agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Concursul ”Romeo și Julieta la Mizil”, Ediția a XVIII-a, 2024-2025, Mizil
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-11-11 | |
*54. Crăciunul.
Mult aşteptata zi a Crăciunului sosise, în sfârşit. Era primul Crăciun pe care-l petreceau nu pe Terra, ci pe suprafaţa Proximei, însă din nefericire pentru ei, tot în interiorul navei lor albastre, „Pacifis”, fiindcă datorită regulei de bază a Proximei, liniştea, nu puteau petrece în marele oraş artificial de sub cupolă. Însă pentru ei era bine chiar şi aşa, pentru că erau, evident, tot împreună. Se strânseră toţi pe puntea principală de abia la ora 10.00, unde încă se auzeau acordurile colindelor de Crăciun, datorită comandantului lor, care avusese grijă de acest aspect. Nick, încântat de uniforma primită, era singurul care era astfel îmbrăcat, sora lui, Ly, preferând una dintre rochiile pe care le primise de la Lia. Lucian, cu noul său şorţ de bucătar, cel roşu, se afla cu cei doi roboţi în bucătăria navei, preparând de zor alte delicatese culinare, considerând că nu era suficient ceea ce rămăsese din ziua precedentă. Mihai ocupase fotoliul din faţa computerului de cum sosise pe puntea principală, aducând îmbunătăţiri noului său joc, iar Nis ronţăia leneş la dulciuri, doar era ocupaţia lui favorită. Astfel debutase această zi, marţi, 25 decembrie 2091. Pentru locuitorii Proximei era o zi ca oricare alta, o zi obişnuită, fiindcă ei nu sărbătoreau Crăciunul. Evident, aveau şi ei vreo câteva sărbători tradiţionale, însă se manifestau foarte rezervat, deloc zgomotos, liniştit, sărbătorile lor fiind lipsite de fastul obişnuit pe Terra. În jurul orei 11.00, aflaţi încă pe puntea principală, cei din interiorul navei „Pacifis” serviră o mică gustare, care nu putea fi considerată de dimineaţă, însă acest lucru nu constituia o problemă majoră. Era doar un alt mic-dejun servit mai târziu ca de obicei. Admirau tăcuţi bradul situat în mijlocul încăperii, a cărui instalaţie luminoasă multicoloră clipea neîncetat, reflectându-se în globurile strălucitoare şi în celelalte ornamente agăţate în brad, inundând întreaga punte principală cu luminiţe colorate, ce se stingeau şi se aprindeau mereu. Ly întrebă: - Deci, acesta-i Crăciunul? - Ce vrei să spui? păru nedumerită blonda. - Păi... spuse Ly. Asta-i tot? - În linii mari, cam atât, răspunse Stela. - Deci, aşa sărbătoriţi Crăciunul? Totul se rezumă la un brad împodobit şi la faptul că vă faceţi unul altuia cadouri? Atât? continuă Ly cu întrebările. - Nu tocmai, replică Alex. Sărbătoarea în sine, e mult mai complexă, nu se rezumă numai la atât. - De fapt, e o sărbătoare religioasă, explică Nis. Şi nu că aş şti eu foarte multă religie, dar ştiu că se sărbătoreşte naşterea lui Isus Hristos, fiul lui Dumnezeu şi al fecioarei Maria. Credincioşii creştini merg la biserici, unde participă la slujbe religioase ţinute de către preoţi cu această ocazie. Dar nu toţi oamenii de pe Terra sărbătoresc Crăciunul, ci numai creştinii, adică aceia care aparţin unui anumit cult religios, deci, cei care cred în fiul lui Dumnezeu şi al fecioarei Maria. În unele ţări, cu religii diferite, această sărbătoare nu există, însă marea majoritate a populaţiei Terrei încă sărbătoreşte Crăciunul şi în prezent, deşi puţin mai diferit faţă de trecut. Iar cei şapte tineri le explicară noilor lor membri ai echipajului, cei doi fraţi Kuny, despre obiceiurile legate de Crăciun, religioase şi nu numai. Cei doi fraţi ascultară totul cu atenţie, fascinaţi de