MEANDRE 25- un drum la Făgăraș

Sfârșitul de săptămână era inevitabil și dorința lui Mihai de a merge la Făgăraș era luată. Poate că era și o doză e nerăbdare, de dor, de speranță că relația cu Mihaela s-ar putea repara. Nu era convins că dorea un adevăr pe care, o dată aflat ar fi mutat total centrul de greutate al atitudinii față de relația conjugală care și așa scârțâia de suficientă vreme.
Dacă dispoziția de plată era gata și expediată la bancă problema plății maiștrilor era rezolvată.
Sfârșitul programului l-a purtat pe Mihai rapid acasă, pentru a-și putea definitiva plecarea la Făgăraș la Mihaela.
-Te pupă tata! Hai, pisicuțo, că mâine și poimâine vei sta la mamaia-bătrână.
Chipul fetiței încadrat de cârlionții negri s-a îmbujorat.
-Ura! Tata, să-mi faci băgăjelul să-mi pui păpușa aia tiroleză și să nu uiți pâpa.
„Pâpa” era o păturică roz pe care Floricica o avea de când era nou-născut, păturică pe care, înainte de a adormi o apropia de năsuc și-și freca nasul cu ea.
Bagajul era gata. Fetița nici nu a vrut să mănânce de nerăbdare. Tatăl a sunat-o pe străbunică anunțând-o că va aduce fata.
Drumul era aglomerat și mașinile cu număr de înmatriculare cu soț urmau să circule și duminică așa că cei care planificaseră o ieșire erau grămadă în trafic.
Mihai a ajuns pe srada Ion Scorțaru și a frânat lin, înainte de zidul ce altă dată separa cartierul de restul lumii.
Mamaia-bătrână, Margareta, își aștepta strănepoata pe treptele de ciment așezată direct pe prag.
-Sărutmâna, mamaie!
-Să trăiești, mamă!
Floricica a alergat la bătrână și era gata să o prăvălească cu îmbrățișarea:
-Mamaie, mi-era dor de tine?
-Ia spune, ce mai face mă-ta?
- Mama este la școală la Făgăraș dar se duce tata la ea cu ceva de mâncare, niște haine curate și o lucrare.
-Ia spune Mihai, ce mai faci?
- Ce să fac, mamaie? Casă , serviciu, pe la școală pe la asta mică și abia aștept ca Mihaela să se întoarcă.
-Nu mai fi și tu nerăbdător așa, vine ea. Trebuie să facă școală , poate ajunge general.
După ce și-a sărutat fata și a pupat mâna bătrânei Mihai a plecat spre casă.
Avea tren peste o oră și jumătate și ar fi ajuns suficient de devreme ca să o poată scoate pe Mihaela în oraș, să ia o cameră și să se și odihnească.
O geantă de voiaj era suficientă. Mâncare, schimburi, un parfum bun cadou și lucrarea, erau suficiente ca geanta să fie plină.
Trenul de la linia patru nu era încă tras la peron. Mihai și-a cumpărat un ziar și și-a aprins o țigare. Trenul, cu un aer obosit, a tras la peron și ca un aspirator uriaș înghițea oamenii care se grăbeau de parcă nu aveau locurile marcate pe tichetele de carton maroniu. La clasa întâi tichetele erau verzui...
Omul și-a pus geanta în plasa de bagaje, și-a luat ziarul și a ieșit pe hol să fumeze. Ochii nu zăboveau pe pagină și se tot plimbau prin compartiment.
Plasa e bagaje, împletită dintr-o sfoară maronie ia reamintit drumul în tabăra de la Lunca Bradului din vremea când era pionier... apa Sălardului, la câteva sute de metri de vărsarea în Mureș lăsa la piciorul muntelui o zonă destul de largă pe care erau amplasate corturile. Goarna care suna deșteptarea, adunările la careu, masa, stingerea, răsuna tainic printre pădurile dese de brazi. Pești mărișori se vedea de pe podețul de beton care trecea la drumul spre satul din preajmă. Pescuitul pasiunea lai mihai , era prezent ca dorință dar nu reușea să prindă nici măcar un pește... Într-o dimineață în tabără era zarvă mare înainte de sunetul goarnei. O ursoaică cu doi pui coborâse în tabără și după ce trântise tomberoanele de gunoi de lângă sala de mese rupsese niște perne uitate pe afară. Copii în loc să se sperie se uitau amuzați la spectacol iar profesoarele însoțitoare se străduiau din răsputeri să-i îndepărteze de pericol...
