Meandre 62- brad de casă nouă

A doua zi de dimineață Mihai și-a călcat hainele și s-a pregătit de revista de frint. Nenea Bibi a adus pentru Floricica o tavă cu pâine prăjită pe plită două ouă ochiuri și câteva felii de mușchi țigănesc.
Mihai l-a privit cu recunoștinți.
-Tata, să stai cumințel că merg la revista de front și apoi vine tata la tine.
-Bine , tătic, sunt cuminte. Mă joc cu Ramona, păpușa aia blondă care mi-ai luat-o tu anul trecut .de ziua mea.
„Dacă nu am murit la 33 de ani înseamnă că am scăpat de vârsta la care a fost răstignit Iisus, de vârsta la care au murit danton, Bălcescu și câți alții! „
Colonelul cu cizmele lustrite a trecut în revistă cadrele, civilii și soldații.
Vocea aceea pițigăiată a salutat:
-Bună ziua, soldați1
-Să trăiți tovarășe colonel!.
Răspunsul la salut s-a urcat spre cer ca apoi să se loveascăde munții din preajmă și s-a întors ca un ecou obosit.
După revista de front comandantul l-a repartizat la o companie unde a primit un pluton de soldați și funcția de locțiitor de comandant de companie.
-Toalent major, cinci zile veți merge la Petroșani la brigadă să faceți un curs de mineri și de artificieri. Cum aveți actele de absolvire veți intra în șut!Sunteți membru de partid?
-Da, sunt!
-Să mergeți la BOB să vă ia în evidență!
Mihai a plecat cu nenea Bibi și au luat fata la plimbare prin oraș. Au mers la școală și au înscris fata apoi s-au plimbat.
-Vă înscrieți la popotă?-a întrebat Bibi.
-Sigur, ce altă alternativă avem?.
Au mers la popotă și Mihai a luat bonuri pentru două persoane pe o lună întreagă. Au găsit și un cinematograf în care rula un film care rulase cu doi ani în urmă în București. Bibi i-a dus la o cofetărie care era jumătate bar și jumătate cofetărie.
-Pentru toate gusturile, prăjituri pentru cei mici, prospături pentru cei mari.
Cele câteva mese ale barului, amplasate într-o parte a încăperii erau ocupate de femei fardate strident a căror înclinație era evidentă.
La ora trei și jumătate un val de tinere moldovence, cu părul legat la spate în băsmăluțe, a umplut strada.
-Fetele de la Viscofil! Le-a adus Ceaușescu ca să aibă minerii neveste.
-Mi-a zis colonelul să-mi caut casă. Ce a vrut să spună?
-Păi exact ce a spus, să-ți cauți casă. Tu nu vezi câte apartamente goale sunt?
Pe strada mare se auzea din ce în ce mai tare o fanfară intonând un marș funebru.Mihai privea în lungul străzii încercând să înțeleagă ce se petrece.
-A mai murit un miner, de fapt trei. S-a prăbușit un abataj și i-a prins jos. Salvatorii au scos în viață doar unsprezece. Ãștia trei erau zdrobiți.
Pereții cenușii ai blocurilor se ridicau cu ferestrele sparte de parcă erau niște orbite de morți care muriseră în picioare de multă vreme.
Blocul de pe malul Jiului, bloc cu zece etaje, avea un aer demn și oarecum acuzator.
-Hai să vedem , poate găsim aici un apartament bun.
Încet-încet Mihai cu fetița și cu Bibi au ajuns la etajul al zecelea. Liftul nu funcționase nici măcar o zi. Un apartament cu trei camere scăpase vandalizării. Apartamentul avea toate ușile și ferestrele întregi. Numai broaștele de la ușă lipseau. Bibi a scos un creion de tensiune și l-a băgat într-o priză!
-Ãla e! Avm și curent! Bătrâne, azi facem amenajarea.
Au coborât și s-au întors la cazarmă. Bibi a luat cu el câțiva soldați „de pe ouă „ înarmați cu cârpe , găleți, detergent și ziare.
-Băi, ascultă comanda la mine.
Soldații au luat poziția de drepți.
-Băi, faceți lună ca la mama acasă, spălați closetul, baia, geamurile ușile și pe urmă cărați apă de la Jiu, că doar e jos lângă bloc, și umpleți cada. Aici o să se cace un locotenet major, clar?
-Să trăiți!
Ofițerii însoțiți de fetiță au coborât și au trecut prin fața unui magazin. Mihai a cumpărat ceva mezeluri și și-a exprimat mirarea față de bunătățile care se aflau în galantar.
-Măcar atât să aibă și oamenii ăștia! De când l-au ținut pe politrucul ăla în subteran nu a mai lipsit mâncarea în Vale.
Ajunși la cazarmă Bibi a mai luat câțiva soldați ca să care paturile, cazarmamentul, două scaune și o masă. Apoi locotenentul l-a tras pe unul de-o parte.
-Băi, de când n-ai mai fost în permisie?
-De șase luni, să trăiți.
-Luni pleci în permisie cinci zile dar până diseară faci un reșou pe BCA și-l duci la casa tovarășului locotenent major. E în blocul turn de la Jiu. Vezi să fie de un metru pe jumătate de metru, cu cablu ca lumea și cu ștecher bun.
-Păi...de unde să fac rost de nichelină așa mare?
-Să te întreb eu cum faci de furi lemne de la mină cu mecanicul de pe locomotivă? Descurcă-te!
Începuse să ningă. Fulgii mari și albi se străduiau să mai acopere mizeria de pe străzi și cenușiul de pe fațadele clădirilor.
Se lăsa seara. S-au întors la cazarmă și au mâncat la poptă, apoi au plecat „acasă „ la Mihai.
Totul era spălat și curat. Geamurile lăsau să se vadă vârfurile munților care se profilau pe cerul cenușiu.
Soldatul care coordonase toată activitatea s-a adresat lui Bibi:
-Toa lent, vreau să vă arăt ceva. Într-una din camere , într-un vas uriaș era un brad cu rădăcină care își etala coroana splendidă.
-Bravo, mă. Vine acum Anul Nou, să aibă și omul pom de iarnă. E cu rădăcină?
-Da, să trăiți! L-am scos cu mult pământ și l-am udat bine.
Ostașul cu reșoul a intrat pe ușă.
-Ai venit? E gata?
-Da, să trăiți.
-Ia bagă, să vedem.
-Brusc intensitatea luminii de la bec s-a redus. Nichelina a devenit incandescentă după ce a scos puțin fum. Căldura începuse să se simtă.
-Bravo, mă. Vino mâine la mine la cancelarie!
Bibi a scos din buzunarele vestonului două broaște de ușă și o șurubelniță și s-a apucat să le monteze. Atmosfera se încălzise așa că totul devenise plăcut.
Fumul de la etajele inferioare care urca prin casa liftului nu mai intra în casă ci ieșea prin fereastra spartă de pe hol în aerul și așa cenușiu al orașului. Oamenii spărseseră pereții de la bucătării și scoseseră burlanele prin casa liftului. În fiecare zi minerii veneau de la muncă cărând pe umăr o scândură care era bătută în doi butuci. Așa se explica zicala : „vine mutu cu butucu! „