Meandre -52-mi-e dor, de acasă mi-e dor!

Cu un scârțâit care denota că saboții s-au desprins cu greu de bandaje, trenul s-a urnit. Ana, cu ochii înlăcrimați flutura o batistă. Mihai privea scena cu un aer de suspiciune.“Prea seamănă cu un tablou lacrimogen și bine studiat! Poate că o fi sinceră fata asta dar dintr-o nemțoaică e greu să faci o româncă sadea...„
Mihai a ridicat fereastra vagonului de dormit și a început să așeze cumva muntele de bagaje. În ultima clipă, pentru că tot mai avea suficiente mărci, Mihai intrase într-un magazin cu articole sportive și cumpărase două butelii mari de voiaj, duble față de cele de la cehi, și două caiace pliabile, cu gândul să le vândă acasă. Termosul mare și larg în care plasase zece pești Plecostomus , pentru a masca conținutul, purta în mod plăcut un trandafir primit de la Ana. În țară nu se găsea această specie.
După ce a plasat bagajele, Mihai s-a așezat scoțând banii pe măsuța rabatabilă. A așezat banii pe țări de proveniență și i-a separat știind că la Praga și la Budapesta avea să plătească magazinajul pentru bagajele lăsate în custodie.
Dorul de casă, vaga nerăbdare de a ajunge, solitudinea din compartiment, lăsau libere toate gândurile care fuseseră rămase în adormire. „Ce se întâmplă cu raportul pentru reactivare? Ce fac cu fata mea în alternativa divorțului? Va fi nevoie de realizarea unui flagrant delict de adulter! Poate că nu e totul pierdut și Mariana va da dovadă de rațiune și să-și reintre în matcă...O fi dorit ea vreodată să se normalizeze relația? Ce căuta certificatul de căsătorie pe aceeași filă cu al Marianei Dicu ...„ Păsările de pradă dădeu târcoale ca în preajma unui muribund. „Nu mor caii când vor câinii! Mă voi lupta din răsputeri! Vorba unui prieten în vârstă îmi revine în cap: bă, eu sunt curvă bătrână și nu mă sperii de pulă mare! „
Cu o mișcare verticală a palmei a alungat gândurile ca pe niște muște sâcâitoare. Zgomotul monoton al roților nu reușea să-i aducă odihna de care ar fi avut atâta nevoie. Mihai a mirosit trandafirul și mirosul lui l-a mai destins.
Somnul atât de așteptat a fost întrerupt de anunțul însoțitorului de tren că se apropie Praga.
Cu mișcări precipitate, chiar dacă știa că are la dispoziție mai mult de o oră până la plecare, Mihai a coborât pe peron. Cu pas alert a ajuns la „bagaje de mână“, a dat chitanța și a plătit suma solicitată. Cele câteva coroane care îi rămăseseră aveau să ajungă în cine știe ce cutie de tablă, mărturie a acestei călătorii. Vestitul chioșc cu bere și cârnați era nelipsit. Berea a sorbit-o cu sete iar cârnatul cu pâine l-a băgat în buzunaru hanoracului. Bagajele, destul de voluminoase, au poposit la rândul lor în plasa de bagaje a cușetei.
Nici la Praga nu a primit vreun alt tovarăș de drum.
Zgomotul roților îi aducea din nou în minte frământările.“ Oare grupul acela de colonei și generali cărora le dăduse în vileag porcăriile îl vor lăsa să revină între militari? Poate că voi câștiga acest război pe care îl port pe mai multe planuri dar va fi ea o victorie a la Pirus? „
Alternând perioadele de somn și de trezire cu scurte pauze ca să mai mănânce câte ceva, trenul , încet-încet a intrat într-un peisaj de câmpie. Mihai a pregătit banii pentru bagajele lăsate în gară. Același interval de timp de staționare îi permitea să nu se grăbescă. Cele două valize uriașe lăsau în urma lui o dâră grea de miros de parfumuri și cosmetice.“Ce mă fac la vamă? Dacă îmi confiscă ăștia marfa?“ Ajuns în compartiment Mihai a scos o sticlă de Denim și a pregătit-o pe masă, un cartuș de kent, două ciocolate toblerone. În gentuța cu acte mai avea o sticluță cu ceva tărie de la Ana. Granița se apropia vertiginos. Sub perna de pe cușeta de jos Mihai a ascuns marfa pregătită pentru vameși. După asta omul a spart sticluța cu după ras lăsând-o la vedere, apoi a luat o gură de tărie și restul l-a vărsat pe pat...
