Povestea lui Iisus Hristos și a prietenului său, Iuda

(va astept cu noutati la http://civilizatiainilor.wordpress.com)


“Prietenie- potrivire în păreri despre ce este drept și cinstit; potrivire în intenții și fapte; potrivire în gânduri și idei.” Platon, Definiții

Au fost odată, de mult, doi prieteni: Iisus și Iuda.
Iisus era un om luminat. Înțelesese ce se întâmplă cu omenirea. Și că fusese ales să devină simbol. Cel mai important simbol! Al credinței în bine. O onoare pentru orice ființă omenească ce trece prin viață! Un loc de invidiat...
Dar oare îl poți invidia după ce vezi sălbăticia ‘strămoșilor noștri recenți’, zugrăvite în imaginile din, de asemenea, inspirata peliculă ‘The Passions of Christ’?
Asta avea în gând și biata ființă pe numele său Iisus. Știa la ce risc se expunea. Știa că profeții nu trăiesc mult și că, de regulă, mureau în chinuri. Știa ce o să se întâmple după... Însă hotărârea era luată! Dacă dorea, putea în orice moment să se retragă și să-și salveze viața. Dar nu a făcut-o.
Hai să mai vedem o dată cum stăteau lucrurile...
Într-un moment în care Ierusalimul, aflat sub ocupație romană, stătea pe un butoi cu pulbere, Iisus din Nazareth vorbea mulțimilor din ce în ce mai numeroase despre Calea Binelui și Adevărului.
« Veniți de luați lumină... »
‘Lumina’, în fapt metafora ideilor, indicațiilor, informațiilor. Această lumină era necesară iluminării drumului întunecat pe care oamenii se deplasau, orbește.
Pentru un întuneric deosebit. Întunericul minților lor. Care începea să se lumineze.
Oamenii îl ascultau și începeau să înțeleagă, iar lucrurile acestea, noi, nu conveneau castei sacerdotale evreiești de atunci. Caiafa însuși, ca mare preot al acesteia, a simțit pericolul reprezentat de Iisus și l-a vânat...
Iisus era un om obișnuit și nimeni nu bănuia că în el este învestită puterea de a schimba lumea!
Nimeni, afară de el și discipolii săi.
Dintre ei, Iuda a fost singurul căruia i s-a adresat folosind cuvântul ‘prieten’ (Matei 26,50).
Într-o zi, aflat în Sinagogă, Iisus a luat sulul pe care erau scrise profețiile lui Isaia și a citit cu glas tare
mulțimii:
« Spiritul Domnului este în mine și sunt trimis să aduc bunele vești săracilor, să proclam libertate
captivilor, să redau vederea orbilor, să-i eliberez pe cei asupriți și să spun tuturor că a sosit vremea când Domnul va salva poporul său ! »
Azi, misiunea lui este îndeplinită. Atunci, însă, credincioșii nu puteau crede ceea ce părea o blasfemie și au început să vocifereze. Iisus a spus atunci:
« Nici un profet nu este bine primit în țara lui »
Furioșii l-au urmărit în afara Sinagogii să-l omoare, însă Iisus a dispărut în mulțime.
*
Iisus vorbea despre prietenia cu Dumnezeu spunând că este o prietenie ce-ți schimbă inima. Vei dori să faci ceea ce dorește El să faci. Și că, indiferent unde s-ar întâmpla acest lucru, acolo este și Împărăția lui Dumnezeu...
Iisus i-a spus unuia din oamenii de seamă ai societății, lui Nicodim :
« Nimeni nu poate vedea Împărația lui Dumnezeu dacă nu se naște din nou! Nimeni nu poate intra în Împărația lui Dumnezeu decât dacă este născut din carne și Duh. »
« Eu sunt Calea, Adevărul și Viața! Nimeni nu vine la Tatăl meu decât prin Mine! »
Înțelegi?... Trebuie continuat lanțul existențelor omenești (se naște din nou), izvorâte din crezul în bine (născut din Duh) și care să urmeze țelul (Calea, Adevărul și Viața) dezvăluit de Iisus (prin Mine).
În cea din urmă noapte, la celebra cina luată împreună cu discipolii săi, Iisus l-a îmbrățișat și sărutat bărbătește pe Iuda și i-a spus: « Du-te și fă ce ai de făcut »
Cât de naiv trebuie să fii să crezi că Iisus nu a știut cu cine se însoțește la drum...? Că nu știa că va fi trădat de Iuda? Crezi că se ascundea? Ãsta era țelul său? Să devină un soi de martir al trădării prietenului său? Sau că nu puteau fi găsite alte câteva modalități de a se lăsa descoperit, decât asta în care prietenul sau să cadă prostește? L-ar fi lăsat Iisus? Cel mai bun și curat suflet?
Să-i meargă sufletul lui Iuda pe veci în Iad, pentru… nimic? Ar însemna că n-am înțeles nimic despre Iisus și misiunea lui...
Sau, cât de naiv să fii ca să nu înțelegi că Iisus, care era extrem de inteligent, a gândit totul...
Ai încercat vreodată să-l scoți pe Iuda din ecuație? Să-ți imaginezi evoluția și finalul vieții lui Iisus fără trădare? Ar mai fi fost totul, azi, așa cum este?
*

