Se uită la ceas. Aşa, într-un gest reflex. Nu că s-ar grăbi, Că l-ar presa ceva / cineva. Că i-ar da pe răscoale timpul. Îşi este propriul stăpân, aşa a fost mereu şi, feri-te-ar Sfântul, să-i fi trecut vreodată prin cap acea supunere tâmpă – chipurile – din iubire! Şi nevasta?! Ei, nevasta cu treburile ei! Știe el s-o îmbrobodească mai bine ca dracu᾿! Şi ea crede? N-are încotro! De nu cumva pe proasta ea o face?! Aşi! De-a fir a păr el o cunoaște! Nici moartă cu-altul, biata, nu s-ar duce! Că e femeie de la ţară,... și... el, bărbatul,… lăsat de Doamne-Doamne aşa fuse! Nu era, bată-l vina, vina lui!

Aşa că el iu-bea-iu-bea-iu-bea!

Tot ce intra şi nu intra sub incidenţa simţurilor constant fumegânde. Şi Augustin, cât era el de fericit sau de... sfânt, spusese: Iubeşte şi fă ce vrei! Ei, dacă… şi Augustin, atunci?! Aşadar, care Dumnezeu să se încumete a-i da vreun chin sau vreun supliciu... tocmai lui, când de „iubire” se lăsa înjunghiat?! În ordinea reală a lucrurilor, EL era robul! Ispăşea! Așa că ştergeţi-vă ceaţa, ingrate fiice ale Evei, nerușinate ce-nrobiți! Şi slavă Cerului daţi voi iute pentru aleasa alcătuire ce menită vouă doar vă fuse!


Deci, ᾿mnealui îşi începea constant ziua singur gâdilându-şi masculinitatea. Aceasta din urmă – unica dintre întâmplările antologice – necheza, iapă nărăvaşă în veci deprinsă în vreun buiestru. Uite, cum sărea calul! În ograda de vizavi! Căci grăunţele autohtone prinseseră igrasie și licurici veştezi. Or, Nadina avea umblet de panteră, ochi oblici şi sprâncene desenate. Chit căcapul n-o prea ducea... Ce-i drept, de-o vreme, se cam plictiseşte. În loc să-i toarcă, pantera îi cotcodăceşte. Și, totuși, să n-o abandoneze să n-o să n-o! Căci cu puțin ea să se mulțumească ști-va. Cu atâtica. Uite-atâta! Cu nimic. Să n-o iubească, deci! Să n-o! O să-l adore ea! De ea el să se lase adorat! Și-o să-l aştepte o să-l așteeeepte... Chiar capul berbecuţei dragi ea o să-i fiarbă. Și el să-i depene istoriile-i multiple. Ea să-l ajute să găsească buba rea. Et cetera. Că se-njosea?! Dar cum așa?! Iubirea merita orice: pe lume ea te aducea, cu tine ea pe jos ştergea! Ohhhh, nu ştie el cum știe ea să fie generoasă!



...se uită la ceas. Aşa, într-un gest reflex. Nu că s-ar grăbi. Că l-ar presa ceva / cineva. Că i-ar da pe răscoale timpul. Îşi este propriul stăpân, aşa a fost mereu… şi, feri-te-ar Sfântul, să-i fi trecut vreodată prin cap acea supunere tâmpă – chipurile – din iubire! Şi amanta?! Ei! Amanta cu treburile ei! Pe asta nici măcar nu trebuie s-o îmbrobodească! Dacă şi Augustin, cât era el de sfânt sau de… fericit, atunci…?!



Gertrude are sâni mari. Posterior așa de bombat. Ohhh-ohhh, niște răscroieli...! Cu certitudine asta implică o consecuţie…