Domnul Nicanor stătea în curte sub acoperământul chioșcului de vară și-și sorbea cafeaua savurându-și țigarea în atmosfera moale a acelui sfârșit de ianuarie.
Azi mergea din nou la muncă dar până atunci mai era. Pensiile mici, ale lui și ale doamnei Filofteia, l-au determinat să mai muncească ca să poată supraviețui material.
-Măi, Nicanor, iar ai ieșit dezbrăcat și pe urmă tot eu trebuie să-ți pun prișnițe și să te veghez.
„Ce ciudat! Ea îmi spune Nicanor numai când e nervoasă pe mine, în rest îi este mai comod să-mi spună Nic și atât. Ca o reciprocă eu îi spun Fila, așa ca marca aia sportivă, pentru că Filofteia sună nepotrivit și mai e și lung...”
-Bine, Filofteia, spuse el apăsând și silabisind prenumele ei, așa, ca o răzbunare, vin și-mi mai pun ceva peste halat. Tu nu vezi că toamna s-a prelungit și o va da în primăvară direct?
-Mâine-poimâine sunt Lolele și tu vorbești în dodii. E destul să se strâmbe vremea o noapte și o zi și să vezi tu amar de zăpadă și de frig. Grăbește-te că întârzii la serviciu! Vezi că ți-am pregătit mâncarea pentru cățeii din pădure, ăia care s-au pripășit pe lângă postul vostru de pază, haita aia.
-Or fi ei pripășiți dar în acea haită există o ierarhie și niște reguli respectate de toată lumea. Șeful haitei, dacă se încalcă regulile, ia măsuri imediat.
-Ar trebui să mai învățăm de la animalele astea despre reguli, respectarea și măsurile care trebuie luate atunci când se calcă regulile în societatea umană. Tu nu vezi că noi, oamenii, nu mai respectăm regulile ancestrale și creem noi reguli, după cum ne convine?
-Las-o dracului de politică, măi Fila, hai că vin să mă pregătesc de plecare!
Omul s-a spălat, s-a îmbrăcat, și-a pus mâncarea în sacoșă, și-a luat telefonul, ochelarii și țigările, și-a sărutat nevasta și a urcat la volan.
Lipsa precipitațiilor din iarna aceea îi induceau gânduri despre seceta ce urma să vie. Dacă dimineață frunza de nuc din vârful pomului se lăfăia pe cerul albastru acum fundalul devenise plumburiu, o adiere de vânt se iscase iar aerul devenise mai rece.
Fila a venit din casă și prin geamul mașinii i-a dat un fes gros:
-Ia să nu mai faci pe tinerelul cu șepcuța aia, pune fesul și trage-l bine pe urechi! Pa!
Ea deschise porțile ca să poată ieși mașina.
Nicanor a ajuns repede la marginea pădurii iar cățeii îl așteptau la barieră. Haita știa cu precizie ziua în care intra el de serviciu pentru că odată ce mașina albastră venea și găleata în care „umanul acela mare, cu mustață„ aducea mânacre călduță cu pilaf de orez cu spinări de pui, amestecat cu ronțănele și pâine înmuiată în zeamă.
Blechi, șeful de haită, bătrân și fără dinți, s-a apropiat băgându-și capul sub palma lui.
-Da, moșule, și pe tine te iubește tata! Roșu, Cocuța, Micuța, Bunuțul, au venit fiecare la mângâieri, numai Răul stătea mai la distanță și dădea din coadă.
Cablul a fost descuiat, mașina a intrat în suprafața Taberei, apoi cablul și-a refăcut poziția de oprire a accesului, prins în lacăt.
Nea Gică a plecat după ce a predat serviciul iar Nicanor a dat mâncare la căței.
După ce s-au săturat, fiecare și-a reluat obiceiurile: hoinăreau prin pădure, unii mergeau la un Mega Image din apropier, alții stăteau în preajma barăcilor.
Bunuțul era un câine de talie relativ mare, cu ochii încondeiați de o linie curbă și neagră ceeace îi dădea un aer în plus de bunătate. La câți pui se născuseră în Tabără, semnul că puiul a devenit adult ara dat de ziua în care se repezea amenințător la Bunuțul, cel sortit să rămână veșnic ultima treaptă a haitei, și atunci tânărul își căuta locul în ierarhie...
Cocuța făta de cel puțin de două ori pe an dar puțini căței supraviețuiau. Acum fătase de ceva vreme și cățeii trebuiau înțărcați așa că mama nu prea le mai dădea lapte. Chiar dacă mâncau mâncare cu haita, tot căutau țâța mamei.
Blechi, a ridicat capul ciulindu-și urechile ciuruite de încercările de a i se pune crotalie. Urechea stângă, îngreunată de semnul acela galben, pus de oameni, se ridica doar pe jumătate din cauza greutății obiectului. S-a ridicat în picioare și a ridicat buzele scoțând un mârâit de avertizare în timp ce gingiile arătau lipsa caninilor.
