- Grăbește-te, strigă domnul Brown din dormitor către doamna Brown, care încă se farda, deși ar fi trebuit de mult să fi plecat.
Domnul Brown lucra la o mare companie iar șeful său oferea în fiecare an un dineu festiv angajaților cu ocazia crăciunului. Era o ocazie importantă pentru toată lumea de a socializa într-un cadru mai puțin formal, iar pentru doamna Brown în special de a mai ieși în lumea bună.
- Sunt gata! răspunse doamna Brown, deși încă nu se rujase și din greșeală folosise pentru ochi un fard extrem de mov și de nepotrivit pentru ocazie, care mai era și extrem de rezistent.
Jumătate de oră mai târziu, domnul Brown răsuflă ușurat, văzând-o pe doamna Brown ieșind din baie. Îi ținu paltonul, apoi chemă liftul cu o mână în timp ce, cu cealaltă mână închidea ușa. În casă se lăsă liniștea. Pe noptiera domnului Brown, ticăia ceasul care îl trezea pe acesta în fiecare dimineață pentru a pleca la muncă. Era deja 7 și jumătate seara. Dineul începuse la 6 și jumătate. Exact în momentul în care domnul Brown apăsa pe butonul parter, în casă se auzi un mieunat. La început unul scurt. Selena, pisica soților Brown se obișnuise ca doamna să răspundă rapid la orice solicitare însoțită de mieunat din partea ei. De data asta însă, mieunatul nu avu nici un rezultat. Un al doilea mieunat, de data asta un pic mai lung și în care Selena strecurase și o notă de nerăbdare răsună în casa goală.
Selena se afla în balconul apartamentului, unde ieșise pentru un pic de aer curat și rece de iarnă. Făcea bine la blană, iar Slena era o pisică ce ținea foarte mult la aspectul ei. Mereu le spunea celorlalte pisici cât de importantă este blana. „Lucioasă și pufoasă, cuminte în casă, răsfățată și iubită – așa trebuie să fie o pisică!” era motto-ul ei. Era o pisică extrem de frumoasă, mijlocie ca mărime, cu o blană deasă, albă ca zăpada și cu o combinație foarte șic de dungi negre și portocalii pe spate și pe lăbuțe. Avea niște ochi mari și mustăți lungi și îngrijite. Coada îi era lungă și o rotea prin aer cu mare delicatețe.
Jumătate de oră mai târziu, Slena abandonase deja toate pretențiile de mare doamnă și mieuna sfâșietor, zgâriind ușa balconului cu gheruțele ei. Le făcuse manichiura (lăbuțiura?) chiar în ziua precedentă, dar nu-i mai păsa de ele. Îi era frig, i se făcuse și un pic foame, dar mai ales i se făcuse teamă, teribil de teamă. Domnul și doamna Brown nu o uitaseră niciodată închisă pe balcon, sau niciunde altundeva. Ce se întâmplase oare? Să fi pățit ceva?
Mai trecu o oră. Selena era ghemuită în cel mai ferit colț al balconului. Tremura de frig și, din când în când, mai mieuna răgușit. Renunțase de mult s-o mai cheme pe doamna Brown. Acum mieuna numai de jale. O părăsiseră. Era convinsă de asta. Părinții ei, în care avusese încredere, care o adoptaseră de mică și o îngrijiseră mereu cu mare atenție se hotărâseră brusc, într-o zi să o lase. Ce cruzi erau – ar fi putut să o lase măcar în casă. Încet, fulgi de zăpadă începură să cadă din cerul deschis la culoare și să i se așeze pe blană. Ce am făcut rău? De ce m-au lăsat? se gândea Selena. Mai încercă o dată să miaune, dar vocea îi pierise cu totul. Zgribulită, încercă să se îndese mai bine în peretele rece și neprimitor...
O oră mai târziu, un strat subțire de zăpadă se așternuse în balcon, acoperind și pisica ghemuită într-un colț. Selena avea ochii închiși, și renunțase de mult să se mai simtă trădată și abandonată. De fapt, nu prea mai simțea nimic în momentul în care doamna Brown a găsit-o în balcon. Trei zile, Selena a zăcut cu febră mare. Doamna Brown, cuprinsă de remușcări a îngrijit-o cu mare atenție. În a patra zi, Selena s-a ridicat pentru prima oară în picioare și a venit să mănânce în bucătărie. În a cincea zi, Selena își revenise total însă după experiența prin care trecuse, privirea și atitudinea ei se schimbaseră. Nu mai avea încredere în stăpâni. Nu mai ținea la ei. Voia să-i părăsească. Dar înainte de a face asta, mai avea ceva de făcut. În ultima oră petrecută pe balcon, Selena nu mai avusese voce să miaune. Zăcuse în liniște și frig, și, încetul cu încetul, un plan își făcuse loc în mintea ei. Un plan de răzbunare.

