Mâncătorul de fidea cu lapte ataca întotdeauna când ultimul bețiv al orașului se înfigea în vreun șanț, în drumul său riguros planificat către ciroză. După orele stabilite pe ceas de omenire, asta nu însemna mai târziu de trei dimineața. Asasinul obsedat de fideaua cu lapte își alegea victimele dând cu zarul cu o singură față al catastrofei sentimentale: iubita i se dusese cu altul, altul va muri în noaptea asta de mâna lui. Pânda și crima aveau întotdeauna loc în același loc, o răspântie a ghinionului, răscrucea a trei șosele fără nume dar cu chiriași blestemați: una ducea la cimitirul "Trei cepe", alta la balamucul "Negura minții" iar cea de-a treia la pușcăria "Cerceveaua", trei drumuri ca trei paradisuri ale nenorocirilor în anotimpurile urâte și ale lichelelor de carne vie și suflet mort vara, când țânțarii atacau mascați și sifilisul caftea totul în jur. Zeul criminal își savura întotdeauna fideaua cu lapte înainte de atac. Punea miere în ea doar când avea în plan moarte de femeie. Ataca scurt, cu pumnalul moștenit de la un eunuc sinucigaș, tăia beregățile fulgerător și se grăbea apoi să se culce. Nu avea remușcări și nici insomnii, nu știa să plângă și nici să mănânce altceva decât fidea cu lapte. Nu a fost prins niciodată dar crimele lui au încetat atunci când un detectiv venit de la Scotland Gard a ordonat sistarea aprovizionării cu lapte și fidea a prăvăliilor din cartier.