Trecerea trenului, însoțită de sunetul specific îi provoca lui mihai, de fiecare dată, emoții.
Ziarul nu-l atrăgea și s-a mulțumit să privească pe fereastră fumând leneș. Un bărbat mai în vârstă, înarmat cu un snop de lansete pentru muscărit, s-a oprit pe hol cerându-i un foc.
Mihai i-a aprins bricheta și l-a întrebat:
-Unde mergeți să pescuiți?
-La munte, pe la Voila.
Lui Mihai i-au revenit în minte imaginile de pe Sălard și cum, dintr-o întâmplare a descoperit că la munte peștii sunt mai prudenți și că nu e bine să poți fi văzut din apă când pescuiești. Cleanul acela mare prins cu o gâză prinsă în iarbă și drumul până în tabără era prezent prin emoții de tot felul. Profesoarele care s-au bucurat că Mihai le-a oferit peștele și bucuria reluării pescuitului...
De la gară la unitatea militară drumul l-a parcurs rapid. Oamenii erau pe străzi în grupuri și se îndreptau spre poieni cu coșurile cu merinde acoperite cu prosoape albe brodate cu flori.
Ajuns la poarta cazărmii omul a cerut să fie chemată soția lui și upă un sfert de oră a venit o colegă.
-Mihai, Mihaela este cu fetele plecată la o petrecere câmpenească până duminică seara. Dacă ai ceva să-i lași, lasă-mi mie!
-Unde este petrecerea? Aș vrea să mă duc șie eu, i-am adus și un cadou.
După o scurtă ezitare, cu o vagă paloare în obraji, doamna sublocotenent i-a spus că nu știe exact, că erau un grup organizat că...
-Vă rog să-i dați geanta asta- a rostit el scurt și la obiect și după ce a lăsat geanta a plecat stingher și contrariat.
O mulțime de întrebări își căutau răspuns dar subconștientul refuza să dea curs unor bănuieli de infidelitate.
Pe drumul spre gară s-a oprit la un birt, vis-a-vis de un restaurant mai dichisit. A comandat o ciorbă de burtă și o țuică și mînca absent uitându-se pe geam. Prin vitrina restaurantului a zărit-o pe Elena Dicu, o colegă de catedră care era măritată cu un locotenent din arn'ma geniu, unul Tică, cu care mai ieșiseră pe vremuri pe la o terasă, pe la un dans. Elena era cu un bărbat care o ținea pe după umeri cu tandrețe și care din când în când o săruta. Se pregătea să se ridice și să-i salute dar în clipa când achita nota de plată a constatat că nu era Tică. Prima reacție a fost să se ducă și să facă o scenă dar cu ce drept?
A cumpărat o plăcintă cu mere și a mâncat-o pe drumul spre gară și după o oră în care a citit ziarul cumpărat din București a urcat în tren.
Drmul spre casă părea fără sfârșit. Avea tot felul de gânduri. Ar fi vrut să se întoarcă și să o pândească la venirea la cazarmă, să vadă cu ochii lui, să se convingă. Armata îl învățase să nu ia hotărâri pripite așa că, zâmbind unui gând, și-a amintit cuvintele domnișoarei Katie Scarlett O'Hara, văduva lui Charles Hamilton, văduvă Frank Kennedy, soția lui Rhett Butler: la asta mă gândesc mâine.
Trenul îl legăna și omul a fost cuprins de o toropeală chinuitoare, nelăsându-l să adoarmă comlet dar nici să fie treaz pe deplin.
A deschis ochii și a privit pe fereastră primele case din cartierul Chitila. Trenul a încetinit și brusc mihai s-a ridicat, și-a luat ziarul și a coborât pe peron.
La coborârea în gară megafonul din Chitila Triaj se auzea peste linii: băi, boule, ți-am zis să bagi mașina și să împingi la B2! Ce dracu, tu-mi trimiți vagonul de poștă la Belgrad? Te ia mama dracului. Vocea tatălui său era inconfundabilă. A urmat drumul spre triaj ca să-și revadă tatăl. Aceeași voce care-i rămăsese în memorie din vremea când Rică participase la primul concurs „Cine știe câștigă„ din țară se auzea cu aceeași fermitate și tărie ca atunci când el, copil fiind, stătea în sala de concurs pe un scaun din primul rând.