agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5405 .



Clopotele Rusiei
proză [ ]

Colecţia: clopote

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [pârâu ]

2005-10-20  |     | 



Trilogia PROIECTUL UNEI LIMBI UNIVERSALE
Volumul II - NEGURA

Capitolul II - Povești și povestiri cu și despre clopote

2.2. - SOARTA CLOPOTELOR RUSIEI ÞARISTE ȘI MAI APOI

În contrast cu larga acceptare a clopotelor în bisericile din vestul Europei, în zona religioasă a Imperiului Roman de Răsărit și a Imperiului Bizantin, acestea au pătruns mai târziu și cu oarecare dificultate. Deși Constantinopolului i-a fost dăruit un set de clopote încă în anul 886, acestea au fost folosite doar pentru a marca orele la Palatul Imperial și la Biserica de rit latin. Creștinii ortodocși din răsărit erau mai degrabă obișnuiți cu sunetul unui instrument vechi – toaca – acea piesă din lemn care suna lovită cu ciocănele, producând sunete variate. Nu erau neapărat sunete, cât mai ales ritmuri care purtau mesajul. Istoricul Persan Mashudi, nota la jumătatea sec. 10 că slavii (de vest), adică sârbii, bulgarii, cehii și moravii, care fuseseră creștinați din sec. 9 de către Biserica Răsăriteană, sunau clopotele în același ritm în care era bătută toaca, adică rapid. Iar în spațiul ortodox din Grecia și Balcani, instrumentele de lemn au continuat sa domine până în sec. 13.
În contrast cu această zonă, Rusia Kieveană, creștinată din anul 998 a adoptat imediat clopotul de metal. Cronicile din anul 998 consemnează existența la Kiev a doar două clopote de metal, dar în următorii 50 de ani, numărul acestora a crescut spectaculos. După numai 150 de ani, în Novgorod de exemplu, erau 230 biserici, iar în timp, pe întinsul teritoriu rus, bisericile erau cu miile și toate aveau clopote de metal. Ce a făcut clopotele să fie atât de populare în Rusia? Răspunsul dat cel mai adesea este legat de faptul că prin sunetul său, clopotul își transmitea mesajul la distanțe considerabil mai mari, putând fi auzit chiar de către cei care nu puteau asista la serviciul religios, dar care puteu primi vești despre momentele acestuia și puteau suplini absența prin rugă individuală.
Iar pentru o populație care ducea o existentă copleșită de trudă, în condiții sociale și climaterice aproape extreme, sunetul clopotului îi apropia de Dumnezeu și de acea bucățică de Rai pe care o reprezenta biserica, sau era un semn că nu erau uitați. Pentru rușii de rând, fiecare clopot avea un suflet, în care ei credeau și pe care îl urmau. Clopotelor din Rusia le-a mai fost hărăzită o altă misiune și anume, aceea de a purta mai repede mesajele curții Domnitorului, politice sau administrative, pe tot teritoriul atât de vast stăpânit. Tot lor, ca peste tot în lume, le revenea și rolul de alarmare în caz de primejdie venită din afară sau dată de calamități naturale, incendii sau molime. Iar distanțele mari la care trebuiau auzite, au influențat de la început mărimea acestora, în Rusia predominând clopotele de mare dimensiune. Când spunem asta, ne referim la clopote care cântăreau tone, nu zeci sau sute de kilograme. Invazia și ocupația mongolă, derulate între secolele 13 și 15, nu au afectat practica religioasă, libertatea credinței ortodoxe fiind acceptată de către ocupanți.
Statul, dar și biserica Rusă își relansează activitatea la sfârșitul ocupației, sec. 15 aducând în prim plan primele construcții religioase de mare mărime. În 1476 este construită clopotnița mare a bisericii Sf. Treimi din Moscova, iar câteva decenii mai târziu se ridică la Kremlin clopotnița cu 24 de arce, numită “Turnul lui Ivan cel Mare”. La această dată, funcționau numai în Moscova aproape 30 de turnătorii de clopote, alte câteva zeci lucrând în alte orașe. Numărul mare al acestora era menit să satisfacă cererea sporită a miilor de comunități, a și permis formarea unei cu adevărat performante tehnologii de turnat clopote și punerea în evidență a talentului și priceperii clopotarilor, care erau instruiți într-un sistem coordonat. Chiar Þarul Ivan și fiul său Teodor erau pasionați de arta sunării clopotelor.
Spuneam că din sec. 16 începe o adevărată competiție pentru producerea unor clopote din ce în ce mai mari. În 1520 la Pskov, frații Mihail, Onofrei și Andrei toarnă două clopote, unul de 6 tone iar celălalt de 3,5 tone, cel mai mare clopot turnat de ei având 6,4 tone. În 1533 se toarnă sub Þarul Basil al III-lea un clopot de 16 tone, iar în 1551, Ivan al IV-lea ordonă turnarea unuia de 35 tone, care, datorită timbrului excepțional, a fost numit “Lebăda”.
Secolul 17 aduce triumful artei turnării clopotelor în Rusia și întărește poziția producătorilor ruși în piața de profil europeană, concurând cu succes turnătoriile germane sau poloneze. Iar obiceiurile sunt și ele pe măsură. Era deja o tradiție la Moscova, ca la exact miezul nopții de Paște, primul și singurul clopot care împărtășea vestea Reînvierii lui Iisus, să fie clopotul mare din Turnul de la Kremlin. Apoi se dezlănțuiau peste giganticul oraș, sunetele a peste 3.500 de clopote. Și acestea sunau întreaga săptămână. Tot în această săptămână de după Paște, rânduiala locului permitea oricărui cetățean să sune clopotele unei biserici dacă dorea, acesta fiind și un bun prilej de practică “pe viu” a aspiranților la titlul de clopotar.

Alte clopote vestite sunt cele de la Mânăstirea Danilov, dintre care cel mare, turnat în 1654 cântărea 131 tone, iar sunetul lui putea fi auzit de la o distanță de peste 17 km și nu se puține ori se purtau dialoguri între clopotnițele din Kremlin și Danilov. Se pare că exuberanța clopotarului de la Mânăstirea Danilov, manifestată în timpul unui astfel de dialog, a produs stricăciuni majore clopotului mare, care a trebuit refăcut.
Clopotelor de aici le-a fost rezervată o soartă nedreaptă, dar mai bună decât a altor clopote din Rusia Þaristă. Când Guvernul Sovietic a decis în 1930 distrugerea acestor clopote, ele au beneficiat de șansa de a fi răscumpărate de industriașul american Charles Crane, care a plătit demontarea lor și transferul în SUA. Și astăzi ele răsună la Universitatea Harvard, deși oficialii ruși au început demersurile de recuperare în anii ’90, pentru a le întoarce la locul lor binemeritat, înainte de anul 2003-anul aniversării a 700 de ani de la înființarea Mânăstirii, pentru a fi aceleași clopote sunate pe care le-a auzit și evocat Gogol. Acest lucru nu a fost posibil datorită costurilor prea ridicate ale unei astfel de operațiuni, chiar dacă demersul a fost personal susținut de Președintele Ronald Reagan. Iar mânăstirea Danilov a fost nevoită să-și celebreze multiseculara aniversare cu clopotele turnate în 1988, anul în care Mihail Gorbaciov slăbise mult persecuția religioasă impusă decenii la rând de regimul sovietic, și a permis organizarea manifestărilor legate de aniversarea a 1.000 de ani de Creștinism Ortodox în Rusia..
Tendința spre gigantesc a clopotelor ruse era explicată nu doar prin nevoile geografic determinate, dar mai ales din utilizarea clopotelor ca instrument de propagandă și dominație din partea țarismului rus târziu, promovat încă înainte de Petru cel Mare. Clopote de mare mărime sunt donate de țarii ruși tuturor mânăstirilor grecești de pe Muntele Athos, iar tot ei, îngăduiau ca semn de stabilitate a puterii, ca toate marile orașe sau mânăstiri renumite din Rusia să-și toarne astfel de clopote, de zeci de tone în greutate. Acest demers era susținut și de considerente economice, adică resurse de metale inepuizabile și costuri de extracție și prelucrare extrem de reduse.


TSAR KOLOKOL

ÞARUL CLOPOTELOR – Tendința de dominație a țarismului rus a impus și o încercare pe măsură: turnarea celui mai mare clopot din lume. Acest fapt s-a materializat în sec. 17, secol marcat de realizarea Clopotului cel Mare – TSAR KOLOKOL, dar și a setului de trei clopoote mari din Rostov, de 8, 16 și respectiv 32 tone, care pot fi auzite de la 30 km. distanță.
Þarul clopotelor a fost făcut și există până în prezent, dar grația divină a pedepsit poate o dorință de mărire nejustificată, iar marele clopot stă neutilizat în Piața Roșie din Moscova, alături de un alt monument de trufie “Þarul Tunurilor” – un alt vis de mărire, nici el utilizat vreodată, din fericire de această dată. Cele două simboluri au fost și sunt și astăzi doar atracții turistice.
Cel mai mare clopot turnat vreodată – Þarul Clopotelor- este de fapt obținut la capătul a patru încercări în timp de aproape 150 de ani. Alte trei clopote care l-au precedat, au purtat anterior acest nume. Și iată istoria lor pe scurt:
- primul a fost turnat în 1599 în vremea domniei lui Boris Godunov, de către meșterul turnător Andrei Chohov; avea 35 tone și a sfârșit în incendiul din Moscova din sec. 17.;
- metalul lui a fost topit și folosit pentru turnarea celui de-al doilea Tsar-Kolokol; acesta a fost realizat în 1654, sub Þarul Alexei Mihailovici de către meșterul metalurg Emilian Danilov, care l-a făcut de 128 de tone, turnându-l chiar în incinta Kremlinului. Mulțumit de acest rezultat, Þarul a ordonat ridicarea lui pe un suport improvizat și a cerut să fie sunat în competiție cu toate celelalte clopote din Moscova, trase simultan. Experimentul a reușit, iar arbitrii postați în afara Moscovei au consemnat că sunetul Marelui Clopot domina, putând fi auzit distinct de la 40 km. depărtare, peste toate celelalte. Dar zelul cu care-l făceau să sune cei 25 de soldați care-i acționau limba grea, combinat cu o posibilă greșeală de turnare, fac ca după numai o oră să scoată un sunet nefiresc, iar apoi să cadă sfărâmat în bucăți. Dezamăgit, țarul a ordonat imediat refacerea clopotului.
- al treilea clopot-țar a fost turnat în anul următor, în același loc, iar onoarea coordonării lucrărilor i-a revenit unui meșter de numai 20 de ani – Alexander Grigoriev. Acest clopot avea 160 de tone de metal încorporat și a fost denumit “Clopotul Marii Adormiri” după numele Catedralei Adormirii din Kremlin. Au trbuit să treacă 10 ani până a fost instalat provizoriu într-un turn de lemn, și alți 10 ani până la instalarea definitivă în turnul numit “Ivan cel Mare”. El a putut fi folosit numai ocazional, și asta după ce toată zona Moscovei era avertizată, pentru că sunetul său producea o vibrație atât de intensă încât, producea efectele unui mic cutremur. El a rezistat pâna în 1701, când un incendiu în Kremlin determină căderea și spargerea lui.
- în 1730, Þarina Anna Ioannovna, a ordonat strângerea rămășițelor clopotului sfărâmat și turnarea unuia nou, la care să se adauge alte cca. 35 tone de bronz. Sarcina i-a revenit meșterului Ivan Motorin care, preț de 5 ani a încercat numeroase soluții, chiar și o turnare – ratată însă, care i-a pricinuit moartea de osteneală și supărare. Munca a fost continuată de fiul său, Mihail Motorin, care a organizat perfect întregul proces și a reușit turnarea clopotului din prima încercare, în 1735. Istoria consemnează acest fapt ca pe o adevărată performanță, întreaga cantitate de 196.556 kg. de metal topit fiind turnată în mulaj în numai 36 de minute. Și chiar este o performanță, pentru că a turna 6 tone de metal pe minut nu este la îndemâna oricui chiar în zilele noastre.

Dar nici acestui ultim Clopot-Þar nu i-a fost dat să sune. Cât timp era încă pe locul unde a fost turnat și nu se răcise încă, un incendiu izbucnit pe neașteptate a prăbușit schela de lemn peste clopot. Iar muncitorii, bine intenționați în a-l salva, dar nepricepuți, au turnat apă care l-a făcut să crape, iar o bucată de circa 11 tone să se desprindă. Așa a și zăcut Marele clopot aproape 100 de ani, iar în sec.19 s-a ordonat mutarea lui pe un postament special construit, pentru a-i fi admirate măreția și bogăția decorațiilor. Experții timpurilor de atunci și de mai apoi consideră că dacă acest clopot ar fi putut să sune, el ar fi devenit o primejdie reală pentru toate construcțiile din jurul lui pe o rază de câțiva kilometri, căci vibrațiile ar fi năruit totul, inclusiv Kremlinul, palatele și catedralele din preajmă, iar toți cei din apropiere ar fi surzit de la prima bătaie.
Aminteam mai sus de alăturarea muzeistică a unui clopot cu un tun. Conversia unuia în altul, a clopotelor în tunuri la vreme de război, sau a tunurilor în clopote la vreme de pace a fost un fapt obișnuit la toate popoarele de-a lungul tuturor timpurilor. O astfel de situație a apărut prima oară în Rusia în vreme Þarului Petru I care, după ce a pierdut toată artileria rusă în bătălia cu suedezii lângă Narva în 1700, a ordonat ca toate comunitățile laice sau bisericești să doneze o treime din totalul clopotelor pe care le aveau, pentru refacerea artileriei. Această operațiune a determinat comunitățile să renunțe în primul rând la clopotele cu defecte, pe care le-au înlocuit în timp cu altele mai noi, mai frumoase și mai durabile, și acest aspect poate fi considerat ca un moment de reîmprospătare a patrimoniului simbolistic la scară națională.

Transformare clopotelor în tunuri a determinat și reprofilarea turnătoriilor, deci și regresul turnării de clopote, dar perioada de stagnare a fost scurtă. Spre exemplificare, statisticile arată că, 13 turnătorii din zona noii Capitale St. Petersburg, au turnat în anul 1811, 4.220 de clopote și alte câteva zeci de mii de zurgălăi. Faimoșii zurgălăi rusești pentru caii de la troică, au o istorie aproape de timpurile primei migrații slave și așezării acestora în teritoriul Rusiei de mai târziu. Cei mai celebri clopoței și zurgălăi sunt “Clopoțeii de Valday” atât de des cântați de poeții clasici ruși și cvasi-prezenți în literatura cultă și cea populară.
Creșterea numerică a clopotelor, dar și a clopoțeilor a fost favorizată de expansiunea teritorială rusă in adâncul Asiei, unde popoarele cucerite au încercat să reziste ocupației, dar nu s-au putut opune preluării și utilizării unor obiecte (zurgălăii) sau a unor obiceiuri (creștinismul), împreună cu clopotul, pe care le impunea biserica rusă, aflată și ea în expansiune. Această tendință s-a regăsit chiar și în Alaska și Insulele Aleutine unde, primii misionari din sec. 18, au instalat primele clopote la misiunile creștin-ortodoxe înființate aici. Dintre donațiile mai importante de clopote ale țarilor ruși pentru comunitățile din America de Nord, amintim pe cele ale Împăratului Alexandru al III-lea – către Catedrala Sf. Treime din San Francisco și către Biserica Ortodoxă a Diocezei Vestice Americane, sau cea a Þarului Martir – Nicolae al II-lea făcută Bisericii din Bridgeport în 1894, cu ocazia încoronării sale.
Dar mare încercare pentru Biserica Rusă vine începând cu anul revoluției din 1917, și ține pe toată durata instaurării și funcționării regimului sovietelor și a celui comunist. Prigoana a constat în planul dictat de conducerea partidului bolșevic (comunist mai apoi) de eradicare a religiei -opiumul popoarelor- cum arătase “marele Lenin”. Soluția aleasă a
Din cele 80 000 de biserici mai funcționau 11 525.????
fost simplă dar eficientă: din totalul de peste 60.000 de biserici și 1.000 de mânăstiri și convente, în 1941 mai funcționau doar vreo 500 biserici, și numai câteva își păstraseră clopotele. Oricum, utilizarea acestora fusese prohibită printr-o “directiva” din 1935 și, ca urmare, un singur set de clopote de la Kremlin mai avea voie să sune pe post de orologiu, dar și acestuia i se impusese o nouă melodie, pe un nou ritm. Spuneam că doar câteva clopote au supraviețuit. Despre cele de la Mânăstirea Danilov v-am povestit deja că au ajuns în SUA, la Harvard University. Ce nu știți însă, e faptul ca deși nu au fost restituite, ele mai sună astăzi, doar pentru a anunța rezultatul partidelor de fotbal american ale echipei proprii, și nicidecum pentru vre-un ritual creștin.
Un alt set de clopote scăpat neatins este cel de trei clopote din Rostov. Acestea au fost protejate din rațiuni nicicând cunoscute, de Ministrul Culturii din vremea lui Stalin. Mai târziu, după criza politica a rachetelor din Cuba-1962, conducerea rusă a dispus o măsură extrem de neobișnuită: repunerea lor în funcțiune ca "artefracte culturale"”și, lucru mai surprinzător, realizarea unei înregistrări LP intitulată “Clopotele Rostovului”, dar textul care însoțea înregistrarea nu făcea nici un fel de referire la religie.
Răul a început să fie îndreptat dupa căderea regimului comunist în 1991 și un număr de peste 10.000 de parohii au fost reînființate. Bineînțeles că activitatea religioasă se desfăsoară în lăcașe de cult nou construite, care toate, fără excepție sunt dotate cu seturi de clopote, tradiția turnării nefiind pierdută în totalitate. Soarta se răzbună astăzi: vechile fabrici de armament, nemaiavând suficiente comenzi, s-au reprofilat pe turnarea de clopote, activitate care se dovedește rentabilă, pe o piață specifică în dezvoltare continuă și constantă pe termen lung. Pentru că dacă secolul 20 a fost în fosta URSS unul al ateismului, secolul 21-primul din al Doilea Mileniu al Bisericii Ortodoxe Ruse și al treilea al omenirii va fi unul profund religios, sau nu va fi deloc.

(foto)
Clopot nou la Mânăstirea Danilov

“... si își aminti întinsa Rusie, cu ocalele-i de nea, de rotatele clopotnițe sumețite peste case, de mestecenii albind și zurgălăii abrașilor cai la troici. ... “


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!