***

Selena a așteptat până în primăvară. S-a comportat bine, a fost iubitoare și frumoasă, dar în tot acest timp a observat unele lucruri. Domnul Brown lucra foarte mult, iar asta o irita pe doamna Brown câteodată. Era însă o femeie răbdătoare și accepta îndatoririle soțului ei, chiar dacă uneori acestea răpeau din timpul care ar fi trebuit să fie al lor. De multe ori, domnul Brown își aducea acasă cu el dischete sau dosare pe care lucra până seara târziu. Erau în mode evident lucruri importante și care mâncau foarte mult timp. Domnul Brown era și un om destul de organizat, deși uneori se mai întâmpla să uite câte ceva. Încet, planul încolțit în mintea Selenei crescu, până într-o frumoasă seară de primăvară, când ea se apucă de treabă. Răzbunarea nu mai putea aștepta.

În acea seară domnul Brown s-a trântit pe canapea de cum a intrat în casă. Doamna Brown i-a adus un pahar de whiskey:
- Cum a fost la muncă dragule? a întrebat ea.
- Oribil, a răspuns el ca de obicei.
În această perioadă, domnul Brown încerca să obțină un contract foarte gras, și era mereu foarte obosit. S-a descălțat, și doamna Brown l-a chemat la cină. Înainte însă de a pleca la cină, domnul Brown și-a deschis laptopul, și a introdus în el o dischetă conținând un document esențial la care mai avea de lucru. A plecat la masă înainte de a-l deschide. Selena s-a prefăcut că doarme până când l-a auzit trăgându-și scaunul la masa din bucătărie. Atunci a deschis un ochi leneș, a întins o lăbuță răuvoitoare și, atingând combinația corectă de taste, a șters tot conținutul dischetei. Apoi s-a strecurat în dormitor. În acea noapte, Selena a dormit foarte bine.
Domnul Brown însă, nu a dormit de loc. Crezând că a luat din greșeală discheta greșită de la birou a plecat val-vârtej să o recupereze, iar când nu a găsit-o nici acolo, a fost nevoit să lucreze toată noaptea pentru a rescrie documentul. S-a întors spre 5 dimineața acasă, pentru a dormi o oră, apoi a fost sunat de urgență de secretara sa, și a trebuit să se întoarcă la muncă.
În următoarele două săptămâni, domnul Brown a fost foarte atent cu toate documentele lui.
- Noroc cu Jenny, secretara mea, l-a auzit Selena spunându-i nevestei într-o seară. Păstrase o ciornă mai veche și deși a trebuit să lucrăm toată noaptea pentru a o corecta și a o completa am reușit până dimineața.

