul dintre cele mai puternice centre de producere a fierului și a oțelului. Am urcat în microbuz și aproape de prânz am ajuns la Hebei, capătul estic la dragonului, după cum mai este denumit și Marele Zid.
Am achitat taxa de 120CNY și am continuat drumul.
La nord de Chengde, pe o suprafață de circa 564 m.p. Este construit un „Palat de Vară,” simplu și elegant care se detașează dintre celelalte construcții, care alcătuiesc o ministațiune, prin acuratețea construcției. Clima plăcută, mai ales în verile fierbinți, a permis ca aici să fie construită cea mai mare grădină regală din China. Ridicată în timpul dinastiei Qing, construcția a fost finalizată după aproape 90 de ani de lucrări, alături de celelalte palate din preajmă. Stațiunea Mountain Resort, împărțită în patru părți, are în partea de sud Zona Palatului. La rândul ei această zonă care cuprinde circa 25 ha este formată din 4 segmente, Palatul Principal, Palatul de Est, Sala de lectură a împăraților, Pine Valley Soughing și Pin-macara Hall construită de împăratul Qianlong pentru mama lui. Zona lacului cuprinde 8 lacuri, iar la nord de lacuri, spre munte este zona numită Câmpul.
În afara zidului de incntă se află „ Opt temple exterioare”și sunt cele mai mari temple imperiale din China. Pe timpul verii împărații mergeau la vânătoare în locul numit Paddock Mulan.
Dinspre Golful Bohai adie un vânt plăcut de parcă ar fi suful mamei spre prunc.
Ajunși la trecătoarea Shanhaiguan ne-am odihnit puțin și am privit imensitatea tăriei albastre. Cum poți să citești într-o așchie de jad eternitatea culorii cerului?
Îmi doresc din tot sufletul să aflu cât mai multe despre locurile în care voi merge dar, după cum spunea un om de litere, am uitat numele scriitoriului, „cine poate pretinde că stăpânește subiectul chinez, netrăind măcar un secol în China?” Mă întreb dacă locuitorii Chinei reușesc să stăpânească acest subiect. Vorbim totuși de câteva mii de ani scurși peste o suprafață imensă și despre o cultură fără întreruperi exterioare.
În trecătoare, în apropierea zidului, am observat un templu construit din piatră dar discret și modest. Mi-am îndreptat pașii spre el și Sue, mărind ritmul m-a ajuns din urmă.
- Tot îți plac ție poveștile. Acest templu a fost ridicat în memoria unei tinere al cărui soț a fost obligat să lucreze la construcția zidului alături de soldați, prizonieri de război, sclavi. Fata a mers pe zid în căutarea soțului până aici, unde a aflat că soțul ei se stinsese de istovul muncii și a fost îngropat în mortarul zidului ca toți ceilalți morți la construirea lui. Se spune că suferința ei izbucnită odată cu lacrimile, a făcut ca 400 de km. de zid să se prăbușească. Împăratul Qin se îndrăgostise de ea și ea acceptase să-l ia în căsătorie dar, ca să nu fie pedepsită pentru prăbușirea zidului, tânăra a mers pâna la Marea Bohai și s-a aruncat în mare.
Nu știam ce se va mai întâmpla pe mai departe, dacă Sue va dori să ne poarte pe tot traseul zidului, ceeace consider că ar fi exclus, dar dacă ar fi dorit-o, cei 8851 de km de zid, considerat cel mai mare cimitir din lume, ar continua pe traseul: Tianjin, Pekin, Shanxi, Mongolia Internă, Shanxi, Ningxia, Gansu ca să se oprească la Qinghai.