Meandre-48-Marea cea mare

Un om aprindea o grămadă de frunze și de crenguțe căzute de prin pomii dezbrăcați. Mihai s-a apropiat salutând din cap și a întins mâinile către focul care a ridicat o flacără vie...
La Mălina lângă Galați, după o ploaie care ținuse câteva ceasuri, frigul se lăsase brusc înghețând apa pătrunsă adânc în postavul gros al hainelor cazone. Fiecare mișcare era însoțită de pocnetul peliculei de gheață. Focul sărac își ridica brațele a îndurare spre cerul plumburiu și ei se roteau, ca niște fripturi verticale, pe lângă focul acela de pe câmp.
Fiecare întoarcere aducea un dram de căldură ca partea aflată spre câmp să înghețe din nou și din nou. Timpul părea că se scurge în buclă, fără sfârșit, ca un chin care trebuia îndurat pentru păcatul de a fi ostaș...
Încă o țigare și pe la jumătatea ei frigul l-a gonit la adăpost.
Așternutul părea neprimitor dar pe măsură ce căldura corpului se acumula, o stare de bine se strecura insidios. O stare de neliniște persista și o dorință de a încheia mai rapid această călătorie devenea din ce în ce mai presantă.
A închis ochii, și-a adus în imaginea creată în spatele ploapelor închise acel dao acoperit cu o mulțime de alți dao, a împins trunchiurile cu puterea minții ajungând fără greutate în al doilea, al treilea, al patrulea prag. Imaginile color au început să se perinde cu grație în ritmul valurilor mării...
Odihnit, dimineața omul a deschis ochii hotărât!”Merg la Marea Nordului apoi o sun pe Ana! „ Placajul autostopistului era încă scris cu Dresda, Berlin, Neubrandemburg, Anklam, Zinnovitz.
După ce s-a spălat energic cu apă rece Mihai și-a făcut bagajul, a făcut curat în cameră și a mers la primărie. Și-a luat la revedere de la uriașul roșcovan apoi a dat să plece. Cu un zâmbet larg zugrăvit pe chipul acela lăbărțat, sub nasul care aducea cu un cartof, primarul i-a oferit un pachet cu mâncare pentru drum.
Șoseaua abunda de camioane cu soldați. Parcă s-ar fi temut să meargă cu rușii...Sentimentul antirusesc era prezent în sufletul românilor mai ales că după invazia din Cehoslovacia. Ceaușescu reușise să retrezească și să ridice la cote înalte acest sentiment latent...“De la Nistru pân-la Don, davai ceas davai palton.. „
Frigul pătrunzător demonstara cu certitudine că se aflau la un început de noiembrie. O geacă matlasată îmbrăcată peste bluza de trening a reușit să mai ia din senzația aceea neplăcută. Trabanturi, wartburguri, popede, varșave și uneori câte o volga treceau în ambele sensuri.Un wartburg a oprit și pasagerul l-a îndemnat să urce.
Cei doi copii de pe bancheta din spate sporovăiau fără încetare în acea limbă plină de consoane reactivând în mintea lui Mihai eterna întrebare: „cum reușești să vorbești atât de repede utilizând consoane mai multe decât vocalele? „
După câteva ceasuri relieful a început să se întindă trădând faptul că se apropiau de o zonă mai joasă.
În dreptul unui indicator de localitate pe care era înscris Zinnovitz, șoferul a redus viteza.
-Wir gehen auf das Meer aus?
Mihai a căutat în ghid și în dicționar apoi a bâjbâit răspunsul că și el merge la mare dar ca să fie sigur a arătat cu degetul fraza din ghidul de conversație.
În scurt timp mașina a oprit la o stație de benzină aproape de malul mării.
Aceeași întrebare despre costul cursei, același refuz politicos și Mihai, cu gențile și sacul de spate a coborât pe țărmul pe lângă care se așternea asfaltul șoselei.
Și-a lăsat bagajele și s-a întors la benzinărie.
Mașina care-l adusese plecase. El a intrat și a arătat prin geamul vitrinei frigorifice două bucățele de salam afumat și de cașcaval afumat. Neamțul acela slăbănog și înalt, sub nasul căruia trona o mustăcioară blondă a înțeles că este străin și pe un petic de hârtie i-a scris prețul.
Suma era relativ mică și a fost achitată fără rezerve. La ieșirea din stație aerul acela sărat i-a umplut plămânii. Răcoarea din aer limpezise zarea și coasta Scandinavă părea că poate fi atinsă cu mâna.
