agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-10-05 | |
Maria, în schimb, se temea să povestească, era foarte zgârcită în cuvinte când ne apropiam cu discuțiile de viața ei, scriind însă cu o forță și o încărcătură atât de intense și dramatice, încât am permanentizat acest mod de lucru, căutând, conjunctural, soluții care să-i stârnească dorința de a-și povesti viața. Discuțiile telefonice puteau dura zeci de minute, fără a ne spune prea multe lucruri, subiectele ei erau mereu aceleași, suferința ei reală plus cele închipuite, bănuite doar, regretele ei eterne, revolta împotriva destinului nemeritat, revolta împotriva doctorilor, problemele cu mama ei, cu verii și nepoții, la computer scriam despre te miri ce, comentam când unul când altul un eveniment, în special din viata ei relativ recentă, intensitatea ultimilor ani, dramatismul lor, fiind depășite doar de dramatismul copilariei și adolescenței, tinereții, de fapt. Când atingeam o anumită vibrație în mesajele noastre scrise, niciodată când ne vorbeam la telefon, se declanșa dorința ei de a-și scormoni în amintiri, și, din acel moment nu mai comentam, o lăsam să scrie, temându-mă să nu-i întrerup firul fermecat al aducerilor aminte, citind cu înfrigurare textul, pe măsură ce mi-l trimitea, paragraf cu paragraf, totul se petrecea online, fără prelucrări, fără cosmetizări ale frazelor, scria în propozitii scurte, aparent haotice, erau momente magice în care parcă eram înăuntrul sufletului ei hărțuit, trăind la intensitate asemănătoare cu retrăirea ei evenimentele trecute care i-au marcat copilăria, adolescența, tinerețea și viața apropiată. Aveam să descopăr o ființă excesiv de fragilă, cu o sensibilitate patologică, bolnavă, realmente bolnavă, ipohondră în acelasi timp, ipohondria sporindu-i suferințele, lipsită de grija celor din jur, dar risipindu-se fără control într-o grijă față de ceilalți. Mai avea un mod de a scrie, uneori după ce încheiam convorbirea telefonică sau comunicarea online pe net, își rememora perioade ale vieții, amintirile, declanșate te miri prin ce mecanism psihologic, înlănțuindu-se de această dată în fraze ample, asezate, era altă ființă, altă scriere de parcă alta era scriitoarea.
Textul următor l-am primit offline, l-am citit a doua zi, fiind postat la două ore după miezul nopții, dupa aproape două ore de vorbe la telefon, fără prea multe lucruri spuse, fără comunicare reală, doar repetarea acelorași întâmplări, analize medicale, valori de referință, suferința perpetuă și incurabilă, întoarsă pe toate fețele, într-o analiză repetată la limita suportabilității. "Nu am somn și-ți voi spune o poveste, o poveste reală care e povestea mea și a mamei mele, de câte ori mă gândesc că într-o zi o voi pierde pe mama îmi dau lacrimile, mi-e dragă tare, atât de dragă încât mă doare. De fapt povestea e foarte simplă și nu prea sunt multe de spus, doar atât, o femeie tânără de la țară a rămas cu o fetiță de vreun an și ceva, tata a plecat departe, și-a făcut o altă familie, toată viața ei, femeia și-a dedicat-o fetei, s-a creat între ele o legătură foarte puternică, nu se aveau decât una pe cealaltă. Pentru fată, mama era universul ei, nu aveau o viață îndestulată, dar era atâta liniște, atâta bucurie când erau împreună, încât nu conta nimic, nu conta că pe masa lor nu erau întotdeauna bucate bune, nu conta că uneori nu aveau lemne de foc, nu conta că fetița nu avea jucării, nu conta că mama nu avea niciun ajutor, conta doar că se aveau una pe alta. Așa a fost ani de zile, mulți ani, fetița a crescut, nu știa ce înseamnă frați, tată...o avea doar pe mama ei și o căsuță mică, dar era multă liniște în aceea căsuță, în afară de timpul când mama ei mergea de noapte la lucru, atunci era un coșmar, o frică de întuneric, de lucruri rele care i se puteau întâmpla...dar a trecut ...fata a crescut...a trecut prin multe...dar mama a rămas tot ce avea mai de preț pe lume....femeia era foarte harnică...a făcut o casă cu ajutorul unor bani din terenuri, o casă mare, cu baie, bucătarie, tot confortul...apoi au apărut niște nepoți, copiii surorii ei, având probleme în familie au venit la ele, amândouă s-au ocupat de ei și copiii au crescut, a venit și o matușă....a venit și bunica...târziu, dar a venit și ea...treptat, încet, mama s-a atașat mult de cei care i-au venit în casă...fără să-și dea seama a împărțit acea dragoste care o avea pentru fata ei, cu ceilalți, iar pentru ea nu au mai