Lucrurile oricum erau clar stabilite, însă, de dragul logicii, să verificăm două variante iar mai apoi, prin eliminare, să vedem ce rămâne.
Varianta…1
Capitalul de simpatie de care se bucura în rândul unei părți a credincioșilor nu mai putea crește, întrucât devenise un real pericol pentru conducătorii religioși. Mai devreme sau mai târziu și-ar fi riscat viața, însă fără mare folos. Mort, atât trupește cât și spiritual, nu ar mai fi existat până azi...
Varianta…aleasă:
Sacrificarea în numele Adevărului și sub semnul Binelui... Crucificarea publică. Regretul și căința.
Învierea. Etern simbol al credinței...
« Eu sunt oaia cea bună. Îmi dau viața pentru oile mele. Nimeni n-o să-mi ia viața (spiritul), dar mi-o dau din proprie inițiativă (trupul). Am puterea să mi-o dau și puterea de a mi-o lua înapoi (reînvierea spiritului). Porunca asta este de la Tatăl meu ».
Iar când totul s-a sfârșit, a spus :
«S-a împlinit».
Pentru asta avea nevoie de enorm de mult curaj și determinare! Credință și încredere în ceea ce avea să facă!
Și un prieten ‘invizibil’ care să termine treaba începută, având cel mai bun alibi posibil!
Te gândești la trădare ca alibi ? Da, trădarea ! Să
nu-mi spui că nu a intuit corect ! Sufletul lui Iuda încă nu și-a găsit pacea nici până în ziua de azi...
Noi, ca beneficiari ai sacrificiului lor, trebuie să le fim recunoscători amândurora!
Și celui care și-a pierdut viața lumească pentru a deveni spiritual nemuritor, și celui care și-a pierdut spiritul rămânând cu viața lumească... Așa cum o fi fost ea...
*

