Oboseala acumulată pe tot parcursul acestui periplu era accentuată de șocul produs de Hong Kong asupra noastră. Vizita la Hong Kong semăna cu acel moment în care matadorul va îngenunchea definitiv taurul, va tăia urechile și va aștepta clipa în care conducătorul va decide, în numele publicului, dacă „ucigașul” va primi una, două urechi sau și coada taurului. Dacă în primele zile acel „vara”, care intră triumfal pe cal în arenă, acel torero, a fost întruchipat de vizite prin Beijing și la Marele Zid, „los tercios banberilas” ne-au testat starea de oboseală iar picadorul a înfipt cele cinci sulițe sub numele de : Xian, Piața Tienanmen, Ceaiul în China și Feng shui, Infrastucură și ape, Shanghai.
Am ajuns la hotel și gândul că această „excursie fantastică”mă făcea să-mi amintesc cuvintele lui Eliade: „mă sperii dar îmi place”.Ca o lovitură finală a toreadorului, Sue a venit prin camere și ne-a întrebat dacă nu dorim să vedem și „Piața de noapte” din Hong Kong. Am decis la unison că ne putem deplasa în cartierul Jordan din celebrul district Kowloon.Sue ne-a rugat să eliberăm camerele pentru că în următoarea noapte vom dormi mai aproape de aeroport, pe continent. Trecerea pe continent cu ferry-boatul a fost o plăcere. Istorica firmă Star Ferry, firmă de bacuri care leagă insula HK de continent de la 1888, transportă nu mai puțin de 70.000 de calători pe zi cu cele 12 vase ale sale.
Încă amețiți de sonoritatea valurilor și încântați de spactacolul de lumini, lasere și muzică numit Symphony of Lights și de orașul întreg ce dansa pe ambele maluri ale apei nici nu am știut când am ajuns la Langham Place(Hong Kong), fac această specificare pentru a nu putea fi o confuzie cu cel londonez. Langham Place este un complex de zgârie-nori și mall-uri comerciale a căror construcție, s-a încheiat în 2004. Am ieșit din metrou, printr-un pasaj subteran, direct în interiorul complexului.Turnul destinat birourilor, cu o înălțime de 255 metri, la momentul inaugurării era cea mai înaltă clădire din peninsulă. Cele două pasarele suspendate care trec pe deasupra Shanghai Street unesc hotelul cu elementele comerciale de pe cealaltă parte. Reflexia albastră a cerului înstelat din pereții turnului era estompată de Cupola turnului care luminează noaptea și își schimbă încet spectrul de culoare într-un spectacol de lumină.
Câteva din cele 665 de camere ale hotelului de cinci stele, distribuite pe 42 de nivele, au fost ocupate pentru o noapte de noi. Hotelul este situat foarte aproape de Ladies Market, Jade Market și Temple Street, adevărate paradisuri pentru pasionații de shopping, comerțul stradal în aceste zone fiind infloritor.
Mai mult, între Langham Place Shopping Mall și hotelul propriu zis există doar o pasarelă de sticlă, iar ca să ieși din hotel pentru a ajunge în subteranul de la stația de metrou Mongkok MTR era mult mai plăcut să scurtezi drumul prin mall. Orașul vazut de la etajul 40, unde se aflau piscina incălzită și Spa-ul te lăsa fără grai. Pe drumul de întoarcere spre camerele noastre am întâlnit cameristele care se trăgeau pe lângă pereți ca să nu deranjeze, echipate cu măști și mănuși chirurgicale când intrau într-o cameră pentru curățenie...
Este interesant de știut scurta istorie a orașului Kolwloon. Anarhia, care era acasă la ea în oraș, s-a încercat a fi sugrumată de către autoritățile chineze și britanice prin măsuri radicale în sensul că orașul a fost tăiat de la orice formă de serviciu guvernamental, incluzând alimentarea cu apă și electricitate, serviciile poștale și cele de protecție asigurate de poliție. Spre suprinderea tuturor, Kowloon nu a devenit un oraș părăsit sau mistuit de haos, ci a prosperat timp de 30 de ani în condiții de anarhie. Bordeluri și cazinouri, construcții înalte realizate fără autorizație, inexistența niciunei reglementări legale, toate acestea pe o suprafață de numai 0,02 kilometri pătrați, au fost catalizatorul sporirii populației până la 33.000 persoane aducând orașul în poziția de a fi cea mai dens populată zonă de pe Terra din istoria Terrei. După 30 de ani, China a hotărât să dărâme orașul, construind în locul său un parc, situat la nord de Insula Hong Kong și la sud de Noile Teritorii.
Comparând complexul Langham Place cu Cheung Chau care este un vechi sat de pescari situat la 10 km sud - vest de Hong Kong și care dateaza încă din Dinastia Ming, ai adevărata dimensiune a saltului evolutiv spectaculos pe care l-a parcurs Hong Kong-ul. Dacă în acel sat în care totul era atât de rudimentar încât aveai senzația că ai fost transpus în alt timp aici ai impresia că ai depășit timpul actual.