povestea Crăciunului, pe care o găsiră interesantă. - Înţeleg, spuse Ly îngândurată. Şi ce alte obiceiuri mai aveţi, legate de Crăciun? - Păi, ar mai fi şi alte obiceiuri. Cu excepţia faptului că în această zi, familiile se reunesc în jurul mesei, sărbătorind cu bucate cât mai alese, ar mai fi, spre exemplu, colindul, aminti Lucian unul dintre obiceiurile de Crăciun. - Colindul...? păru Ly nedumerită. - Da, răspunse Mihai. - Adică...? întrebă Nick. Muzica aceea pe care am auzit-o atât ieri, cât şi azi, aici, pe puntea principală? - Da, acea muzică, acceptă Maria. - Şi ce obicei legat de aceste colinde aveţi? se interesă tot Ly. - Păi, din câte ştiu, de obicei, cel mult cu o săptămână înainte de Crăciun, copiii plecau în fiecare seară cu colindul, prin vecini. Şi eu mergeam când eram mic, răspunse Mihai. - Unde mergeai când erai mic? nu înţelese Ly. - Păi, cu colindul, prin vecini, sau aiurea, la necunoscuţi, spuse campionul. Mergeam împreună cu unul, doi sau trei prieteni, să colindăm. - Să colindaţi? zâmbi Ly, încă nedumerită. Unde să colindaţi? - Ly, asta înseamnă că un copil sau un grup de copii mergeau să cânte prin vecini nişte cântece de Crăciun, denumite colinde, ca acelea pe care le-aţi auzit ieri şi azi, aici, pe puntea principală, explică Lucian puţin mai clar, să se facă înţeles. - Ah, da, cred că acum înţeleg, se dumiri Ly. - Şi că tot veni vorba despre colinde şi că tot e azi Crăciunul, ia, să vă auzim, care dintre voi ştie să cânte? Ştiţi, sper, li se adresă Lucian colegilor săi. Fetelor, ce ziceţi? Sunteţi interesate? - De ce noi? replică surprinsă blonda. Uite, spre exemplu, de ce nu ne cânţi tu un colind, doar eşti comandantul nostru!? Sau nu ştii nici unul? - Ah, te rog, blondino... Nu-i vorba că n-aş ştii, însă presupun că ar fi mult mai plăcut sau interesant să vă auzim pe una dintre voi cântând, insistă Lucian. Aşa că, vă rog, care se oferă? - Şi dacă o să cântăm, ce primim în schimb? - Încă mai vrei ceva? Blondo, v-aţi primit deja cadourile, se miră Lucian. - Nu mă refeream la cadouri, Luci, se împotrivi blonda. Ştiu că le-am primit, însă după cum ştii şi tu, de obicei colindătorii primesc ceva după ce cântă colindele. - Da, ştiu, o aprobă Lucian. De obicei, colindătorii primesc bani, însă noi nu avem bani să vă plătim şi în plus, aici nici n-aţi avea ce să faceţi cu banii. - Am eu bani; pe cei primiţi de Moş Nicolae, interveni Nick. - Ştim, dar pe aceia păstrează-i tu, surâse Lucian. - Păi, eu nu mă refeream la bani. Nu vreau bani, ci orice altceva, spuse Maria. - Bine. Atunci, o să primiţi dulciuri, propuse Lucian. - Dulciuri... reţinu de îndată Nis acest amănunt. Atunci, poate că o să cânt şi eu câteva colinde, şefu’. - Foarte bine, Nis. Poţi cânta şi tu. Dar lasă fetele înainte. Presupun că e mai interesant să le auzim pe ele primele, spuse Lucian. - Chiar aşa, iubito, zise şi Nick. Cântă-ne ceva, sunt curios să te aud, iar dacă vrei o răsplată pentru acest lucru, sunt dispus să-ţi dau, după ce te voi asculta, nu banii primiţi de la Moş Nicolae, ci doar un sărut dulce, îi şopti el din apropiere. - Sună cu adevărat interesant, aprecie blonda. - Ei, vezi, s-a găsit şi o modalitate de a primi ceva în schimb, remarcă Lucian. - Bine, de acord, voi cânta, cedă Maria insistenţelor lor. Doar un moment, să mă consult cu celelalte. Să văd, poate vor să mă acompanieze. - N-ar fi deloc rău, aprecie Lucian. În cele din urmă, Maria, Lia şi Stela cântară împreună câteva colinde tradiţionale, pe care şi le aminteau mai bine, iar ceilalţi le ascultară