Foșnetul provocat de călcătura unui câine, trăda apropierea unei ființe patrupede, cu blană mărișoară, de culoare neagră, înspicată cu alb, care, pe picioarele scurte și crăcănate, purta un trup cilindric și bine legat. Botul, ornat cu niște mustăți zburlite, purta deasupra lui niște ochi aproape umani.
Blechi a mirosit fata și a conchis că nu prezintă interes sau vreun pericol de răsturnare a șefiei, apoi, rând pe rând, ceilalți au inspectat intrusa. Cățelandrii lătrau amenințător dar cățelușa i-a ignorat și chemată de un gând lăuntric s-a dus direct la Bunuțul. S-a așezat lângă el de parcă ar fi cerut ocotirea lui.
Bunuțul s-a jucat cu cățelușa, apoi a plecat spre una dintre barăcile dărăpănate. Cățelușa l-a urmat, aproape lipită de el.
-Cum să o botez pe fata asta? Să-i zic Lola, că tot vin Lolele acum.
Au mai trecut câteva ture de serviciu și Lola s-a integrat în haită de parcă era de când lumea acolo dar apropierea tandră față de Bunuțu a rămas neschimbată.
Începuse să ningă- La masa de dimineață nu s-au prezentat toți cățeii dar Nicanor nu s-a impacientat știind că unii dintre ei merg la cerșit la Mega Image. Nu plecau de foame pentru că la tabără primeau suficientă mâncare. Poate socializau, poate că doreau ceva bunătăți, poate că le plăcea să vadă mai mulți oameni, mașini.
-Alo, Fila, plec acum de la muncă, ce trebuie să cumpăr?
Fila i-a înșirat lista și el a plecat spre casă cu oprire la Mega Image. Începuse să ningă de câteva ceasuri și vântul rece prcă anunța un pui de viscol.
În parcarea de la Mega, lângă peretele magazinului, Bunuțul, alături de Loala, stăteau întinși.
Nicanor a bifat toată lista la care a adăugat 100 de grame de parizer să-l dea celor doi.
A ieșit din magazin și a văzut-o pe Lola lovindu-l cu botul în burtă pe Bunuțul și lingându-l pe botul însângerat. Fulgii se așezau pe Bunuțul formând o movilă albă.
Nicanor s-a apropiat și Lola l-a întâmpinat cu chipul ei blând parcă trist. Bunuțul, plin de mușcături, cu limba scăpată printre dinți, era rece.
Un paznic s-a apropiat:
-Domnule, câinele acesta mare s-a luptat cu o haită întreagă de câini apărând-o pe cățelușa asta neagră apoi s-a tras aici lângă perete și după câteva minute după ce a gonit toată haita, a murit. O să-l arunc jos pe vale, că se-mpute aici.
Nicanor a tras mașina cu spatele, luat trupul înțepenit în brațe și l-a așezat pe o folie în portbagaj.
-Lola, marș acasă, marș, nu auzi?Du-te la Tabără!
Lola, cu privirea îndurerată s-a depărtat.
Nicanor a demarat încet și a plecat spre casă ca să îngroape cățelul alături de mulțimea de căței care trăiseră pe lângă casa lui.
A oprit și a deschis poarta apoi s-a trezit cu Lola lângă el.
Și-a dus bagajul în casă și și-a luat o cazma ca să-ngroape câinele. Lola, lingea botul însângerat și lovea cu botul pieptul celui care fusese ocrotitorul ei, dorind să-l cheme la viață.
Trupul mare și-a găsit odihna în groapa de la cimitirul cățeilor.
Nicanor aluat cățeaua în brațe și a băgat-o în casă.
-Ce faci domnule? Iar mi-ai adus un câine? Avem destui iar mâncarea pentru ăștia de acasă și cei de la tabără mă costă destul.
Lola stătea în picioare lângă ușă. Domnul Nic a deschis ușa iar lola s-a repezit la mormântul Bunuțului așezându-se pe burtă. Ninsoarea se așternea calmă peste Lola.
Nicanor a încropit un abăpost deasupra gropii, a pus un braț de frunze uscate pentru Lola și s-a dus la culcare.
Dimineața Lola era la mormîntul prietenului ei.
-Mamă, te rog să o primim și pe fata asta la noi în curte. E cuminte, nu e bătrână și le mai ajută la pază pe fetele celelate două. Și așa Pirania a depășit 16 ani. Poate că ar fi cazul să se pensioneze...
Filofteia a ieșit în curte și s-a dus către Lola. Cățelușțșa i-a dat din coadă și mama i-a adus o farfurie cu orez cald amestecat cu ronțănele...





.