"Dă-mi inima ta
Vreau s-o curățesc
Ca s-o locuiesc
Și s-o fericesc"

Fetița era suparată fiindcă prietena ei cea mai bună nu voise sa se joace de-a mama și de-a tata cu ea în ziua aia, cînd era rîndul ei sa fie mamă și al prietenei să fie tată. Amînouă preferau să fie mame fiindcă mamele trebuiau să aibă grijă de bebeluș, o papușă din cîrpe făcută de bunica căreia fetita îi desenase cu creionul ochi și gură și nas. La biserica îi spusese să nu se supere pe nimeni, să-și iubească și dusmanii și să ierte pe toată lumea dacă vrea să fie și ea iertată. Și voia, voia să fie iertată, dar inima îi era tare grea. Se simțea tare ranită de atitudinea egoistă a prietenei. Cînd era ceva care-i plăcea accepta bucuroasă, cînd era vorba de ceva mai putin placut gata, nu se mai juca că se plictisise. Mereu făcea asta și în toate împrejurările. Ea trebuia să renunțe mereu în favoarea prietenei sau să renunțe la prietenia cu ea. Dar atunci cu cine sa se joace?!

Pisica mare trece prin fata ei indierentă. Fetița o priveste și caută să o înțeleagă. Îi admiră blanița albă cu pete negre pe lăbuțe, la gît și în vîrful urechilor. Pisica se simte observată, se oprește din mersul ei și privește fetița. N-are chef să vorbească dar știe multe pisica. În plus nu-i plac copiii, să fie clar! Dacă fetita și-a pus în gind sa se joace cu ea, pardon, nu se poate! "Să nu te apropii de mine!" îi spune pisica foarte serioasă. "Am crezut ca animalele sînt prietene cu copii." îi spune îmbufnată fetița. "Vezi, mie-mi place de tine dar ție de mine nu". "Îmi poti face mult rau" îi răspunde pisica
înmuiată puțin dar încă foarte bățoasă. "Copiii nu sînt cuminți și nu sînt deloc buni cum crede lumea" adaugă ea. "Dar eu te iubesc" îi spune fetita aproape plîngînd. "Nu te cred" îi raspunde pisica foarte
tranșant, după care pleacă uitînd de fetiță și gîndindu-se la alte lucruri. Fetița rămîne tristă. "Pe mine nimeni nu mă iubește" se gîndește ea. Si are inima plină de jale. Atunci îl vede pe cățeluș. El este mereu vesel și dulce și jucauș. Fetița se înveselește. "Vrei să ne jucam amîndoi?!" îl întreabă. "Da, da!" răspunde cățelușul dînd din codiță. "Ce știi tu măi cățelușule mic...?!" îl întreabă fetița. "Ești prostuț dar ești tare simpatic!" "De ce spui ca sînt prostuț?" O întreabă cațelul. "Fiindcă sînt prietenos? Nu e frumos să gîndești despre prieteni că sînt prostuți!" "Nu măi cățeluș, nu te cred prost, ci doar prostuț adică funny! Hai să vedem care fuge mai repede, vrei?!" "Vreau!"

Prietena se uită peste gard și o vede rîzînd și alergînd și cu cătelușul împleticindu-i-se printre picioare. S-a plictisit evident să se joace singură în casă. Ia o castană și o aruncă cățelului. Cățelul fuge să se joace cu ea. "Vii la mine să jucam șotronul?" o întreabă pe fetiță. Fetița ar vrea să refuze dar nu rezistă. "Vin" spune ea repede și hotarît. Cățelușul latră și dă din codiță. Pisica așezată și ea pe celălalt gard cu coada încolacită sub popou priveste disprețuitor toată scena: "Știam că așa se va întimpla!"