Mă tot uit la voi! Ce chef mai aveți de viață: ne-să-tu-i-lor! Și cum credeați că eu,... eu, aia delicată! Nu, n-am timp, nu vă faceți iluzii, am învățat tot mai egoistă să fiu! De-aci din luntrea mea mică, de unde se vede perfect cosmosul, e deja habitudine, o a 2-a natură cochetăria mea aparent frivolă cu infinitul! Această schimbare a sângelui, hai, dacă vreți, a adn-ului, a modului de a mă raporta, fie și la kilometrul 0! Nu mă dezic: oricând pot s-o iau de la capăt! Vă treziți cu nopțile-n cap, aveți muuulte de experimentat! OHHH, CUM MAI ȘTIȚI SĂ MIMAȚI ADEVĂRUL! Ce buuună e cafeaua de la 7 (... uhuhuuu, nici pe departe ca tipa ce traversa interzis pe înserate!), cum nu s-a furișat în mâncare niciunul dintre E-uri! Tăiem, adăugăm pe desfășurătorul zilei, prelungim cât se poate în noapte... Zâmbetul cu 2 tăișuri, pe care cine dracului are timp dispoziție generozitate lipsă de să îl disece? Unde mai pui că mi-s o aeriană și jumate, cu mințile mele în cărți scufundate! Ia-mi, deci, grimasa ca atare, vom trece repede la felul doi, poate la ultimul, răgazul necesar oricărei minciuni să se strecoare, să se înstăpânească! Când tu îmi zâmbești și eu, imbecila, în primă instanță te iau drept timidul din prima zi, prostu ăla care se fâstâcea la mine doar să se gândească! Heeei, neicăă! Ești mijit, ți-o repet, îmi asum, deci, clișee manierisme prețiozitate dezinters... al semenilor până peste cap săturați: nu mi-au plăcut mijiții vreodată! Uns cu secrețiile ei, mecanism hodorogit în ridicola-i tentativă de a ieși din hodorogeală ca din anonimat, scârții din toate încheieturile, cazi cazi cazi. Dai cu capu pă la icoane, cu restu dă rațiune cu greu, aproape imposibil, făcându-și loc. Și tricoul tău e mâncat de molii. Ohh, ești sărac sărac, mie să-mi fie bine, mie să-mi fie... păăi cu freo 4-5 rochii pă lună... și atât. Te speli numai seara pe dinți: așa e sănătos! Toate ale tale le porți cu tine (și eu, biata înțeleaptă, care.. Omnia mea mecum porto...). Oul ciocnit înainte de Paști. Pâinea rămasă uscată. Vreo 3 telefoane slinite: min-ciu-na! Dai să te apropii: de departe îți strig: nu ți-am mai privit de eternități chipul! Că mă și întreb: tu ești, oare, ăla de care cândva m-am îndrăgostit? Nu teoretizezi. Nu te lansezi nici măcar în divagații. Ești tace și face..., aici pe fieful sufletului meu unde doar Dumnezeu se cuvenea a rămâne împărat. Convingerile tale se altoiesc instinctual-autarhic, cu gemete și tuse, așa cum o sămânță căcăcioasă scăpată dintr-o cutie a Pandorei altfel.

Ne dorim, deci, o „relație discretă”, să nu știe stânga ce face dreapta, o mână n-o mai spele deloc pe alta! Așa toată lumea ar fi împăcată,... și capra,... și varza, căci, vorba fie-ntre-noi, ce rău ne-am pricinui unu la altu?!

Ohhh, din nou te apropii: fac eforturi colosale colosale, doar ești dumnezeul meu: slut găunos fără scrupule. În fapt, nu-mi doresc decât asta: să-ți vezi creația, uff, pentru a te vedea în sfârșit pe tine! Mă tot uit la noi: ce chef mai avem de viață: nesătui ce suntem.