Două săptămâni mai târziu, domnul Brown a intrat în bucătărie într-o seară și, sărutându-și nevasta i-a spus:
- Draga mea, s-ar părea că domnul Smith, șeful meu este foarte mulțumit de mine. Voi fi promovat dacă o țin tot așa cu munca!
Selena, care dormea pe frigider deschise un ochi și ciuli urechile. Oare i se păruse, sau doamna Brown nu a fost tocmai încântată de această perspectivă? Desigur, dacă ar fi fost promovat, domnul Brown ar fi trebuit să muncească și mai mult... În acea seară, Selena s-a strecurat pe lângă laptopul lui din nou, într-un moment în care acesta era la baie. Lăsase descis programul care tocmai îi încărca ultimele e-mailuri primite. Aparent întâmplător, Selena șterse cu coada tastatura sensibila a laptopului, ștergând astfel trei mailuri esențiale. De-a lungul acelei săptămâni, domnul Brown a fost obligat să întârzie la servici în fiecare seară pentru a repara problemele create, iar în weekend a fost așa de obosit încât a renunțat să o mai scoată pe doamna Brown la concertul de operă pe care i-l promisese de mult.
În următoarele două săptămâni, domnul Brown a mai fost victima unor neplăceri, mici ghinioane de care nu reușea să scape. De unele nici nu a aflat. Obișnuia să-i lase bilețele doamnei Brown de dimineața, uneori cu rugăminți, alteori pur și simplu cu un „Te iubesc”. Bilețelele le lipea pe frigider înainte de a pleca la lucru. Din acel moment însă, doamna nu a mai găsit astfel de bilețele, și, deși nu i-a spus soțului ei, i-au lipsit.
Vineri, doamna Brown i-a spus domnului, în prezența Selenei, care se ascunsese sub canapea, că în acel weekend pleca să o ajute pe mama ei la curățenia de primăvară. Selenei i-au fremătat mustățile. În acea noapte, domnul Brown a comis imprudența de a-și uita servieta deschisă.
De dimineață, domnul Brown și-a condus nevasta la gară, apoi s-a întors acasă. Și-a făcut o cafea, a citit ziarul, a dat două telefoane și s-a uitat la știrile bursiere. Pe la prânz, și-a luat servieta pe care a găsi-o închisă, și a dat să scoată din ea un document foarte important pe care îl redactase de-a lungul săptămânii cu multă dificultate. O jumătate de oră mai târziu, Jenny, secretara domnului Brown, bătea la ușa apartamentului.
- Domnule Brown, nu putem merge la birou, îi spuse. Știți că șeful are cheia în weekend, și nu avem cum să-i spunem ce s-a întâmplat. După povestea cu mailurile nu vă permiteți să mai uitați ceva așa de important. Va trebui să lucrăm aici.
Nevăzută de nimeni, Selena dădea mulțumită din coadă. A pândit vreo două ore, după care domnul Brown a fost sunat de nevasta lui, care dorea să verifice dacă a hrănit-o pe Selena.
- Nu dragă, am uitat, am avut niște probleme, se plânse acesta. Acum îi dau, nu te supăra pe mine.
Tocmai în acel moment, în casă răsună un țipăt de femeie. Era Jenny.
- Domnule Brown, strigă ea, pisica dumneavoastră m-a mușcat de picior!
La telefon, doamna Brown înghețase. După o jumătate de oră de explicații, Selena primi de mâncare. În casă a domnit o atmosfera glacială timp de o săptămână.

Selena ajunse la concluzia că era momentul să treacă la următoarea fază a planului de răzbunare într-o dimineață în care doamna Brown a plecat împreună cu soțul ei dimineața devreme la cumpărături. A ieșit pe balcon prin ușița instalată din iarnă special pentru ea, apoi cu dexteritate a sărit pe pervazul cel mai apropiat. Fereastra întredeschisă dădea spre holul blocului. Acolo, de sub o ușă, se vedea un colț de țiplă de plastic, pe care Selena l-a apucat cu dinții și l-a tras către ea. Era o revistă. Curând a reușit să o aducă în fața ușii soților Brown, apoi a strecurat-o cu atenție sub aceasta. A revenit în casă, sărind de pe pervaz înapoi în balcon, și a apucat din nou revista. De data asta i-a luat ceva mai mult să o strecoare până în dormitor, și apoi sub salteaua domnului Brown dar într-un final a reușit. A avut grijă să scoată și țipla înainte de asta, țiplă pe care a aruncat-o pe fereastră în curtea interioară. Apoi, mulțumită, s-a spălat și s-a culcat în bucătărie adormind curând la soare.
Nici domnul și nici doamna Brown nu au găsit revista strecurată sub saltea, iar Selena a mai așteptat două săptămâni până să acționeze din nou. Luna următoare cei doi soți urmau să-și sărbătorească a 10-a aniversare a căsniciei, un eveniment extrem de important. În mod tradițional, pe această dată, domnul și doamna Brown ieșeau la restaurant sau la film, apoi la un spectacol de teatru iar seara târziu se plimbau pe bulevardul principal admirând vitrinele. Domnul Brown o răsfăța atunci pe soția lui cu orice își dorea aceasta. De-a lungul acestei luni însă, domnul Brown a mai pierdut niște documente importante, a mai ratat niște mailuri și, cel mai rău, niște telefoane esențiale. De multe ori se trezea cu mobilul închis, deși nu-și amintea să-l fi închis el, iar de câteva ori, după niște seri mai dificile, în care a stat din nou până târziu la muncă, descoperea că a uitat să pună ceasul să sune. Toate aceste probleme l-au consumat pe domnul Brown care și-a neglijat nevasta tot mai des. Între timp, doamna Brown devenea tot mai tristă și îngândurată, și ajunsese să se teamă de sunetul telefonului, deoarece de obicei o suna soțul ei să-i spună că întârzie pentru că nu a terminat încă lucrul.
Aniversarea soților Brown a venit și a trecut fără ca domnul Brown să-și amintească de ea. Abia trei zile mai târziu, când doamna Brown a izbucnit în lacrimi la cină și-a dat seama ce-a făcut. Între timp, Selena devenea tot mai mai frumoasă iar blana îi strălucea din ce în ce mai tare.
Ziua următoare Domnul Brown i-a cumpărat nevestei un parfum nou și scump. Seara, l-a pus în șifonier, în spatele coșului în care obișnuia să stea Selena, urmând să i-l dea după cină. A uitat însă de el.
Pe la miezul nopții, Selena s-a trezit din somn, și s-a strecurat fără zgomot în dormitorul soților. Pe jos era un covor foarte moale, care amortiza orice sunet. Domnul Brown îl cumpărase după ce doamna s-a plâns că mereu o trezește dimineața, pășind greu. Profitând de moliciunea acestui covor, Selena a dat jos de pe noptieră telefonul mobil al domnului, iar apoi l-a tras până în bucătăria ce se afla în partea cealaltă a casei. Apoi, cu o gheruță perfect îngrijită, a căutat numărul lui Jenny din agendă și l-a apelat scurt. Până să sune, Selena a anulat apelul, care însă a rămas înregistrat în memoria telefonului.
A doua zi, după ce domnul Brown a plecat la muncă, Selena a ieșit de sub pat unde pândise și a tras cu dinții de revista ascunsă sub saltea. Un colț roșu a ieșit la iveală, o fâșie subțire dar ușor de observat. Apoi s-a dus în sufragerie să-și facă toaleta, iar ochii îi străluceau. O oră mai târziu, doamna Brown s-a dus să facă curat în dormitor, iar primul lucru pe care i-au picat ochii a fost colțul revistei. A tras-o afară cu mâini tremurânde, iar ochii i s-au umplut de lacrimi. Un titlu cu „p” terminat în „y” și trupul dezgolit al unei vedete de televiziune i-au fost suficiente doamnei Brown. Revista a ars-o și nu i-a spus nimic soțului ei, dar toată săptămâna s-a tot gândit și s-a tot frământat iar Selena i-a fost mereu alături.
Selena a continuat cu apelurile în miez de noapte către Jenny, iar doamna Brown a început să remarce că mobilul soțului ei nu mai rămânea în fiecare noapte lângă pat. Uneori Selena nu-l ducea nicăieri, dar a avut totuși grijă de câteva ori să-l lase prin locuri unde nu avea ce căuta. Curând, doamna a început să verifice telefonul soțului ei și s-a îngândurat și mai tare.
A mai trecut o săptămână în acest fel, și a venit o zi mohorâtă. Doamna Brown era mai tristă ca oricând, și chiar și-a turnat un păhărel de vermut. Selena i s-a încolăcit în brațe pe la prânz, și a privit-o pe sub sprâncene cum ridică receptorul și formează numărul mamei ei.
Doamna Brown avea nevoie să vorbească cu mama ei. Ajunsese în sfârșit la o concluzie teribilă, și simțea nevoie să i se spună că își imaginează toate acele lucruri. I-a format numărul de trei ori și de fiecare dată a închis din lașitate. A patra oară însă a reușit să se stăpânească.
- Mamă, i-a spus, cred că Albert mă înșeală.
Selena a început să toarcă.

Doamna Brown încă vorbea cu mama ei când Selena i-a coborât din brațe și s-a strecurat în dormitor. S-a urcat pe policioara din șifonier lângă care domnul Brown ascunsese pafumul cel nou, și cu o lovitură bine plasată l-a răsturnat. Încet, cutia de carton în care era ambalat a început să se umezească. Selena a coborât și, din noptiera doamnei Brown a luat un ruj pe care ea nu-l mai folosise de mult. Þinându-l cu o lăbuță i-a scos capacul, și l-a luat în dinți. Cu el, s-a urcat în coșul de rufe, unde domnul Brown își ținea cămășile murdare, și l-a lăsat să cadă acolo. Tot atunci, primele picături de parfum au început să curgă, si cum coșul de rufe era exact sub policioară, acestea au curs direct pe cămășile nespălate. Rapid, până să nu curgă prea mult parfum, Selena s-a urcat pe policioară și, strâmbându-se, a ridicat din nou cutia. Doamna Brown hohotea la telefon. Înainte de a scoate rujul aruncat acolo pentru a-l pune la loc, Selena a avut grijă să lase niște urme discrete.

- Selena, scumpo, unde ești? zise doamna Brown zece minute mai târziu. Mama e supărată, hai la mine.
Selena miorlăia supărată în dormitor. Ceva era în neregulă. Doamna Brown a găsit-o lângă șifonier.
- Ce s-a întâmplat? întrebă ea.
Întrebarea era însă una retorică. Șifonierul mirosea puternic a un parfum străin. Cu inima batând să-i spargă pieptul, doamna Brown deschise ușa și scoase o cămașă din coșul de rufe murdare. „Cum de n-am simțit mirosul șsta de dimineață?” se întrebă ea înainte de a observa cu groază niște urme discrete de ruj, care nu-i aparținea, pe gulerul cămășii.

Furtuna din acea seară a fost teribilă. Doamna Brown a avut grijă ca portarul să nu-l lase pe domnul Brown să intre în bloc, și l-a privit toată noaptea de la geam cu stătea în ploaie rugându-se de ea să-i explice ce s-a întâmplat. Acesta a tremurat toată noaptea în frigul de afară și a țipat până a răgușit, după care a fost ridicat de o patrulă de poliție și dus peste noapte la închisoare, să se liniștească. A primit și o amendă.
Doamna Brown a plâns o săptămână. La început s-a simțit trădată și părăsită. De ce tocmai el, tocmai soțul ei ar fi făcut așa ceva. I-a dat mereu tot ce și-a dorit. Mii de întrebări și-a pus, și a plâns la telefon cu mama ei până a răgușit.
Domnul Brown și-a păstrat cu greu locul de muncă. Se simțea la fel de trădat ca doamna Brown, pentru că se știa nevinovat. În fiecare seară, în camera de hotel unde stătea provizoriu, își punea și el mii de întrebări. Una singură nu și-a pus-o decât o singură dată, iar apoi a uitat-o: „de ce am atâta păr de pisică în tastatură”.

Ziua ce a urmat după furtună a fost una foarte frumoasă. De dimineață, Selena s-a trezit, s-a spălat, a aruncat o ultimă privire apartamentului soților Brown, iar apoi a ieșit pe fereastră. De acolo s-a strecurat în scara blocului, apoi a fugit printre picioarele portarului în stradă, și nimeni dintre cunoscuții familiei Brown nu a mai văzut-o vreodată.