agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1274 .



Ziua prostului - partea a 11 - a
proză [ ]
Plagiat Opera Omnia

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [anton ]

2015-09-14  |     | 



- Eu n-am văzut medic să nu bea, interveni Bicuță. Și dacă mai ești și pisihatru cu atât mai mult. Dacă ei, cu atâta școală, bea tării, înseamnă că băuturile nu sunt novice.
- Se zice nocive, Bicuță, îl corectă Profesorul. Novice înseamnă altceva.
- Cum zici matale, dar trebuie să recunoști că am dreptate. N-am văzut până acum un doctor să bea mitilic. Și nici nu i-aș duce unuia plocon așa ceva. Poate doar ăia din rural, dar și ăia au țuica lor, naturală, de la țărani. Că băutura proaspătă e sănătate curată, poți s-o dai și la bolnavi. Eu așa am făcut cu bunicul când zăcea la pat, îi dam zilnic, pe stomacul gol, un păhărel de palincă. El nu mai putea să vorbească, săracul, nici nu mai mișca, că era paralizat, dar se vedea că-i place, îi dădeau lacrimile de fericire de fiecare dată cînd îi turnam paharul pe gât. Și pe urmă dormea dus.
- Și i-a făcut bine? întrebă Săndel. S-a înzdrăvenit după tratamentul cu palincă?
- Ah, nu! A murit după o juma’ de an, da’ era și bătrân, avea nouășcinci de ani.
- Poate-mi explică și mie cineva, că pe mine nu mă duce mintea până acolo, care-i afacerea cu produsele tradiționale, zise Dan a lu’ Nașu. Toată lumea se bate pe ele, li se face reclamă, au locul lor pentru comercializare în hipermarketuri...și totuși mereu apar discuții și scandaluri referitoare la ele.
- Am luat și eu leapșă o dată, zise Poetul. Poate chiar de mai multe ori, dar n-am realizat asta. Am cumpărat de la un târg de produse tradiționale din București, niște slană și o sticlă de palincă. Când am gustat-o acolo, mi s-a părut bună, palinca adică. Le vindea o fată drăguță, îmbrăcată în costum maramureșean, cu ie și basma verde. Mi-a turnat într-un dop de plastic dintr-un bidonaș de o juma de litru pe care o ținea pe tejghea pentru degustare și mi-a vândut alta, sigilată. M-am lăudat și eu la prieteni și am desfăcut-o a doua zi, dar era cu totul altceva, mai slabă decât țuica de corcodușe pe care o facem aici, în zonă.
- Eu nu am încredere decât în ceea ce văd, interveni Săndel. Acum trei ani am fost la Bran cu familia și cu niște prieteni și toți voiau să servim masa la „Stâna tradițională”. Am ajuns acolo, undeva pe un deal, că abia am urcat mașinile. Până am reușit să parchez, ceilalți o luaseră înainte să admire peisajul și să facă poze. Eu am ales alt traseu și m-am trezit la un moment dat chiar lângă bucătărie. Un tinerel iese cu o cutie de carton în brațe și o aruncă la ghenă. Din cutie cade un ambalaj de plastic. Îl ridic de jos și, din instict, mă uit la etichetă. Pe etichetă scria: „CÂRNAÞI PROASPEÞI. PRODUS CONGELAT”. Îi arăt băiatului ambalajul și îl întreb: „De la Carrefour, nu?” „De la Metro” îmi răspunde el, zâmbind. Dacă tot eram acolo și venea un miros îmbietor de cârnați, am băgat nasul înăuntru. Doi indivizi sortau niște cârnați și îi puneau într-o oală de pământ. „Salut, nene!”, zic eu. „Miroase bine, voi îi faceți¬?” „Da domnule, totul e natural, de la ferma noastră. Și brânza, și carnea, tot”. „Dar ăștia? Și le arăt ambalajul de plastic. Ãia schimbă priviri între ei și unul dintre ei mă apostrofează: „Auzi, dumneatale n-ai treabă? Aici e abcesul înterzis. Ia plimbă ursul! Și ce crezi, că ăia nu sunt buni? De unde să hrănim noi sute de bucureșteni doar cu zece oi? Ia, mergi tălică sănătos, că avem treabă, nu se vede?”
Lucrurile sunt foarte clare, concluzionă Profesorul. În principiu, mâncarea tradițională este mai sănătoasă și e firesc să fie căutată. Pe de o parte, producătorii nu fac față cererii și, mai mult, văzând că marfa este căutată, au mărit și prețul. Comercianții și-au spus că e mai sănătos pentru afacerea lor să cheltuiască la jumătate și să vândă la dublu. Uite așa s-au dat tunuri, cu complicitatea autorităților care, prin reprezentanții lor, își iau partea. De regulă în bani, că nici ei nu cred că au încredere în produse tradiționale. Decât dacă se duc la locul de producție, ceea ce n-aș crede.
- Da’ ăștia, refugiații, pe care o să-i aducă Dragnea la noi în oraș, or bea bere? întrebă Bicuță. Că mici am înțeles că nu vrea să mănînce, că au și carne de porc. Cum să nu-ți placă nene carnea de porc, nu înțeleg. Păi, eu cînd văd micu’ sfîrîind, îmi vine să-l iau direct de pe grătar și să-l bag în gură, chiar dacă știu că mă frige. Am pățit-o de multe ori, dar mi-a trecut cu bere.
- Eu cred că d’aia au și emigrat atîția, găsi explicația Săndel. Cică au aruncat americanii niște bombe cu jumări peste ei și n-au mai putut rezista acolo. Și, Bicuță, chiar dacă nu mănîncă mici, trebuie să le placă semințele, fă-ți stoc.


26 octombrie a.c. „Dimineața, după micul dejun, doctorul Istrate ne-a invitat pe amândoi la el în birou. Ne-a servit cu cafea și am fumat țigări de foi, cubaneze, pe care le-a scos dintr-o cutie de lemn. Am băut și câte un păhărel de rom. M-a întrebat dacă am avut vreodată probleme cu vederea. I-am spus că nu, doar la crepuscul nu disting foarte bine culorile, dar asta se întâmplă tuturor, nu? Mi-a confirmat zîmbind. ‹‹Totuși, poate ar trebui să faci și un examen oftalmologic,›› mi-a sugerat el. ‹‹Dar nu e grabă, îl poți face și acasă,›› a continuat el. L-am întrebat ce îl face să creadă că aș avea probleme cu vederea și mi-a răspuns că asistentul de la sala de sport i-a spus că am confundat culoarea mingii de tenis, din albă am făcut-o verde. Dacă aveți nevoie vreodată de calculator, aveți acces la laptopul meu, ne-a invitat el. Avem internet, vă puteți citi mesajele. Pe desktop nu puteți intra, acolo sunt informații medicale și este parolat din server, de director. Laptopul se afla pe birou și era deschis pe un site literar, cred, probabil agonia.ro, după culoarea de fundal. Pe site-ul ăla scrisesem și eu o vreme, sunt foarte mulți scriitori mai talentați sau mai puțin și mai mulți băgători de seamă, așa că poți obține cele mai diverse păreri despre creația ta, cu condiția să te citească”.

