Înțeleg ca asigurările tale vin din acțiunile mele. Dar, să nu uităm că acțiunile mele vin din recomandările tale, draga mea, chiar dacă eu sunt liberul arbitru. Însă dacă asta ți s-a părut corect a fi necesar, aparent trăiesc în "vindecările tale". Două zâmbete într-o poză te-au făcut să crezi în vindecarea unei "boli"? Cred totuși ca doar te amăgești încercând să crezi acest lucru. Dacă asta ți-ar fi spus-o unul care umblă după infecții nozocomiale locale, da, putea fi pusă sub semnul întrebării. Dar scenariul ți-l spun eu, scena e plină doar cu noi doi, și tu știi prea bine ce replici avem unul pentru celălalt, și cu toate astea vrei să tragem cortina înainte de a se stinge lumina. Pentru ca așa e corect. Să fiu de acord cu tine...
Îți citesc în inimă chiar dacă încerci să o ții închisă. Scapi. Tu crezi că scapi leacuri. Dar scapi ceea ce văd numai eu. Chiar dacă vrei să mă faci să cred cu totul altceva.
Dacă tu consideri ca asta trebuie făcut, asta voi face. Nu mai imi permit niciun gest care să te facă să regreți ca nu te-ai oprit la timp sau nu m-ai oprit la timp. Ceea ce există rămâne la fereastra seifului inimii privindu-te cu aceiași ochi. Sub aripa răbdătoare a timpului.
Iar respectul meu pentru tine va fi asigurarea cu al cărei efect placebo vrei să ma vindeci.