Iarba strălucea, devenise fosforescentă. Culoarea ei nu mai era verde. Lumina solară, captivă între unghiurile circulare ale nervurilor, împărțea plenitudinea energiei cu intuiția originară. Titlul era atipic, părea a fi mai mult o dedicație decât un gând creator de perspectivă: "Iubirii, acea putere care nu ne lasă să pierim!". Vrèn își aminti prima lui călătorie printre spațiile unghiulare ale sinapselor. Atunci fusese trimis să împletească impulsurile și să deschidă aromele neuromediatorilor spre plasa certitudinilor, după ce studiase, sub atenta supraveghere a lui Lùt Nàvàs, Manualul Programării Originare. Acum avea senzația că titlul este, cumva, continuarea unui titlu pe care îl purta în genă, dar pe care nu îl știa, deși devenise maestru și fusese integrat în Consiliul celor Doisprezece Programatori. Acum trebuia să intuiască sensul, să gândească mecanismul de păstrare în Sinapsa Publică și să încline vocalele în unghiul dintre Sinapsa Vieții și Sinapsa Ròd pentru a face ca Briza Enùisap să cânte Cântecul Fermecat al Dividerii în Unu, cu respectarea Principiului Unicității Multiple, care spune că "Dividerea în Unu este realitatea multiplicității celulei vide care conține esențele". Mai pe înțeles, dacă din doi poți face unul, atunci și din mulțime poți face unul. Vrèn descoperise principiul și primise recunoașterea forurilor academice de pe întreaga planetă, indiferent de specia savanților. Vrèn închise ochii: cel de-al nouălea simț îl familiariză instantaneu cu mângâierea sinapselor alungite, iar gândul se ivi simplu, ca și cum se afla deja acolo; vocalele începură, accentuate, să se încline, o aromă ca de viață umplu unghiul dintre Sinapsa Vieții și Sinapsa Ròd. Nimeni nu respira. Tăcerea unui cântec răsună ca o ușurare. Briza Enùisap acoperi Sinapsa Publică, nimeni și nimic deveniră vid, Sentimentul Unù înflori, embrion originar....