rămas decât firimituri....asta doare rău, să rămâi cu firimituri ....nu pot scrie mai departe că mă strange prea rău în piept." Când am citit acest prim text am înghețat. L-am recitit de câteva ori, instantaneu m-am hotărât să renunț la proiectul meu, documentarea făcută în acest fel mi se parea necinstită, era atâta încărcătură personală în rândurile primite încât orice încercare de a prelucra artistic textul, ar fi distrus forța lui. Câteva zile am evitat conectarea cu ea, recitind textul și căutând fără succes soluții pentru literaturizarea lui. Am renunțat și încă nu citisem totul. Următorul text l-am primit online, după mai bine de o oră de povești fără conținut, repetitive, obositoare: "...dar nopțile în care eu dormeam singură când mama pleca la muncă nu le voi uita până voi muri. într-o noapte m-am speriat așa de tare că am fugit în pijama și un pardesiu cum se purta pe vremea aceea vreo 3km. am lăsat totul deschis și am fugit simțeam că mă urmărește ceva tot drumul am visat urât am avut un coșmar m-am liniștit când am ajuns la bunica unchiul teodor și-a dat seama cât sunt de speriată și m-a liniștit nu mi-a fost bine , nu mă victimizez, dar așa mi-a fost mie viața eram la școala primară mama nu avea să-mi dea bani de corn erau cornuri baton, cuib de viespe, corn cu zahăr și altele pe toate le țin minte și mai era înghețata "Polar" într-o zi după ce o colegă a aruncat ambalajul de la înghețată, am luat hârtia de jos, m-am uitat să nu mă vadă nimeni și am lins ce a mai rămas pe ea altădată am șters de hăinuță o cireașă căzută pe jos și am mâncat-o mama era zilieră și avea rate pentru mobilă și altele prin casă tata nu prea îmi trimitea bani adică pensia alimentară obligatorie, nici nu se putea vorbi de alți bani dar am avut și eu micile mele bucurii o aveam pe tanti sabina unde mergeam și stăteam la căldură avea o cantă cu apă, am și eu una unde fac limonadă îmi dădea din puic ( un sertar ) câte ceva, mereu așteptam să meargă la puic am avut prietene înstărite eram acum domnișoară la liceu ele erau foarte frumos îmbrăcate eu nu prea aveam haine de aceea cand am terminat liceul am muncit să am și eu banul meu dar nu prea i-am stricat pentru că voiam să fac două camere, bucătarie și baie nu aveam baie m-am spălat în lighean pana la 32 de ani dar banii s-au devalorizat și nu am mai făcut nimic eu nu am copii dar să știi că dacă aș fi avut unul l-aș fi educat în așa fel încât să știe ce înseamnă viața asta e dar crede-mă l-am iertat pe tata doliul după bunica a fost până luna trecută eu încă voi purta doliu după tata până la sfârșitul anului luna aceasta se împlinește un an de când a murit eu nu am fost în vacanțe, nu am fost la mare nici nu știu ce înseamnă am fost de fapt odată în tabără, dar am făcut pojar valea minișului țin minte cum era ne puneau filme ca la cinematograf seara mâncam dimineața cacao cu lapte, panine cu dulceață erau bune mergeam în excursii lungi pe jos era o punte îngustă și mă jucam că pescuiesc am căzut de pe punte dar nu am plâns toate mă dureau dar mă gândeam că mă trimit acasă apoi am făcut pojar aveam un geamantan nu prea mare, vișiniu îmi era așa de drag mama mi l-a cumpărat să-l am în tabără dar era greu nu știu de ce era așa de greu în clasa I-a am mers cu cărțile în mană mi-a trimis tata o servietă cred că a căpătat-o de undeva era mare și trebuia să țin mâna ridicată ca să nu ajungă jos toți râdeau de mine spuneau că e mai mare servieta decât mine acum mă amuz apoi mi-a luat un ghiozdan mama, dar nu avea mâner numai de pus pe spate si nenea teofil soțul lui tanti sabina mi-a făcut mâner la ghiozdan eram așa bucuroasă îl puteam ține și în mână aveam de făcut la lucru manual un covoraș dar nu avea cine să-mi facă rama până la urmă mi-a făcut nenea teofil o ramă, mama mi-a dat lâniță verde și maro am stat toată noaptea și am făcut covorașul al meu a fost cel mai frumos atunci nu m-a bătut învățătoarea nu a mai avut cum i-am făcut-o nu se aștepta să am covoraș a întrebat-o pe mama dacă l-am făcut eu și mama i-a spus că am stat toată noaptea să-l fac știi cum m-am simțit... simțeam că m-am răzbunat pe ea pentru toate bătăile care mi le trăgea - no mai dă în mine dacă poți! uite ce covoraș am! nici tu nu poți face asa ceva! cand au stricat casa s-a pierdut l-am păstrat o vreme dar acum nu îl mai am acum să nu crezi că mi-a fost doar rău cât am fost copil după ce am crescut am putut să-mi fac foc când mama era la lucru