« Du-te și fă ce ai de făcut !.. » I-a poruncit Iisus... și Iuda a plecat.
În noaptea cea din urmă, este consemnat că Iisus s-a rugat cum nu a mai făcut-o până atunci.
Pe frunte transpirația i s-a transformat în sânge, semn medical întâlnit în urma terorii fizice absolute!
Și în aceste clipe, Iisus spunea :
« Tată, dacă este posibil, ia de la mine acest pahar al suferinței. Nu voia mea să se facă, ci voia Ta ! »
Cerea curaj, hotărât fiind să nu cedeze...
L-au arestat, l-au târât în fața lui Caiafa și, mai apoi, în fața procuratorului roman, Pilat din Pont.
Iisus a tăcut când a trebuit să se apere. Pilat, om inteligent, a înțeles determinarea și nevinovăția lui Iisus, a încercat să-l cruțe, însă mulțimea, merită amintit de fiecare dată, care a avut de ales între Iisus și un notoriu hoț și criminal, Barabas, a cerut sa fie omorât El, așa că Pilat, de teama răzmeriței, a confirmat sentința Sanhedrinului (Înalta Curte de Justiție cu 71 de membri, dar care, în timpul ocupației romane, nu-și mai păstra decât dreptul să judece în materie religioasă. Totodată, acesteia i se retrăsese și ius gladii, dreptul de a condamna la moarte!), aceea ca Iisus să fie biciuit și răstignit.
Cum s-au purtat fiarele dezlănțuite poți vedea în pelicula pomenită mai sus.Fiind un produs al inspirației, spuneam, zugrăvește adevărul...
*

Pe drumul spre Golgota, cu crucea în spate, Iisus îi spune Mariei: « Vezi, mamă, am înnoit toate lucrurile ! », iar în timpul răstignirii : « Tată, iartă-i că nu știu ce fac ».
Cum ne-ar fi fost nouă să-L mai urmăm dacă ar fi spus în schimb:
‘Blestemați să fiți pe veci, căci nu m-ați crezut că eu vă vreau binele, iară voi, în schimb, și drept recunoștință, îmi luați viața…’
Cam asta meritam ! Te-ai gândit vreodată ?
Pentru că el s-a gândit la tine și atunci...
Iar când totul se sfârșea, ultimele cuvinte, așa cum stau mărturie poveștile evanghelice :
« Tată, în mâinile Tale îmi încredințez Duhul »
Toată atitudinea lui Iisus, de acceptare resemnată, așteptată chiar, a sorții, precum și de sfidare a realității morții, i-a făcut pe toți cei din jur, care asistaseră la multe execuții, să exclame: ‘Da, este Fiul Domnului !’ Au înțeles că s-a comis o eroare de proporții. Și aceste idei și temeri au circulat... Și s-au înmulțit. Și azi încă își găsesc loc regretele!
*

În general, răstigniții pe cruce trăiau zile întregi. Iisus a murit după 6 ore.
Adevărat este și faptul că un soldat, sau cineva îmbrăcat în soldat, i-a ridicat lui Iisus la gură, cu sulița, un burete îmbibat cu un lichid.
Întâmplător sau nu a fost și faptul că a doua zi era sabatul, ziua în care evreii sărbătoresc, și nu muncesc. Asta însemna că Iisus trebuia îngropat în aceeași zi. Înainte de sfârșitul zilei... Mai ales că, prin tradiție, după moarte, punerea în mormânt trebuia făcută în aceeași zi.
Înmormântarea a fost una rapidă: unsul cu uleiuri, învelitul în giulgiu și așezarea pe lespedea de piatră. Tot din piatră era și bolovanul masiv ce astupa intrarea în mormânt.
*

Femeile credincioase au venit după Sabat, a treia zi, să miruiască și să parfumeze trupul lui Iisus, socotind, probabil, că îmbălsămarea cadavrului nu fusese făcută cum trebuie, însă au constatat că bolovanul care astupa intrarea în mormânt era rostogolit și că trupul lui Iisus dispăruse...
De undeva, de peste stânci, mute de uimire, au auzit cum o voce anunța Învierea lui Iisus.
O voce de înger, se spune.
*

Mulți dintre cei care credeau în El au fost dezamăgiți de acest final brutal. Și au crezut o vreme că nu El era Mesia pe care-l așteptau. Pe Mesia îl credeau ca fiind nemuritor, deci viu, pentru a-i ajuta conducându-i pe noul drum…
*

Pentru că trupul lui Iisus dispăruse, însemna că cineva trebuia să fi ‘răpit’ cadavrul... Cineva a luat cadavrul ! Fizic! Iar aceasta ar fi trebuit să fie atent planificat dinainte. Un prieten credincios. Gata și el de sacrificiu. Al spiritului său, mai exact. Un om care să nu poată fi bănuit vreodată...
« Du-te și fă ce ai de făcut.... »
Pentru că altfel, credincioșii n-ar fi putut crede într-un mort. Ei cred și azi în ceva cu adevărat viu : Spiritul lui Iisus !
Tu însă, poți să înțelegi acum că separarea spiritului de trup era singura șansă ca Iisus să trăiască cel puțin atât cât vom trăi și noi să-L prețuim! Iisus a murit ca individ, însă pilda, învățăturile și dorința lui de bine au înviat, renăscând în mințile oamenilor cu fiecare nouă generație. Iisus a fost sămânța binelui și adevărului. S-a multiplicat în noi toți ce-l urmăm. Iar Judecata de Apoi este recolta și curațirea semințelor bune de impuritățile rele... Dorința lui…
*

Acum, să recapitulăm :
1. Iisus era nu inteligent, ci extrem de inteligent. Poate unul dintre cei mai inteligenți și inspirați oameni din istoria omenirii.
2. Să nu percepi inteligența ca nivel de cultură, de cunoștințe variate sau pricepere universală la orice, ci mai degrabă ca pe o putere de a analiza și de înțelegere împinsă chiar spre o prevedere în viitor.
3. Știa foarte bine ce se întâmplă în lume și direcțiile greșite spre care aceasta se îndreaptă, dezbinată fiind.
4. Știa că a răspândit informațiile sale destul de multor discipoli și credincioși, pentru ca aceștia să o poată continua și după ce El nu va mai fi.
5. Aceste informații se găseau precum un braț uriaș de vreascuri care, pentru a lumina, trebuiau aprinse.
6. Ca om, știa foarte bine riscul total la care se expune și calea fără de întoarcere pe care se angajase.
7. Știa despre crucificarea sa iminentă !
8. Știa despre faptul că trupul său neînsuflețit va fi folosit de către oponenții săi drept un bun motiv de batjocură, de luare în derâdere, și acest lucru ar fi compromis întreaga sa, de către Domnul, încredințată misiune.
9. Știa că se va specula dispariția trupului său ca fiind înfăptuită de către unul din discipolii săi credincioși.
10. Știa că populația contemporană lui încă aștepta și accepta minuni și miracole, trăind în spiritul lor.
11. Știa că discipolii săi trebuie și ei sprijiniți moral prin această reapariție pentru a crede cu și mai multă tărie în El și în ceea ce aveau de transmis mai departe.
12. Trebuia să găsească pentru această ‘mutare’ pe cineva de încredere, un prieten.
13. Acesta trebuia să fie ultimul posibil de bănuit.
14. Și atunci l-a îmbrățișat, luându-și rămas bun,
l-a sărutat mulțumindu-i și i-a spus : « Du-te și fă ce ai de făcut… », după care s-a rugat într-un fel în care nu o mai făcuse până atunci...
15. Și Iuda l-a denunțat, autodemascându-se în mod evident, mergând după arginți, la Caiafa, și venind apoi în fața discipolilor și indicându-l pe Iisus soldaților!

Acum, dacă tu încă mai credeai că omul, tâmplarul din Nazareth, Iisus, cel bătut cu atâta cruzime și sălbăticie, flagelat (un supliciu înspăimântător executat cu lanțuri de fier terminate cu bile cu plumbi, flagra, care sfâșie nu numai pielea, ci și carnea) și mai apoi răstignit pe cruce, cea mai teribilă și cea mai crudă dintre pedepse, după spusele lui Cicero, plutește pe nori, de 2000 de ani, de atunci și până azi, undeva în Rai împreună cu Domnul, stând de vorbă sau plictisindu-se și că de acolo mai trage câte o privire cu reproș înspre noi, sincer îți spun, te-ai înșelat...
Spiritul său, țelul său, crezul său, exemplul sacrificiului său, ceea ce este memorabil și folositor pentru toți cei care i-au urmat în drumul spre înainte, vezi clar că este cât se poate de viu !
Tu ai fost învățat că totul a pornit de la trădarea lui Iuda. Hai să vedem și ce ne spune limbajul.
Pentru asta încarcă-ți în memorie scena în care poporul a avut de ales între a oferi viață sau moarte lui Iisus sau lui Barabas. Și poporul, peste Pilat, peste credință, peste toate, a ales.
Poporul...iudeilor se numea, și el L-a trădat de fapt !
*

« Tată, iartă-i că nu știu ce fac ! »
Tată...? Dar... « Dumnezeu este în noi » !
Da, nouă celor ce i-am urmat, nouă celor de până azi, Iisus ne cerea să iertăm. Pe ei, cei de atunci... De fapt, pe aceiași noi, cei de atunci și de azi!

*

Sper că de câte ori vei citi sau reciti cărți, ori vei vedea și revedea filme despre Iisus, când vei auzi că « redă văzul orbilor », tu să înțelegi “deșteptarea” animalelor și transformarea acestora în oameni culți, inteligenți, civilizați, iar când vei auzi « sculat din morți » să înțelegi ‘reîncarnarea’ spiritului, și a cunoștințelor pentru cei ce vin după!
Iisus a fost primul care a arătat drumul drept pe calea adevărului și bunătății, linia ce separă binele de rău...
Și încă ceva, comunicarea lui Iisus cu Dumnezeu să nu ți-o imaginezi niciodată că era una propriu-zisă, de genul stat de vorbă pe un nor, auzirea unor voci ori întâlniri imateriale.
Ci cu siguranță o relație de cunoaștere treptată, de înțelegere... de revelație. De inspirație! Așa cum au venit, de dincolo de cortina gândurilor, toate inspirațiile care ne-au adus până la nivelul de dezvoltare la care suntem astăzi.

*


Bucurându-se în fața lui Iisus răstignit, Caiafa, semeț, triumfa:
« Ai spus că poți distruge templul și îl poți reface în trei zile, și acum tu nu te poți da jos de pe cruce! »
Oare la construcție, la pietrele așezate una peste alta se referise Iisus?
Templul distrus nu putea oare mai curând să însemne vechea credință păstorită de Caiafa?
Noul templu, construit în trei zile, nu putea fi oare noua credință, creștinismul?
Iar cele trei zile? De ce nu una sau cinci sau douăzeci și cinci? Să fi fost oare cele trei în care ne mai putem aminti direct evenimentele trecute? (« Orice minune ține trei zile », sau cel puțin dispare din orizontul de preocupări. ) Ar însemna că după trei zile de la cel mai memorabil eveniment care a și rămas până azi în memoria noastră, răstignirea lui Iisus, deci ceea ce a fost înainte, să se fi uitat. Vechea credință. Templul...

*


Unul dintre hoții răstigniți de o parte și de alta lui Iisus l-a recunoscut în Iisus pe Fiul Domnului și i-a spus:
‘Am păcătuit și pedeapsa mea e dreaptă!
Amintește-ți de mine când te vei întoarce ca Rege!’
Iisus i-a răspuns :
« Îți promit că azi vei fi cu mine în Rai! »
Și, într-adevar, în Evanghelii, în cărți și studii sau în filme (revezi, apropos, filmul mai sus pomenit și te asigur că ai să-l vezi altfel, acum), până și în această lucrare, se pomenește de acest hoț căit, fapt ce demonstrează respectarea promisiunii făcute de Iisus de a fi amintire veșnică în mințile celor ce urmează...
În Rai... Dincolo de uitare…
Astea toate pentru ca tu, cel de azi, să poți, iarăși, crede…
Cu toată mintea sufletului tău și din tot sufletul minții tale!..
fragment din cartea «Drumul Sufletelor »