cu multă atenţie şi curiozitate. La final, Maria primi şi răsplata pe care Nick i-o făgăduise, cât şi dulciuri din partea comandantului. Însă de dulciuri avură parte şi celelalte două, adică Lia şi doctoriţa Stela. Comandantul i-ar fi dat şi el un sărut, evident, colegei sale, Lia, însă renunţă la acest plan. Ly şi Nick afirmară că le-au plăcut foarte mult aceste colinde, cât şi modul în care au fost interpretate de cele trei soliste amatoare. - Hai, Nis, e rândul tău acum, îl invită Lucian. Să te auzim! - Dar, şefu’, eu... se codi lunganul, bătând în retragere. - Tu singur te-ai oferit, mă, îi aminti şeful. N-ai spus tu că vrei să ne cânţi câteva colinde? Hai acum, cântă! Dacă vrei să guşti câteva dulciuri delicioase, mai şi munceşte pentru ele, nu ronţăi toată ziulica la ele pe gratis. Câştigă-le în mod cinstit, dovedeşte-ne că le meriţi! - Păi... Fie, acceptă Nis, în cele din urmă. Deci, cântă chiar şi lunganul vreo câteva colinde, de unul singur, descurcându-se surprinzător de bine, aşa că primi mult râvnitele dulciuri, la care oricum ar fi ros necontenit şi fără să fi cântat colinde, însă astfel le câştigase pe merit. Nick nu renunţă la vizionarea câtorva filme, asta până când ceilalţi începură să joace din nou cărţi pe porunci; li se alătură de îndată, fiindcă îi plăcea. Astfel îşi petrecură împreună această zi de Crăciun, ieşind şi pe afară, în apropierea navei, unde desfăşurară mese, scaune şi aparatură, ca să nu stea tot timpul doar pe puntea principală, chiar dacă prezenţa bradului împodobit dădea un plus de farmec interiorului navei. Afară, deşi nimic nu aducea a iarnă, ori a Crăciun, era totuşi plăcut, cel puţin datorită prospeţimei aerului. Petrecură până după miezul nopţii, când deciseră să se retragă spre rezervele lor, fără a strânge ei ce înşiraseră pe afară, lăsând toate acelea în grija celor doi roboţi. Pe culoarul ce ducea spre rezervele lor, Lia se apropie de Nick şi Maria; li se adresă celor doi: - Ce faceţi? Sunteţi obosiţi? - Puţin, sigur că da, răspunse blonda. Suntem. - Totuşi, blondo, cred că am să ţi-l răpesc puţin pe Nick. Ce zici? De acord? - Bine, n-am nimic împotrivă, rosti blonda. Îl poţi răpi, doar e fratele tău. - N-o să-l reţin foarte mult, nu-ţi fie teamă. - Nu mă deranjează, Lia; reţine-l oricât vrei. Aşa că Lia intră cu fratele ei în rezerva ei, cea cu iniţialele S.L.L. pe uşă. - Aşa, deci, frate drag... Zilele trecute ţi-am spus că o să-ţi arăt câteva imagini sugestive, legate de Luci, de pe Terra. - Ah, asta era, se dumiri Nick, încercând să protesteze: Dar acum, Lia, la ora asta? - Nu durează mult, Nick. Doar câteva minute. Ia loc, te rog! - Bine, fie cum zici, aprobă el în cele din urmă şi se aşeză. - Sper că nu eşti foarte obosit. - Puţin sunt, dar rezist, dacă vrei să-mi arăţi acum acele imagini şi nu sunt prea multe. - Păi, fii atent, zise ea şi porni un laptop. Am aici câteva înregistrări sugestive. Durează maxim un sfert de oră, nu mai mult. - Bine. Să le văd, acceptă Nick şi privi spre laptop. Lia porni cele câteva înregistrări, de pe Terra, dinaintea plecării în misiune, cu comandantul misiunii, atunci de numai 21 de ani, înconjurat de tinere domnişoare, care de care mai frumoase, înghesuindu-se în jurul lui, la Institut şi nu numai acolo. Fetele strigau „E Luci... E Luci!” şi alergau după el, trăgându-l de oriunde apucau, sărutându-l care mai de care, tot pe unde apucau, umplându-l de urme aromate de ruj, de diferite nuanţe de roşu, luându-i şapca, ochelarii, rupându-i tricoul de pe el în câteva locuri... El