Valurile cuminți anunțau o partidă reușită sau măcar o așteptare a capturii într-un mediu agreabil.
Lansetele au primit niște monturi noi, cu plumbi mai grei. Vârfurile lansetelor înțepau cerul cu nemișcarea lor. Când și când pe spuma câte unui val se vedea câte o frunză arsă de frig. Solul rece l-a determinat să scoată din sacul de spate un sac de dormit pe care la întins pus în două. Întins pe spate, cu privirea periferică cuprinzînd vârfurile lansetelor, Mihai urmărea mașinile civile ce se încadau printre coloanele de camioane rusești care parcă nu-și găseau locul mergând dintr-un loc în altul. Șirul monoton de autoturisme nemțești , vopsite în culori terne, a fost rupt de apariția unui fiat 850 sport, de culoare roșie. Emoția s-a făcut simțită imediat. Așa cum te gândești cu tandrețe la prima iubită tot așa bărbații au nostalgia primului autoturism din viața lor. Avea numai 18 ani, abia își luase permisul de conducere și a sacrificat, pentru a âta oară, doi lei pentru un bilet simplu deloto cu trei numere. Câștigase premiul cel mare de 33.000 de lei. La vremea când bunicul avea un salariu de nici 700 de lei suma părea imensă. Fără să spună nimic bunicului fericitul câștigător a cumpărat un fiat 850 sport, de culoare roșie, de la un pilot. În vremea aceea numerele de înmatriculare din București erau cuprinse între 25 și 75ooo , adică nu existau mai mult de 50.000 de autoturisme. Benzina era ieftină, circulația pe drumurile publice era facilă. Aproape toate autocamioanele mergeau cu benzină C.O 75, aceeași benzină recomandată de producător pentru mașina lui. Era suficient să scoți canistra și cu câțiva lei o umpleai de la camionagii. Doamne, câte femei intraseră pasager în viața lui prin ușa acelui autoturism...Erau fericite să le plimbi, nemaivorbind de un drum la Sinaia sau la Brașov.
Fiatul roșu a intrat în benzinărie, a alimentat și nemțoaica înaltă, cu alură sportivă s-a strâns și a intrat în mașină. Demarajul scurt a fost urmat de o încadrare corectă în fluxul circulației dar când se apropia de locul în care era Mihai, a dat două rateuri și s-a oprit. Fata a coborât, a deschis capota de la motor privind cu deznădejde interiorul. Un abur dens ieșea prin capota întredechisă. Fata a făcut semne de ajutor și câțiva șoferi amabili au oprit coborând din mașinile lor cu două sau cu trei pistoane ca apoi, cerându-și scuze să plece mai departe. Mihai s-a ridicat și cu pași măsurați s-a apropiat. A cerut cheile fetii, a acționat demarorul dar mașina avea bateria decărcată de multele încercări de pornire. Radiatorul părea a avea probleme. Mihai i-a făcut semne că are nevoie de șurubelniță, un patent, ceva chei. Fata a arătat neputință aruncându-și mâinile în lături. Mihai a luat-o de mână și a condus-o la benzinărie arătându-i ce să cumpere. La întoarcere Mihai a demontat radiatorul și l-a spălat în mare de frunzele și praful acumulate între celulele de răcire apoi l-a montat la loc, apoi a trimis fata la benzinărie să-i cumpere apă și antigel. Sitemul de răcuire a fost aerisit și Mihai a făcut semn fetei să aștepte puțin. A împins cu umărul mașina cu portiera deschisă și la a doua încercare a reușit să pornească motorulsărind din mers în mașină. După o curbă făcută în benzinărie Mihai a întors și a ajuns în dreptul fetei, parcând în afara părții carosabile. Și-a căutat ghidul de conversație și cu mare greutate a făcut-o să înțeleagă că ar trebui să lase motorul pornit, cu luminile stinse, măcar douăzeci de minute ca să se încarce bateria. Mihai s-a întors pe țărm și fata l-a urmat. Fata a cerut voie să se întindă alături de el pe sacul de dormit. Bărbatul a desfăcut sacul și a făcut loc fetei. Cu ochii la cer Mihai se gândea la Floricica, la rezultatul demersurilor lui pentru reactivare, la faptul că nu se va putea căsători cu Ana, că până la urmă va trebui să divorțeze. „Și dacă nu reușesc flagrantul delict de adulter cum va rămâne fata la mine? „
Albastrul necuprins a fost obturat de chipul acela alb cu pistrui maronii bordat cu părul scurt și galben ca spicul. Fata îl privea intens apoi l-a sărutat pe obraz întrebând cum poate plăti reparația.
-Fräulein, kostet Sie nichts!
Uimirea de pe chipul fetei nu l-a impresionat. A împins-o discret pe sacul întins și s-a așezat din nou cu ochii la cer.
Lumina a fost din nou obturată și pe cerul albastru s-a proptit chipul unui soldat rus care i se adresa într-o germană care nu putea fi înțeleasă nici cu dicționarul. Mihai s-a ridicat în picioare cuprins de panică, de teamă.
Fata încerca să-i explice că eu sunt iubitul ei și că suntem la pescuit. Rusul a cerut actele și când a văzut pașaportul românesc l-a întrebat în română:
-De unde ești tovarășe?
-Din București dar de unde știi românește?
-Păi șe, moldovineasca nu-i română? I-am zâmbit și i-am mulțumit la înapoierea actelor iar el, ca un adevărat soldat s-a îndepărtat salutând după ce a adresat îndemnul:
-Fte-o, mă! Să vadă și astea cum sunt bărbații pe la noi!
Fata asculta încurcată neînțelegând nimic din ce se petrecea.
Faptul că soarele trecuse de amiază l-a determinat pe pescarul fără noroc să-și strângă sculele și să caute un loc unde să înnopteze cu gândul ca a doua zi să o sune pe Ana să vină să-l ia.
S-a adresat tinerei întrebând-o cu ghidul în mână dacă nu-l poate duce la un hotel mai ieftin ca să poată dormi.
Au făcut cunoștință și Monika l-a întrebat rar dacă nu ar vrea să mănânce mai întâi. Poate că era timpul să mănânce dar cu banii puțini care-i avea era nevoit să cumpere câte ceva de la vreun magazin.
-Ich kann belohnen Sie auch mit dem Essen, kann es?
-Vielen Dank für die Einladung, aber vorsichtig sein, dass wir die Rumänen mehr Brot essen!
Faptul că Mihai a acceptat invitația și că a atenționat-o că românii mănâncă multă pâine a adus pe chipul Monikăi un zâmbet enorm urmat de un hohot de nestăpânit.
Au urcat bagajele în mașină și fata , după circa 15 minute de mers a oprit în fața unei case mari, cu o grădină cochetă la stradă și l-a îndemnat să coboare.
„Nu-mi spune că fata asta m-a dus la ea acasă! „
Ușa s-a deschis larg iar fata a fost îmbrățișată de o nemțoaică spelbă, cu oase mari, cu sânii lăsați. Fata sporovăia în timp ce chipul întrebător al ei îl scruta pe Mihai ca apoi între șuvițele fleșcăite de păr moale să se instaleze un zâmbet care a îndemnat musafirul să intre.
Tată, un tip înalt, cu un halat de mătase auriu cu negru ținea între degete o țigare aprinsă din care se răspândea un fum parfumat. Ascultându-le pe cele două femei a devenit calm și l-a invitat pe oaspete să se așeze.
Ceasul arăta o oră suficient de târzie în pragul serii și Mihai era îngrijorat de eventualiatetea găsirii unui hotel. Masa s-a desfășurat în ciripitul celor două muieri în stinghereala evidentă a musafirului. Femeile au strâns masa iar Monika l-a îndemnat să-și ia sacul de spate în timp ce ea îi ridicase gențile.
-Folgen Sie mir!
Au intrat în camera fetei iar Mihai, după ce s-a închis ușa, a căutat ghidul de conversație încercând să priceapă ce atitudine vor avea părinții în fața eventualității ca fiica lor să doarmă cu un străin în patul ei.
-Sie sind wichtige und tun, was ich für richtig halten!
Că e majoră și face ce vrea ea a înțeles el dar o așa libertate i-a părut ciudată.
Baia separată a oferit posibilitatea unui duș urmat de o noapte de sex care nu l-a mulțumit pe Mihai. Dimineața, în timp ce-și bea cafeau gândurile încercau să se cristalizeze pe această temă.
„Nemțoaicele aste fac sex în competiție, parcă ar merge la antrenament! Nu au tandrețe, nuau pudoare , nu au finețuri. Nu-și lasă partenerul baltă, fac tot ce ar trebui dar totul pare...prea nemțesc! „