27 octombrie a.c. „La sala de sport n-am mai jucat ping-pong, am exersat la spaliere mușchii abdominali și m-am tăvălit nițel pe o saltea până când am observat că sunt privit insistent și, oarecum, pe sub sprâncene de către o pacientă, care, la un moment dat, a început să plângă. A venit asistentul și m-a rugat să mă ridic de pe saltea și să fac alte exerciții. Femeia se credea pasăre și considera salteaua ca pe propriul ei cuib, mi s-a spus mai târziu. Așa mi-am și explicat de ce, imediat ce am eliberat salteaua, s-a ghemuit pe ea și îi vorbea ceva nedeslușit, dar cu multă duioșie. După activitatea sportivă, am ieșit în curte cu asistentul și cu Ică, la o țigare. Asistentul era o namilă de om, cu alură de bodyguard. Avea tatuate pe ambele brațe ideograme chinezești. L-am întrebat dacă reprezintă ceva și mi-a răspuns că era beat când le-a făcut, dar a aflat că reprezenta înscrisurile de pe bateriile chinezești 777, că asta avea la îndemână ca model.
- Eu am un prieten, zise Micăle, în timp ce turna bere din pet în halbe, care lucra la cafeneaua Keops și și-a făcut un tatuaj cu o ceașcă de cafea și cu numele cafenelei. Da’ ăla de i-a scris tatuajul a greșit și i-a mâncat „p”-ul, așa că a ieșit Keos. Când l-a văzut patronul, l-a concediat, așa că acum s-a mutat peste drum la „Enter”. Da’ cu ăștia nu cred că-și mai face tatuaj. Și mai am o colegă care și-a tatuat numele prietenului „Ion”. După ce s-a certat cu ăsta, și-a găsit un altul, Ionuț, și l-a tatuat și pe ăsta sub primul. Pe primul l-a șters cu o linie.
- Păi, nu putea pur și simplu să adauge „uț”? întrebă Poetul. Mi se pare o prostie.
- Așa i-a zis și ăla nou, Ionuț, că e proastă, de-aia a și părăsit-o după o lună.
- Hai să lăsăm tatuajele și să continuăm cu povestea, interveni Profesorul. Rămăseseși la asistent.
- Din vorbă în vorbă, am ajuns să-l întreb cine e cazat în pavilionul periculoșilor pentru că am auzit, sau mi s-a părut că aud niște plânsete venind din partea aia. ‹‹Trebuie să fie Ina,›› mi-a răspuns el. ‹‹E o tânără care a vrut să se sinucidă după un viol colectiv la care a participat în calitate de victimă. A încercat și aici de câteva ori să se sinucidă cu sedative și alcool, dar am salvat-o. E la izolator, sub tratament și sub stricta supraveghere a directorului care o are sub observație permanentă. Deși e cazată la periculoși, fata e blândă și e foarte frumoasă, o blondă de pus în poster, păcat de ea, ar fi meritat o soartă mai bună, că nu pare deloc proastă, lucra contabil la o cooperativă de credit, că acolo s-a întâmplat și violul, când ăia au intrat să fure banii din seif și au găsit-o pe ea care încă nu plecase acasă. Nici acum nu i-a prins poliția. Fata are până în două’șcinci de ani, stă la noi de patru luni, din când în când mai vine cineva din familie s-o vadă, dar de obicei e sedată, nu te prea poți înțelege cu ea,›› ținu el să completeze.
Seara, am ieșit cu Ică în curte, să fumăm. Luasem câteva felii de salam rămase de la micul dejun și le-am aruncat câinilor, care se țineau după noi. Le-au mirosit și nu s-au atins de ele. Din instinct – și bine am făcut – am pus în buzunar și aparatul de fotografiat, un Casio Exilim, compact, de șaisprezece megapixeli, care filmează și hd și slow motion. Era după ora zece, lumea se culcase, doar în pavilonul periculoșilor se vedea o lumină slabă. Și din nou am auzit un plânset venind dinspre pavilion. L-am atenționat pe Ică, dar el nu auzise nimic. ‹‹Poate e vreo pisică,›› zise el. Nu l-am contrazis, dar după câteva secunde plânsetul se repetă, de data asta mai evident. Acum semăna mai mult a geamăt. ‹‹Da, ai dreptate,›› zise Ică. ‹‹Acum am auzit și eu foarte clar››. Ne-am îndreptat către pavilion, având grijă să-mi setez din mers aparatul pentru fotografie nocturnă. Geamătul venea dinspre geamul luminat slab în culoare verde. ‹‹Ba albastră,›› m-a contrazis Ică. Nu era momentul de contradicții pe această temă, așa că n-am mai comentat și ne-am furișat până la geam. Geamul era la o înălțime peste medie așa că a trebuit să improvizăm un suport dintr-o scândură și niște cărămizi rămase de la ultima reparație a clădirilor.
