Stăm la masă pe terasă. Sunt cu mama, soția și copiii, dar și cu simpaticul nostru vecin, Nea Pamfil, bătrân și singur, pe care-l mai invităm din când în când cu noi la masă. Și care se uită de o vreme la mine de parcă aș fi picat din cer, ori de pe altă lume. „Din cer” tocmai am picat ieri, sosind de la fiul meu din Irlanda cu o cursă Ryanair până la Cluj, apoi cu mașina până acasă.
După masă, familia se retrage în living la televizor, iar eu mai rămân cu vecinul la un „pahar de vorbă”. Mă amuză privirea lui curioasă și-l abordez prietenește:
- Te uiți la mine, nea Pamfile, de parcă aș fi căzut din lună.
- Mă uit, dom'le, și mă gândesc - începe el, trăgând tacticos din țigară - cum ai putut dumneata să te urci în avionul ăla până la înălțimea de un kilometru? Ce curaj ai avut dumneata să te bizui pe un autobuz din ăla de aluminiu ridicat până-n cer?
Simt că mă pufnește râsul, dar mă abțin pentru că nu vreau ca vecinul meu să se simtă jignit și luat în bășcălie.
- Nu-ți trebuie nici un curaj! Te urci pur și simplu cum te-ai urca într-o mașină ori într-un autobuz, nu-i nici o diferență.
- Cum nu-i nici o diferență? Că mașina ori autobuzul dacă se defectează tragi frumos pe dreapta, dar cu avionul vii drept în cap.
- Stai liniștit că nu se defectează așa ușor...
- Păi, dacă i se rupe vreo curea de la motor?
- Motorul de avion nu se bazează pe curele, nea Pamfil, are el alte sisteme de transmisie.
- Ori se rupe vreun șurub, că șuruburi are, ca orice motor... Că or fi ele de fier, dar și fierul cedează până la urmă, ca orice material. Așa mi s-a rupt mie osia de la căruță, dar noroc că nu aveam viteză și am oprit calul la timp.
Comparația cu căruța m-a dat gata și fac eforturi supraomenești să nu râd.
- Da, îl liniștesc eu, e adevărat că până la urmă tot ce-i făcut pe lumea asta de către om poate să cedeze, dar avionul e strict verificat, periodic și înainte de fiecare cursă, de o echipă de mecanici pricepuți. Dacă ceva e slăbit, ei intervin de urgență și avionul nu primește aviz de zbor până când mecanicii nu semnează că totul e ok!
- Or fi ei buni mecanici, dar sunt și ei oameni și poate câteodată nu sunt nici ei prea atenți. Că și mie Ioșka fierarul, când mi-a potcovit calu' acu' o săptămână, nu mi-a strâns bine șuruburile la o potcoavă. Așa, cât e el de bun fierar. Și am pierdut-o pe drum. Dar eu măcar eram pe drum, nu prin aer. Eu unul nu m-aș urca în avion până nu aș merge la ei la atelier și să-i întreb așa, frumos, omenește: „Măi, oameni, ați verificat voi bine avionul ăsta peste tot? I-ați strâns bine toate șuruburile și i-ați verificat toate niturile?” Lasă că știu eu cum e și cu niturile astea, că se slăbesc de la o vreme, că și mie mi-a slăbit un nit de la o oală de tuci și-mi picură din ea apa de mămăligă, când o pun pe sobă...
Mă scuz față de Nea Pamfil că am o urgență la toaletă și fug repede să-mi descarc criza de râs, așa, mai pe tăcute, să nu mă audă bietul om.
Mă întorc, cu obrajii roșii ca focul, să continui discuția, atât de palpitantă, cu nea Pamfil, pe tema avionului.
- Nea Pamfile, cum crezi dumneata că ai acces la echipa de mecanici, la ce reguli stricte sunt pe toate aeroporturile? Lasă-i să-și facă treaba, că sunt profesioniști și știu ei ce au de făcut!
- Da, or fi, admite el în cele din urmă, trăgând iar lung din țigara fără filtru și scuipând apoi firele de tabac lipite pe buze. Dar dacă rămâne avionul fără benzină în zbor? Au ei destule bidoane pline, să nu rămână fără benzină în aer?
Chestia cu bidoanele de benzină e prea de tot și fug iar de lângă interlocutorul meu, de data asta până la bucătărie, sub motiv că mor de sete și să iau urgent o gură de apă. Râd de unul singur prin încăpere, de se uită Rex al meu cu ochii mari spre mine speriat, neînțelegând ce m-o fi apucat.
- Nea Pamfile, ăia nu umblă cu bidoanele după ei prin cabină, îl lămuresc eu, cu vocea tremurând încă de râsul reținut. Avioanele au rezervoare foarte mari în care încap tone de combustibil, inclusiv în golurile din aripi, deci nu se pune vreodată problema să rămână în aer fără carburant.
- Așa o fi, concede iarăși nea Pamfil și mai trage un fum adânc din țigara aproape terminată. Dar dacă adoarme pilotul la volan?
- Nu adoarme, stai liniștit, că e bine odihnit înainte de cursă.
- Lasă că știu eu cum e cu odihna asta, că și Gică al meu e șofer pe tir și legea zice să fie odihnit înainte de cursă, dar el se suie pe tir mort de obosit după un chef cu prietenii.
- Nici vorbă de așa ceva la firma de avioane, nea Pamfile. Și în plus, nu e numai un pilot, ci sunt doi. Unul comandant, celălalt secund, dacă unul pățește ceva, preia celălalt comanda avionului.
- Hm, s-ar putea să fie destul de sigur avionul ăla, cum zici mata. Dar eu tot mă tem să mă sui în el, cu toate că fiică-mea din Belgia tot îmi zice să mă duc în vizită la ea, că-mi plătește ea biletul de avion, dar eu mă tem să mă sui în hardughia zburătoare. Eu mai bine aș merge cu calul și căruța mea până acolo.
- În primul rând, nu-ți dau voie ăștia, europenii, cu atelajul matale pe șoseaua europeană. Și, în plus, și cu cal și căruță poți păți un accident pe șosea, la câți nebuni circulă acum, iar până în Belgia e drum lung, nu glumă!
- Da, o fi, dar măcar sunt mai liniștit că sunt pe pământ, intru într-un șanț ori într-un stâlp, se poate întâmpla, mă opresc și văd ce-i de făcut, sun la salvare dacă e cazul. Ori, în aer, ce te faci, unde mai suni?
- Și din aer, tot pe pământ ajungi, o dau eu pe glumă.
- Da, dar cum ajungi?
- Să trăiești, nea Pamfile, mult și bine! îi urez omului în final, fără să mai am vreun argument la părerile lui „înțelepte” și ciocnim cupele cu vinul roșu ca sângele, abia scos de la frigider.

Nu trece multă vreme de la discuția noastră de pomină, mă aflu pe aeroportul din Viena și mă sună nevasta de acasă să-mi spună vestea tragică: nea Pamfil a murit călcat de o roată de la propria căruță. Mergând la cules de știuleți pe câmp, a tras de dimineață „la bord”, o palincă pe post de „antigel” cum zicea el, să combată frigul de noiembrie, a amețit pe scândura de la căruță și la un hop mai puternic a căzut în față și a trecut roata peste el, strivindu-l. N-a murit pe loc, a sucombat a doua zi pe patul de spital cu diagnosticul „stop cardio-respirator, leziuni incompatibile cu viața”. Dar măcar a murit pe pământ, împăcat, așa cum și-a dorit și nu în niscaiva catastrofă aeriană de care se temea el atât de mult.