agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 9603 .



Poveștile cu Michelle
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cailean ]

2014-10-15  |     | 



De când mă știu a fost numai iarnă, iar poveștile cu Michelle le știu dintotdeauna. Cred că sora mea le inventa pe loc, în chiar momentul când mi le spunea. Apoi le scria cu cerneală neagră în cartea ei groasă. La început fuseseră doar copertele tari, fără foi, dar, după fiecare poveste, le scria și cosea foile în cotor. Cartea groasă de pe cămin creștea astfel cu fiecare zi.

Tot ea m-a învățat și să citesc. Și le citeam atunci când ea era plecată și le găseam cu mici detalii schimbate, cu amănunte despre care eu însumi o întrebasem la vremea spunerii lor, ca să mă lămuresc mai bine. Ea se oprea, privea adânc în flăcări și de acolo chema toate răspunsurile. Iarna se prelungea, lemnele erau tot mai scumpe și, învelit în pături, seară de seară, cu ochii ațintiți în flăcările din cămin, eram prizonierul absolut al poveștilor cu Michelle.

Schimbările pe care le găseam în carte le simțeam ca pe niște mici trădări, mai ales atunci când schimbau firul poveștii. Acolo Michelle era altfel îmbrăcată, dincolo, străinul întâlnit venise într-un car cu oale și nu în vârful unei căpițe de fân. Astea nu prea aveau mare importanță, deși în spatele ochilor mei eu chiar le văzusem aievea. Dar când Michelle nu se mai afunda cu lynxul ei, un lynx îmblânzit,  în pădurile negre ca să recupereze toiagul anotimpurilor, ci se mulțumea să se târguiască pentru un stânjen de lemne, rostind doar incantații către castelul din munte, atunci firele poveștilor se înnodau altfel și cursul întâmplărilor era schimbat. Sau când vorbele lui Michelle erau altele – când ea vorbea atât de puțin!

Însă atunci când vedeam cuvintele poveștii scrise cu negru, așternute definitiv, înțelegeam că ele erau acum o pecete pe care n-o mai puteam schimba. O pecete pe care eram nevoit s-o accept așa cum era, scrisă cu cerneala aceea neagră absorbită în stratul gros și neregulat al hârtiei cusute în cotorul copertelor. Povestea devenea un zid lung de piatră, ca zidurile castelului din munte, și nu mai reușea să plutească liber prin cotloanele minții mele. Era, da, aceeași poveste, dar mintea mea nu mai putea zburda în voie prin ea, iar destinul personajelor se pecetluia și el deopotrivă. Am înțeles atunci că, odată scrisă, povestea ei prindea rădăcini și așa va rămâne pe veci.

Dacă mi-aduc bine aminte, chiar eu i-am dat numele și i-am spus pentru prima oară Michelle. Pe sora mea o cheamă Angella.

Micul nostru sat e o insulă izolată în mijlocul frigului. Mi l-am închipuit întotdeauna, și așa îl văd și acum, privit de sus, dintr-un ochi de acvilă, ca pe o pată cenușie ținând piept întinderii albe de zăpadă din jur. Michelle era flacăra ce-l străbătea în răstimpuri. Oamenii lui nu se cunoșteau între ei. Cei mai mulți erau niște străini pe care nu-i mai vedeai niciodată. Sau doar mai auzeai de ei c-au murit. Nici pe părinții mei nu-i știu, iar cea mai veche amintire e cu Angella întețind focul. Încălzind  mica noastră odaie, pregătind-o astfel pentru poveștile cu Michelle.

Deasupra flăcărilor, același ibric cu ceai fierbinte și aromat. Sorbeam din el ca dintr-o poțiune plină de farmec, cu degetele încleștate pe cana de tablă. Ce va face astăzi Michelle? era-n capul meu. Pe unde va mai umbla? Cum va reuși, oare, să țină și azi peste șiragul acela de mici insule în zăpadă, soarele aprins? Cum va scăpa azi neatinsă de cei care-o pândeau la fiecare pas?

