Infirmiera
Suferința articulară ce o aveam în copilărie, mi-a asigurat câțiva ani la rând șederea, pentru câte 21 de zile, într-un sanatoriu din Techirghiol. Nu știu cât m-a ajutat la sănătate, dar, la mare era la mare. Aveam paisprezece ani, acolo am văzut prima manifestare a unui bolnav de epilepsie, acolo am văzut primele femei goale, atunci când, intrați în lac, priveam către țărm, unde nudistele la tratament se expuneau la soare, unse complet sau parțial, cu nămol. Acolo am învățat să înot, densitatea crescută a apei sărate, excesiv de sărate, confirmând cu prisosință legea lui Arhimede. Abia așteptam să intrăm în apă, totul era la program, să pot vedea sirenele de pe mal. Eram mulți copii, eu eram printre cei mai înalți, mereu primeam sarcini din partea asistentelor ce ne supravegheau. Ajungând pe malul mării, erau zile în care mergeam la mare, nu mergeam zilnic la Ghiol, asistenta de serviciu nu si-a luat costumul de baie din cameră și m-a trimis să i-l aduc. M-am întors la sanatoriu, am intrat în camera asistentelor, am întins mâna să iau sacoșa cu costumul de baie, ce era agățată în brațul cuierului de lemn, și, atunci am atins obiectul ce răspândea un miros plăcut, un parfum necunoscut mie. Un sutien negru, din dantelă, era agățat în același braț al cuierului, eram convins ca era al asistentei de serviciu. L-am luat cu emoție, altfel nu puteam să scot sacoșa neagră din pânză, apoi, înainte de a-l agăța la loc, l-am dus la buze și nas, inspirând cu nesaț parfumul tare al deodorantului și subbrațului femeii, care era și foarte frumoasă.
- Ce faci aici, măgarule? m-a trezit din reverie, strigătul unei femei, o infirmieră la vreo 35 de ani, grasută, blondă, îmbrăcată într-un halat albastru.
- Doamna m-a trimis, și-a uitat asta... și i-am întins mâna cu sutienul negru, ascuns la spate, de spaimă.
- Și dincolo ce ai? mi-a tras ea mâna cu sacoșa, ascunsă și ea la spate.
- Nimic, am bâguit eu, paralizat, asta trebuie să-i duc, și i-am arătat, mecanic, ambele mâini.
A deschis sacoșa, s-a lămurit, mi-a luat sutienul negru din dantelă, agățându-l în cuier, apoi și-a descheiat doi nasturi de la halat, apucându-mă de după ceafă, afundându-mi cu putere fața între sânii ei mari, albi și moi.
- Ia vezi cum miroase și ai mei, îți place? m-a întrebat ea, cuprinzându-mă cu mâna dreaptă pe după cap, coborându-și mâna stângă, cu bruschețe, mai jos.
M-am smuls din îmbrățișare, îmi doream să se întâmple ceea ce se întâmpla atunci, dar brutalitatea cu care se petrecea totul făcea momentul de nesuportat. Am dat-o la o parte și am ieșit pe ușă, cu fața arzând, ținând sacoșa în zona pubiană.
Îmi era teamă să o întâlnesc prin curte, mă temeam de reacțiile mele, dar o și căutam cu privirea, având să o întâlnesc, două zile mai târziu.
Sâmbătă fiind, am coborât cu toții la subsolul pavilionului, ne-am dezbrăcat, cu mare , cu mic, într-un vestiar, după care am intrat alături, unde erau dușurile, să ne spălăm. Ne treceam săpunul cheia de la unul la altul, apoi, după clătire, ieșeam de sub duș mergând lateral, într-o zonă slab luminată, super încălzită de la țevile groase de oțel ce străjuiau spațiul, unde două femei ne așteptau cu cearceafuri desfăcute larg, să ne șteargă, precum în antichitate erau așteptați reginele si regii. M-a apucat acel freamăt, când, gol pușcă, m-am apropiat de femeia grasă din cabinet, care, din cauza căldurii din subsol, avea halatul complet descheiat, văzându-i-se chiloții și sutienul de culoare albă. Mi-a făcut semn să mă întorc cu spatele, strângând cearceaful în jurul meu, prinzându-mă cu mâna dreaptă mai jos de mijloc, sub mângâierea ei grăbită și ascunsă, cumva, privirii colegei și celorlalți copii, trăind câteva momente inexplicabile, dureroase, irepetabile. Nu a zăbovit mult timp cu mâna pe sub cearceaf, lipindu-se involuntar de spatele meu, accentuând ritmul până ce, înlănțuindu-mi zvâcnirile, a început să șteargă dovada, cu cearceaful umed, zona eliberată de tensiune revenind la normal.
Mă simțeam bărbat, mă credeam special, mă vedeam în patul ei, atunci când mi se mai atenua frica, spaima de tot ce credeam că se va mai întâmpla.
În fiecare noapte era de serviciu una dintre infirmiere sau asistente, pe fiecare palier al pavilionului. Când a intrat prima dată de noapte, prietena mea, infirmiera, a început să ne întrebe pe fiecare dintre cei mai mari, dacă fumăm, făcându-și, în acest fel, rost de țigări.
- Nu cred că nu fumezi, nu vrei să-mi dai, așa-i? a răspuns cu neîncredere afirmației mele că n-am fumat niciodată.
- Hai spune, ce țigări fumezi, m-a întrebat direct, în seara următoare, fără a se îndoi de viciul meu.
În acest fel, la paisprezece ani, m-am apucat de fumat, în ziua următoare, după amiaza, am evadat în oraș, o făceam mereu, să-mi cumpăr țigări, am luat ce credeam eu că sunt mai bune, Salem mentolate, am dat-o în bară când i-am oferit infirmierei țigările mele mentolate, așa că aveam să le fumez eu, exercițiul era necesar pentru a învăța temeinic, ei cumpărându-i un pachet de Kent, chiar în ziua următoare, eliminând din listă orice alte cumpărături pentru cei de acasă, înafara unei pungi de arahide prajite și a două unghiere.
Fumasem și eu un Kent, eram curios, m-a amețit rău de tot, când i-am întins pachetul desfăcut, mi l-a luat cu totul, nouăsprezece țigări, aproape douăzeci de lei, ținând cont că pachetul a costat douăzeci și unu, până la sfârșitul perioadei nu mi-a mai cerut nimic, dar nici nu mi-a oferit.