N-a înțeles niciodată 3 lucruri. N-a putut? N-a vrut să facă un efort în sensul captării înțelesului? Nimeni, nici măcar ea, nu poate spune exact... Cum stau, domʼle, chestiile alea cu TRÃDAREA? Dar cu BÃTRÂNEȚEA? Dar cu ea, doamna... MOARTEA? Pentru că acum, într-un sfârșit aproximativ de august, când se apropie ziua de naștere a Bunicii celei Bune – deja plecată de câțiva ani la Ceruri – Sonia vede puțin altfel „lucrurile”, mai exact „cele 3 lucruri”. Ce-o fi apucat-o? Păi n-a apucat-o! Nimic! Pur și simplu! Câteodată vara este istovitoare, nu se mai sfârșesc zilele, nopțile te înhață, iar oamenii... oamenii-ăștia o iau puțin razna, vorbesc în dodii, li se afundă mutrele, și le acoperă cu câte 2-3 perechi de „ceva” (impermeabil 100 %, dar în raport cu ce?) și ținʼte bine!!! Mama lui de adevăr... se duce la vale, se tot duce... se face mărăcine, pui de bogdaproste, praf se face... praf și pulbere... îți îmbracă gleznele și-ți îneacă răsuflarea... Îhî, îhî... îhî... – sau cum va fi receptând fiecare o înecăciune... Ãsta o fi sfârșitul?! Nu, nu are prea multe de spus acum. Doar că nimic nu i se pare mai greu de dus în lumea asta decât „cele 3 lucruri”. Dacă cineva – tot vreun deus ex machina – i s-ar înfățișa generos și i-ar propune: - Na, ia de alege 2 dintre cele 3 mai puțin grave și te-oi debarasa de unul... recunoaște, ea nu ar putea dispune de bunăvoința aceluia pentru că, din punctul ei de vedere, toate sunt la fel de grave..., extrem de graveeeee... Și totuși... Se trezise o doamnă la o emisiune să pună o întrebare absolut stupidă din perspectiva ei, a Soniei, anume: Dacă inevitabilul s-a produs (care „inevitabil”, doamnă?!), cum negociază cei 2 (care „cei 2”?)? Sonia s-a simțit puțin analfabetă... puțin angoasată... dacă ea ar fi trebuit musai să fie în rolul unuia dintre respondenți, ce ar fi spus? Ar fi dat bir cu fugiții? Sau... Nu, nuuu, pe ea n-a trădat-o nimeni niciodată (nici ea n-a trădat pe... nimeni!! Nici n-o să!!), adică nu unul dintre „cei 2”, nu... el!!! (De restul nu-i mai pasă!) De unde știe?! Păi știe! Dacă nu ea, cine altcineva?! Și i-a spus verde-n față direct prin ecran: Uite cum stau lucrurile, cucoană, eu n-am fost niciodată în situația asta (pentru că eu sunt așa... și... mai nu știu cum, astfel încât... și încât...), dar îți spun că dacă „inevitabilul” s-a produs (știm noi amândouă... care... inevitabil), atunci problema reconcilierii este una absolut falsă!! De ce?! Pentru că eu îs muiere „imposibilă” și... înțelegi... dacă inevitabilul (tot.. ăla) s-a produs, eu tai în carne vie! Adicătelea, după consumarea inevitabilului (i-auzi ce scorneală absolvitoare de toate păcatele... mai mult sau mai puțin adamești!!!), nu poate urma decât... decapitarea! Și doamna a auzit așa prin ecran și a schimbat subiectul... I-a trimis telepatic o întrebare: Da nu sunteți... creștină!? Da, doamnă, foarte îs!!!! – a spart Sonia ecranul...

***

Oamenii-oamenii!!! Ce se mai pricep oamenii să vorbească despre trădare și despre iertare, și iar despre trădare... Câte argumente, false argumente nu sunt în stare să conceapă să o poată lua de la capăt, să trădeze încă o dată și încă o dată..., că oricum „Dumnezeu ăla” prea aproape nu-i! De vreme ce, buni „creștini” cum suntem, ne vom ierta cu siguranță unii pe ceilalți, ne vom pune din nou acel „ceva” pe fețe, ce buni vom fi, aproape... niște „sfinți”!! Apoi, dacă n-am păcătui, oare, cum am mai putea ierta? Și noi vrem să iertăm! Vrem să!? Și iertarea ce să facă? Să dispară... așa pur și simplu ca și cum...?! Nu, ea n-a fost trădată niciodată, nu în felul acela, nici nu va fi!! Dar demonul neîncrederii o ispitește și, atunci, vrea să știe exact, dar exact ce va face?! Nu are un răspuns propriu-zis. Ca o revoltată ce este, nu poate gândi decât radical: o să-și pună armură din zale. Una din fier. Una din propria piele. O să... o să.. o să...


***

Trădarea este o eroare, la fel ca și bătrânețea, și moartea.. De care singur responsabil este omul... Dar, într-o zi, când timpul va fi mai puțin neîngăduitor, o să le spună tuturor cum a găsit ea o cale să îmbătrânești și, în același timp, să fii tânăr, cum să mori și să fii viu... Fir-ar să fie! Na, că pentru trădare n-a găsit, nici măcar minimul șiretlic!! Deci, deus ex machina, fii drăguț te rog, mai ești pe-acolo, ia-mi tinerețea și viața, ia-le, nu mai sta; te somez: lasă-mi NETRÃDAREA!!