Cu o țigare agățată de buza inferioară, țigare un pic strâbată, Mihai s-a așezat într-o rână jucând rolul uni cetățean destul de beat. Mirosul de denim, amestecat cu mirosul de tărie de proastă calitate, erau menite să mascheze mirosul pregnant de cosmetice care se insinua din valizele ridicate de la Budapesta.
Grănicerii și vameșul au glisat ușa
-Vă rog să prezentați actele la control!
Cu o voce împleticită Mihai a-nceput să peroreze:
-Slavă Domnului că am ajuns acasă ! După atâta iștenem și atâta zovaiter mai aud și io o vorbă omenească. Domnule militar, te rog înjură-mă, da așa sănătos, românește.
Patrula a zâmbit un pic condescendent. După aplicarea ștampilei pe pașaport s-au grăbit să tragă ușa ca mirosul acela îngrozitor să nu se mai răspândească pe culoar.
Gara de Nord! -s-a auzit glasul însoțitorului
Pătrățelele de culoare muștar reveneau din nou în drumurile lui.“Dacă a pleca un pic înseamnă a muri un pic, la fiecare întoarcere o fi puțină renaștere? „
Mihai a rememorat multitudinea bagajelor și a început să se îngrijoreze. În primul rând ce taxiu putea să cuprindă tot? A hotărât să iasă din gară pe la peroanele de la Gara Basarab de unde putea lua o furgonetă. Lângă Comenduirea de Garnizoană a văzut un cărucior foarte mare, abandonat. „O fi de la poșta militară?„
Bagajele cărate încet-încet la ușa vagonului ocupau un spațiu impresionant. Mihai a coborât vijelios și a adus căruciorul. Caiacele, butelile, valizele cu cosmetice, valizele cu haine și bănuri, gențile cu cumpărături de la nemți, sacul de spate, toate s-au așezat pe cîruciorul galben, cu vopseaua scorojită.
Împinsul la cărucior i-a amintit de bunicul Beni care fusese hamal în Gara de Nord. „Ce este și viața asta! Dacă în copilărie bunicul a crescut cu bonă, învățând germană și franceză, odată cu venirea comuniștilor studiile lui s-au oprit. Ce ținută de aristocrat avea „Don Beni„ așa cum i se adresau colegii era aceptat ca primul care avea trecere la peron când veneau trenurile din vest. Părul alb, pieptănat impecabil cu o cărare englezească, ținuta de militar, nasturii lustruiți și strălucitori, petlițele de catifea roșie „ Mihai abia se vedea din spatele căruciorului. Nu se vedeaa nici măcar o furgonetă. Mihai s-a așezat pe bancă aprinzându-și o țigare . Un pasager dădea un telefon. Colonelul Hodor, nea Fane cum îi spunea colegii, indiferent de grad, când s-au întors dintr-o misiune l-a îndemnat să-și cumpereliniște cu 25 de bani. „Domnule locotenent, când ajungi în gară să nu uiți să dai un telefon acasă. Înlocuitorul tău la comandă va avea timp să plece în liniște, soția va avea timp să pregătească ceva de mâncare și să te întâmpine cu drag. „
Mihai a căutat o fisă și a sunat acasă! Într-un târziu Mariana a răspuns sec
-Da! Cine este?
-Eu, Mihai!
-N-ai crăpat pe acolo. Nu te-a găsit moartea?
-Nu! Și chiar m-am întorsca un Moș Crăciun.
--Să te ia dracu de moș!
Furgoneta a apărut. Bagajele nu mai păreau atât de multe. „ Poate că ar trebui să merg la mama mai întâi. Cine știe ce surprize mă mai așteaptă!“