Ne-am lăsat bagajele, ne-am spălat și am plecat spre Esplanada ca să putem admira peisajul nocturn.Am făcut câțiva pași și am dat de Avenue of Stars, raspunsul dat de Hong Kong Hollywoodului… Cartelele octopus, valabile pe toate mijloacele de transport, ne-au permis să luăm metroul câteva stații și să ajungem la Night Market.
Nici nu am coborât bine din metrou și de grupul nostru s-a apropiat un indian care ne-a oferit spre cumpărare câteva ceasuri de marcă. I-am ignorat dar una dintre colege, plină de respect, a răspuns solicitării negând dorința de a cumpăra cu un “no” însoțit de un zâmbet care ar fi trebuit tradus cam un fel de “mulțumesc, nu am nevoie!”, dar această atitudine a fost taxată drept un început de negociere. Scena s-a repetat cu alți indieni dar ....am scăpat.
Ce am mai remarcat în Hong Kong, aproape fără excepție, este igrasia care cu excepția clădirilor din sticlă este prezentă peste tot.
Iată și Piața de noapte de pe Temple Street care în proporție covârșitoare este o “piață umedă “dar asta nu înseamnă că vietățile de mare, uscate, nu sunt de vânzare. Multe dintre produse păreau dubioase dar eu sunt un “liberal”la capitolul acesta. Când și când ne intersectam cu ghicitoare sau cu câte un cântăreț a ceva ce suna a operă. La vederea ghicitoarelor am tresărit și nu știam dacă ar trebui să-mi doresc sau nu să fie țigănci de-ale mele. Nu erau! Erau chinezoaice cu ten foarte închis la culoare, probabil cu origini tibetane sau poate cu influențe indiene. Pe la mijlocul străzii am zărit templul care a dat numele străzii, templul Tin Hau. Statuete de jad , originale sau pur și simplu de plastic, vase de ceai acoperind întreg ceremonialul, brelocuri, electronice, ceasuri de marcă( iar?), tăiței și alte specialități ce se pot consuma pe picioare, sunt reperele ultimei piețe de noapte rămasă în Hong Kong..
La îndemnul lui Sue ne-am apropiat de zona Templului Tin Hau. Ea ne-a explicat cu răbdare că cei ce se produceau erau cântăreți amatori dar pasionați de stilul numit Operă Cantoneză. Aceasta este un stil unic de canto cu propriul său sistem muzical, care este destul de diferit de alte tipuri de muzică. Strângerea de fonduri efectuată de la cei ce donează benevol are drept scop susținerea studiilor celor care practică acest hobby. Mulți dintre practicanți sunt foști cântăreți profesioniști de operă clasică. Am ieșit din acea zonă și densitatea celor care ghicesc la măsuțe și mai la vale în corturi aliniate unul lângă altul, a devenit evidentă. M-am hazardat și am rugat-o pe Sue să-mi traducă cât mai exact ceea ce îmi citea ghicitoarea în palmă și mi-am dat seama că informațiile oferite erau identice cu cele primite de la țigăncile mele care practicau chiromanția.
Am privit cadranul fosforescent al unui ceas din mâna unuia dintre vânzători și secunda miezului de noapte mi-a readus în memorie, fără nicio legătură cu strada aceea, versurile lui Grigore Alexandrescu: „Este ceasul nălucirei; un mormânt se dezvelește,/O fantomă-ncoronată din el iese..o zăresc.../Iese..vine către țărmuri...stă..în preajma ei privește.../Râul înapoi se trage...munții vârful își clătesc/”. Noaptea se prăvălea cu viteza întunericului către ziua care va închide cercul venirii noastre în China. Sue, observând privirea mea îngrijorată a dat „marșul”. Urma să plecăm cu o cursă Air China, companie care asigură pe această rută 173 de zboruri săptămânal.Dintre cele 27 de companii ce deservesc zilnic cei 288.854 de călători ce se deplasează pe ruta Hong Kong-Beijing, Air China oferea prețurile cele mai bune. Plecarea era la ora 8,30 dar la metroul care ne ducea la aeroport trebuia să fim cu trei ore înainte de plecarea avionului.Am fi putut efectua deplasarea cu trenul, pe șosele sau pe apă dar cu avionul aveam să parcurgem distanța de 1977 km. în numai trei ore și trei sferturi. Taxiurile galbene din centru se intersectau cu cele bleo și verzi care circulau mai la periferie. Am ajuns la hotel și după un duș, duș puteam să facem și în metrou!(nu este o glumă!) am băut un ceai cald din plante și am adormit visând tot felul de aiureli , imaginile de acasă suprapunându-se peste statui ale lui Buda, scări rulante, Palatuul Mogoșoaia!