Și ea se ascundea în vânt și apărea din viscol te miri unde. Se putea topi în pământ, putea să străbată distanțe inimaginabile – și era tot iarnă – într-o singură clipă. Singurul sprijin îi era lynxul credincios, întotdeauna la picioarele ei. De ea asculta luna schimbându-și fețele, ei i se supuneau stelele care știau când să clipească. Soarele răsărea de fiecare dată la locul lui. Aici, soarele doar îl ghicim uneori la amiază, în spatele perdelei groase de ceață amestecată cu fum. Apoi, uneori doar peste o noapte, găseam aceeași poveste în carte. Nu știu când Angella găsea timp să o mai și scrie. Filele se acopereau cu scrisul ei mărunt și atent, ca niște simple linii, de parcă erau urmele lui Michelle prin zăpadă. Apoi Angella cosea filele în cotor. Eu le vedeam doar gata scrise, când ea le cosea spunând alte povești.

Zăpada nu se sfârșea, dar nici poveștile cu Michelle. Cred că erau cumva înlănțuite. Erau zile în care ningea încontinuu. Îmi amintesc că drumul până la poartă era de multe ori un tunel. Și viscolul! Viscolul acela cumplit care zgâlțâia casa zile la rând. Þinea și câte o săptămână încheiată și punea stăpânire peste sat pe de-a-ntregul. Atunci îmi era cel mai foame.

Alteori nu mă trezeam până târziu. Prelungeam povestea auzită cu o seară înainte și nu mai voiam să cobor de sub pături. Angella mă aștepta răbdătoare la masa veche de lemn, cu un cuțit aliniat lângă o bucată de brânză. Nu începea niciodată să mănânce fără ca eu să fi venit. Erau zile, rare, când din odaie aroma ierburilor ei de ceai era alungată de mirosul de pâine proaspătă, aburind, învelită-n ștergar. Pâinea Angellei avea gustul palmelor ei.

„Lemn copt de stejar. Uite, am făcut pâine!” spunea.

Nu știu ce strălucea mai tare atunci, pâinea albă sau bucuria ochilor ei. Odată am surprins-o: când mușcam din pâinea aceea avea lacrimi pe obraz. În zilele când aveam pâine, seara, poveștile cu Michelle erau mai lungi și mai blânde.

Pâinea Angellei avea gustul lacrimilor ei.

Când zăpada era mică și nu trecea de genunchi, mă ducea cu ea în sat. Vedeam acolo oameni grăbiți să treacă de sub o streașină sub alta, pe lângă ziduri, la adăpost. Nu priveau în jur și nu le-am întâlnit niciodată privirea.

„Nu sunt oameni răi”, îmi spunea Angella, „doar că au cu toții problemele lor.” Angella se ferea din calea acelora și n-a îndrăznit vreodată să oprească pe cineva. De-a lungul străzii principale erau mici prăvălii, nici una cu firmă, iar când intra eu rămâneam întotdeauna afară.

„Nu te clintești! Nici cea mai cumplită furtună să nu mi te ia de aici!” Nu lipsea mult, ieșea într-un suflet și mă apuca strâns de mână. „Bucuria mea!” izbucnea atunci. „Hai acas’. Să vedem ce poveste cu Michelle ne așteaptă acolo.”

Cerneala era cea mai scumpă, dar aveam nevoie de ea. Cu ea poveștile prindeau rădăcini.

Mi-e dor de Angella. Eram tare bolnav, nu mai puteam coborî nici de sub pături, dar ea spunea că merge înspre bine. Într-o zi ea n-a mai venit și a fost tocmai ziua în care soarele a început să apară. În fiecare zi tot mai mult. Prima oară a fost doar o părere, dar mai apoi a început chiar să topească pe alocuri zăpada. Și au văzut cu toții, limpede, că și zidul de apus al castelului din munte era prăbușit. În dimineața aceea Angella dispăruse pe negândite, cu talismanul ei încrucișat pe care-l ținea deasupra căminului.

„Lemn copt de stejar!”

Acum mai facem focul doar din obișnuință, ca să vedem flăcări jucându-se în cămin. Deasupra lui a rămas cartea cu filele cusute în ea, din care mai citesc când și când. Îmi lipsește Angella, mi-e dor de pâinile ei și-mi pare rău că nu e aici să vadă primăvara. În schimb a venit Michelle care pare că mă știe de când lumea. E la fel de bună cu mine, are părul auriu, lung și ondulat, exact așa cum era în povești și vorbește la fel de puțin. Ochii senini, de culoarea zăpezii fine din dimineți. Și lynxul cel credincios care e mereu la picioarele ei.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!