veneau prietenele mele la mine era curat în căsuța mea, crede-mă atat de dragă mi-a fost acea casuță că am plâns când au dărâmat-o, făceam foc ascultam discuri la picap tanti sabina ne-a vândut picapul iar eu cumpăram toate discurile Angelei Similea eram fan îi cunoșteam toate cantecele am fost la două spectacole când a fost în oraș o femeie frumoasă, delicată, cu o voce caldă, romantică ce să spun? și acum mi-e tare dragă eu fac parte din decreței atunci când s-a dat acel decret în care era interzis avortul eram pe stradă din 68 născute raluca, elena, victorița, eu, mihaela, loredana din 71, patricia 66 veneau la mine eram singure dar noi știam să ne simțim bine noi ne-am trăit copilăria, adolescența acum adolescența înseamnă cu totul altceva ascultam placi, adică discuri făceam teme le era tare drag la mine aveam o sobă de tablă tip papuc și făceam pe ea roți de cartofi raluca și acum îmi spune cât de bune erau roțile de cartofi acum mi-am adus aminte de ceva amuzant de miere zaharizată adică o felie de pâine cu ulei și zahăr ieșeam afară cu o felie de astfel de pâine, îmi cereau copiii dar nu le dădeam ca să nu știe că era ulei cu zahăr o vecină a venit la mama să o roage să-i dea numai puțină miere zaharizată că îi e prea poftă la copil am înlemnit cand mama a spus - vecină nu am apoi și-a auzit povești că e zgârcită și nu i-a dat la copil un pic de miere de poftă și i-a fost frică să nu moară pentru că nu a găsit miere zaharizată dar eu de câte ori le vedeam ciocolata, guma, bomboanele din Germania aveau neamuri în Germania și mamă ce zgârciți erau de vreo câțiva ani mi-a spus mihaela, prietena mea bolnavă, că nu realizează cum de am fost așa zgârcită să nu-i dau nimic din acel pachet mare mama închidea camera din față ușa avea geam de sticlă am urcat pe un scăunel și le-am arătat un pachet le-am spus ca acolo am dulciuri de toate felurile din America dar nu era decât o cutie de carton mare, dar goală și nici rude în America nu aveam am râs copios cu mihaela când i-am spus draga mea nu era nimic în acea cutie doar m-am lăudat și eu mi-a spus ca visa noaptea cum deschid pachetul și îi dau o ciocolată și ani de zile a urmărit-o gândul cât de bune puteau fi dulciurile din America dar când a venit unchiul meu pe care acum îl am în America i-am dus o plasă de dulciuri și i-am spus draga mea ți-am adus dulcuri din pachetul din America crede-mă i-au zâmbit ochii și a mâncat cu mare poftă o ciocolată mare ea care abia mânca sunt întâmplări de care îmi amintesc cu drag am avut prietene adevărate și le mai am cred însă fiecare are familia ei, iar eu nu prea vreau să deranjez dar când ne întâlnim atunci râdem, povestim cu raluca vorbesc mult la telefon ea era mai grăsuță iar eu prea slabă mergeam în fiecare duminică la cinematograf la film mai ales la filmele indiene eu mai mititică nu vedeam o vedeam pe raluca cum îi spune uneia din față turtindu-i părul, nu vă supărați nu vede prietena mea toți plângeau în sală la filmele indiene, iar noi ne prăpădeam de râs apoi mergeam la suc și prajitură și apoi în parc era frumos în parc era frumos și la suc mai mergeam și la înghețată noi știam să ne bucurăm de lucrurile mărunte mergeam după ghiocei jucam șotronul, noi îi spuneam paradis, coarda rațele și vânătorii, de-a v-ați ascunselea și eram sănătoși eu nu am avut nicio problemă de sănătate doar amigdalele mă mai dureau, până când m-am speriat de acea țigancă, la 23 de ani de atunci cam toate s-au terminat pentru mine eu care dormeam singură de la 5 ani, cand nu-mi mai era frică să dorm singură atunci am pățit ce am pățit dar iți spun cea mai frumoasă perioadă din viața mea a fost copilăria, adolescența școala m-a împlinit fiecare dintre noi avem amintiri eu mi-am ars toate amintirile cand m-am căsătorit nu stiu de ce... nu voiam sa citească nimeni nimic din acel caiet și așa de rău îmi pare dupa el era un caiet de 200 de file scris asta e te las că maine avem treabă..." Fascinante aceste rânduri! Ce să modifici fără a pierde totul... Ce să adaugi, să transformi sau să recreezi literar?... Chiar dacă fragmentul nu este literar, este mai mult decât atât, este viu. O copilărie întreagă mi-a fost povestită în treizeci de minute, timp în care am respirat în liniște, am lăsat-o să scrie, era parcă în transă, retrăia în chip dramatic toată suferința și bucuria copilăriei, eu citind aproape paralizat de emoție. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate