agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-08-05 | |
într-o zi vom uita cum ne-a fost bine sau rău dacă ne-am trăit viața așa cum se cuvine dacă ne-a fost foame ori dacă am avut amîndoi mîinile vinete.
mi-e puțin frică de liniștea care-o să vină poate căutarea poate plecările înmulțirile despărțirile poate prietenii care au căpătat chip dintr-o dată pentru ca apoi la stația următoare să încerci să-ți aduci aminte cum arată și nu mai poți poate astea sunt tot ce avem în comun. dacă mă întrebi unde aș prefera să fac dragoste ți-aș spune în cornițoiu în las vegas în garsoniera lu frate-miu sau în orice loc unde există oameni și ei habar nu au ce minuni se întîmplă. în fiecare dimineață plec la muncă și frica mă năpădește ca iarba prin gura morților. îmi spun tot timpul că azi voi fi curajos că azi voi fi agresiv că trebuie să ne facem un viitor. toate sunt bune pînă cînd ies pe stradă gura se strînge în jurul meu ca un copil după fusta mamei cuvintele refuză să iasă îmi spun poate nu acum poate la următorul moment momentele vin și trec eu sunt în același punct un fel de paralitic ce stă la mila infirmierilor. și tot ca un paralitic nemișcarea asta naște escare ca de exemplu rușinea că nu am făcut nimic rușinea că am vorbit în plus ori că nu am spus ceea ce trebuie cînd merg pe stradă dacă ridic ochii din pămînt valul de oameni mă aruncă în cine știe ce scară de bloc în piețe amețesc respir sacadat mi se pare că oamenii umblă prin mine ca niște găini care scormonesc în țărînă. astăzi am văzut o nuntă frumoasă am rîs puțin de emoție daniel a jurat silviei să-i fie credincioasă m-am întrebat ce-aș face eu probabil aș tremura atît de tare încît biserica ar răsuna de tocurile pantofilor mei eu aș minți cred aș spune că am improvizat o castanietă nu m-ar crede nimeni bineînțeles. apoi mi-o imaginez pe mama ta căscînd gura în toata imensitatea aceea pe care unii o numesc dumnezeu pe dodo lătrînd cînd lăutarii încep să cînte și peste toate acestea tremurul meu ceea ce tremurul meu a unit omul să nu despartă. mi-e puțin frică de liniștea care-o să vină poate nopțile în care am dormit claie peste grămadă poate luminile podurile căratul în cîrcă în joacă fumul ochii abia deschiși dimineața poate astea sunt tot ce-avem. știi că n-am mers niciodată cu săgeata albastră? și mîine o nouă zi în care voi fi dat afară din case în care o să mă cert și-o să-ncerc să vorbesc și o să mă prindă seara vorbind de unul singur o să mă gîndesc la sandalele și rochițele tale poate ți se pare stupid în dimineața cînd ai plecat și te-am lăsat în vagonul ăla elegant după ce am încercat să te mîngîi prin geamul de plexiglass m-am întors acasă și mi se părea că sunt un cal care trage o căruță cu lut pentru chirpici. mi-ai spus de-atîtea ori că nu ți-am trimis o scrisoare am încercat da ce să-ți spun? toate fricile mele de bărbat ghemuit toate planurile mele care oricum nu se împlinesc oricum nici n-aș fi știut unde să ți-o trimit. tu stai în așa de multe locuri încît uneori îmi vine să cred că ești o lupoaică ce-și schimbă mereu vizuina de teamă să nu-i mănînce haita toți puii.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate