Ne îmbătaserăm amânandoi în seara aceea. Eu din cutiile acelea de bere, el - din amintirea femeii care-l dezrădacinase din propriul suflet. Femeia cu care a visat să aibă copii. S-a culcat, mai întâi, cu vorbele-i scrise. Apoi a făcut sex cu vocea ei blândă și, într-un final, i-a îmbrățișat tandru zâmbetul. Încerca să-mi explice o grămadă de lucruri dintr-odată. Încerca să-și lege ideile dispersate printre oftaturi și lacrimi înăbușite și sughițuri. Stătea în genunchi, pe podea, lângă canapea și privea în gol, spre un colț de cameră. Și-a mutat fundul spre măsuță, întinzând mâna după una dintre ultimele doze de băutură. Am profitat de moment și am întins canapeaua. Unde să-l las să plece în noapte? Mormăia ceva greu descifrabil. Despre sărutul ei furat pe colțul gurii, despre părul ei, pe care prinsese obiceiul să îl tragă, în timp ce i-o punea pe la spate, despre umerii ei, pe care se desfăta să-i muște, despre cum îi săruta abdomenul și cum se juca cu nervii, lăsându-l să aștepte mult și bine, în tensiune, până ce buzelor ei li se făcea milă și îi atingeau...

Și, apoi, tăcea. Tăcea în sughițuri. Ar fi vrut să plece, dar îi era teamă să se trezească singur în stradă, apoi în scara blocului, apoi în pat, apoi într-o altă dimineață. Viața lui fără ea (deși nici viața alături de ea nu fusese neapărat o fericire... nerăbdare, reproșuri și poate și altele, dar cum să-ți permiți, în suferința prin care trecea, să-i vorbești altfel decât frumos despre ea?)

Patul era, de acum, amenajat. Capul mi-era calendar murat în bere. Capul lui era bere murată în amintiri. L-am luat pe sus, pe după umăr și l-am dus la baie. Voila, i-am spus, prosopul e aici, săpunul, apă caldă avem, treci și te aranjează pentru un somn zdravăn. M-am întors în dormitor și am pornit televizorul. Tot felul de chestii siropoase pe toate canalele. Mă rog, pe ici, pe colo, soacre de pușcăriași lamentându-se prin talk-show-uri live. Și, pe undeva, pe un program sportiv, reluarea unui meci de fotbal de prin 1984. Am stat și am urmărit cât am urmarit până când timpul mi s-a părut suspect de deplasat spre noapte. Or, de vreme ce-a trecut atâta vreme, el, EL, oaspetele meu suferind de suflet, inimă și rațiune, ce va fi făcând, totuși? M-am apropiat de baie și am pășit încet cu privirea prin ușa întredeschisă. O liniște spartă de sughițuri și muci trași. Iar el... El ședea pe wc-ul acoperit, cu fruntea în palme.

Gândea. Cred, de fapt...

M-am cam pierdut cu firea, o clipa, Dumnezeule, ce faci aici, frate? Dar mi s-a făcut aproape milă de el. Îmi părea un om care tocmai suferise o implozie. Se mărunțise. Dispăruse înăuntru-și. M-am așezat pe marginea capacului și i-am vorbit despre uzul rațiunii, despre valențele sale intelectuale, despre numărul femeilor în continuă creștere, despre... Și-a lăsat fruntea pe umărul meu și a izbucnit într-un plâns isteric, cam ca la cinci ani, când nimic pe lumea asta nu mai are forță să oprească lacrimile venite din adâncul sufletului. Nu puteam decât să tac și să-l țin în brațe, vechi prieten ce-mi era, și să-i dau voie sa se desplângă.
Într-un târziu a acceptat să tacă. S-a acceptat, căci eu nu îl mai invitasem de mult să se liniștească. I-am dat o mână de ajutor, descheindu-i cămașa și dezlegându-i șireturile. Mi-a dat pantofii, i-am dat, la schimb, o pereche de papuci de casă și m-am întors la finalul meciului meu. De data aceasta, apa s-a pornit să curgă. Și berea mea să se termine. Deși presupuneam că nu își va mai termina cutia proprie, am ezitat să îi iau băutura.

Avea să termine mai repede decât meciul meu. A ieșit învăluit în prosop, puțin mai viu la față decât îl văzusem înainte de duș. Mi-am luat din șifonier un alt prosp și halatul, i-am oferit un tricou și o pereche de pantaloni scurți, am stins lumina din tavan, am aprins veioza de pe noptieră și m-am retras la baie.

Când am revenit, dormea. Veioza era stinsă, iar televizorul mergea în surdină, mutat, e drept, de pe canalul meu de sport. Am mai dat o tura cu telecomanda, m-am lămurit că fără sonor nu am ce vedea, așa că am stins drăcovenia, mi-am tras plapuma mai prin preajmă, oarecum stingher în propriu-mi pat pe care nu prea obișnuiam să îl împart cu nimeni, cu atât mai putin cu un bărbat. Dar mi se părea firesc, totuși, să mă bucur că îi sunt alături în perioada aceasta.

Dorm, îmi spun, pentru mâine dimineață am în frigider un borcan de castraveți murați, găsesc și un iaurt pe undeva, o să îi dau o camașă și niște șosete, o să pară un alt om. Deși n-o sa fie.