încerca să scape de insistenţele lor, din îngrămădeala iscată în jurul lui, însă nu reuşea acest lucru, oricât se străduia. Normal însă, le zâmbea provocator şi le vorbea frumos; le cunoştea pe majoritatea. - De ce se comportau astfel acele domnişoare? - Pentru că le plăcea de el. Era Don Juan al lor. - Hmm; nu cred că înţeleg. Dar văd că el era foarte... Cum să spun?! - Admirat? încercă Lia să-l ajute. - Nu, nu asta, deşi poate şi asta. Însă, el e foarte... Amabil, galant?! Nu-mi vine în minte acum. Dar, de fapt, ele se înghesuie, el nu face nimic. Doar din cauza asta i se spunea Don Juan?! Nu-i nimic relevant! Serios! - Stai! Mai priveşte! Şi iată-l din nou, pe Lucian, la volanul maşinii directorului Institutului, intrând fără probleme pe poarta Institutului; fără probleme doar până acolo... Apoi, din nou hărmălaie mare în jurul lui, tot datorită numeroaselor sale admiratoare... - A lui e maşina aceea albastră? - Nu, e a domnului director. - Ah, a acelui domn, cel care-l considera pe el favorit. - Exact, dumnealui; Traian Simionescu, directorul Institutului. - Frumoasă maşină! Chiar ţinea la el omul acela, dacă i-o lăsa lui. - Da, într-adevăr, ţinea, foarte mult. Cu maşina aceea m-a condus Luci până acasă de multe ori seara, de la Institut, înainte de plecarea în această misiune. În alte imagini, Nick îl văzu la discoteca Institutului, dansând cu fetele... - Da, aici pare a avea ceva din comportamentul acelui personaj cu care este comparat, aprecie Nick, zărindu-l pe Lucian cu fetele, sărutându-le, şoptindu-le vorbe dulci, când cu una, când cu alta, amabil, galant, elegant. Da, acum cred că pricep. - Deci, ai înţeles de ce i se spunea astfel, zise Lia, oprind imaginile. Iar ceea ce ai văzut e doar o foarte mică parte... - Pricep, rosti Nick. Oricum ar fi, tot e un tip super! - Normal, e, altfel nu s-ar putea. Ştiu foarte bine acest lucru. Cât despre toate acele numeroase admiratoare ale sale, presupun că nu-i doar vina lui că ele se purtau astfel. Nu-mi dau seama, dar aşa cred şi sper să nu mă înşel. - Cu toate astea, tot îl iubeşti, nu? - Ah... - Da, sigur, remarcă fratele ei. E clar! - Păi, după cum ai spus şi tu, ele se ţineau după el, nu şi invers. Adică, n-o fi fost nici el chiar complet nevinovat, dar... E doar trecutul lui. N-ar trebui să mă afecteze. Aşa sper. - Nu ştiu ce să-ţi spun, Lia. Mai ales acum, la ora asta... - Bine, Nick. Scuză-mă că te-am reţinut. - Nu-i nici o problemă. Îmi place să stau de vorbă cu tine. - Dar, dacă s-ar putea, la ore mai potrivite, îl completă ea. - Sigur, ar fi mult mai convenabil. - Atunci, mai vorbim noi. Mergi la culcare! Somn uşor, Nick! - La fel şi ţie, Lia! Noapte bună! Mai vorbim... Îngândurat, Nick părăsi rezerva Liei, îndreptându-se spre cea a Mariei. Îşi amintise multe din trecutul lui în aceste zile, iar toate aceste amintiri îl copleşeau, i se părea foarte dificil să le facă faţă, fără a se da de gol cu nimic. Acceptase cu uşurinţă uniforma albastră, cu mult entuziasm (de fapt, în cutie, cu excepţia celei pe care o îmbrăcase, mai erau încă zece uniforme identice, cu iniţialele K.N., ca să aibă de schimb), fiind încântat de idee, recunoscându-şi parcă, măcar astfel, originea lui terestră şi apartenenţa la acest echipaj; şi de aceea i se părea minunat să fie considerat membru al echipajului lor; echipajul nostru, după cum îi spusese comandantul că ar trebui să-l considere. Şi iată, trecuse şi Crăciunul; întâiul petrecut pe suprafaţa planetei Proxima... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate