agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 183 .



Calea alegerii destinului impus
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [DarkHopes ]

2024-04-06  |     | 



Am bătut, am bătut... am bătut... ai auzit am bătuuut...

Am băut libertatea afară din oameni, am bătut bunul simț în tine, da' de ce tot zâmbești atât?
Într-un colț uitat de lume, unde cerul se contopește cu pământul într-o îmbrățișare eternă, zăcea odinioară ideea de libertate. O fantomă, o nălucă, dansând pe muzica vântului, neînțeleasă și mereu persecutată. Libertatea, această zână a visurilor umane, bătută din inimi cu fiecare pas greoi al tradiției.

"Au fost odată câțiva zei," șoptesc cu voce stinsă, "care au sculptat în carne și oase visul libertății. Dar noi, muritorii, am învins-o. Am bătut-o cu propriile noastre mâini, ne-am folosit de lanțurile pe care ni le-am forjat singuri, convinși că în ele stă salvarea noastră."

Oamenii s-au născut liberi, dar peste tot sunt în lanțuri. Lanțurile nu sunt din fier; sunt făcute din frică, ignoranță și dintr-o dragoste oarbă pentru autoritate. "Libertatea este periculoasă," ne spun ei. "Este haos, este anarhie." Și noi îi credem, căci este mai ușor să urmezi decât să ghidezi, mai simplu să te supui decât să întrebi.

Acolo unde ar trebui să fie inima, găsim un abis, un gol plin de ecouri ale a ceea ce ar fi putut fi. "Oare libertatea este atât de terifiantă?" mă întreb. "Sau suntem noi prea înspăimântați să o înfruntăm?" Am preferat să o închidem într-un colț întunecat al sufletului, să o negăm și să pretindem că nu ne lipsește.
Zeița noastră, Libertatea, plânge în tăcere, bătută și zdrobită sub povara așteptărilor noastre. "Trebuie să fii puternic," îi șoptim, "trebuie să te supui, să fii disciplinat." Și astfel, cu fiecare zi ce trece, cu fiecare regulă pe care o urmăm fără să o înțelegem, cu fiecare "da" șoptit în locul unui "de ce", o învingem din nou.

Într-un teatru absurd al existenței, am uitat că actorii ar trebui să fie și spectatori. Am uitat că în spatele măștilor pe care le purtăm se ascunde esența noastră cea mai pură, libertatea. Am devenit sclavi ai propriilor noastre creații, uitați să ne întrebăm la ce bun.

Și totuși, în adâncul fiecărei inimi, zace o scânteie, o rebeliune tăcută împotriva ordinii impuse. Poate, într-o zi, vom reuși să ne eliberăm. Să lăsăm libertatea să-și ia zborul, să dărâmăm zidurile pe care le-am construit în jurul ei. Până atunci, continuăm să o bătem, sperând în secret că va supraviețui, că va înflori din nou, mai puternică, în inimile noastre, hai să batem bătuții, bată-te Domnu'!.

Un drum semănat cu speranțe pierdute și visuri uitate. Și totuși, stăm în picioare, cu spatele drept, privind în golul pe care l-am creat, un monument al propriei noastre înfrângeri. "Da, am bătut libertatea afară din oameni".

În acest colț de lume, unde cuvintele pier într-un ecou surd, unde speranța pare doar o amintire a ceva ce nu am cunoscut niciodată cu adevărat, un râs se strecoară printre crăpăturile realității noastre construite. "Haide să te bat și pe tine, ce tot zâmbești atât?" aruncând o privire peste umăr către umbra mea, singurul meu companion în această călătorie solitară.

Este un zâmbet, poate, cel care ne salvează sau cel care ne condamnă? Este el dovada ultimă a libertății pe care am reușit să o păstrăm ascunsă, ascunsă în mângâiere, în ciuda tuturor încercărilor de a o îngropa, mângâierea rămas...

Ai fost mângâiat bă?! Da?! Te-a mângâiat mă-ta?! Bă mângâiatule!

Am mângâiat idealul nemuririi în minți line, am mângâiat idealul nemuririi în corpuri ce vor muri în chinuri, am mângâiat atâta grijă încât nimeni nu mai știe să aibă grijă care hrănește.

O lume iluzorie, țesută din fire de speranță și frică, ne ține captivi în mrejele ei. Ne hrănim cu vise de nemurire, ignorând realitatea efemeră a trupurilor noastre. Ne-am înfășurat în mantia grijii, sufocând esența vieții care pulsează în noi.

Unde s-a dus curajul de a trăi? Am uitat cum să ne bucurăm de clipa prezentă, prizonieri ai iluziei controlului. Ne-am pierdut în labirintul grijilor, uitând de frumusețea fragilă a lumii din jurul nostru.

Cât timp vom mai trăi în umbra morții? Cât timp vom mai ignora miracolul vieții care ne curge prin vene? Trebuie să ne trezim din această letargie, să aruncăm mantia grijii și să îmbrățișăm realitatea cu toate complexitățile ei.

Să ne eliberăm de tirania nemuririi! Să acceptăm moartea ca pe o parte naturală a vieții, o etapă necesară în ciclul etern al existenței. Să ne concentrăm pe prezent, pe frumusețea efemeră a fiecărei clipe.

Să învățăm din nou să avem grijă. Nu o grijă obsedantă care ne sufocă, ci o grijă hrănitoare, care ne permite să creștem și să ne bucurăm de viață. O grijă care ne conectează la noi înșine, la cei din jur și la miracolul lumii în care trăim.

Timpul nu așteaptă. Nu mai putem risipi clipele prețioase cu iluzii și temeri. Trebuie să ne trezim la realitatea vieții, să o trăim cu intensitate și pasiune, acceptând atât bucuria, cât și suferința.

Doar atunci vom putea descoperi adevărata esență a vieții... Doar atunci vom putea găsi libertatea și pacea interioară pe care le căutăm cu toții...

Să ne eliberăm de povara nemuririi! Să trăim cu intensitate și pasiune, acceptând miracolul fragil al vieții.

Să ne eliberăm de tirania grijii! Să învățăm din nou să avem grijă, o grijă hrănitoare care ne permite să creștem și să ne bucurăm de viață.

Să trăim! Să trăim cu adevărat, în fiecare clipă, cu tot sufletul și cu toată ființa noastră cu milă de ea.

Bă idealistule, bă lăbarule! Doar atunci ce?! Bă labă tristă băăă!!!

În mine ați ucis mila, așa că zi de zi îmi joc propriul rol, rolul omului care decide să fie milos, neavând nici un strop de milă în vene. Aleg să am milă, cu toate că mila i-a fost secată din suflet cu multe decenii în urmă.

Sunt un actor pe scena vieții, interpretând un personaj care nu sunt. Un personaj blând și compătimitor, o mască care ascunde un gol imens. Un gol unde odinioară ardea mila, dar acum arde doar un foc rece de resentimente și ură.

De ce aleg să joc acest rol? Poate pentru că îmi este teamă de singurătatea care m-ar aștepta dacă aș fi sincer. Poate pentru că îmi doresc să fiu iubit și acceptat, chiar dacă asta presupune să port o mască.

Dar această minciună mă macină din interior. Mă simt ca un impostor, ca un trădător al propriei mele ființe. Sufletul meu sufocă sub greutatea acestei măști, tânjind după libertatea de a fi eu însumi.

Cât timp mai pot duce această viață dublă? Cât timp mai pot pretinde că sunt cineva ce nu sunt? Știu că nu pot trăi mereu în minciună. Într-o zi, masca va cădea și adevărul va ieși la iveală.

Dar nu sunt pregătit pentru asta. Nu sunt pregătit să înfrunt lumea cu sufletul meu gol și vulnerabil. Nu sunt pregătit să fiu respins și judecat.

Așa că continui să joc rolul, zi de zi, oră de oră. Pretind că am milă, chiar dacă nu o mai am. Pretind că sunt bun, chiar dacă în mine arde o furie tăcută.

Dar știu că nu pot fugi la infinit de adevăr. Știu că într-o zi va trebui să mă confrunt cu mine însumi. Și când va veni acea zi, va trebui să decid cine vreau să fiu cu adevărat.

Vreau să fiu o marionetă în mâinile altora, sau vreau să fiu stăpânul propriului meu destin? Vreau să trăiesc o minciună, sau vreau să trăiesc în adevăr?

Această alegere îmi aparține. Și numai eu pot decide care cale este cea mai bună pentru mine.

Aleg! Aleg! Aleg! Aleg! Aleg! Cuvintele bubuiau în mintea mea, un ecou al unei lupte interioare aprige. O luptă pentru supraviețuire, pentru libertate, pentru sensul existenței.

Aleg să fiu viu! O afirmație simplă, dar cu o greutate enormă. O declarație de independență împotriva morții, a apatiei, a destinului impus.

Aleg să nu mor! O sfidare aruncată în fața inevitabilului, o dorință arzătoare de a trăi, de a experimenta tot ce poate oferi viața.

Aleg să respir! Fiecare inspirație, o celebrare a miracolului vieții, o conexiune cu ritmul etern al universului.

Aleg, aleg, aleg, aleg, aleg... O avalanșă de alegeri, mici și mari, care îmi definesc existența. Fiecare alegere, o cărămidă în construcția propriului meu destin.

Am ales să aleg... O recunoaștere a puterii și responsabilității asumate. O acceptare a faptului că viața mea este în mâinile mele.

Aleg... Un cuvânt cu o infinitate de posibilități, o ușă deschisă către un viitor nedefinit, o lume de explorat.

Am ales să fiu viu. O alegere care implică riscuri, durere, incertitudine. Dar o alegere care merită făcută, o alegere care dă sens fiecărei clipe.

Sunt viu! O afirmație triumfătoare, o declarație de victorie împotriva tăcerii și a uitării.

Sunt aici! O prezență vibrantă în univers, o voce care refuză să fie redusă la tăcere.

Sunt eu! O ființă unică, complexă, imperfectă, dar minunată în complexitatea sa.

Am ales să exist. Și această alegere este suficientă.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!