În cameră, se desfășura un spectacol interesant. Un individ – nu-l întâlnisem personal până atunci – îi administra unei tinere o injecție. Tipul era îmbrăcat în halat albastru, gros, iar pacienta nu avea nicio haină pe ea, nici pijama, nici măcar chiloți. Fata părea că plânge, oricum ceva se pare că nu-i convenea. Avea părul blond și pielea neobișnuit de albă. După aproximativ un minut, s-a liniștit și s-a relaxat. Bărbatul și-a dat halatul jos și s-a urcat peste ea după care a urmat o partidă de sex care a ținut aproape trei minute, încât era cât pe aci să pierd momentul. Am reușit totuși să surprind câteva imagini și chiar să fac un mic filmuleț. Era un tip solid și foarte păros, cam la cincizeci și ceva de ani. După activitatea ludică prestată, bărbatul s-a îmbrăcat, a dezlegat pacienta și a ieșit din salon. Am plecat și noi în grabă, dar am uitat să luăm și scândura. Ne-am retras spre pavilionul nostru, de unde am văzut cum individul traversează curtea și intră în clădirea administrativă, probabil să fumeze țigara de după. După câteva secunde s-a aprins lumina în apartamentul de protocol și atunci ne-am lămurit că tipul era chiar directorul spitalului, domnul Geo, cum îi spunea personalul. Ne-am apropiat de geamul lui și am privit înăuntru. Televizorul era deschis pe un canal porno. Omul a luat o sticlă de Metaxa de pe birou, a tras o dușcă zdravănă, apoi și-a aprins un trabuc și s-a așezat în fotoliu. Am reușit să mai iau câteva imagini după care ne-am retras în cameră. Eram amânoi, și eu și Ică atât de bulversați, încât ne-am culcat fără să mai schimbăm o vorbă”.
- Metaxa ăla, de șapte stele e chiar bun, zise Dan a lu’ Nașu. Am băut și eu de câteva ori la un cumnat, că de cumpărat nu mi-am permis. Grecii fac băuturi bune, mai puțin Uzo, care mi se pare nașpa.
- Că veni vorba de greci, interveni Săndel, am un prieten, Bebe, inginer de meserie. Și mă cheamă pe la el într-o duminică, cică să bem un șpriț. Nu-l văzusem de ceva timp, el lucrează în agricultură, pe partea de mecanizare și îl exploatau patronii zi-lumină. Era anul trecut, prin mai, plouase câteva zile la rând și, pentru că utilajele nu puteau intra în câmp, îi dăduse liber. Și dacă tot era liber se apucase să meșterească un car alegoric pentru parada de Ziua Europei la care participa fata lui în calitate de elevă. Știți, fiecare liceu din județ defilează cu o tematică anume. Anul trecut au fost „ruși”, anul ăsta și-au ales ca temă Grecia. Carul alegoric reprezenta Muntele Olimp, făcut din spumă și modelat să arate aproximativ ca cel real. Dar parcă mai lipsea ceva, și cum orice părere contează, m-a întrebat și pe mine ce ar trebui să adauge pentru a-i da mai mult specific grecesc. Pe moment, nu mi-am dat seama, dar am studiat problema toată noaptea și a doua zi am venit cu soluția. Numai că el deja era plecat la muncă așa că am ridicat prelata de protecție, am adăugat mici detalii, apoi am acoperit muntele la loc. De la chestia aia s-a supărat pe mine, n-am vorbit o vreme, deși nu-mi dau seama de ce, doar am urmărit întocmai specificul grecesc. A ieșit cam nasol, s-a certat cu conducerea liceului, l-au acuzat de sabotaj, cică.
- Adică, mai precis, ce ai făcut? întrebă Profesorul.
- Am făcut rost de niște etichete frumoase și le-am lipit pe marginile carului. Curat specifice: ALEXANDRION, METAXA, SIRTAKI, UZO...A! și Panathinaikos, Buzuki...
- Nu e Buzuki, interveni Micăle. E Suzuki. Are o prietenă de-a mea o mașină d’asta. Și parcă nu e grecească.
- Suzuki e brand japonez, lămuri problema Profesorul. Și nici nu are legătură cu buzuki, care e termen grecesc. E doar o asemănare lexicală. Dacă mergem pe logica asta și Gheorghe Asachi ar fi rudă cu Kawasaki. Eu m-am plimbat în Grecia cu un jeep d’ăsta. Era un model mic, de patru persoane, îl închiriaseră niște ruși cu cincizeci de euro pe zi și nu încăpeau în el că erau prea grași, așa că, după o scurtă negociere, ni l-au cedat nouă cu douăzeci de euro.
- În fine, cu hârtiile alea s-a rezolvat rapid, în sensul că le-a dezlipit, continuă Săndel. Dar a mai fost un moment care a stârnit ceva ilaritate. La fiecare car alegoric, un prezentator, tot elev, specifica la microfon școala și tema aleasă. Dar cineva, probabil de la concurență, i-a făcut o mică modificare în carnețel, schimbând Olimp cu alt cuvânt, astfel încât anunțul a sunat cam așa: „Și acum, Colegiul A care prezintă Grecia. Prin fața noastră defilează Muntele lui Venus simbolizând....bla...bla...bla...”

va urma

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!